IsabelaVS-Descartes6AntonDumitriu

IsabelaVS-Descartes6AntonDumitriu/18308 car./2488cuv.

Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Anton Dumitriu ca interpret al  ”Cogito”-ului cartezian

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/anton-dumitriu/isabelavs-descartes3antondumitriu/

Motto: Și parcă-l văd spre seară grăind o sacră lege,/  lângă izvor, sub poala pădurii de stejari:/  „Ca nu cumva vreodată să rătăcești, alege,/  din tot ce vei percepe, percepțiile clari!”(C-tin. Oprișan, Psihaion, 1995, p.24).

 

Amintindu-și de vizita pe care în tinerețe i-o făcuse lui Blaga, Ion Papuc regreta peste ani  (Litere și filozofie, București, 2007, p.130) că nu i-a arătat marelui marginalizat caietul în care copiase poeziile blagiene interzise de mercenarii ocupantului sovietic, cum interzise îi erau lui Blaga și volumele filozofice și toate celelalte scrieri ale sale pe care însuși filozoful fusese obligat să le scoată din circuitul public al bibliotecii clujene unde lucra  (vezi Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, București, 1990).

Cumva la fel am regretat și eu că nu i-am dus filozofului Anton Dumitriu vreo două-trei eseuri pe care le scrisesem despre câteva aspecte al gândirii sale. Mă temusem atunci că îi va displăcea partea de așa zisă „critică”,  deși din manuscrisul volumului meu despre Filozofia lui Noica între fantasmă și luciditate (Slobozia, 1992; http://www.academia.edu/25694763/Isabela_Vasiliu-Scraba_Filosofia_lui_Noica ), – pe care l-a citit cu surprinzătoare atenție -, probabil că tocmai vioiciunea „criticii” l-a făcut să creadă că aș poseda o „vocație filozofică indiscutabilă” (document olograf din arhiva proprie).

Doamna Lidia îmi spusese că sotului ei i-ar fi făcut plăcere să citească în „Contemporanul-Ideea Europeană” si în revista „Arca”  acele articolele ale mele pe care i le-am dus târziu, la câteva luni după moartea remarcabilului logician. In plină teroare ideologică, după ce a scăpat cu viață din regimul de exterminare al temniței politice,  Anton Dumitriu  (1905-1992) reușise, – tot atât de greu ca și fostul deținut politic Constantin Noica (1909-1987) -, să-și publice niște cărți de înaltă ținută ideatică (1).

Volumele  lui Noica si ale lui A. Dumitriu publicate la vremea „inchiziției marxiste” contrastau vizibil cu acel gen de „secăturism spiritual” descris de filozoful interzis Vasile Băncilă în art. Nae Ionescu și „Predania”  (2). Demersul comuniștilor cu pretenție de filozofi n-ar fi depășit „secăturismul…disociațiilor si punctelor de vedere” ilustrând ideologia statului polițienesc comunist (vezi criticarea fostului deținut politic, filozoful Noica, de către comunistul Andrei Pleșu, vizitator al familiei lui Leonte Răutu, în culegerea de articole intitulată „Minima moralia”,  București, 1988, p. 98).

Unul din textele mele reținute de doamna Lidia Dumitriu făcea referire la Cartea întâlnirilor admirabile (București, 1981), la Homo universalis (1990) si la articolul intitulat Misticismul lui Descartes, publicat de Anton Dumitriu  în 1938, an în care devenise doctor în filozofie (3) cu o lucrare  condusă de P.P. Negulescu.

Din aceste scrieri mă interesase în 1990 variația  interpretărtii „momentului Descartes”, de obicei considerat drept importantă cotitură prin schimbarea interesului filozofic dinspre lumea creată de Dumnezeu înspre subiectul cunoscător care „conceptualizează” lumea asupra căreia omul acționează prin tehnică și știință.  Anton Dumitriu acordase acestei probleme un întreg capitol în ultima sa carte,  Homo universalis, care ar fi trebuit să fie intitulată „Homo excelsus”, cum îmi spusese filozoful când mi-a scris dedicația (4) pe volumul apărut la Editura Eminescu în 1990 .

