IsabelaVS-HomoPhaenomenon15

Sursa : www.isabelavs.go.ro

Isabela Vasiliu-Scraba, O NOUĂ INTERPRETARE a Parabolei Fiului Risipitor, sau Homo phaenomenon si homo noumenon

 

Motto : „Religia însemnează întoarcerea de la realitatea sensibilă (/lumea fenomenală) și transportarea centrului de gravitate al interesului vieții noastre dincolo de limitele acestei realități. /…/ Deosebirea spirit și corp, viață păcătoasă după necesitățile trupului și viață virtuoasă după necesitățile spiritului este de origine greacă, căci grecii au considerat cei dintâi materia ca element de corupțiune” (Nae Ionescu, Filozofia religiei, 27martie 1925, curs litografiat, Universitatea din București).

Unul din reproșurile care i s-au adus cel mai frecvent autorului volumului Sein und Zeit (1) a fost acela că s-ar fi preocupat disproporționat de mult cu descrierea omului european „evoluat” prin succesele tehnicii, dar în fapt „involuat” prin transformarea sa în număr, într-un ins anonim care fuge de propriul său eu, de o existență în conformitate cu esența sa noumenală, cum au definit-o filozofii greci în antichitate (2).

Referindu-se la existența autentică a unei vieți creștine – pe care omul o trăiește după necesitățile spiritului (ca homo noumenon)-, Părintele Arsenie Boca (3) sublinia la una dintre predicile sale că esențială omului nu este „aruncarea în lume” (modalitatea de a fi a Dasein-ului heideggerian) ci biruirea „răul prin bine”, dovedită (/indicată/pusă în prezență, vezi Nae Ionescu, Filozofia religiei, prelegerea din 14 martie 1925) prima dată prin viața lui Iisus Hristos.

Astăzi se crede, ca și în vremea comunismului, că „turma oamenilor neiertători cu cei buni” (Părintele Arsenie Boca) cu cât este mai numeroasă cu atât mai de încredere ar fi deciziile ei. Or, turma de oameni (ca si turma de oi) este lesne manevrabilă, pentru simplul motiv că, aflat în turmă, omul face abstracție de esența sa noumenală. Apartenența la turmă îl face să uite că acționând bine face și „voia Domnului” (cu ambii poli activi, vezi Nae Ionescu, op. cit.). De fapt, în colectivitatea formată din omul-număr (omul manipulabil) se repetă la infinit tipul de om „neautentic” (homo phaenomenon), insul care fuge de asumarea răspunderii deciziilor sale, omul care se comportă ca și când ar fi doar parțial, si numai împreună cu ceilalți oameni, răspunzător de răul pe care-l face.

Dintre Dasein si Existenz, cele două feluri de „a fi” gândite de Heidegger, autentic nu este Dasein-ul, traiul după criteriile empirice, sau viața trăită sub sugestiile mass-mediei de omul „aruncat în lume”. Si după Karl Jaspers, a fi liber cu adevărat înseamnă să-ți asumi perfect conștient felul existenței care implică cele mai multe riscuri atât în planul raporturilor cu lumea cât, mai ales, în raportul om-transcendență. Dar nici existența autentică, posibil a fi realizată doar în lume, nu este scutită de riscul declasării „in bloses Dasein”, în simplă viețuire în gloata „oamenilor neiertători cu cei buni”(4) viețuire mărginită si contingentă.

O ilustrare a prăbușirii din planul existenței autentice o poate oferi povestea celebrului tablou al Cinei celei de taină în interpretarea Sfântul Ardealului care invocase acestă istorioară având a vorbi despre pilda „Fiului risipitor”. Părintele Arsenie Boca spunea că aflarea după doisprezece ani a modelului pentru Iuda „întunecat la chip, deci și la suflet, brăzdat de patimi, vulcan de ură și de necredință”, în exact același om (cândva „un tânăr frumos la chip, bun, blând, cu sufletul mare și radiind de dragoste”) care-i pozase lui Leonardo da Vinci în urmă cu 12 ani pentru Iisus, ar sugera ideea că pentru Dumnezeu nimeni nu este pierdut, „oricât iad ar avea cineva în suflet, oricâte turme de porci ar avea zugrăvite pe obraz” (Părintele Arsenie Boca, Omul, zidire de mare preț, 2009, p. 58).

