IsabelaVS-IpotezaAsasinarerCulianu

IsabelaVS-IpotezaAsasinareCulianu.rtf/1 aprilie 2015/20215 car./3208 cuv.

 Isabela Vasiliu-Scraba, Era minciunilor legate de cariera lui I.P.Culianu şi o nouă ipoteză (a lui Ezio Albrile) privitoare la asasinatul politic de la Chicago

Sursa:   https://isabelavs2.wordpress.com

Motto: “Unul dintre lucrurile care le-am înţeles de fapt foarte târziu – probabil la 10 ani de la plecare – a fost legat de impresia de normalitate şi de obiectivitate pe care o aveam când trăiam în România. Nu-mi dădeam de loc seama atunci cât de mult erau manipulate mijloacele de comunicare, toate revistele” (I.P.Culianu, dec.1990, interviu publicat în rev “22”, nr.13, 5 aprilie 1991)

 

În decembrie 1990 Culianu îi povestea Gabrielei Adameşteanu că la vremea studenţiei sale bucureştene venise la el un securist spre a-l racola. Acela, după ce a aflat că tânărul Culianu nutrea dorința de a lucra în redacţia unei reviste literare, l-a asigurat că Securitatea îi poate îndeplini visul. În 1992 Paul Drogeanu şi-a amintit că Ioan P. Culianu primise înainte de a rămâne în Italia postul din redacţia Secolului XX (v. interviul lui Culianu din dec. 1990 publicat în rev. “22” din 22-23mai 2011, p. 13 precum şi spusele lui Paul Drogeanu publicate în Suplimentul L.A.I al Cotidianului din 18 mai 1992, p.7). Decizia comunistului Culianu de a rămâne în Italia a atras după sine abandonarea visului de a lucra în R.S.R. la cea mai prestigioasă revistă culturală scoasă în spatele Cortinei de fier, dar nu şi abandonarea colaborării sale cu Securitatea, cu atât mai greu de realizat cu cât temuta instituţie i-a trimis un colaborator al ei în Lagărul de refugiaţi de la Latina din apropierea Romei (v. Andrei Oişteanu, Asasinarea lui Culianu, în rev. „Oglinda literară” din august, anul X, 116/2011, p.7065, precum și nota* lui Culianu despre Eliade trimisă Securității în vara anului 1985, în vol. Mircea Eliade în arhiva Securității, Ed. Mica Valahie, București, 2008, p.230-233). În decembrie 1990 Culianu a pretins că ar fi refuzat colaborarea cu Securitatea, activitate de care nu era străină nici interlocutoarea sa, venită în SUA “pe linie de serviciu”. Marian Popa în extrem de documentata Istorie a literaturii de azi pe mâine observa “auto-deconspirarea” lui Culianu în perioada în care niciunui alt rămas fără de voie în Occident nu i se publicau articole în ţară şi nici interviuri. Dar abia din 2007 a început să dea unora de gândit “auto-deconspirarea” lui I.P. Culianu prin intermediul lui Sorin Antohi care în rev. “22” a recunoscut că a colaborat cu Securitatea şi că nu are titlul de doctor asa cum a pretins.

 

În ce-l priveşte pe Culianu, vom observa că abundenta sa mediatizare din 1992 încoace s-a făcut în principal prin răspândirea de minciuni brodate în jurul unui inventate cariere de istoric al religiilor predând la Chicago la catedra marelui Eliade. În filmul de televiziune despre Ioan Petru Culianu difuzat de TV-Cultural pe 28 februarie 2010, ca si în celelalte două filme transmise de Televiziunea Română în primăvara anului 2008, s-a tot lăudat inexistenta carieră americană “de mare succes” a psiho-sociologului Culianu, autor de science-fiction.

 

E drept însă că reclama televizată, prin însăşi natura ei, este făcută din tot soiul de exagerări. Rostul ei nu este cel de-a prezenta adevărul, ci de a face cât mai cunoscut un produs. In cazul produsului “Culianu” avem de-a face cu cea mai mincinoasă, mai des difuzată şi mai exagerată reclamă care a fost vreodată făcută unui scriitor român. Si totuşi credem că avantajele strategiei adoptate după înlăturarea prin asasinat a celui care a criticat în Lumea liberă de la New York neo-comunismul de la Bucureşti nu sînt atât de mari pe cât apar dezavantajele legate de discrepanţa dintre reclamă si adevăr.