Eu începusem prin a evoca interpretarea pe care o dăduse la 33 de ani, într-o perioadă în care publicarea gândirii lui Anton Dumitriu nu era împiedicată de nici un păzitor al sclaviei intelectuale, cum avea să se întâmple în comunismul care-i interzisese toate cărțile din tinerețe – ultima fiind cursul litografiat (5) de Istoria logicii, predată la Universitatea din București in 1947-1948 -, comunism în care pe timp de pace fuseseră uciși (6) prin schingiuire dupa gratii sau în lagare de muncă forțată sute de mii de români nevinovati  (vezi Prefața scrisă de profesorul Grigore Nandriș de la Londra volumului publicat la Paris în 1958 de Dumitru Nimigeanu, Insemnarile unui țăran deportat din Bucovina, 248p.+2 hărți; ediția doua, București, Ed. Vestala, 2006, 176p. ; a se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, „Rinocerizarea” criteriului biografic la un istoric dilematic; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-rinocerizarea/ ).

Eseul Misticismul lui Descartes îmi plăcuse pentru aristotelismul din răsturnarea frazei: nu fiindcă gândesc exist, ci invers, numai pentru că exist gândesc (Isabela Vasiliu-Scraba, La granița dintre philosophia perennis și philosophia garrula, în vol.  Inefabila Metafizică, 1993, p.153-160). Eram după doi ani de studiere intensă a kantianismului si văzusem în poziția tânărului de treizecisitrei de ani o replică dată formalismului kantian care nega pur si simplu percepția nemijlocită pe care noi oamenii o avem asupra propriei noastre existențe.

Iată și termenii prin care Anton Dumitriu tratase  în 1938 problema trăirii mistice a unor revelații de o covârșitoare limpezime: „Descartes se îndoiește: în această eliminatoare îndoială o lumină se face în spiritul său, un fulger care spintecă întunericul neștiinței raționale, care cuprinde sufletul lui, incendiindu-i toate ungherele cele mai obscure, pentru a sfârși într-o luciditate divină: sum” (cf. A. Dumitriu, Misticismul lui Descartes, 1938, p.10).  Imaginile folosite pentru descrierea luminii care incendiază spiritul amintesc de Scrisoarea a VII-a a lui Platon (vezi prefața lui Pan Izverna la vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Mistica Platoncă, Slobozia, 1999; https://www.scribd.com/document/153749198/IsabelaVasiliuScrabaPlatonMistic ).

Peste niște ani, când ajunsese cu greu să-și vadă publicată magistrala sa Istorie a logicii,  prețuită mai mult în occident decât în țară, filozoful Anton Dumitriu n-a mai putut aminti de „întunericul neștiinței raționale”.  Singurul lucru pe care avea îngăduința de a-l spune în comunism despre Descartes era că raționalismul modern al omului de știință pretinde a se trage din filozoful francez: Pentru ca ceva să fie admis în conștiință trebuie să fie clar și evident, notează logicianul Anton Dumitriu (Istoria logicii, București, 1969, ed. II-a, 1975, ed.III-a în engleză, 1977, cu reeditări după 1992), premiat în 1940 de Academia Română pentru volumul Logica nouă. Dacă asemenea argumentare  nu este foarte subtilă, ne putem ușor imagina că acesta trebuie să fi fost nivelul cenzorilor ideologici de care depindea publicarea volumului din 1969.

În închisoarea din Aiud, unde avea să treacă în lumea de dincolo – ca filozoful Mircea Vulcănescu, poetul mistic Sandu Tudor, italienistul Alexandru Marcu și ca mulți alți-, Constantin Oprișan (n. 1921 la Oncești, Tecuci –m. 1958), fost strălucit student al profesorului Lucian Blaga și al profesorului D.D.Roșca avusese măcar libertatea de a-și exprima în versuri gândirea filozofică nedistorsionată de teama discordanței cu ideologia impusă prin teroare polițienească.

