IsabelaVS-Memorialistica2Tribuna258

IsabelaVS-Memorialistica4Tribuna.rtf/28 sept 2013/22612 car./3276 cuv.

Text memorialistic publicat în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 258, 1-15 iunie 2013, p. 4-5.

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/memorialistica2tribuna258/

 Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala trăiristă inaugurată de Nae Ionescu

 

Pe la începutul anului 2013 am primit de la dl. Alexandru Valentin Crăciun următorul e-mail: „Doamnă Isabela Vasiliu-Scraba, vă mărturisesc, îmi doresc de mult timp să vă contactez pentru a vă lua un interviu. Vă cunosc, parţial, opera exegetico-filosofică, însă aş dori să începem discuţia noastră prin câteva lămuriri biografice. Din câte ştiu, interesul dumneavoastră pentru filosofie este oarecum tardiv. Care au fost resorturile interioare care au declanşat dorinţa de a vă apropia de problematica filosofică?” Redau în continuare răspunsul meu auto-biografic detaliind unele unele informații devenite publice (de ex., prin prezentarea „Isabelei Vasiliu-Scraba” în volumele: (a) Ilie Rad, De amicitia. Scrisori trimise de Stefan Fay între 1988-2009, Cluj-Napoca, Ed. Accent, ISBN 978-973-8915787, pp. 363-366; (b) Filozofi români:Nicolae C. Ionescu, Titu Maiorescu, Ştefan Lupaşcu, Emil Cioran, Isabela Vasiliu-Scraba, C. Schifirneţ, Al Surdu, Xenopol, Lucian Blaga, etc. (Wiki Series, ISBN 9781232183488, Wiki Series, Memphis, USA, 2011, pp. 60-62) ; (c) vol. Eseiști români:E. Munteanu, M. Gherasim, A. Cioroianu, I. Pachia-Tatomirescu, Nicolae Breban, Isabela Vasiliu-Scraba, I. Grigorescu, L. Butnaru, M. Radu-Paraschivescu, Alexandru Ciorănescu, George Călinescu, Cicerone Poghirc, etc. (Wiki Series, ISBN 9781233386215, Wiki Series, Memphis, USA, 2011, pp. 145-148) și (d) volumul Autori români : M. Sebastian, Nicolae C. Ionescu, G. Naum, I.L. Caragiale, Octavian Goga, Titu Maiorescu, Al. Macedonski, Herta Mueller, Nicolae Breban, Ghe. Zamfir, Emil Cioran, Isabela Vasiliu-Scraba,etc. (Wiki Series, ISBN 9781233384242, Wiki Series, Memphis, USA, 2011, pp. 141-143):