In interpretarea faustică, imaginată de Noica (5), fiul rătăcitor ar semăna cu Faust II salvat de Goethe în ultima clipă (6). Cumva la fel cu personajul goethean din Partea a II-a, fiul rătăcitor este văzut de filozoful Noica asemeni tehnicianului pe care viața îl îmbogățește după experiența unei lumi pe care a supus-o prin acțiunea sa. O atare perspectivă îl saltă valoric pe cel care greșește (risipind averea părintească) deasupra fratelui rămas acasă, la care „posibilul” experiențelor îmbogățitoare n-ar fi avut prilejul să treacă in „actual”. Noica îl compară pe fratele inițial „cuminte” (si apoi trist că nu i-a fost răsplătită cumințenia) cu „oamenii mediocri, triști că n-au păcătuit”(C. Noica, Jurnal filozofic, 1990, p.17).

La o mai atentă privire însă, vedem că lucrurile nu stau nicidecum așa. Fratele „cuminte” poate fi interpretat ca un om dornic de tinerețe fără de bătrânețe si viață fără de moarte (7) pe care le-a si realizat oarecum neirosindu-și avutul, stând acasă si neieșind din cuvântul Tatălui său (8). Realizarea n-a fost însă deplină, întrucât fratele cuminte percepe schimbarea petrecută la întoarcerea fratetui rătăcitor trecând el însuși printr-un impas. Propriu-zis el „cade”, el păcătuiește pentru că, singur fiind, i-a lipsit acea alteritate care i-ar fi oferit posibilitatea verificării. In ciuda faptului că a făcut mereu binele, fratele rămas singur acasă nu a ajuns si la acea treaptă de perfecțiune a smereniei sintetizată de vorba românească: „fă binele si aruncă-l pe apă”. Fratele, până atunci „cuminte”, vazând răsplata pregătită de Tatăl lor, crede în mod greșit că si lui binele se cuvenea să-i fi fost răsplătit.

Dar nici fratele rătăcitor nu pare înțelepțit în urma experiențelor sinuasei sale vieți. Este doar oaia rătăcită de care se bucură Păstorul că a regăsit-o. In interpretarea sa, Constantin Noica nu pune accentul pe anamnesis, pe amintirea locului de obârșie care-l face pe fiul rătăcit să-și amintească drumul către casă. În 1944, filozoful accentuează doar greșala care, urmată de o sinceră căință, duce la abandonarea drumului greșit. Absent fiind momentul decizional, nu numai viața în care fiul rătăcitor își risipește avutul ne pare „aruncată”, trăită la voia întâmplării. Cumva tot întâmplătoare (silită de strâmtorarea lipsei de bani) pare a fi si hotărârea de a se întoarce la tatăl său. Credem că tocmai lipsa deciziei existențiale de a abandona țelurile lumii fenomenale ca să se îndrepte spre lumea noumenală și să trăiască după necesitățile spiritului, îl face pe fiul rătăcitor din interpretarea lui Noica să fie îndeaproape înrudit cu Faust II.

Ar mai fi totusi de făcut o mică ajustare. Ajuns acasă prin strâmtorare el se imaginează pentru viitor ca simplu „servitor” si nu „fiu” repus în toate drepturile lui. Acesta ar fi un indiciu în plus al lipsei momentului crucial în care decide să renunțe la o viață fără căpătâi. De aceea acest fiu risipitor ne apare sub chipul Faustului ajuns la capătul vieții, ca oricare om indiferent de felul cum a trăit. Or, Faust devenise și el un bătrânel care are plăcerea (înainte uitată) de a asculta sunetul clopotelor bisericuței din apropierea casei. Desigur, sub asemenea chip, fratele rătăcitor nu mai este omul care greșește și apoi se căieste spre a fi înțelepțit de experiența vieții.