Mircea Eliade încadra într-un „univers paralel” misiunea poetului adevărat de a-și difuza cu orice risc poezia, chiar coborând „printre lupi și mistreți”. Căci filozoful religiilor știa – de când făcea publicistică anti-comunistă (prin 1946-1960) în revistele exilaților din Franța -, că în România (ciuntită de Basarabia, de Bucovina de Nord și de Tinutul Herții) cultura oficială este falsificată în întregime, nu numai „istoria, filologia, istoria literară” pe care i le-a enumerat într-o scrisoare (7) lui Ioan Petru Culianu, colaborator (se pare) al Securității.  Tot într-un „univers paralel” înscrisese Eliade si figura torționarului anchetator prin pușcăriile comuniste prezentat (în scrieri precum Noaptea de Sânziene, Paris, 1956;  Pe stada Mântuleasa  si Pelerina, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Două personaje ale romanului Noaptea de Sânziene : Călugărul Anisie (/Arsenie Boca) și filozoful Petre Biriș (/Mircea Vulcănescu); https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/personajroman/ ) „în atitudini neutre, chiar „simpatice”, pentru a evita admosfera de teroare realistă si a revela o altă dimensiune a universurilor concentraționale” (8). Acea `altă dimensiune’ ar sugera trăirea mistică a martirilor creștini (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, pe hârtie  în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/noaptea-de-sanziene/ ; ).

           Constantin Oprișan meditează după gratii asupra raționalismului al cărui părinte ar fi fost  Descartes, un raționalism „științific” în care adevărul îmbracă haina legii ca raport „ce nu există-n sine” ci este purtat de subiectul cunoscător.

După viziunea poetului filozof omorât în închisoarea politică de la Aiud, necuratul s-ar lăuda că el ar fi necesitatea, „lanțul”, că omul ar fi obiectul său, și, generos, el (ducă-se pe pustii) l-ar mai lăsa pe om să afle câte ceva, întrucât „legea sunt eu însumi, concept obiectivat/ De cresc în spațiul cosmic sau scad în amănunt,/  mă regăsesc în mine de mine proiectat,/  și mă privesc narcisic în ceea ce nu sunt” (C. Oprișan).

Goethe consemna în Dichtung und Wahrheit că dincolo de ritm și rimă, (caractere de căpătâi ale poeziei) el prețuiește mai cu seamă ceea ce rămâne dintr-un poet într-o traducere în proză. Aceasta ar fi latura care, „în toată puritatea și perfecțiunea ei”, ar da „adevărata valoare a plăsmuirii poetice” (Goethe, Poezie și Adevăr, București, 1967).

Dacă selecția inversă n-ar fi distrus așa cum a distrus invățământul filozofic românesc, gândirea lui Anton Dumitriu ar fi trebuit să fie tema a zeci de doctorate post-comuniste și nicidecum cele câteva lucrări (din 1975 de licență, din 1980 de ciclul III si din 1987 de doctorat de Stat) prin care I.P. Culianu (fost 12 ani asistent de română la Groningen), s-a pregătit pentru cariera de profesor de istoria religiilor de care (din nefericire) nu a avut parte la Chicago decât câteva luni (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați;  https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/). După  criteriul lui Goethe, si poezia lui Constantin Oprișan, fost student al lui Heidegger prin anii patruzeci s-ar fi cuvenit să se bucure de o mai mare prețuire. Fiindcă tradusă în proză, ea vădește o gândire filozofică din cele mai interesante.

Cu o fină trimitere la cadrul în care i-a fost dat să-și fructifice solida sa pregătire filozofică,  dar și la prejudecățile ce intemnițează gândirea, la înlănțuirea minților mai slabe pe calea manipulării și, mai ales, la înlănțuirea adevărului într-o lume în care minciuna a devenit atotputernică,  Costache Oprișan încheie Monologul diavolului prin următoarele versuri: „Miraculos e lanțul, principiul meu suprem!/  Il aflu în gândirea și inima oricui,/  E lege, rațiune, metodă și sistem,/  E însăși viața lumii, iar eu sunt geniul lui” (9).