După opinia filozofului Anton Dumitriu, eu aș avea o „vocație filozofică indiscutabilă” (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre Anton Dumitriu ca interpret al COGITOului cartezian, în rev. „Tribuna”, nr.254, 1-15 aprilie 2013, p.22). Or, când intervine vocația, nu cred că mai este nevoie de resorturi interioare suplimentare. Meseria de inginer (pe care am practicat-o scurtă vreme, v. www.isabelavs.go.ro ) a fost o simplă consecință a faptului ca am fost foarte bună la matematici în toate cele douăsprezece clase. Intr-a XII-a mă mutasem la Liceul „Caragiale” din două motive: pentru a fi într-un liceu mixt (Liceul „Spiru Haret”, unde am învățat dintr-a opta până într-a unsprezecea era de fete), dar mai ales pentru a avea un profesor foarte bun de matematică, pe Gaidargi, poreclit “Spilu”. Acesta, după ce m-a lăsat câteva săptămâni să mă acomodez, m-a scos la tablă si eu, în loc să scriu pe tablă, îi dădeam rezultatele mintal. Apoi Spilu a umplut cancelaria cu părerea sa proprie ca aș fi un “geniu”. Diriginta, d-na Roșu Mihaela, era de română. Fiindcă în acel an se publicase, după o interdicție de un sfert de veac, Trilogia cunoașterii, iar Lucian Blaga se introdusese atunci pentru prima dată în programa de învățământ, diriginta noastră ne dăduse la teză Blaga. Eu am scris cu viteză maximă cele opt pagini (pe care le scriam de obicei în 50 de minute la teze sau la extemporale), care ei i-au plăcut. De aceea, prin cancelarie, și d-na Mihaela Roșu îi tinea isonul profesorului de matematică, cum aflasem de la mama colegei mele de bancă. De fapt, în familie îl avusesem pe bunicul profesor de matematici la Cernăuți. Tata fusese si el bun la matematici, devenind inginer chimist. Deși faceam poezii (ca tata, dar mult mai puțin reușite) si de pe la unsprezece ani citeam câte o carte pe noapte de-mi dădusem complet somnul peste cap, la Politehnică am intrat din considerente de efort minim, pentru că-mi era ușoară matematica si chimia. Fizica n-am invățat-o, neavând profesori care să-mi placă. Nici Politehnica nu mi-a plăcut. N-am excelat decât la cristalografie si mineralogie unde l-am avut pe Vasile Manilici: îi ghiceam fără probleme sistemele de cristalizare, chiar în cristale ciobite. La mineralogie era ca la Șpilu… un fel de circ. Profesorul venea cu tava plină de minerale si întreba din ce-s compuse, iar eu le ghiceam de zor. Nu mă laud. Toate astea sînt adevărate. Cu profesorul Manilici m-am întâlnit după vreo zece ani la Biblioteca Academiei, unde eu citeam filozofie antică si el venea fericit la masa mea să-mi spună din descrierea darurilor primite de Alexandru Macedon ce minerale erau pe acolo. De fapt, când citeam filozofie aproape zilnic prin biblioteci (la Academie, la Biblioteca Centrală Universitară si la Biblioteca Centrală de Stat) eram în plină perioadă de studii, nu numai filozofice. În total, am studiat (în forme organizate de învățământ) vreo douăzeci şi doi de ani: doisprezece până la facultate, cinci la Politehnică şi după 33 de ani încă vreo cinci ani am studiat limbi străine. De când eram în şcoală mi-a făcut mare plăcere să învăţ. Asta nu însemna că învăţam prea mult acasă. Citeam repede în pauză lecţia ca s-o ştiu dacă mă întreabă şi eram foarte atentă la oră. Cu sistemul acesta, fără să învăţ prea mult, reuşeam să fiu premiantă în fiecare an, în toate cele douăsprezece clase. După ce am fost vreo cinci ani ingineră, m-am apucat iarăşi să învăţ. Ce s-a întâmplat? Fiind un spirit critic, nu acceptam ceea ce nu puteam să controlez. Îmi plăcea filozofia, dar nu-mi prea plăceau nici traducerile (vezi Despre traduceri, în Jurnalul de idci al lui Anton Dumitriu, din rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 257, 16-31 mai 2013, p.3), nici antologiile de filozofie, căci nu-mi plăcea să mi se rupă aleatoriu dintr-o carte o bucată şi să mi se dea ca atare. Ştiam că ruperea din context este deformantă. Pe un filozof trebuie să-l citeşti aşa cum îţi prezintă el ideile, nu cum crede altul că a înţeles din ce-a citit. Acest lucru i l-am reproșat editorului filozofiei lui Alexandru Dragomir în Propedeutică la eternitate ( http://www.scribd.com/doc/130854967/Isabela-Vasiliu-Scraba-PROPEDEUTIC%C4%82-LA-ETERNITATE-Alexandru-Dragomir-in-singur%C4%83tatea-gandului ). Volumul meu despre Alexandru Dragomir în singurătatea gândului i-a surprins plăcut pe Mihai Șora care îmi spusese la telefon că prietenul său Al. Dragomir fusese dat afară din postul de redactor (stilizator) al Dicționarului Tehnic, trebuind apoi să lucreze pe șantierul de la Bicaz, unde „se ocupa de aprovizionarea cu ciment” (M. Șora, 24 oct. 2004). Dar și pe Mariana Șora venită din Germania care, deși nu ne cunosteam, a ținut să converseze cu mine la telefon pe 5 febr. 2005, amintindu-și cum Sănduc Dragomir (fostul lor coleg de facultate) „se ducea la cursurile lui Nae” .