 

De pildă, în biografia pe care o publică la zece ani de la asasinarea fratelui ei, Tereza Culianu-Petrescu nu scrie nicăieri că Ioan Petru Culianu ar fi predat istoria religiilor altfel decât în calitate de visiting professor (v.Tereza Culianu, Obs. Cult., 87/23oct.2001). Acelaşi lucru apare şi în Curriculum vitae întocmit de I.P. Culianu la sfârşitul anului 1990 din care extragem următoarele: “În 1987, doctoratul în litere şi ştiinţe umane la Sorbona, după care va fi visiting professor la Divinity School-Chicago (1987-1988) ca şi la Universitatea din Siena, Arezzo, Italia” (v. fişa bio-bibliografică întocmită în nov.1990 de Culianu, publicată în Suplimentul Cotidianului, L.A.I, 18 mai 1992, p.3). In schimb, în filmele despre Culianu ( în filmul difuzat de TVR1 pe 28 mai 2008, ca şi în filmul difuzat pe 28 februarie 2010) s-au repetat minciunile lansate din 1992 prin dicţionarul scos la Davis (SUA) de un fost director de la Ager Press: “După un deceniu la Groningen, Culianu a fost invitat ca Visiting Professor la University of Chicago (1986-1988), după care a fost numit profesor plin al aceleiaşi universităţi” (v. Românii în ştiinţa şi cultura occidentală, redactor şef Ion Manea, Davis, 1992, p.113).

 

Neadevărul patentat după care I. P. Culianu ar fi predat la Divinity School ca “profesor plin” nu merită vreun comentariu. Dar faptul că n-a apucat să fie angajat nici ca “profesor asociat”, reiese din imposibilitatea angajării fără “green card”, primită doar cu o lună înainte de a fi asasinat. Din păcate, lipsa de discernământ a unor autori care se presupune că au citit biografia alcătuită de Tereza Culianu-Petrescu (din cărţile pe care tot ei le citează) i-a făcut să repete neadevărurile destinate de televiziune unui public incult. Propagând succese profesionale inexistente, ei au scos la lumină insuccesele carierei academice a lui Culianu, în calitatea sa de aşa-zis “urmaş al lui Eliade”. Devenind la 1 ianuarie 1986 profesor asociat de limba română la Groningen (cum îi scria lui Mircea Eliade în 1985), titlul, vehiculat de mass-media în cu totul alt context, nu i-a folosit lui Culianu, întrucât „în 1986 a luat un sabatic ca să meargă la NIAS (https://www.nias.knaw.nl ), rămânând în funcție la Groningen, unde i se plătea în continuare salariul de asistent. Știind din timpul sederii în America înainte (1975) si după moartea lui Eliade (primăvara 1986) că se va stabili definitiv în America (unde totul era perfect si mirific si vânzatorul de ziare ajungea miliardar) si știind ca universitatea vrea să desființeze niște catedre fără studenti, si-a dat consimțământul să fie concediat. In acest fel a obținut dreptul la un venit lunar pe baza Legii de somaj. Ambele parți au fost multumite: universitatea că a tăiat din cheltuieleile fixe si IPC că va primi 80% din salariu pe timp de trei ani, fără să facă nimic” (Carmen Georgescu, 30 martie 2015).

Pe de altă parte, în cei 12 ani cât a predat limba şi cultura română la catedra de romanistică a Universităţii din Groningen, postul său nu a avut prea multe tangenţe cu lucrările de istoria religiilor pe care le făcea în timpul liber spre a obţine doctoratul de stat la Sorbona. Acesta este realitatea pe care preferă să nu o observe cei care fac reclamă “produsului Culianu”. În cripto-comunismul de după 1990 fosta Editură Politică si pe urmele ei Editura Academiei (şi alte edituri colportoare de neadevăruri) au tot înşirat verzi uscate despre autorul de science-fiction devenit la modul imaginar “profesor plin la Chicago” (Ed. Academiei) sau, mai modest, dar la fel de fals, “profesor asociat la Divinity School din Chicago”(Dan Petrescu, în vol. I.P.Culianu, Pergamentul diafan, Bucureşti, Nemira, 1993, p. 3). Dovadă că ceea ce i-a impresionat la Culianu, prezentat cu surle şi tobe ca un “nou-Eliade” (apud. S. Antohi), nu a fost atât opera stiinţifică în cinci volume, şi nici cele trei cărţi de povestiri (Hesperus, Ed. Univers, 1992, Pergamentul diafan, Ed. Nemira, 1993 şi Arta fugii). În primul rând ei au fost cuceriţi de “reclama Culianu” prezentând o inexistentă carieră profesională strălucind în America pe tărâmul istoriei religiilor.