 

Note și considerații marginale:

  1. De la filozoful Anton Dumitriu (premiat în 1940 de Academia Română si, după o interdicție de semnătură de două decenii, în 1968 din nou premiat de Academia de după 1948 pentru Soluția paradoxurilor logico-matematice, iar în 1984 pentru vol. Aletheia) am aflat că în 1974 a reușit să publice abia după treisprezece referate volumul Philosophia mirabilis.  Personalitate de recunoscut prestigiu internațional, filozoful și logicianul Anton Dumitriu a fost publicat peste graniță de numeroase reviste de specialitate precum „The Journal of History of Philosophy” (Washington), „Scientia” (Milano), „International Philosophical Quarterly” (New York), „Notre Dame Journal of Formal Logic” (Notre Dame, SUA), „Il dialogo” (Urbino;  a fost si profesor onorific la Institutul superior de științe umane din Urbino), „Il Contributo” (Roma, unde fusese cooptat și în Consiliul stiințific), „International Logic Review” (Bologna, cooptat și în Consiliul stiințific al revistei), etc., etc., fără ca pentru aceste activități să i se fi făcut vreodată vreo reclamă (în țara comunistă și cripto-comunistă de după 1990) comparabilă cu masiva mediatizare a „câtorva intelectuali superstar din România numiţi filozofi fără a avea o operă filozofică de calitate minim acceptabilă” (I. Aranyosi),  auto-declarați „discipoli” ai lui Noica (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, „Modelul Păltiniș” și „Modelul Antim” (sau, Inutile liste bibliografice oferite de Noica și lecturi de poezie religioasă în casa boierească a Olgăi Greceanu), pe internet în revista „Clipa”, SUA, Ediția 1178 din 20 iunie 2015, http://www.clipa.com/a13398-Modelul-Antim.aspx  sau la https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicaolga/; a se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, Himera Școlii de la Păltiniș ironizată de Noica, în rev. „Acolada”, nr 2(65), febr.2013, p.16 si 22 ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/himera1scoalapaltinis9/  ; precum si Himera disciopolatului de la Păltiniș, prilej de fină ironie din partea lui Noica, în rev. „Acolada”, nr 3(66), martie 2013, p.16 si 23 ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-himera2scoalapaltinis10/  ). Auto-declarații discipoli ai filozofului Noica par ieșiți din rând doar prin “absenţa oricărei activităţi publicistice recunoscut academice la nivel internaţional al (apud. I. Aranyosi, citat în art.: Isabela Vasiliu-Scraba, Despre G. Liiceanu si despre plagierea de tip „inadequate paraphrase” la Patapievici, în rev. Acolada (Satu Mare), anul VI, nr.7-8/2012, p.19 ; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs_plagiatorulpata5/  ).
  2. vezi Vasile Băncilă, Nae Ionescu și „Predania”, p. 459, text cuprins în  Vasile Băncilă, OPERE, vol. V, 2007; a se vedea și pe youtube: https://www.youtube.com/watch?v=JojhKtMdC_k , înregistrare de la Colocviul „Vasile Băncilă” (Tecuci).
  3.  După obținerea în 1938 a doctoratului în filozofie cu teza Bazele filozofice ale științei,  Anton Dumitriu (18 martie 1905-1992) a fost întâi asistent, apoi profesor la Universitatea din București.
  4. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, O întâlnire mirabilă, în vol. Inefabila Metafizică (Slobozia, 1993, pp. 17-20; https://www.scribd.com/document/153127443/IsabelaVasiliuScrabaInefabilaMetafizica ). A se vedea  în același volum eseul Protagoras, un inspirat (despre Anton Dumitriu, Homo universalis) la pp. 134-141 și Don Quijote în interpretarea lui Anton Dumitriu, la pp. 142-152, precum și studiul La granița dintre philosophia perennis și philosophia garrula, pp. 153-160. În cartea mea din 1996, fac referiri la Anton Dumitiu în legătură cu titlul unui volum de Thomas