Pe la 33 de ani eu m-am apucat să învăţ vreo cinci limbi străine, să pot citi filozofie în original. O să vedeţi pe internet, pe un site al meu, o poză de-a mea din tinereţe. Este de la 33 de ani când am început să învăţ în paralel germana (5ani), italiana (3ani), spaniola (2ani), greaca veche (3 ani) şi latina (2ani), ultimele cu prof. univ. Adelina Piatkovski si cu prof. univ. Felicia Vanț Ștef . Noi scriitorii ne putem permite să avem “poze de dicţionar”. Ziariştii nu. La mine, din pricina studiului limbilor stăine, perioada de studii s-a extins cam până la schimbarea de regim din decembrie 1989, când, în fine, am putut şi eu să public întâi prin revistele de cultură (apoi în volum) ce scrisesem de vreo șapte ani despre filozofia lui Noica. Aşa a apărut în 1992 prima carte dedicată gândirii acestui mare filozof român. Schopenhauer avea următoarea remarcă, ironică, desigur: “Unii consideră cărţile precum ouăle: bune numai când sînt proaspete”. Ei bine, această mică observaţie a unui filozof autentic ne arată importanţa scriitorilor care s-au impus pe tărâm cultural datorită valorii lor. La noi, atât Anton Dumitriu, cât si Noica, în ciuda vitregiei vremurilor, au reușit să se impună. De aceea ei se cade a fi atent studiați si în nici un caz nu trebuiesc citiți prin viziunea foștilor propagandiști comuniști, cum recomandă si azi unii nostalgici ai cenzurii ideologice comuniste prin cărțile lor, sau clientela acestora bine situată prin învățământul superior.

Părerea mea este că n-ar trebui neglijată nici gândirea filozofică a lui Blaga, nici şcoala filozofică românească iniţiată de Nae Ionescu, al cărui asistent fusese marele istoric al religiilor Mircea Eliade. Constantin Noica a fost singurul filozof din şcoala lui Nae Ionescu, Scoala trăiristă (cum s-a numit ea), care a reuşit să răzbească peste piedicile puse gândirii autentice în perioada tiraniei ideologice comuniste. Noica îşi dăduse în ’40 o teză de doctorat intitulată Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou. In acest simplu titlu este conţinut, aşa, in nuce, întreg kantianismul. Immanuel Kant se întrebase cum este posibil să aduci ceva nou pe lume, pentru că judecăţile, prin natura lor, sînt tautologice. De aceea s-a şi spus că în domeniul logicii nu s-a adus nimic nou de la Aristotel încoace. Dar C-tin Noica, în teza sa, a pus (ca să zicem așa) un element în plus: procesualitatea de sorginte hegeliană. După susținerea tezei de doctorat, pe care i-o dedicase profesorului Nae Ionescu (dedicație cenzurată în 1995 de Editura Humanitas, fostă „Politică”, a Partidului Comunist din (ce a rămas) din România după al doilea război mondial), Constantin Noica păstrase oarecum tenta hegeliană a gândirii sale vorbind la Radio pe 26 dec. 1941 despre trei aspirații către unitate: din filozofie, din efortul comun de supraviețuire al unui popor cotropit de vecinii săi, si din trăirea religioasă a misticilor. Gândirea religioasă a lui Nae Ionescu îi era și ea proaspătă în minte, căci atunci pregătea cu Mircea Vulcănescu si Constantin Floru editarea primelor patru volume ale operei naeionesciene. Talentul într-ale filozofiei care îl distingea pe Nae Ionescu îi impresionase şi pe nemţi (la Muenchen dându-și doctoratul). Cicerone Poghirc, profesor la Bochum, prin anii şaptezeci discutase în Germania cu foşti colegi de-ai lui Nae Ionescu, încă impresionaţi, după atâta timp, de mintea filozofică a acestuia.

Noi suntem o generaţie care, dintre mulții studenți si apoi discipoli ai profesorului Nae Ionescu am avut norocul extraordinar să-i avem pe Anton Dumitriu si pe Noica. Constantin Noica era ceva cu totul aparte, pentru că reprezenta, ca si Nae Ionescu, un model de gândire filozofică autentică. In momentul în care ai un model, nu mai trebuie să cauţi la întâmplare. Atât Anton Dumitriu, cât si Noica erau niște pedagogi extraordinari: ambii, deși lipsiți de catedre universitare, te trimiteau, prin cărţile lor, să citeşti filozofie de cea mai bună calitate. Te îndrumau, chiar numai citindu-le cărţile. La Noica era mai greu de ajuns, pentru că el era foarte bine păzit de Securitate. Eu am încercat să mă duc în vizită la Noica în 1986. Se tot povesteşte cum unii s-au dus la el la Păltiniş. (Din cele şapte dosare “Noica”, aflate la Securitatea Judeţului Sibiu, două dosare au fost arse la Berevoiești fără a fi microfilmate, vezi vol. Noica si Securitatea I, Ed. Muzeul National al Literaturii Române, 2009, p.6 ).