Cum bine sugerează Goethe, cumularea anilor de multiple experiențe n-au reușit să-l singularizeze pe bătrânul Faust până la sfârșitul vieții. Anii trecuți l-au transformat și pe Faust (ca pe orice vârstnic) într-un ins inerțial care ar vrea să tot trăiască. Doar moartea i s-a tras din sfera fostelor sale idealuri pământești. Goethe îl închipuie pe bătrânul Faust dat de-o parte (și în final suprimat) de impersonalul proiectelor mari, atât de mari și de înalte încât nu se mai uită pe unde înaintează, călcând peste cadavre.

Față de asemenea hermeneutică destul de sumbră dacă e urmărită în consecvența ideilor ei, interpretarea pe care Părintele Arsenie Boca o dăduse pildei Fiului rătăcitor deschide alte zări. Fiindcă fostul stareț de la Sâmbăta de Sus nu împărtășește punctul de vedere antropocentrist din care derivă în general interpretările legate de soarta fiului (subl. Ns., I. V.-S.) „rătăcitor”, în primul rând interpretarea lui Constantin Noica și apoi cele inspirate după gândirea acestui filozof marginalizat de teroarea ideologică din comunism, cum ar fi, de ex., cea din volumul lui Ion Murgeanu, Iisus (Ed. Crater, București, 1999 ; reeditată cu titlul Viața lui Iisus, EuroPress Group, 2007. Postfață : Pr. Dr. Theodor Damian, N.Y.).

Marele duhovnic de la Prislop și apoi de la Biserica Drăgănescu sublinia că, în timp ce oamenii obosesc așteptând întoarcerea pe calea cea bună a unui copil, frate sau altă rudă ce-a luat-o pe un drum greșit, Dumnezeu nu obosește si nu descurajează, El nu-l crede pe fiul Său, omul, cu desăvârșire pierdut si-l urmărește cu iubirea spre a-l întoarce acasă (Părintele Arsenie Boca, Omul zidire de mare preț, 2009, p.59). În opinia Părintelui Arsenie Boca, toți oamenii s-ar putea recunoaște „în acest fiu risipitor, căzut de la cinstea de fiu al lui Dumnezeu, până la „rangul” de porcar… cu sufletul în zdrențe”(ibid., p.57).

La întrebarea de ce ajunge omul să piardă chipul de vrednic urmaș al lui Iisus si să se înfățișeze asemănător cu Iuda la chip, Părintele Arsenie Boca răspunde cu două „căderi de răsunet”, una scoasă din Scriptură, alta a vremurilor moderne. Prima este căderea în credințe rătăcite, „din cauza femeilor”, a lui Solomon, despre care se spusese că a fost dintre cei mai înțelepți fii ai Răsăritului. A doua este renunțarea lui Faust la sufletul său pe care-l vinde diavolului în schimbul unei clipe care să-i placă atât de mult încât să vrea s-o înveșnicească. După cum arată Părintele Arsenie Boca, în ambele cazuri desfigurarea sufletului omenesc s-ar fi produs după măsura dorințelor urmărite, căderea omului fiind pricinuită de căutarea fericirii în lumea fenomenală.

