IsabelaVS-Taina

IsabelaVS-Taina.rtf/3 febr 2016/5610 car.

Isabela Vasiliu-Scraba,

T A I N A

Unele nume sunt predestinate. Aşa era numele verişoarei mele, TAINA DUŢESCU – COLIBAN (1). Născută la Cernăuţi, pe 3 iulie 1943, de ziua sfîntului Iacint, la botez primise numele de Taina Iacinta.

Prenumele de Iacinta nu-i plăcea. În comunism, de cîte ori îi venea de la paşapoarte vreun refuz de plecare în străinătate, spunea, cu umorul ei foarte caracteristic: “Eram sigură că nu mă lasă, de cum am citit destinatarul de pe scrisoare: Iacinta-Plăcinta”. Parcă simţea ce bine i se potriveşte celălalt prenume, Taina.

Era dăruită nu numai cu un nume foarte potrivit, dar şi cu o inteligenţă şi o bunătate ieşite din comun. Mulţi credeau că o cunosc foarte bine, prietenoasă, plină de înţelegere şi de solicidudine cum era cu cei din breasla alpiniştilor. Şi nu numai cu ei. Am uitat să spun că era, poate, cea mai bună alpinistă de la noi. Făcuse tot felul de premiere. Pe cele mai grele trasee, în cele mai vitrege condiţii.

Alpiniştii îi ştiu mai bine palmaresul. Eu mai aflam de la Taina cîte ceva, desigur, nimic despre performanţele ei, pentru că era foarte modestă. Doar întîmplări retrospectiv “hazlii”. Cum a fost întîmplarea din Alaska, unde, de cîte ori se pregăteau să escaladeze traseul ales, de atîtea ori se şi înfiinţa proprietarul terenului, să înşface nişte dolari ca să-i lase să urce, jucînd un fel de baba-oarba, de două sau trei ori, pînă cînd, de milă, de silă, i-au oferit americanului banii solicitaţi atît de insistent. Sau, în Mont Blanc, unde nişte alpinişti cu care se întîlniseră pe traseul de dificultate maximă pe care se găseau, se tot minunaseră că în echipă era şi o femeie. Fapt care nu i-a împiedicat nicidecum să ocupe în cea mai mare grabă unicul loc de bivuac. Astfel că Tainei şi soţului ei, Emil Coliban, nu le rămâsese altceva de făcut decît să doarmă pe stînca îngheţată, atîrnaţi în sfori. Şi pe atunci Taina era însărcinată în primele luni cu cel de-al treilea copil al ei.

Era în casă la Taina, în Blocul Scriitorilor din Strada Apolodor, un loc de poveste. Uşa, deschisă zi şi noapte, era “păzită” doar de Pemba, un cocker spaniel prietenos precum stăpînii casei. Pentru musafiri, pe sonerie, Taina scrisese “bateţi la uşă”. Ei bine, cu bătăile de rigoare, pe care doar Pemba le auzea, de cîte ori vroiam să vorbesc cu Taina, înaintam nestigherită pînă în mijlocul casei. Taina, de fiecare dată, parcă mă aştepta să vin (deşi nu prea obişnuiam să mă anunţ).

Cu faţa mereu îmbujorată de aerul tare al muntelui pe care-l respira la fiecare sfîrşit de săptămînă, cu ochii ei strălucitori şi buni, iradiind o mare căldură sufletească, Taina avea o frumuseţe cum n-am mai văzut la nimeni. De nespusă prostie şi obtuzitate trebuia să sufere cineva să nu-i observe frumusețea interioară strălucind în exterior. Chiar sa facă publică opinia sa de ins orbit de îngâmfare care pe sine nu se vede nici gras nici urât (Virgil Nemoianu). O dată mi s-a întîmplat să mă minunez cu voce tare şi să-i spun Tainei că arată nemaipomenit. Atunci, surpriză! Mi-a spus fericită că este însărcinată. Tocmai venea la rînd Victor, la cîţiva ani după Călina, prima născută fiind Alexandra.

Dar avea Taina şi un soţ pe măsură. De multe ori m-am întrebat cum reuşesc unele perechi să se potrivească atît de bine. Fiindcă Taina şi Emil (faimos alpinist, ca şi “coechipiera” lui!) se potriveau grozav. Amîndoi iubeau muntele, animalele, copiii, şi, mai ales, se iubeau şi se admirau unul pe celălalt.

De-a lungul timpului avuseseră parte de cele mai mari satisfacţii pe care un sport atît de periculos, cum este alpinismul, îl rezervă cîtorva aleşi.  Fuseseră împreună în toate colţurile lumii, pe cele mai înalte vîrfuri de munte. Doar ultima dată, în 1992, a plecat Taina, în Himalaya, fără Emil (2). Şi de atunci nu s-a mai întors. Este o adevărată «taină» ce s-a întîmplat cu ea. Trăieşte încă prin vreun sat rupt de lume, într-o văioagă din Himalaya ? Sau îşi doarme somnul cel fără de sfîrşit în împărăţia muntelui şi a zăpezii? (3) Cine poate şti? Taina a rămas o «taină» pentru toţi cei care au crezut că o cunosc. Dar mai ales pentru cei care au iubit-o.

 

Note

  1. Fiica Violei Duţescu (născută Scraba) şi a cunoscutului anglist Dan Duţescu (traducătorul lui Chaucer şi autorul celor mai simpatice şi izbutite “manuale de engleză fără profesor”), Taina Duţescu-Coliban a fost lector la catedra de engleză a Universităţii din Bucureşti. Era şi absolventă a Facultăţii de matematică şi o excelentă traducătoare. Într-un mod de-a dreptul exemplar, cu un umor fin disipat în replicile unor dialoguri care parcă ar fi fost scrise direct în româneşte, Taina a tradus Coasta Barbară de Ross Macdonald, apărută la Editura Univers în 1970. Ampla sa lucrare de sinteză, Aspects of English Morphology, a fost publicată în anul 2000 de Editura Fundaţiei «România de mâine».
  2. În 1992 coechipiera Tainei a fost Sanda Isăilă. Ultimele lor veşti ne-au parvenit din preajma vârfului Dhaulagiri pe care porniseră să-l escaladeze. Scrisorile trimise de Taina din Himalaya au fost publicate de Sanda Aronescu în «Cotidianul». Citite astăzi ele ne apar la fel de impresionante ca la prima lectură, probabil datorită acelui simţ al umorului, atât de caracteristic Tainei.
  3. Vasile Andru citind viata Sfintei Iacinta a facut o interesanta asociere între asternutul alb al zapezii si haina cea alba si otravita care i-a pricinuit Sfintei Iacinta sfarsitul (vezi V. Andru, Hiperviață; http://armoniiculturale.ro/2016/02/03/vasile-andru-hiperviata-taina-hiacinta-era-foarte-aproape-de-dumnezeu-cand-s-a-prabusit-in-himalaya/