În general, cine se ducea şi chiar ajungea de mai multe ori la C-tin Noica, se cam ducea cu voie de la stăpânire. Eu nu aveam voie de la stăpânire. N-am întrebat pe nimeni şi m-am dus în august 1986 la Păltiniş. Acolo nu mi s-a dat voie să-l vizitez. Am fost pur şi simplu indusă în eroare. Mi s-a spus că filozoful nu este în staţiune, nu e la Păltiniş. Or, el era acolo vizitat în august l986 de Monica Pillat. Dar am avut cărţile lui Noica şi le-am putut citi.

Etapa “Noica” (v. vol. Isabela Vasiliu-Scraba, Filosofia lui Noica, între fantasmă şi luciditate, 1992) a fost pe la treizeci de ani deși abia după căderea comunismului am putut publica ce am scris înainte de 1990 (vezi articolele mele despre Noica menționate de Titus Lates în vol. Studii de istorie a filozofiei românești. Centenar C-tin Noica, Bucuresti, Ed. Academiei, 2009, pp. 603 , 610, 671, 631  http://filosofieromaneasca.institutuldefilosofie.ro/e107_files/downloads/Lates,%20Titus%20-%20Mircea%20Vulcanescu%20-%20o%20bibliografie%20a%20exegezei.pdf; precum articolele mele menționate în cele două editii ale vol. Stan V. Cristea, Constantin Noica. Repere bibliografice, Bucuresti, RCR Editorial, 2011 ; ediția întâi în 2009).     După patruzeci de ani, a urmat etapa “Platon” (v. vol. Isabela Vasiliu-Scraba, Mistica Platonică, 1999 ; I. V.-S., Configurații noetice la Platon și la Eminescu, Ed. Star Tipp, Slobozia, 1998,  http://www.scribd.com/doc/130397690/ISABELA-VASILIU-SCRABA-Configura%C8%9Bii-noetice-la-Platon-%C8%99i-la-M-Eminescu-versiune-cu-diacritice-corectate ; I. V.-S., Atena lui Kefalos, Slobozia, 1997 ; Isabela Vasiliu – Scraba, Filozofie acoroamatică la Platon, Slobozia, 1997 http://www.scribd.com/doc/134722762/Isabela-Vasiliu-Scraba-FILOZOFIE-ACROAMATIC%C4%82-LA-PLATON ; I. V.-S., Despre existență, ființă și esență, 1996 http://www.scribd.com/doc/134719450/Isabela-Vasiliu-Scraba-DESPRE-EXISTEN%C8%9A%C4%82-FIIN%C8%9A%C4%82-%C8%98I-ESEN%C8%9A%C4%82 ; I. V.-S., O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat. Lucrurile si Ideile Platonice, 1995 http://www.scribd.com/doc/134402379/ISABELA-VASILIU-SCRABA-O-pseudodescoperire-a-unui-pseudoplagiat-Nae-Ionescu-Evelyn-Underhill), datorită influenţei lui Anton Dumitriu si a lui Noica.

A urmat etapa “Nae Ionescu” (vezi vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica şi în dubla ei înfăţişare, 2000 http://www.scribd.com/doc/132110995/Isabela-Vasiliu-Scraba-METAFIZICA-LUI-NAE-IONESCU-in-unica-%C8%99i-dubla-ei-inf%C4%83%C8%9Bi%C8%99are şi vol.: I.V.S, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Ţuţea, Cioran, Noica, M.Eliade, M. Vulcănescu şi Vasile Băncilă, 2000 http://www.isabelavs.go.ro/Discip/discip.html ), şi etapa “Mircea Vulcănescu” în care am mers, ca să spunem așa, în contra curentului, ca si în cele scrise în volumul dedicat lui Alexandru Dragomir, monografie în care am deținut întâietatea comentării gândirii sale, cum s-a întâmplat în 1992 si cu monografia despre filozofia lui Noica.