Homo phaenomenon, dizolvat fără de veste ca om-număr în mulțimea informă a unei lumi globalizate, este nu numai „aruncat” în lume, dar și împotmolit în idealuri pământești. În compensație el speră că există pe lume „boieri ai minții”, inși „iluminați” care ar intra automat în categoria lui homo noumenon (sau indiferent ce altă categorie sus pusă). Încă din prima jumătate a secolului XX, Gandhi observase marea confuzie ce domnește în lumea occidentală în care fiecare pretinde a poseda o conștiință „iluminată” fără a se fi supus vreunei discipline interioare. Succesul gnosticismului modern inspirat de ideile lui Eric Voegelin (1901-1985), pe care Mircea Eliade nu le împărtășea (vezi notația sa din 15 mai 1976 în Jurnal precum si Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade despre neo-platonismul artistului Camilian Demetrescu,în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr.264, pp. 28-29, sau http://www.scribd.com/doc/168929559/Isabela-Vasiliu-Scraba-Mircea-Eliade-despre-neo-platonismul-din-arta-luiCamilian-Demetrescu) se bazează tocmai pe această credință în „boierii minții” care s-ar sustrage manipulării si uniformizării gândirii. Lui homo phaenomenon îi place să creadă că niște elite „luminate” pot să aibe aceleași scopuri în viață ca și el, fiind totodată „elite”.

Omul-număr nu poate, si nici nu vrea să-și închipuie, că „iluminații” gnosticismului modern sînt dintre azvârliții în valurile lumii, tocmai pentru că ei fac parte dintre cei cu idealuri pământești, dintre oamenii care vor să tragă sforile lumii acesteia, chiar atunci când (robiți banilor) devin, fără să știe, manipulatori manipulați. Având în viață scopuri joase, deși avizi de noutăți pe care n-ajung niciodată să le digere, așa numiții „boieri ai minții” sînt (din păcate) trăncănitori în gol (9) si comersanți de idei înțelese pe sfert sau deloc. De aceea si plac mulțimii.

