IsabelaVS-Ghius

IsabelaVS-Ghius/26aug. 2016/ 47032car./6480cuv.

Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre mistica luminii în pictura Părintelui Arsenie Boca

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ghius/

REZUMAT DE IDEI: Lumina Raiului într-o Biserică pictată de un Sfânt. – Urmașii lui Nichifor Crainic la catedra de mistică.- Ioan G. Savin și Părintele Arsenie Boca înfățișându-l pe Renan. -Vremurile „filocalice” dinainte de arestarea Sfântului de la Sâmbăta. -Asemănarea lui Dumnezeu în om după Benedict Ghiuș. -Basarabia lui Benedict Ghiuș și a profesorului Ioan G. Savin. – Arestări politice abuzive (Rugul aprins). – Rugăciunea isihastă (D. Stăniloae). Evoluția de la chip la asemănare și asemănarea sfinților din Biserica Drăgănescu. -Lumina harului în temnițe comuniste: Iisus în zeghe pictat la Elefterie de Părintele Arsenie Boca.

 

 

Motto: „Oamenii simpli înțeleg mai bine decât cei cultivați sensul imaginilor. Vorbirea imaginii e mai complexă și mai directă decât cea a cuvintelor.” (Sf. Ioan Gură de aur).

 

Primul care a sesizat cu justețe sensul „luminii de tonuri deschise” din pictura Bisericii Drăgănescu n-a fost un om tocmai simplu. Inainte să fie întemnițat 16 ani fără să fi fost adusă nici o singură probă a inventatelor vinovății (1), fusese profesor de Ascetică și Mistică la Facultatea de Teologie din București. În locul lui (al profesorului Nichifor Crainic) avea să predea în 1945-1946 asistentul său, arhimandritul Benedict Ghius, pentru ca apoi (în anul universitar 1946-1947) cursul de ascetică și mistică ortodoxă să fie predat de prof. Ioan Gh. Savin (2) specializat în filozofie și teologie la Berlin și Heidelberg, închis „administrativ” la Sighetul Marmației din 1950 până în 1955.

Din 1940 (si apoi din 1944) refugiat de la Chișinău unde fusese profesor universitar de apologetică și de filozofia religiei, Ioan Gh. Savin, la 65 de ani, a fost ridicat de Securitate în noaptea de 5/6 mai 1950 când a fost arestată mare parte din secția de istorie a Academiei Române dizolvată în 1948. La catedra de Mistică a lui Nichifor Crainic (reabilitat post-mortem si reprimit după 1990 în Academie, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Acad. Mircea Eliade și neoiobăgia ideologică post-comunistă; https://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliade ) a urmat profesorul Stăniloae în   1947-1948. După aceea mistica a fost scoasă din programul de studii teologice.

Din cursul ținut de pr. Ioan Gh. Savin ne-a reținut atenția figura lui Renan desenată în Biserica Drăgănescu de Părintele Arsenie sub umbră de aripi de diavol, întrucât „raționalismul protestant” (3) l-a făcut pe Renan să separe firea umană de firea divină, considerând că Mântuitorul ar fi fost un mistic trăind transe extatice. Problema este însă fals pusă, explica la cursul său profesorul I. G. Savin: „căci Iisus Hristos, fiind Dumnezeu și om în aceeași persoană, nu se putea desface în două, separând persoana divină, făcând-o obiect al contemplației, de cea umană, devenită subiect al contemplației, ca apoi să se contopească una în alta datorită uniunii mistice” (I. Gh. Savin, Mistica și ascetica ortodoxă, București, 2013, p.72).

Cel mai potrivit partener de discuție pentru Renan care a considerat Biblia simplă sursă istorică relatând despre omul Iisus (E. Renan, Viața lui Iisus, 1863) nu putea fi decât „modernul” Nietzsche. Odată cu pictarea bisericii de la Drăgănescu, Părintele Arsenie Boca sintetizează buna înțelegere dintre cei doi prin următoarele cuvinte: „Ți-am spus să fii pe pace. Oamenii l-au creat pe Dumnezeu”, îi spune lui Nietszche întunecatului Renan pufăind o țigare de foi, ca și Churcill cu care seamănă leit (4). Congestionat la față, Nietzsche adaugă mândru de închipuita sa ispravă: „Iar eu l-am omorât!” , în registrul de jos, pictat în stânga naosului (5).

Intr-o scrisoare către călugărul iconar Arsenie Boca, autorul Nostalgiei Paradisului (6) scria în 1971 că „Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului” într-un stil nou adus de „pictura nouă după viziunea nouă” a fostului stareț de la Sâmbăta de Sus. Imaginea de nuanțe paradisiace a sfinților „mângâiați cu penelul” pe zidurile sacre ar reflecta „spiritul și chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus” (Nichifor Crainic, Iubite Părinte Arsenie, în vol. Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăției, Deva, 2006, p.331-333). Însăși treimea de ipostasuri ale lui Dumnezeu este descrisă de imnografii bisericii ca „o lumină în trei străluciri” (Benedict Ghiuș, Taina răscumpărării în imnografia ortodoxă, București, Editura Institutului Biblic si de misiune al B.O.R, 1998, p. 18).

Poetul Vasile Voiculescu, practic ucis în temnița comunistă (7) îi mărturisea indianistului Ion Larian Postolache că experiențele mistice l-au purtat prin cele mai felurite spiritualități (budism, teosofie, ocultism) ca să se întoarcă apoi la Platon (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Noetica luminii, în vol. Mistica Platonică, Slobozia, 1999; http://www.worldcat.org/title/mistica-platonica-a-participarii-la-divina-lume-a-ideilor/oclc/48053604 ; la pp.114-132 despre mistica luminii; on-line https://isabelavs2.files.wordpress.com/2016/02/noetica-luminii.pdf ) dar să sfârșească „prin a dori lumina cea albă, cea adevărată. Și am ieșit afară la ea cu ochii la cer”.

Benedict Ghiuș, asistentul profesorului Nichifor Crainic la catedra de mistică (8) – precizase cu filozofică limpezime că există o înțelegere total raționalistă pentru care „chipul și asemănarea lui Dumnezeu în om” ignoră „chemarea omului la trăirea divină” (Taina răscumpărării…). Pentru Sfinții Părinți, chipul lipsit de asemănare este întunecat, asemănarea fiind „frumusețea cea firească a chipului”. A crede că asemănarea se reduce la „conștiință, voință liberă și rațiune” reprezintă o înțelegere total raționalisă și ca urmare „total trunchiată” (arhim. Benedict Ghiuș, Taina răscumpărării în imnografia ortodoxă, 1998).