din Aquino (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Despre Existență, Ființă și Esență, 1996, ISBN 973-97355-0-9, pp.58-60; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/isabelavasiliuscrabaexistentafiintaesenta.pdf ; vezi și pe youtube: https://www.youtube.com/watch?v=kCEWysW2kEI&t=119s ). In volumul apărut în 2003 a se citi conferința despre Anton Dumitriu difuzată la Radio România Cultural pe 30 aprilie 2002,  Asimilarea motivului „Don Quijote” (Isabela Vasiliu-Scraba, CONTEXTUALIZĂRI. Elemente pentru o topologie a prezentului, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2002, ISBN 973-8134-24-2, pp.65-72; https://www.scribd.com/document/130732402/IsabelaVasiliuScrabaContextualizari ).
  5. Cursul litografiat de Istoria logicii, predată de Anton Dumitriu la Universitatea din Bucureti in 1947-1948 a fost ultimul său curs înainte de îndepărtarea sa din învățământul superior.
  6. vezi dr. Florin Matrescu, Holocaustul rosu, vol. I-III, Ed. Irecson, Bucuresti, 2008 (editia I-a, Bucuresti, Gerom Design, 1993). Despre controlul așa-ziselor advăruri istorice privitoare la perioada anterioară și posterioară celui de-al doilea război mondial, Antony C. Sutton (1925-2002) spunea în 1980 la Radio Liberty că „never since the Dark and Middle Ages have there been so many powerful forces organized and alerted against the assertion and acceptance of historical „truth” as are active today”.
  7. vezi M. Eliade, scrisoare către I. P. Culianu din 13 febr. 1978, în vol. Dialoguri întrerupte, Ed. Polirom, Iași, 2004; vezi și înregistrarea de la Simpozionul „Mircea Eliade”: https://www.youtube.com/watch?v=GUvdVrPmFbs&t=8s ; precum și textul: Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade într-o colaborare cu bucluc, în rev. „Origini. Romanian roots”, vol. XV, No. 1-2-3 (151-152-153), January, Frbruary, March, 2010, p.90-93; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/culianu_in_colab3/ , sau, http://www.isabelavs.uv.ro/Articole/IsabelaVS-Culianu-ratare-colaborare10.htm .
  8. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa individualizării  în personajul anchetatoarei din  romanul eliadesc “Pe strada Mântuleasa” în rev. „Origini. Romanian roots”, vol. XVI, Part I:  January-June, 2012, p. 78-81, sau http://www.isabelavs.uv.ro/Articole/IsabelaVS_Mantuleasa13.htm .
  9. vezi C. Oprișan, Monologul diavolului,  în vol.: Doi poeți damnați: Constantin Oprișan și Ștefan Vlădoianu; versuri memorate în închisoare de Ghe. Calciu, Iosif V. Iosif și Marcel Petrișor, București, 1995, p.54-55. Ediția a II-a a apărut în 2009 la Editura Cristiana, având ca text al postfeței:  Isabela Vasiliu-Scraba, Din discipolii necunoscuți ai lui Heidegger: Constantin Oprișan (în rev. „Origini. Romanian roots”, vol. X, No. 1-2-3 (103-104-105), January, Frbruary, March, 2006, p. 110-115, sau altă variantă:  Isabela Vasiliu-Scraba, C-tin Oprişan, unul dintre discipolii necunoscuţi ai lui Heidegger, în Revista „Rost”, București, an VI, nr.70 din decembrie 2008, p.25-30; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/ivs-oprisandiscipheidgger/ ).

 

Cuvinte cheie: „Anton Dumitriu”, „filozofie românească”, „discipolii români ai lui Heidegger”, „poetul-filozof Constantin Oprișan”, „martiri ai temniței comuniste”,           „Mircea Eliade”,  „Descartes”, „Isabela Vasiliu-Scraba”.

 

AUTOARE: Isabela Vasiliu-Scraba (vezi fișa scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba din Wikipedia.ro înainte de vandalizare de către administratorul MyComp; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2014/12/fisa-din-wikipedia-ro.pdf   ).

 

SURSA: https://isabelavs2.wordpress.com/anton-dumitriu/isabelavs-descartes3antondumitriu/

Advertisements