NOTE

  1. vezi prima traducere a lui Sein und Zeit de Heidegger, făcută de dr. Dorin Gabriel Tilinca ajutat la terminologia filozofică de Mircea Arman, doctor în filozofie (M. Heidegger, Ființă și timp, Bucuresti, 1994 si Cluj- Napoca, 2001), precum și Isabela Vasiliu-Scraba, La verite platonicienne dans l’interpretation de Heidegger, în vol. I. V.-S., Propedeutică la eternitate, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2004, pp.138-155 sau http://www.isabelavs.go.ro/Propedeutica/Cuprins.htm; precum si Isabela Vasiliu-Scraba, Platos Wahrheit und deren vielfaches Wesen in Heideggers Deutung, in op. cit., pp.157-176 care se poate citi pe internet si la adresa http://www.scribd.com/doc/130854967/Isabela-Vasiliu-Scraba-PROPEDEUTIC%C4%82-LA-ETERNITATE-Alexandru-Dragomir-in-singur%C4%83tatea-gandului. Despre gânditorul creștin Constantin Oprisan, unul dintre discipolii români ai lui Heidegger, am scris în postfața celei de-a doua ediții a volumului său de poezii (ed.I-a, Bucuresti, 1995) intitulat de editor Cărțile spiritului, Ed. Cristiana, Bucuresti, 2009, postfață publicată cu titlul Din discipolii necunoscuți ai lui Heidegger: Constantin Oprișan, în rev. „Origini. Romanian roots”, vol. X, No. 1-2-3 (103-104-105), January, Frbruary, March, 2006, p. 110-115, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/OPRIS6.html .
  2. Esența noumenală, după Nae Ionescu (adus asistent la Facultatea de Filozofie și Litere de C-tin Rădulescu-Motru, fost elev al lui Wundt, inițiatorul unui laborator de psihologie experimentală), ar putea fi privită (din punct de vedere psihologic) într-o strânsă legătură cu posibilitățile de organizare a fenomenelor sufletești. In momentele mistice trăite de Jacobus Boehme sau de Ignațiu de Loyola, cercul clar al conștiinței lor ar fi devenit mai adânc, îngustându-se atât de mult încât din cercul conștiinței a rămas doar centrul, fără zone de penumbră. În viața sufletească obișnuită (după acea teorie învocând „cercul conștiinței” reținută și de Titu Maiorescu), imaginile cuprinse în cercul conștiinței au o ierarhizare, la centru sunt mai clare iar spre margini mai sterse, mai în penumbră. (Prelegerea XV din cursul despre Cunoașterea imediată, 1928-1929).
  3. Iată din înregistrarea Părintelui Pantelimon Munteanu (de la Mânăstirea Ghighiu de lângă Ploiești, 2007) partea în care se povesteşte moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca (1910 –28 nov.1989): “ În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’ (…). Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo cam o săptămână si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. /…/ Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun” (Părintele Pantelimon Munteanu, primit abia în 1980 la M-rea Ghighiu, înregistrare din toamna anului 2007 făcută de Claudiu Târziu, fotografii Iulian Ignat). După difuzarea pe internet a acestui pasaj, bătrânul părinte Pantelimon Munteanu (n.1925) a fost mutat de la M-rea Ghighiu, iar internetul a fost “curăţat” de respectiva mărturie a morții martirice, pasajul cu pricina lipsind și din articolul publicat de Claudiu Târziu în „Formula As”, nr. 803/2008. Manipularea a fost apoi perpetuată în două volume scoase de Editura Cristimpuri din Ploiești în care apare „mărturia” trunchiată de interesul celor care „l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul”: (1) Părintele Arsenie Boca. Mărturia Părintelui Pantelimon (2011, Cuvânt înainte de Î.P.S. Serafim Joantă, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale și de Nord) si (2) Cristian Șerban, Părintele Arsenie Boca. Taina căsătoriei ( 2012, text îndreptat de P.S. Daniil Stoenescu. Episcop locțiitor în Episcopia Vârșeț, Serbia). Există în zilele noastre o meserie bine plătită pentru “aranjarea”, după comanda plătitorilor, a unor informaţii care circulă pe internetul de limbă românească. Spre ghinionul manipulatorilor din umbră, de îndată ce am citit textul necenzurat al interviului postat pe blogul lui Claudiu Târziu, l-am transcris într-un caiet şi l-am citat într-un articol publicat de rev. “Arges” în oct. 2010 (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirica a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3274:polemice&catid=311:revista-arges-octombrie-2010&Itemid=112 ; precum si înregistrarea http://www.youtube.com/watch?v=Zi0EOBC1HlY ). Pe pr. Simion Todoran căruia i s-a anunţat telefonic moartea Părintelui pe 28 noiembrie, marele duhovnic îl văzuse sâmbătă 27 oct. 1989 când i-a şi spus că este “ultima dată când ne vedem”(S. Tudoran în