După ce fusese în 1937 prefect de studii la Internatul Teologic din Cernăuți și pe urmă profesor la Liceul Seminarial din Bălți, părintele Benedict Ghiuș a fost hirotonit ierodiacon de mitropolitul Gurie Grosu care l-a adus la Chișinău. Spre a învăța tehnica poleirii icoanelor, părintele Arsenie Boca s-a aflat și el la Chișinău – de la începutul lui octombrie 1939 cu o bursă de trei luni (9) locuind „în obștea monahală de pe lângă Palatul Arhieresc din Chișinău” (Pr. Streza Nicolae Zian, Catisme ale Părintelui Arsenie Boca, 2008). La întoarcerea Părintelui Arsenie în decembrie 1939, el a avut acea „întâlnire” de neuitat cu „omul durerilor” din gara de la Chișinău, fiind astfel atenționat asupra suferințele viitoare ale românilor din Basarabia cotropită de sovietici (vezi masacrul de la orașul Bălți, unde sovieticii au ucis circa 40000 de ostași români din lagărul de prizonieri, si masacrarea românilor la Fântâna albă) .

Diadoh al Foticeei, căruia profesorul Ioan G. Savin de la Chișinău îi consacră un loc de cinste în cursul său de mistică, înțelegea prin păcatul originar o întunecare la chip a omului, spălată prin botez, care însă nu dă încă „asemănarea”. Chipul lui Dumnezeu în noi, „asemănarea se câștigă prin sforțarea noastră proprie și o atingem desăvârșit când dragostea lucrează în noi desăvîrșit” (I. G. Savin, Mistica și ascetica ortodoxă, 2013, p.98). Sfântul Părinte care a pictat Biserica Drăgănescu din 1968 și până în 1983 este descris de P.S. Daniil Partoșanul (Episcopul de Vârșeț) ca un om „în prezența căruia îl simțeai pe Hristos trăind și vorbind în Părintele Arsenie Boca… Este un lucru extraordinar, în viața noastră, în viața oamenilor, să întâlnim un sfânt” (Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, Sibiu, 2012,   p.16). La Drăgănescu (când Părintele Arsenie Boca hărțuit de Securitate era în etate de 73 de ani) Bogdan Juncu îl percepe în anul sfințirii bisericii ca cel mai frumos om pe care l-a văzut în viață: „cu o frumusețe în adâncul lui care emana în afara lui și se completa cu frumusețea chipului său și a structurii lui de om. Era ceva, pentru mine, om de lume, era peste așteptările mele de a vedea, de a întâlni. Extraordinar de frumos! Și avea niște ochi Sfântul Părinte… Distanța dintre mine și Sfântul era de o jumătate de metru, deci l-am văzut foarte bine. Si…nu mă mai săturam privindu-i ochii, care…dacă-i vezi o dată, nu-i mai poți uita niciodată” (cf. ing. Bogdan Juncu, în vol.: Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, Sibiu, 2012, p. 112; a se citi și textul Isabelei Vasiliu-Scraba, Paradigma „Arsenie Boca-Părăian” din seria Eliade-Culian’ și Noica-Liicean’, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (83) oct. 2014, p.18; on-line în revista canadiană „Alternativa”; http://www.alternativaonline.ca/IVS1501.html ).

După smulgerea Bucovinei de Nord și a Basarabiei prin înțelegerea dintre Stalin și Hitler, când numărul refugiaților români a atins câteva sute de mii de oameni, profesorul Ioan G. Savin și pr. Benedict Ghius s-au refugiat de la Chișinău la București, primul întorcându-se în Basarabia îmediat după redobândirea prin luptă a provinciei românești.

În ianuarie 1943 arhim. Benedict Ghiuș a fost ales Episcop de Hotin. Fiind scolit la Strasbourg si în bune relații cu Monseniorul Vladimir Ghica, neprietenii săi îl acuzasera de alunecari…papistase (10). Nu se știe dacă din această pricină numirea sa ca episcop n-a fost confirmată și nici dacă ulterior s-a plasat în aceeasi categorie dezavantajoasă faptul că în cei șase ani de temniță comunistă, când să facă si el o minune, arhim. Benedict Ghius a salvat de la moarte (11) un preot unit (vezi Tertulian Langa, Trecând pragul tăcerii, 2008, p. 311). La una din anchetările prin torturare de după arestarea sa în noaptea de 13/14 iunie 1958, Benedict Ghiuș descrie activitatea asociației Rugul Aprins (1944-1948) ca „o experiență duhovnicească. Ea consta din îndemnul la credință, la rugăciune, la disciplină de sine, la muncă și la fapte de dragoste față de aproapele”.

Pe când era „ctitor de frunte al Filocaliei românești”(apud D. Stăniloae), starețul Arsenie Boca spusese că „noi nu suntem născuți de timp, ci de veșnicie. Deși trăim o vreme îmbrăcați de lumea aceasta, ni se întâmplă adesea ca fratele vis și sora moarte să ne dea târcoale și să ne despice făptura în două. Atunci scăpăm de chingile lumii văzute și ne trezim într-un alt fel de a fi și de a cunoaște”. Cea mai de preț învățătură primită de arhimandritul Vasile Prescure de la Sfântul Arsenie Boca a fost „aceea că a crede în Dumnezeu înseamnă a te strămuta, cu toată ființa ta, din tine în El” (apud. Pr. V. Prescure). In finalul interpretării sale dată parabolei fiului pierdut, starețul Mănăstirii Brâncoveanu se arătase   interesat de „cauza pentru care omul ajunge să piardă chipul lui Dumnezeu” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, O nouă interpretare a Parabolei Fiului Rătăcitor, în rev. „Origini. Romanian Roots”, ISSN 1094-5814, vol. XVI, July-Dec. 2012, pp.52-55; extrase în rev. „Tribuna”, Cluj, 259/2013, pp.8-9; on-line https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-homophaenomenon15/ ).