 

Deşi pe 18 mai 1992 suplimentul Litere & Arte & Idei a publicat acel curricumum vitae alcătuit de Culianu în noiembrie 1990 (curriculum completat de Tereza Culianu) ca să fie angajat la universitatea unde Mircea Eliade predase trei decenii, informaţiile difuzate de mass-media au făcut mereu abstracţie de adevărul pus în pagină de însuşi Culianu. Nu numai cumnatul său Dan Petrescu scria într-o carte de la Editura Nemira apărută în 1993 neadevărul că ar fi fost “profesor asociat la Divinity School”, dar şi autorul primei fişe de dicţionar consacrată în 1992 lui Culianu a preferat să-i “cosmetizeze” cariera de istoric al religiilor, atribuindu-i din buzunar titluri pe care n-a apucat să le aibă (v. Românii în Ştiinţa şi cultura occidentală, Davis, 1992, volum coordonat de Ion Manea, p. 113). Pe lângă titlul academic de “profesor plin”, umflat la maximum în condiţiile în care I. P. Culianu n-a apucat să fie angajat la Chicago nici măcar pe postul de “profesor asociat”, s-a mai cosmetizat perioada olandeză, folosind minciuna prin omisiune. Adică nu s-a precizat că la Groningen Culianu a predat 12 ani limba şi cultura română: „Avea numai 2-3 studenti, pentru ca româna devenise din ce în ce mai impopulară din cauza lui Ceaușescu (nimeni nu mai vizita țara). Imi amintesc ca IPC a venit odată foarte abătut acasă, fiindcă singura lui studentă a adormit la cursul lui despre Eminescu” (Carmen Georgescu, 30 martie 2015).

 

In “reclama Culianu” televizată pe 28 februarie 2010, această minciuna prin omisiune a fost cuplată cu un neadevăr grosolan privitor la gradul universitar avut de Culianu în Olanda. După realizatorii celui de-al treilea film despre Culianu, scriitorul ar fi fost între 1976-1986 la Groningen “profesor asociat”. În realitate, el a fost doar asistent, postul de asistent de română la catedra profesorului Wim Noomen primindu-l urmare a unei “pile” pusă de Virgil Ierunca. Informația difuzată de Tereza Culianu-Petrescu după care ar fi fost angajat la Groningen “graţie prof. Marin Mincu” (v. Dialoguri întrerupte, Iaşi: Polirom, 2004, p.81) este complet eronată, după cum am aflat de la Carmen Georgescu, fosta soție a lui I. P. Culianu.

 

Încă din dicţionarul scos în 1992 de Ion Manea (colaborator al Securităţii cu note despre Mircea Eliade) au fost constant “cosmetizate” gradele universitare ale asistentului de limba română de la catedra lui Noomen. După fişa dicţionarului Academiei Americano-Române, asistentul Culianu ar avut gradul de “profesor asociat” în Olanda. E drept că în bio-bibliografia scrisă de Culianu în vederea angajării la Divinity School, el se fereşte a consemna informaţii fără legătură cu istoria religiilor. De aceea el nu va trece că în perioada 1976-1986 a fost la Groningen asistent de limba şi literatura română. Optând pentru omiterea carierei sale de la Groningen, Culianu a nesocotit sfatul pe care Mircea Eliade i l-a dat pe 31 martie 1976, când îi scria: “în Curriculum vei spune că te-ai ocupat mai ales cu folclorul şi cultura populară românească”. Probabil că folclorul şi cultura populară nu îi apăruseră a fi lesne etichetabile ca “jocuri ale minţii”.

 

Realizatorii celor trei filme de televiziune (două în 2007-2008 si unul în 2010) afirmând că I. P. Culianu ar fi fost din 1976 şi până în 1986 “profesor asociat” în Olanda, n-au făcut altceva decât să accentueze asupra laturei nefericite a carierei de istoric al religiilor a lui Culianu subminată de un doctorat de stat obţinut la limita timpului admisibil, în 1987, după zece ani de la înscriere. Desigur fără să-şi dea seama. Ei au crezut că fac reclamă “produsului Culianu”, bazându-se pe credulitatea telespectatorilor. De fapt, aşa cum bine s-a observat, “pactul cu mediocritatea marelui public” asigură la nesfârşit succesul mediatizării minciunilor legate de cosmetizatul profesorat din Olanda şi din America a lui Ioan Petru Culianu. În speranța de a preda istoria religiilor în Olanda, Culianu „a luat legătura cu colegi de la Facultatea de Teologie, unde se preda si istoria religiilor. In 1984 în America a apărut un post vacant de istoria religiilor, la care a solicitat. A fost respins. In 1986, după ce ne-am separat, am auzit de la Hans Kippenberg (decanul de atunci) si de la Han Drijvers (fostul decan) ca nu s-au gândit nici măcar o singură clipă să-l ia, din două motive: îl considerau superficial si apoi nu aveau încredere în servilitatea lui exagerată, care nu prevedea nimic bun pentru viitor” (Carmen Georgescu, e-mail din 30 martie 2015).