Dar acum patru ani mi s-a întâmplat ceva care nu mi s-a mai întâmplat nicicând: să citesc o carte care să-mi placă atât de tare încât de teamă că o “mănânc” pe toată, că o citesc şi se termină, am închis-o după câteva zeci de pagini. Cartea asta – Omul, zidire de mare preţ, Ed. Credinţa strămoşească, M-rea Petru Vodă, 2009 -, cuprindea în ea explicări ale Bibliei făcute de Părintele Arsenie Boca prin anii 1946-1947. Dumneavoastră ştiţi de reînvierea duhovnicească din acea perioadă de la Sâmbăta de Sus. La ea face referire acad. D. Stăniloae în prefeţele primelor patru volume din Filocalia tipărite la Sibiu între 1945 şi 1948. Stareţ la Sâmbăta de Sus (la Mânăstirea Brâncoveanu) era pe atunci Părinte Arsenie Boca ( v. art. Isabelei Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3274:polemice&catid=311:revista-arges-octombrie-2010&Itemid=112 sau https://melidoniumm.wordpress.com/2012/07/02/moartea-martirica-a-parintelui-arsenie-boca-un-adevar-ascuns/ si video de la Centenarul Arsenie Boca, la Sâmbăta de Sus http://www.youtube.com/watch?v=Zi0EOBC1HlY ; v.art. I.V.S, Legile Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSLegiArsenieBoca7.htm și http://www.revistanoinu.com/Legile-parintelui-Arsenie-Boca-legile-veacului-viitor.html ; v. art. I.V.S. Miracolul Bisericii de la Dragănescu https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ sau o primă variantă preluată de pe site-ul meu în februarie 2011 pe pagina web http://danielroxin.blogspot.ro/2011/02/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si.html ; a se vedea și înregistrarea video de la Piteşti, Mircea Eliade şi Părintele Arsenie Boca http://www.youtube.com/watch?v=GUvdVrPmFbs&feature=plcp). La Părintele ieromonah Arsenie Boca veneau studenţi şi tineri liceeni să le desluşească Biblia. Dar nu veneau numai ei. Veneau si de la Casa Regală, Branul fiind aproape. Acolo era Domniţa Ileana (care avea să devină Maica Alexandra, v. video despre Domniţa Ileana din 18 mai 2012 de la Univ. din Alba Iulia http://www.youtube.com/watch?v=w0O_gLroSCk ). Principesa Ileana îl invita pe faimosul stareţ Arsenie Boca la Castelul Bran, unde mai invita universitari bucureşteni să ţină prelegeri (acolo Alice Voinescu a ținut o conferință despre Faust). Cartea Omul, zidire de mare preţ (Ed. Credinţa strămoşească, 2009) a Părintelui Arsenie Boca m-a impresionat nespus fără să ştiu nimic de autorul ei. Apoi am încercat să aflu cine este autorul. Dacă o carte te impresionează în mod deosebit, vrei să ştii cîte ceva şi despre autorul ei. Aşa am aflat că Părintele Arsenie Boca a fost un ieromonah foarte cult care avea trei licenţe: la muzică, la Belle Arte şi la Teologie. Exista prin 1935 la Bucureşti o Academie de Muzică Religioasă (înfiinţată în 1928; în 1935 profesor de armonie era compozitorul Paul Constantinescu; în 1942 a fost mutată la Conservator, apoi a fost desfiinţată de ocupantul sovietic). Si mai era o a patra facultate pe care Părintele Arsenie Boca o urmase, fără a-şi da licenţa: medicina. Ce m-a impresonat în cartea acestui călugăr de vocaţie, sporit duhovniceşte la Muntele Athos? Desigur “harisma cunoaşterii”, dar si că urmase cursurile celor mai mari filozofi români. Făcuse filozofie cu Nae Ionescu şi cu Mircea Eliade. Lucrul acesta se vedea din economia expunerii sale si din subtilitatea unor pasaje. Apare într-o declaraţie (de după una dintre arestările acestui călugăr nevinovat pe care mercenarii ocupantului sovietic au tot vrut să-l distrugă, închizându-l de nenumărate ori) că el, Arsenie Boca, urmărea în reviste de filozofie articolele lui Mircea Eliade despre mistica indiană, fiind interesat de mistică. De altfel, la București urmase şi cursurile de mistică ale marelui poet si teolog Nichifor Crainic, închis si el fără de vină, românii fiind băgaţi în puşcării politice la nivel de milioane (vezi dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roşu, ed.I-a 1994, ed.II-a 1998, ed. III-a 2009, Bucureşti, Ed. Ericson, precum şi Monumentul victimelor gulagului comunist, Chene-Bourg, Elveţia). Există o ziaristică de stânga foarte agresivă care pune în paranteză adevărata istorie a unei ţări. La noi ziaristica de stânga a fost tot timpul condusă de mercenarii ocupantului sovietic de după 1944. Dintre ei s-au selectat acei responsabili ideologici care întâi au interzis, apoi au negat cu totul Școala românească de filozofie inițiată de Nae Ionescu la București, având discipoli grozav de faimoşi, printre care Noica, pe care generaţia noastră a apucat să-l prindă. Eliade a fost iarăşi unul dintre faimoşii discipoli ai profesorului Nae Ionescu, la fel Mircea Vulcănescu (vezi art. Isabela Vasiliu Scraba, Mircea Vulcănescu şi alţi cărturari martiri ai temniţelor, http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1104). Apoi Horia Stamatu (1912-1989), poet şi eseist de o subtilă gândire filozofică. Stamatu scria că a avut în viaţa sa parte de nişte modele extraordinare (vezi I. Vasiliu-Scraba, La Centenarul lui H. Stamatu ciudățenii post-comuniste, în rev. „Acolada”, Satu-mare, nr. 9, septembrie 2012, p.19 http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1214. Pentru Horia Stamatu, Mircea Vulcănescu (cel care a fost asasinat în închisoare, vezi video din 25 nov. 2011, Tecuci, Colocviul Mircea Vulcănescu, http://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ ) şi Nae Ionescu fuseseră modele formative.