Având prilejul (mai precis având îndemnul și susținerea necontenită a starețului de la Sâmbăta de Sus) de a lucra împreună la traducerea primelor patru volume ale Filocaliei (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Părintele Arsenie Boca, Zorica Lațcu și Nichifor Crainic în culisele FILOCALIEI, https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/ ), profesorul Dumitru Stăniloae scria la Sibiu că apariția Filocaliei a fost un act ce va „rămâne legat într-o mare măsură de de numele Prea Cucerniciei Sale Arsenie Boca și de mișcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiției ortodoxe și cu mijloacele celei mai curate duhovnicii” (prefața Filocaliei, vol.I, ediția II-a, 1947, Sibiu). Mărturii ale acelor vremi găsim și la Principesa Ileana/ Maica Alexandra care scria în SUA că a auzit în biserică și a citit în cărți despre rugăciunea isihastă dar că „ochii i s-au deschis” când l-a întâlnit la Mănăstirea Sâmbăta pe ieromonahul Arsenie Boca (pe care nu-l numește în 1951 să nu-i pricinuiască neplăceri încă și mai mari decât avea în acei ani), „un călugăr ce practica Rugăciunea inimii” (Principesa Ileana, Trăiesc din nou, București, 2010). După căderea comunismului, în 1992 apărea Sfinţii îngeri, carte scrisă de Principesa Ileana (1909- 21ian. 1991). La citirea primei forme a volumului The Holly Angels (SUA, 1987), Mircea Eliade i-a scris autoarei că unele capitole ale cărţii i-au părut excelente, cu “observaţii interesante, viziuni proaspete, prezentări noi” (M. Eliade, 1 iunie 1958, în vol. II de corespondență, I-P, Bucuresti,1999, p.32-35; tonul scrisorii e cald, prietenesc, dovedind bucuria de a da o mână de ajutor spre a face dintr-un manuscris reuşit o carte si mai izbutită).

Când încă nu începuse continuarea tipăririi Filocaliei (volumele IV-VIII după trei decenii de la publicarea primei jumătăți a textelor filocalice), profesorul D-tru Stăniloae a vorbit în Vest despre rugăciunea isihastă care „produce lumină în propriul suflet”, rugăciune pe care el însuși ar fi practicat-o cinci ani în închisorile comuniste de exterminare (cf. interviului din 1987 consemnat de V. Andru și reprodus de revista „Porunca iubirii” din februarie 2016). Cunoscându-l din tinerețe pe Sfântul Ardealului (căutat de mii si mii de credincioși ortodocși chiar și după ce „comuniștii l-au mutat la Prislop ca să taie avântul mișcării duhovnicești născute în jurul sfinției sale la Sâmbăta”, apud. Pr. V. Prescure), septuagenarul teolog Stăniloae spunea la o abație ecumenistă occidentală că „sfântul este un înainte mergător spre mântuire și un sprijinător al umanității pe calea care duce la desăvârșirea viitoare”. In conferința sa din Belgia pe tema Gingășiei sfințeniei profesorul Stăniloae mai evidenția faptul că „cel ce se roagă îi are pe ceilalți în inima lui, iar ei simt aceasta și vin spre el… Cu cât un călugăr este mai înduhovnicit, cu atât el este mai căutat de popor…Puternic ancorat în timp, sfântul a triumfat asupra timpului, atingând cea mai mare asemănare cu Hristos (conferință din 1974 ținută la Abația benedictină Chevetogne din apropiere de Namur). Pentru Mircea Eliade (12), a cărui gândire filozofică răzbate din fiecare rând scris pe tema istoriei religiilor, mistica era, simplu spus, „credință în sfințenie” (cf. Jurnalul portughez, 23 sept. 1942).

Pe 2 octombrie 1983 s-a sfințit Biserica din satul Drăgănescu, pictată de Sfântul Arsenie Boca. Securitatea – care l-a hărțuit fără încetare, omorându-l în noiembrie1989 (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Sfântului Arsenie Boca; http://www.alternativaonline.ca/IVS1403.html ) -, i-a interzis călugărului-iconar să ajungă la Drăgănescu pe 2 octombrie. În arhiva sa păstrată la așezământul monahal de la Sinaia s-au găsit pe niște foi manuscrise câteva idei pe care le-ar fi dezvoltat dacă ar fi putut vorbi despre pictarea micuței biserici. În rândurile sale, fostul stareț de la Sâmbăta și de la Prilop n-a menționat doar noutatea adusă de cele două registre „unul mai mare sus și altul, la o scară mai mică jos” în care a realizat pictura, ci a scris și despre evoluția „de la chip la asemănare” care ar fi „continuitatea de conștiință a atotprezenței lui Dumnezeu” (Părintele Arsenie Boca, Geneza picturii, în vol. „Capela Sixtină” a ortodoxiei românești: Biserica de la Drăgănescu, Deva, 2005, p. 16).

Atare continuitate de conștiință a fost sugerată pictural prin chipurile sfinților luminate de ochi extrem de vii. Preotului paroh de la Drăgănescu îi părea, de pildă, că Paisie de la Neamț pictat de Părintele Arsenie Boca „parcă vorbește, parcă este viu, parcă ar sta să-l întrebi ceva.” (pr. Savian Bunescu, 1991, înregistrare video cu prezentarea Bisericii, fragmentar transcrisă în vol.4 de Mărturii, Ed. Agaton, Făgăraș, 2011, p. 207).

După Simion Noul Teolog – citat de Părintele Benedict Ghiuș în lucrarea sa de doctorat din 1946, omul ar fi „chemat să se împărtășească de Dumnezeu, până a se face un dumnezeu-creat. Chemarea aceasta împlinită se numește asemănare”. (cf. B. Ghiuș, Doctrina răscumpărării în imnografia Bisericii). In paginile concepute (probabil în 1983) despre pictura bisericii Drăgănescu, Sfântul Arsenie Boca a sugerat o gradație a asemănării, de la Maica Domnului care ar avea „cea mai mare asemănare cu Domnul Hristos”, la cei patru „martori ai Adevărului” care au fost evangheliștii. Accentul pus de călugărul iconar pe asemănare înțeleasă de el ca permanentă conștientizare a atotprezenței lui Dumnezeu face ca figurile sfinților pictați la Drăgănescu, deși distinct personalizate, să aibă totuși un aer comun. Aceasta a dus în 2007 la „descoperirea” autorului icoanei cu Sfânta Parascheva expusă la biserica Sfântul Anton din București. Paroh la acea biserică de la Curtea Veche fusese preotul Popescu Victor (1897- 1978) cu care Nae Ionescu scosese în 1928 revista „Logos”, preot căruia sub comuniști nu i s-a mai publicat nici o scriere. La Biserica Sf. Anton, metafizicianul Nae Ionescu ținuse pe 10 ianuarie 1937 conferința Știință și credință, temă de meditație înfățișată strălucit încă din 1929 la Atheneu cu prilejul conferinței Creațiune și păcat; https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/naeionescucreatiune-pacat/ (vezi și https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-creatiune/ ).