 

La Santa Barbara, în zilele unui colocviu închinat operei ştiinţifice a lui Mircea Eliade (nov. 1974) s-a vorbit de “Mircea Eliade’s era” pentru domeniul istoriei religiilor. După cei douăzeci de ani de post-comunism putem şi noi să recunoaştem că trăim şi am trăit în era minciunilor legate de strălucitoarea carieră americană a aşa-zisului urmaş al lui Eliade.

Reclama “Culianu”, televizată prin TVR1 în mai 2008, s-a intitulat Culianu în ţara lui Ceauşescu (Partea întâi) şi O moarte la Chicago (Partea II-a). Pentru ca minciunile ei să se fixeze cât mai bine în capul tinerilor, ambele filme au fost proiectate studenţilor ieşeni pe 26 ian. 2009 în Aula Magna a Universităţii “Alexandru I. Cuza”.

 

Duminică 28 februarie 2010, Televiziunea naţională a difuzat cel de-al treilea film despre Culianu pe postul TVR-Cultural. In toate cele trei filme de reclamă a “produsului Culianu” foști comuniști au sugerat telespectatorilor că ucigaşul lui I. P. Culianu ar fi fost legionar, fără a menţiona că a fost o crimă “cu semnătură”. In cartea lui Ted Anton este avansată ideea că el ar fi fost victima Securității care îl racolase încă din studenție. Pentru Umberto Eco, uciderea lui Culianu ar fi purtat semnătura KGB, indicând suprimarea unui trădător. În cazul asasinatului de la Chicago, victima a fost umilită prin împuşcare în ceafă în WC-ul universităţii la care preda ca visiting professor înainte de angajarea sa ca profesor asociat. Presupunând un astfel de scenariu, prin indicarea unui criminal legionar, însăşi victima trădătoare e plasată în rândul legionarilor.

 

Andrei Oişteanu repetă ce s-a mai spus despre execuţia “cvasi-rituală” cu mesajul “cine face ca el, ca el va păţi” (v. rev. Oglinda literară, august 2011, p.7065). Apoi aminteşte de presupusa implicare în asasinat a unei “organizaţii legionaroide”, dar se fereşte a-l face pe Culianu „legionaroid” spre a trage concluzia care se impune din premizele sale. Tereza Culianu scrie că vinovată ar fi fost „o fracțiune scăpată de sub control a vechii Securități române, așa cum opina gen. Ion Pacepa, necontrazis de Virgil Măgureanu. După unele informații la executarea ordinului criminal dat din România ar fi participat 6 oameni dintre care 2 s-ar fi deplasat la Chicago” (v. „Observatorul Cultural” 87/ 23 oct. 2001). Pe 10 iulie 1999 Cristian Livescu semnala „știrea adusă dintr-o vizită peste ocean a încruntatului ministru de interne Dejeu, conform căreia FBI consideră că mult căutatul killer de la Chicago se află în România si că el trebuie doar prins, anchetat si dat pe mâna justiției. Declarația a rămas, cel puțin până la scrierea acestor rânduri (10 iulie 1999) si la o lună si mai bine de la emisia ei, vorbă în vânt” (vezi Cristian Livescu, Din nou despre Culianu, renascentistul, în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Anul VIII, Nr. 126, august 1999, p.6).

 

Un cercetător italian avansează o ipoteză originală după care I.P. Culianu, simpatizând dreapta cea mai compromisă, ar fi optat în Italia pentru o atare directie. De aici i s-ar fi tras moartea, când se aştepta mai puţin: “Culianu non nasconde una certa simpatia per la destra più compromessa. A Parigi è ospitato e utilizza la sterminata biblioteca di Philippe Lavastine (1908-1999), un gurdjieffiano dai trascorsi movimentati. Indologo e sanscritista, amico di Eliade, il Lavastine durante la Seconda Guerra Mondiale, negli anni dell’occupazione tedesca, era un collaborazionista: condannato a morte dalla Resistenza, dopo la liberazione riuscì a sottrarsi e a fuggire. Tutte queste circostanze possono essere fortuite, ma possono anche rappresentare un precedente, una traccia nel ricostruire la carriera di un infiltrato in una organizzazione molto potente qual era Gladio. Un morbo letale, infatti, affligge inesorabile, gli aderenti di organizzazioni segrete quanto gli affiliati a bande criminali, il senso clandestino di onnipotenza e il disprezzo – “gnostico” oseremmo dire – verso la gente comune, il “popolo bue“. Un’attitudine ostentata dal Culianu in tanti scritti, anche se ufficialmente classificati come “scientifici”. Ma l’autunno delle spie non sarebbe durato a lungo e anni dopo, quando il nostro si starà godendo forse un meritato riposo nella nuova cittadinanza americana, qualcuno sarebbe giunto a presentare il conto. Culianu era caduto in un abbaglio, non aveva valutato la lunga e implacabile mano della CIA nelle rivoluzioni dell’area balcanica e il patto scellerato e “democratico” fra la CIA e il KGB, il cui momento decisivo furono gli incontri di Malta nel 1988. Culianu aveva sempre considerato il KGB l’unico artefice di queste rivoluzioni ma si era sbagliato” (Ezio Albrile, Smeraldi sognanti. Un’altra ipotesi sul professor Culianu”).