Cred că acesta este rolul filozofilor şi scriitorilor adevăraţi. Ei te pot forma. Nu numai că îţi deschid mintea, dar te pot forma şi în plan cultural. Filozoful Lucian Blaga este un scriitor cu totul aparte pentru că el acoperă practic întreg domeniul culturii: este un poet extraordinar, un filozof subtil; el a scris o dramaturgie cu nişte versuri dumnezeești. La el nu numai ideea care e pusă pe scenă contează, ci şi limba în care îşi exprimă ideile : „Citind Avram Iancu auzeam vag și îndepărtat acordurile unei muzici subterane” consemna Emil Cioran pe 12 aprilie 1935, la întoarcerea sa prin Paris din Germania (vezi scrisoarea scanată în vol. : I. Necula, Emil Cioran. Mărturii si referințe, Ed. Axis Libri, Galați, p.21). Intr-adevăr, limba lui Blaga este absolut extraordinară. Opera lui formează un întreg univers. Noica spunea ceva asemănător despre poetul, eseistul şi filozoful George Uscătescu, mai apropiat de noi prin periada în care a scris şi a trăit. Au existat români (printre care și Uscătescu de la Madrid) care au realizat, în exil fiind, o “globalizare” a literaturii româneşti. Unul din ei este prozatorul Vintilă Horia (v. art. I.V.S., Vintilă Horia exilat, în rev. Argeş, iul.2010, pe internet la   http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3025:polemice&catid=297:revista-arges-iulie-2010&Itemid=112   precum şi art. I.V.S, Vintila Horia ca istoric al filozofiei , http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVintilaHoriaIstorie2.htm ), şi, mai ales, renumitul Mircea Eliade, socotit „cel mai mare istoric al religiilor din secolul XX”. Volumul lui Vintilă Horia, Dumnezeu s-a născut în exil este o carte care a luat premiul Academiei franceze pe care l-a primit cândva şi Marcel Proust. În eseistica sa filozofică, Vintilă Horia spunea tinerilor să îndrăznească să pună la îndoială “adevărurile” aflate de pe canalele mass-mediei. El mai scria că “spiritul timpului” îndeamnă la “somn”, la amorţirea controlului critic. În R.P.R. şi în R.S.R, el a fost un scriitor absolut interzis de cenzura comunistă. Vintilă Horia a fost profesor universitar la Madrid şi în Argentina (v. înregistrarea mea despre Vintilă Horia la lansarea volumului Contra naturam, http://www.youtube.com/watch?v=-fK9Q9HL5lI ). Fiind premiat de Academia franceză şi scriind într-o limbă franceză foarte frumoasă o mulţime de cărţi apărute în Franţa, el este considerat scriitor francez. De fapt el era un scriitor care acoperea imperial trei culturi: română, franceză şi spaniolă, unde era o prezenţă remarcabilă nu numai ca prozator, istoric literar şi eseist dar şi ca ziarist ce avea rubrici la reviste faimoase. Constantin Noica obișnuia să spună: “Nu citiţi cărţi! Citiţi autori!”.

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/memorialistica2tribuna258/