Anchetat pe 23 oct. 1968 după arestarea preotului Spiridon Cândea, fratele lui Cioran, avocatul Aurel Cioran (locuind într-o pivniță după cei 12 ani de închisoare) declarase că parohul de la Bogata Olteană (fost profesor universitar doctor exclus din învățământ, autor de lucrări teologice, unul din volumele sale având coperta realizată de Părintele Arsenie Boca) era nemultumit de lipsa „posibilității de informare și tipărire a unor lucrări cu conținut religios” (Cioran și Securitatea, Iași, 2009, p.242). In acest sens, grăitoare este însăși lungimea intervalului de timp necesară acceptării apariției celei de-a doua jumătăți a Filocaliei (volumele V-VIII).

Între anii 1934 și 1948 preotul Victor Popescu fusese bibliotecar și duhovnic la Seminarul Central   „Radu Vodă”. Era perioada când Părintele Arsenie era student la Belle Arte și la Academia de Muzică Religioasă, fiind cazat în căminul studențesc de la „Radu Vodă”. Desigur că Părintele Arsenie Boca l-a cunoscut în acei ani pe viitorul preot paroh de la biserica Sfântul Antonie. Și cum hramul Bisericii de la Bogata Olteană (a cărei frescă pictată de Părintele Arsenie Boca a fost distrusă de securiști cu ciocanul) este Sf. Parascheva, e foarte probabil ca icoana să fi fost pictată pentru acea biserică al cărui paroh fusese arestat după invazia Cehoslovaciei din 1968. Pr. Spiridon Cândea a fost întemnițat din octombrie 1968 până în 1971. Mai fascinantă decât descoperirea autorului micii icoane cu Sfânta Parascheva (pornind de la asemănarea ei cu icoana Învierii Domnului de la Biserica Drăgănescu ilustrând textul Tatianei Sergiu, Părintele Arsenie Boca sau Universul sfânt al culorilor din volumul Unde a fost biserica?, București, 2001, pp.165-168) ne pare însă cealaltă revelație avută de același student la Teologie (Alexandru Valentin Crăciun). Ne referim la visul prin care în vara anului 2007 i s-a descoperit partea pictată de Părintele Arsenie Boca la biserica Sf. Elefterie cel Nou (13) precum și semnificația ei ascunsă 46 de ani. Deși angajat ca pictor secund, Părintele Arsenie Boca a pictat întreaga boltă a altarului. Icoana o reprezintă pe Maica Domnului ținându-l în brațe pe Iisus copil în haine de pușcăriaș („Formula As”, nr. 822/ 2008). Printr-o uimitoare revelație i s-a arătat studentului cum zeghea se poate transforma în raze dumnezeiești inundând cu lumina harului întunericul celulelor de temniță politică. O mistică a luminii aflată la îndemâna prea multor martiri ai temnițelor comuniste:

„Întrebat-am luminata ciorârlie,/ Candelă ce leagănă-n tărie/ Undelemnul cântecului sfânt:/ Unde sunt cei care nu mai sunt?/ Unde sunt cei care nu mai sunt?/   zis-a ciocârlia: S-au ascuns/ În lumina celui nepătruns.” (14).

 

Note si comentarii marginale:

  1. vezi Nichifor Crainic, Răspuns la actul meu de acuzare, în vol. Memorii. Pribeag în țara mea, Muzeul Literaturii Române, București, f.a., [1997], ed. îngr. de Al. Condeescu, p. 251. Părintele Arsenie Boca l-a ascuns la Mânăstirea Brâncoveanu pe acad. Crainic în iarna anului 1944 până în primăvara anului 1945 (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Părintele Arsenie Boca, Zorica Lațcu și Nichifor Crainic în culisele Filocaliei românești; on-line https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/; sau http://fr.scribd.com/doc/230417806/IsabelaVasiliuScrabaTraduFilocalia), faimosul stareț de la Sâmbăta fiind și cel care a salvat manuscrisele lui Nichifor Crainic după ce acesta a fost închis. Cu un an înainte de a primi poruncă de ascultare de la episcopul Andrei Magieru „să aibă toată viața grijă de Părintele Arsenie Boca (cf. Eugenia Ziana, n. Savu, înregistrare din 2009, Dridu, jud. Ialomița), Maica Zamfira (1925, Slobozia, Ialomița –2005) a salvat manuscrisul Cărării împărăției de la percheziția din 4 mai 1948 de la Sâmbăta de Sus. Tot ea (licențiată în teologie la București cu o lucrare despre Maxim Mărturisitorul) a dactilografiat și ascuns memoriile academicianului N. Crainic care-i fusese profesor, iar după 1990 a scos la Sibiu, mai bine de șapte ani, o a doua serie a revistei „Gândirea” avându-i drept colaboratori pe Romulus Neag, Pan M. Vizirescu, Pan Izverna, Miron Scorobete, Gheorghe Vrabie, Ovidiu Vuia, Cătălin Sămărghițan, Ovidiu Papadima, Maria Fanache, etc. Despre sărbătorirea fostului director al „Gândirii” la împlinirea vârstei de 80 de ani la care, printre mulți alti invitați a participat și poetul Radu Gyr, a se citi: Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul” George Călinescu; on-line: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/ .
  2. Refugiat de la Chișinău, prof. Ioan Gh. Savin fusese profesor universitar de apologetică și de filozofia religiei din 1927, de la înființarea Facultății de Teologie (vezi Ioan Gh. Savin, Mistica și ascetica ortodoxă, București, 2013). Volumul este editat de Nemira și prezintă titluri greșite în foarte lacunara listă de scrieri, la biografie nemenționându-se anii detenției ilegale din închisoarea de la Sighetul Marmației, cum a tot pretins cenzura comunistă. În loc de Ființa și originea religiei, București, 1937, cei de la Nemira trec Știința și originea religiei (1937). La vremea terorii ideologice comuniste, pe listele cenzurii (vezi Paul Caravia, Gândirea interzisă. Scrieri cenzurate. 1945-1989, Ed. Enciclopedică, București, 2000, p. 453) figurau 7 scrieri ale profesorului revenit la Facultatea de Teologie din Chișinău, după recâștigarea provinciei cotropite vreme de un an de sovietici. Printre ele se află si studiul Ironie și istorie, publicat la Chișinău în 1943.
  3. Nae Ionescu despre protestantism (video Bacău, Isabela Vasiliu-Scraba despre cursul naeionescian „Problema mântuirii la Faust”; on-line https://www.youtube.com/watch?v=we8dUIgk2ck , ). Despre filozofia lui Nae Ionescu a se vedea vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica şi în dubla ei înfăţişare, Slobozia, 2000 http://www.scribd.com/doc/132110995/Isabela-Vasiliu-Scraba-METAFIZICA-LUI-NAE-IONESCU-in-unica-%C8%99i-dubla-ei-inf%C4%83%C8%9Bi%C8%99are ; şi vol.: I.Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Ţuţea, Cioran, Noica, M.Eliade, M. Vulcănescu şi Vasile Băncilă, Slobozia, 2000; http://www.isabelavs.go.ro/Discip/discip.html ).
  4. Iată ce scria Vintilă Horia despre Churcill cu circa doi ani înainte ca Părintele Arsenie Boca să înceapă pictarea Bisericii de la Drăgănescu: „Churcill agonizează. Încă unul din marii responsabili ai dezastrului lumii se duce pe copcă. Dacă a fost un salvator pentru țara sa -și asta rămâne de demonstrat – pe a mea a ajutat-o să se năruie. Cu Stalin și Roosevelt el a construit acel univers subdezvoltat care a încolțit în 1945 și n-a încetat să crească de atunci. Când mă gândesc la acești trei omuleți care au transformat victoria lor       într-o răzbunare oribilă, mă străduiesc să nu rostesc blasfemii” (V.H., 16 ian.1965). A se vedea și N. Baciu, L’Europe de l’Est trahie et vendue. Les erreues tragiques de Churchill et Roosevelt. Les documents secrets accusent, 1985; cartea tradusă în engleză și în germană a apărut în romanește după 1990 cu titlul Yalta si crucificarea României; a se vedea și N. Baciu, Agonia României, București, Ed. Saeculum, 1997.
  5. vezi Părintele Arsenie Boca, Biserica de la Drăgănescu, „Capela Sixtină a ortodoxiei românești”, Deva, 2005.
  6. Cărțile acad. Nichifor Crainic fuseseră și ele interzise, scoase din librării și din bibliotecile publice. Peste 15 volume apăreau pe listele cenzurii (Paul Caravia, Gândirea interzisă. Scrieri cenzurate. 1945-1989, Ed. Enciclopedică, București, 2000, p. 133). Este meritul soților Petru și Magda Ursache de a fi re-editat Nostalgia paradisului după căderea comunismului, urmată de N. Crainic, Puncte cardinale în haos, Ed. Timpul, Iași, 1996, cu o prefață a profesorului universitar Petru Ursache, pp.5-13.
  7. Pe 17 ian. 2014 în fișa lui Vasile Voiculescu (1884-1963) din ro-wiki       (controlată de administratori cu interese ascunse, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/ ) era menționat numele dogmaticului proletcultist Ov. Crohmălniceanu, fără a mai fi pomeniți și alți critici sau autori români care au scris pagini remarcabile despre dr. Vasile Voiculescu, precum Bazil Munteanu, Perpessicius, Vladimir Străinu, Dinu Pillat, Adrian Maniu, Ovidiu Papadima, C-tin Ciopraga, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eugen Simion, Serban Cioculescu, G. Călinescu, etc. „Uitată” era si categoria de martir al închisorilor comuniste (categorie pe care mafioții care controlează Wikipedia.ro o tot șterg, deconspirându-se astfel ca urmașii celor care au masacrat timp de două decenii sute de mii de români în închisori politice cu regim de exterminare), categorie în care a fost silit să intre la 74 de ani poetul Vasile Voiculescu, arestat pe 5 august 1958 pentru „vina” de a fi scris poezie mistică. Condamnat a face pușcărie politică până în 1963, dr. Vasile Voiculescu a decedat după patru ani de temniță grea si încă un an de dureri atroce. Pe 30 aprilie 1962 a fost „mutat” (pe targă) din închisoarea Aiudului la Dispensarul TBC-Turda, urmată de o țidulă de eliberare din închisoare confecționată trei zile mai târziu. În eseul meu despre WIKIPEDIA. Ro, semnalasem manipularea din umbră a acestei enciclopedii on-line, control asupra căruia atrăgea atenția însăși echipa care inițiase proiectul. Prin menționarea criticului stalinist din garda veche a Anei Pauker, transpare odată în plus cripto-comunismul mafiei din umbră care face ca Wikipedia.ro să nu fie „o sursă obiectivă de informare” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro citită printre rânduri, http://www.scribd.com/doc/171896306/Isabela-Vasiliu-Scraba-Wikipedia-ro-citit%C4%83-printre-randuri). Iată recunoașterea „vinovăției” scriitorului, din dosarele Securității condusă din umbră de Alexandru Nicolschi/ Nicolau/Grumberg, general NKVD aflat până în 1962 în structurile de vârf ale instituției (vezi S. Rădulescu-Zoner, Poporul Român anti-semit? in rev. Căminul Românesc, an 30, nr.2 (117), iunie 2011): „Recunosc că am scris și difuzat poezii începând din anul 1947 și până în prezent. Eu [Vasile Voiculescu] am scris multe poezii cu conținut religios de îndemn la o viață duhovnicească (de rupere de viață) care, prin interpretare, pot părea a avea un caracter dușmănos față de regim, așa cum este poezia Noul arhitect [V. Voiculescu, Gânduri albe, Cartea Românească, București,1986, p.274] și altele, cum sînt poeziile Neagra labă , Cerșetorul și altele” (semnat: Vasile Voiculescu). Cât a fost arestat, biroul său de lucru a fost devastat de organele represive ale statului polițenesc, biblioteca distrusă si chiar acolo, în camera unde locuise poetul Vasile Voiculescu până la arestare, îi fuseseră instalați chiriași. Pe patul de moarte, înainte de a -și da duhul, scriitorul martirizat i-a zis fiului său mai mic: „Ionică, eu mor! M-au omorât! Ai grijă că sînt mai perverși decât crezi tu.” (Vasile Voiculescu, 25 aprilie 1963, vezi dr. Radu Voiculescu, Vasile Voiculescu. Anii de detenție, Buzău, 1993).