 

Interesanta ipoteză a lui E. Albrile prin care Culianu este privit ca un “infiltrat” într-o organizaţie italiană de dreapta are neajunsul de a complica lucrurile fără a furniza un motiv plauzibil pentru atare adeziune politică. Dacă în terorismul unui stat poliţienesc de stânga nici un carierist n-a putut ocoli colaborarea cu Securitatea, este greu de presupus că în Italia anilor şaptezeci Culianu, având simpatii de dreapta şi fiind îndrăgostit de o italiancă implicată în activităţi subversive, s-ar fi infiltrat în organizaţia Gladio înfiinţată spre a-i apăra pe italieni de pericolul sovietic.

 

Corelată cu remanierea dosarelor de Securitate ale lui Culianu, cu pagini lipsă şi renumerotate, o altă ipoteză ar fi că I. P. Culianu, racolat de Securitate înainte de plecarea în Italia ar fi trădat Securitatea. Despre ameninţările la care a fost supus I.P. Culianu înainte cu câteva luni să fie ucis, Tereza Culianu-Petrescu notează că “în august 1990 Ambasada României din SUA cere colecţia revistelor” Lumea liberă din New York unde Culianu ţinea rubrica Scoptophilia. “Cum şi pe adresa revistei, şi pe a lui personală încep să sosească scrisori cu insulte şi ameninţări, I. P. Culianu preferă [pe 22 dec. 1990] să-şi oprească articolele” de factură politică (v.Tereza Culianu-Petrescu, O biografie, în Observatorul cultural 87/octombrie 2001). După Tereza, fratele său – care-i spusese Gabrielei Adameşteanu în decembrie 1990 că “prostia Securităţii române este epocală şi de o profunzime nemaivăzută” (v. I.P.Culianu în rev.22, 5 aprilie 1991) -, ar fost asasinat de vechea Securitate “aşa cum opina generalul I. Pacepa” (v. Tereza Culianu-Petrescu, O biografie, Observatorul Cultural, 87/23 oct.2001).

 

Interesant este un vis avut de Mircea Eliade prin noiembrie 1978 în care Culianu îi apărea “legat” de Bucureşti şi “dezlegat” de istoria religiilor. În vis se făcea că protejatul lui Eliade ar fi putut intra în posesia excepţionalei biblioteci de istoria religiilor care i-a aparţinut lui Cumont. Dar tânărul Culianu nu s-ar fi arătat prea entuziasmat de biblioteca de care intenţiona să scape trimiţând-o la Bucureşti şi nici n-ar fi împărtăşit bucuria lui Eliade. Chiar s-ar fi ferit să-l privească pe Eliade în faţă (v. Mircea Eliade, 9 dec. 1978, în Dialoguri întrerupte, 2004, p.168). Visul acesta Eliade l-a avut la vremea în care Culianu îi scria că îl bate gândul să-şi recupereze “autenticitatea” apucându-se de comerţ pentru câţiva ani, nu înainte însă de a ajunge cineva (v. scrisoarea lui Culianu din 22 noiembrie 1978). Era chiar perioada în care Ezio Albrile presupune că Ioan Petru Culianu ar fi fost infiltrat în Gladio.

 

*In volumul care preia din dosarul de Securitate a lui ELIADE unele note informative despre Mircea Eliade s-a strecurat si o notă redactată de I. P. Culianu după plasarea Adrianei Berger în preajma marelui istoric al religiilor, notă scrisă în vara lui 1985, înainte de incendierea arhivei lui Mircea Eliade din 18 dec. 1985 (vezi vol. Mircea Eliade în arhiva Securității, Ed. Mica Valahie, București, 2008, p.230-233).

 

Sursa:

http://isabelavs.blogspot.com

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s