vol. Mărturii din Tara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, 2004, p.113). Locuind la Sinaia, Părintele Arsenie Boca (pensionat pe 1 iunie 1967) se dusese probabil miercuri 21 nov. 1989 la Bucureşti să-si ridice pensia. Intr-o notă pentru Securitate este consemnată intenţia sa de a-şi muta pensia la Sinaia. După relatarea preotului N. Boboia din Porumbacu de Sus, Părintele Arsenie Boca s-a întors cu o masină care a fost somată de doi securisti să oprească. Soferul n-a vrut, dar Părintele Arsenie Boca i-a zis că-i rămân cei doi copii pe drumuri fiindcă securiştii îl vor împuşca daca nu opreşte. Din maşina oprită Părintele Arsenie Boca a fost scos cu brutalitate şi apoi bătut cu sălbăticie. E foarte probabil că şoferul l-a transportat apoi la Sinaia lăsându-l în grija maicilor de acolo, înspăimântate de Securitate să nu sufle nici o vorbă de cele întâmplate. Probabil că părintele Pantelimon Munteanu (n.1925) împreună cu părintele Dometie au presimtit ceva fiindcă aveau mare evlavie la Părintele Arsenie. De aceea s-au dus la Sinaia unde au rămas cam o săptămână, cât a durat agonia şi maicile înspăimântate nu i-au lăsat să-l vadă pe cel torturat. Despre Părintele Arsenie Boca, preotul din Porumbacu de Sus mai spunea că “ar trebui să fie folosit la facultăţile de teologie, la seminarii, la mânăstiri, în toată ţara. Nu să fie ţinut ascuns” (Pr. Nicolae Boboia, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca, Făgăraş, Ed. Agaton, 2004, p.26).
  4. vezi Parintele Arsenie Boca, Omul zidire de mare preț, 2009, p.57 si vol. Semințe duhovnicești, 2009.
  5. vezi Constantin Noica, Jurnal filozofic, București, 1944, ediția a II-a 1990. A se vedea si Isabela Vasiliu-Scraba,Mistica Platonica a participarii la divina lume a Ideilor, Ed. Star Tipp, Slobozia, 1999, si vol. Isabela Vasiliu-Scraba, Configurații noetice la Platon si la Eminescu, Ed. Star Tipp, Slobozia, 1999 ; precum si http://www.scribd.com/doc/130397690/ISABELA-VASILIU-SCRABA-Configura%C8%9Bii-noetice-la-Platon-%C8%99i-la-M-Eminescu-versiune-cu-diacritice-corectate. Despre deformarea discursului platonic odată cu traducerea făcută de Andrei Cornea a se vedea art.: Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari ai culturii noastre la 25 de ani de la moarte, în rev. „Oglinda literară” (Focșani), Anul XI, Nr.129, sept. 2012, p.8360 ; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-25aniNoica4.htm ; precum si in http://www.romanianstudies.org/content/2012/07/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre/.
  6. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre Faustul lui Nae Ionescu, în rev. „Acolada” (Satu Mare), anul VI, nr.10 (61)/2012, p.18-19 ; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Bacau5FausNae.htm ; precum si inregistrarea http://www.youtube.com/watch?v=we8dUIgk2ck
  7. Despre interpretarea basmului Tinerețe fără de bătrânețe vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Un pictor care a descoperit secretul Tinereții fără de bătrânețe : Dan Cumpătă, în rev. „Origini.Romanian Roots, vol. XIV, No. 1-2-3 (139-140), ian.-mart. 2009, p.51; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/Dan-cumpata.htm
  8. Olga Greceanu consideră că fratele „cuminte” l-ar reprezenta simbolic pe „creștinul care păzește toate legile si e sigur de Împărăția cerurilor” (Meditații la Evanghelii, București, Ed. Sophia, 2010, p.222), dar care, gelos, avar, meschin „nu înțelege nimic din bucuria celui ce renunță la viața păcătoasă si se întoarce la Dumnezeu” (p.223). În ziua de 2 noiembrie1987 Horia Stamatu nota în marginea unui poem de-al său că Iisus Hristos a venit pentru oamenii imperfecți, „nu pentru buni, perfecți, siguri de eternitate, mântuiți de-a gata. Chiar așa, ex officio nu e vorba decât în Vechiul Testament (Corespondență, București, Ed. „Jurnalul literar”, 2007, p.98).
  9. vezi definirea philosophiei garrula (= trăncăneală cu pretenție de filozofare) în vol. : Anton Dumitriu, Homo universalis, 1990, sau Isabela Vasiliu-Scraba, Asceza culturală, o cale către depășirea de sine, în rev. „Arca”, București, Anul II, nr.5/1992, p.3, http://www.scribd.com/doc/200767261/Isabela-Vasiliu-Scraba-Asceza-culturala; precum si nota 5 din art. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre noumen, fenomen si fenomenologie, în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), Serie nouă, Anul XII, 1-15 mai 2013, p.8-9, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-BlagaFenomenologie10.htm.

 

Autor : ISABELA VASILIU-SCRABA

Sursa : www.isabelavs.go.ro