  8. După ce intrase în învățământul superior prin concurs, arhim. Benedict Ghiuș i-a fost profesor Părintelui Sofian Boghiu care era în anul III de Teologie si care peste ani a scris despre fostul său profesor un întreg volum: Benedict Ghiuș, duhovnicul inimii, Ed. România Creștină,1998. Înaine de plecarea lui Benedict Ghiuș pentru studii la Strasbourg (1927-1932), studiile sale bucureștene de teologie în paralel cu filozofia au durat un singur an, la vremea faimoaselor conferințe ale profesorului Nae Ionescu tratând despre filozofia protestantismului, prin 1927 sub pretextul unei interpretări a Faust-ului goethean (despre Faustul lui Nae vezi conferinta de la Bacău a Isabelei Vasiliu-Scraba ținută la Salonul cărții, Hotel Decebal, 23 sept. 2012; https://www.youtube.com/watch?v=we8dUIgk2ck , precum și eseul I. Vasiliu-Scraba, Despre Faust-ul lui Nae Ionescu; on-line http://www.romanianstudies.org/content/2012/10/despre-faustul-lui-nae-ionescu-isabela-vasiliu-scraba/ ). În 1934 Părintele Ghiuș a fost călugărit la Mănăstirea Chițcani din județul Tighina (i.e. în Basarabia și nu la Mânăstirea Neamț cum s-a tot scris „oficial” ca să nu se aducă vorba de provinciile românești rămase după război în afara României). In 1935 studiile sale din Franța i-au fost echivalate la Facultatea de Teologie din Chișinău, unde Benedict Ghiuș a publicat o serie de articole în reviste de profil teologic („Luminătorul” din Chișinău, „Misionarul”, „Glasul monahilor”, „Cuvânt bun” etc, vezi Virgil Cazan, Mișcarea duhovnicească Rugul aprins, București, 2007, precum si articolul despre părintele B. Ghiuș scris de preotul Ioan Gherasim care i-a fost elev la Seminarul Neamț; http://www.fericiticeiprigoniti.net/benedict-ghius/2187-chipul-sau-de-o-blandete-de-sfant-imi-apare-si-astazi-dupa-mai-bine-de-jumatate-de-veac ). Arhim. B. Ghiuș era „plăieș” (i.e. din părțile Vrancei, cum îi denumise Părintele Arsenie la Sâmbăta de Sus pe niște vrânceni veniți la Mânăstirea Brâncoveanu) și de un leat cu filozoful trăirist (i.e. de Scoală naeionesciană) Mircea Vulcănescu, cel care a fost asasinat în închisoare (vezi video din 25 nov.2011, Tecuci, Colocviul Mircea Vulcănescu, http://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ ) . După opinia genialului Petre Țuțea, profesorul Nae Ionescu a fost „singurul filozof român care a făcut școală”. Filozoful Țuțea, supraviețuitor al regimului de exterminare din temnițele comuniste, s-a referit la Scoala trăiristă formată din Noica, Eliade, Cioran, Mircea Vulcănescu, Vasile Băncilă (vezi vol. I. Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi, Slobozia, 2000; a se vedea și eseurile despre inexistenta Scoală de la Păltinis, trâmbițată în mass media de vizitatori atei ai trăiristului Noica (1909-1987), filozof marginalizat de teroarea ideologică a regimului polițienesc comunist: Isabela Vasiliu-Scraba, Himera Școlii de la Păltiniș ironizată de Noica; online http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Himera%20scolii%20de%20la%20Paltinis%20ironizata%20de%20Noica.htm ; precum si I. Vasiliu-Scraba, Himera disciopolatului de la Păltiniș, prilej de fină ironie din partea lui Noica; online http://www.omniscop.ro/himera-discipolatului-de-la-paltinis-pretext-de-fina-ironie-din-partea-lui-noica/ ).
  9. Perioada bursei primită de Părintele Arsenie Boca trei luni de la Chișinău nu este menționată în lucrarea de licență în teologie publicată de Ioan Gânscă la Cluj în 2002 sub titlul O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns ; online, URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ).
  10. La ceasul acela acuzațiile de pe pozițiile ortodoxiei aveau o atât de mare trecere, încât nici filozoful Lucian Blaga n-a scăpat de înțepăturile veninoase difuzate prin „Telegraful Român” de „Popa Grama”. Deformarea ideilor blagiene în articole „teologice” vădind un nepermis amestec între domeniul filozofiei și cel al teologiei (articole demonstrând în primul rând o acută lipsă de cultură filozofică) l-a silit pe Blaga la o replică antologică în revista „Saeculum” (Sibiu, mai-iunie 1943, republicată – pp.123-125 – odată cu a doua ediție a cărții lui Stăniloae, la Editura Paideia în 1992). Un preot sibian contemporan cu evenimentele își amintea de intervenția de atunci a Părintelui Arsenie Boca: „unde Stăniloae l-a înțepat cu venin pe Lucian Blaga, Părintele Arsenie l-a uns cu mir” (Pr. Nichifor Todor).
  11. „Un copac s-a prăvălit pe mine…Coroana uriașă…m-a prins sub ea și mă îmbrățișa neînduplecat, a moarte. O creangă în formă de Y mi-a prins grumazul sub bifurcarea ei și, ruptă, s-a împlântat prin ghiață în pământ, silindu-mă să stau… cu gura și cu nările în apă. Șocul m-a amețit…n-am avut răgazul… ca în clipa morții să fiu… cum îmi dorisem… cât mai lucid. N-am mai știut nimic…Părintele Benedict Ghiuș mă anima gură-la-gură…Apoi am auzit: „Trăiește!” rostit de Părintele Benedict…care-mi suflase viața fizică…In locul frigului simțeam căldura cucernicului Benedict” (Trecând pragul tăcerii, Editura M.N.L.R, București, 2008, p.311). Într-un articol publicat în „Journal of Romanian Literatury Studies” (nr. 3/ 2013, pp. 3-12), criticul literar Alexandru Cistelecan scrie despre amintirile din detenția politică a lui Tertulian Langa, dar nu observă la pagina 269 greșala de a i se atribui lui Radu Tudoran volumul Drum fără pulbere scris de Petru Dumitriu (1924-2002). Intr-un mod inexplicabil, în textul său intitulat „Faith Testimonials”, Al. Cistelecan (de la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș) nu remarcă nici minunea dumnezeiască săvârșită de cucernicul preot profesor Benedict Ghius care în mlaștina din Balta Brăilei a readus la viață un înecat.
  12. În jurnalul ținut în Portugalia, Mircea Eliade coansemna pe 1 oct. 1944 că își „păstrează liniștea spunând de câte ori poate Tatăl nostru” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade si detractorii lui; sau online http://www.clipa.com/a7934-Isabela-Vasiliu-Scraba-Eliade-si-detractorii-lui-sau-Rafuiala-oamenilor-de-r226-nd-cu-omul-superior.aspx ). Din opera poetică a primului romancier nefrancez (Vintilă Horia) laureat în 1960 cu cel mai mare premiu literar al Franței desprindem următoarea „exegeză”: „Am învățat să mă rog pretutindeni,/       Pe stradă, în scris, în somn,/       …/ Cer: răsplată, pedepse, iertare./ …Însă care dintre noi știe/ Cine Ti-e-n voie sau în dușmănie?/ E bine să se prăbușească în pulbere/ Ce azi e tiranie?/ Sau demonul cu pedepse și strategie,/ Încuibat în lagăre și tenebre/ E o cale către ceea ce am uitat./ E rău sau e bine/ Durerea care ne urcă spre Tine?” (Vintilă Horia, Exegeză; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Receptarea românească a primului scriitor străin laureat al Premiului Goncourt, variantă scurtă pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr12/ 97, decembrie 2015, p.16; varianta integrală, on-line https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/isabelavs-vintilahoriacentenar/ ) . Despre elogiul scriitorului Vintilă Horia făcut de Werner Heisenberg (1901-1975), fizicianul care împărtășea părerea artistului Camilian Demerescu despre „RUȘINEA scandalului Goncourt”, aflăm din filmul Marilenei Rotaru (youtube, între 1:07:39 și 1:13:19) de la directorul Institutului de Psihologie Industrială din Buenos Aires, Prof. Dr. Stan Popescu (vezi Românii în știința și cultura occidentală, Davis, 1992, pp.299-300). Fostul profesor al Universității Catolice Santa Maria din Buenos Aires, adesea invitat de universități străine (Olanda, SUA, Japonia, Spania, Danemarca și Germania) să țină cursuri ca profesor oaspete, fiind la Universitatea din Muenchen l-a vizitat pe descoperitorul principiului indeterminării. Vizita s-a întâmplat să fie la scurt timp după de W. Heisenberg conversase cu Vintilă Horia (vezi „Sobre la parte y el todo”, în vol. Vintilă Horia, Viaje a los centros de la Tierra, Barcelona, ediția a II-a, 1976, pp.314-339). Elogiul pe care laureatul premiului Nobel l-a făcut cu acel prilej scriitorului Vintilă Horia l-am reținut din filmul de televiziune despre Vintilă Horia postat pe youtube (de la 1:o7:39 pana la 1: 13:19).
  13. Părintele Arsenie i-a spus preotului paroh Savian că n-a mai pictat nici o altă biserică, „a lucrat doar puțin la Elefterie”. Biserica Drăgănescu e prima si ultima, făcută ca o „jertfă, ca un omagiu”. Pentru darul care i l-a dat Dumnezeu, lasă în urma lui „această pictură, ca să fie pentru toți” (Părintele Arsenie- un om mai presus de oameni, Făgăraș, 2011, p.210).
  14. Această poezie este recitată de acad. Nichifor Crainic (sica ap, febr.2016, https://www.youtube.com/watch?v=DzVVcnQq_B0 ). După detențiea politică de 15 ani (între anii 1947- 1962, când manuscrisele sale au fost ascunse de Părintele Arsenie Boca si de Maica Zamfira care-i fusese studentă si care după înlăturarea comunismului a scos cea de-a doua serie a revistei „Gândirea”) poetul este reabilitat pe 8 mai 1994. Curtea Supremă de Justiție a pronunțat în acea zi de mai 1994 hotărârea de achitare cu restituirea averilor celor 14 condamnați în 1945 de Tribunalul Poporului în „Procesul scriitorilor și ziariștilor”. Scriitorul N. Crainic a fost reprimit în Academie pe 22 noiembrie 1994, vezi N. Crainic, Teologie și filozofie, Craiova, 2010, p. 27).

 

RERERE BIBLIOGRAFICE:

– Benedict Ghiuș, Taina răscumpărării în imnografia ortodoxă, București, Editura Institutului Biblic si de misiune al B.O.R, 1998.

– Sofian Boghiu, Benedict Ghiuș, duhovnicul inimii, Ed. România Creștină,1998.

– S. Rădulescu-Zoner, Poporul Român anti-semit? in rev. Căminul Românesc, an 30, nr.2 (117), iunie 2011.

– Radu Voiculescu, Vasile Voiculescu. Anii de detenție, Buzău, 1993.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse; https://fr.scribd.com/doc/171896306/IsabelaVasiliuScrabaWikipediaRo ; sau o variantă mai scurtă; http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/ .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Părintele Arsenie Boca, Zorica Lațcu și Nichifor Crainic în culisele Filocaliei românești; on-line https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/; sau http://fr.scribd.com/doc/230417806/IsabelaVasiliuScrabaTraduFilocalia .

– Părintele Arsenie Boca, Geneza picturii, în vol. „Capela Sixtină” a ortodoxiei românești: Biserica de la Drăgănescu, Deva, 2005, p. 16.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns ; online, URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/.

I. Gh. Savin, Mistica și ascetica ortodoxă, București, 2013, p.72.

– Al. Dima, Nichifor Crainic sau sensul teologic al frumosului, în vol. Al. Dima, Gândirea românească în estetică, Sibiu, 1943.

– 1995, număr special „Nichifor Crainic” al revistei „Manuscriptum”, București.

– Nichifor Crainic, Nostalgia paradisului, Iași 1994, postfață de îngrijitorii volumului Magda și Petru Ursache, prefață de D. Stăniloae. La propunerea acad. Eugen Simion în toamna lui1994 Nichifor Crainic este reprimit în Academie, după ce pe 8 mai 1994 Curtea Supremă de Justiție a constatat nevinovăția directorului „Gândirii” condamnat pe nedrept într-un lot de 14 ziariști, hotărând achitarea.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al inchiziției comuniste, pe hârtie fagmente au apărut în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 269/2013, p.12, URL https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica şi în dubla ei înfăţişare, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000 ; on-line http://www.isabelavs.go.ro/Nae_Ionescu/CAP_IV.html .

– Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000 ; on-line https://fr.scribd.com/doc/153762785/IsabelaVasiliuScrabaNaeDiscipoli .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Scoala trăiristă inițiată de Nae Ionescu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr.258, pp.4-5 ; sau https://fr.scribd.com/doc/171686934/IsabelaVasiliuScrabaNaeIonescuScoalaTrairista .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca ; on-line URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ . Extrase au fost publicate separat http://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ . A se vedea înregistrarea preotului Savian Bunescu prezentând pictura Părintelui Arsenie Boca din Biserica Drăgănescu de la minutul 5.44, partea I-a ; http://www.petru.jigorea.com/?p=1705 , 45.58 minute și partea a II-a, mai scurtă, de 44.33 minute ; http://www.petru.jigorea.com/?p=1790 .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca ; http://www.actualitateairl.com/index.php?option=com_content&view=article&id=3132:ziarul-actualitatea-irl-isabela-vasiliu-scraba-olga-greceanu-i-printele-arsenie-boca&catid=50:religie&Itemid=71 ; sau în rev. „Clipa”, SUA, februarie 2013 ; http://www.clipa.com/print_a4876-Isabela-Vasiliu-Scraba-Olga-Greceanu-si-Parintele-Arsenie-Boca.aspx .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Legile Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor ; URL http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSLegiArsenieBoca7.htm ;       sau https://fr.scribd.com/doc/191832093/IsabelaVScrabaLegiArsenieBoca .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu ; extrase în http://www.romanianstudies.org/content/2013/01/parintele-arsenie-boca-si-nae-ionescu-vedere-in-duh-si-viziune-filozofica-de-isabela-vasiliu-scraba/

– Isabela Vasiliu-Scraba, De vorbă cu Părintele Arsenie Boca în Pangarul de la M-rea Cheia, în rev. „Cetatea culturală”, Cluj-Napoca, Seria V, anul XVI, Nr. 32 (130), mai 2015, pp. 26-29 ; on-line https://fr.scribd.com/doc/200767486/IsabelaVasiliuScrabaArsenieBocaPangar ; sau https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-arseniebocapangar/ . Extrase cu modificări (nepermise) ale editorului în volumul : Părintele Arsenie Boca. Mângâietorul celor necăjiți. Noi mărturii minunate. Ed. Ortodoxia, București, 2015, pp. 29-31.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa” ; URL http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36, https://fr.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade si în „Revista Română”, Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17, http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arherul istoric întrupat de Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca ; pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10, sau, o variantă mai scurtă, în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011, http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46; sau https://fr.scribd.com/doc/191186479/IsabelaVScrabaEliadeArsenBoca . Iată și un scurt comentariu la acest eseu : „Va multumesc pentru acest minunat articol, de fapt o analiza atat de pertinenta asupra romanului lui Eliade. Voi citi cu mare bucurie tot ceea ce-mi trimiteti. In vremurile tulburi pe care le traim avem nevoie de astfel de texte, de astfel

de idei si sentimente care ne pot zidi sufleteste. Lumina Invierii sa va aduca spor de binecuvantare cereasca.Sarbatori fericite! Pr. Simion Felecan, München”.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau Răfuiala oamenilor de rând cu omul superior, pe hârtie fragmente au arărut în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.4, aprilie 2014, p.15 sau https://fr.scribd.com/doc/225083365/IsabelaVasiliuScrabaEliadeDetractori , URL, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-EliadeDetractori4.htm.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moarte, pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.10, octombrie 2011, p.6, 7, si 26, online la http://www.scribd.com/doc/167095578/Isabela-Vasiliu-Scraba-In-%C5%A3ara-lui-Mircea-Eliade-la-25-de-ani-de-la-moartea-acestuia-%C5%9Fi-la-30-de-ani-dup%C4%83-moartea-discipolului-s%C4%83u-Sergiu-Al-George , sau   URL http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-11Precizari-Wendy_despreCulianu.htm.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade despre neo-platonismul din arta lui Camilian Demetrescu, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 264/2013, pp. 28-29, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Eliade10-Camilian.htm sau online în Revista „Agero” din Stuttgart, https://fr.scribd.com/doc/168929559/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCamilianDemetrescu .

– Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăției, Deva, 2006.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Academicianul Mircea Eliade și neo-iobăgia ideologică post-decembristă, în rev. „Acolada”, Satu-Mare, nr. 3 (100)/ 2016 ; https://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliade ; sau https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade/ .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma Arsenie Boca/ Părăian după modelul Noica/ Liicean’ și Eliade/ Culian’, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (83) oct. 2014, p.18; on-line în revista canadiană „Alternativa”; http://www.alternativaonline.ca/IVS1501.html ; ori https://fr.scribd.com/doc/246393473/IsabelaVasiliuScrabaBocaParaianEliadeCulianNoicaLiicean .

 

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba (vezi fisa scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba din Wikipedia.ro înainte de vandalizarea fișei de către administratorul MyComp; http://www.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba).

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ghius/ .

 

Cuvinte cheie: „pictura Bisericii Drăgănescu”, „Părintele Arsenie Boca” , „Benedict Ghiuș”, „Ioan G. Savin”, „Basarabia”, „Nichifor Crainic”, „martirii temnițelor comuniste”, „Iisus în zeghe din Biserica Elefterie cel nou”.

 

Comentariu: „Sincere felicitări! Așa se face cercetare și istorie literară și nu numai…Cu deosebită considerație, Ion Jianu (Craiova, 2/03/2016).

Advertisements