IsabelaVS_Bacau7Liceu

IsabelaVS_Bacau7Liceu/14febr2013/21838car./3387 cuv.

Interviu publicat în rev. “Vatra veche”, Târgul Mureș, nr.2/2013, p.7-9

Isabela Vasiliu-Scraba despre Rolul scriitorului în formarea spiritualităţii de mâine

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs_bacau7liceu/

Isabela Vasiliu-Scraba (scriitor, eseist şi filozof din Bucureşti) – în cadrul Festivalului “Avangarda XXII”, ediţia a XI-a, Bacău 27-29 sept.2012 – , a vorbit pe 28 sept. 2012 liceenilor de la Colegiul Tehnic de Comunicatii “Nicolae Vasilescu Karpen” din Bacău, analizând aspecte importante ale impactului spiritualităţii culturii româneşti şi a creaţiilor literare universale asupra cititorilor. Ea a atins problema scolii filozofice româneşti iniţiată de Nae Ionescu şi a modelului “Noica”, destăinuind totodată bucuria lecturii unui volum scris prin 1946 de Părintele Arsenie Boca (1910-28 nov.1989) şi apărut în 2009 (Omul, zidire de mare preţ, Ed. Credinţa strămoşească, M-rea Petru Vodă). In răspunsurile date unor întrebări puse de elevi, cunoscuta eseistă a mai relevat virtutea formativă a operelor scriitorilor anti-comunişti din exilul interior şi exterior (Lucian Blaga, Radu Gyr, Vintilă Horia, Mircea Eliade, Horia Stamatu, etc). Iată ce spunea liceenilor pe 28 sept. 2012 Isabela Vasiliu-Scraba, “în calitate de invitat de onoare” (Victor Munteanu, Directorul Festivalului) la Colocviul “Rolul scriitorului în formarea spiritualităţii de mâine”. Între paranteze drepte sînt trecute completări şi clarificări ulterioare ale Isabelei Vasiliu-Scraba.

I.V.S. (Isabela Vasiliu-Scraba): Eu am fost foarte indelungată vreme elevă, în sensul că am tot studiat la viaţa mea vreo douăzeci şi doi de ani: doisprezece până la facultate, cinci la Politehnică şi după 33 de ani încă vreo cinci ani am studiat limbi străine. Când eram în şcoală, mi-a făcut mare plăcere să învăţ. Asta nu însemna că învăţam prea mult acasă. Citeam repede în pauză lecţia ca s-o ştiu dacă mă întreabă şi eram foarte atentă la oră. Cu sistemul acesta, fără să învăţ prea mult, reuşeam să fiu premiantă în fiecare an, în toate cele douăsprezece clase. După aceea am făcut Politehnica, pentru că eram foarte bună la matematică. Am văzut că sunteţi un liceu cu profil tehnic. Ei bine, aş fi fost şi eu cumva pe profil tehnic, dacă nu aş fi trădat meseria de inginer pentru pasiunea pentru filozofie. [In liceu fiind], eu am prins anul – revoluţionar, să-i zicem-, când în manuale s-a introdus Lucian Blaga. Până atunci, până în anul 1969-1970, Blaga nu existase. Si a fost introdus în manualul de literatură română abia când ajunsesem eu în ultimul an de liceu.

V.M.(Victor Munteanu, moderator): Să vorbim un pic mai scurt.

I.V.S. Am terminat facultatea. După aceea am fost cinci ani ingineră si după aceea m-am apucat iarăşi să învăţ. Ce s-a întâmplat? Fiind un spirit critic, nu acceptam ceea ce nu puteam să controlez. Îmi plăcea filozofia, dar nu-mi plăceau antologiile de filozofie. Nu-mi plăcea să mi se rupă aleatoriu dintr-o carte o bucată şi să mi se dea ca atare. Ştiam că ruperea din context este deformantă. Pe un filozof trebuie să-l citeşti aşa cum îţi prezintă el ideile, nu cum crede altul că a înţeles din ce-a citit. Si atunci, pe la 33 de ani, m-am apucat să învăţ vreo cinci limbi străine, să pot citi filozofie în original. O să vedeţi pe internet, pe un site al meu, o poză de-a mea din tinereţe. Este de la 33 de ani când m-am apucat să învăţ germana, italiana, spaniola, greaca veche şi latina. D-lui Victor Munteanu, organizatorul Festivalului îi trimisesem o inregistrare video de anul acesta de la Universitatea “1 dec.1918” din Alba Iulia să vadă, nu numai poza mea de dicţionar, ci si cum arăt în contemporaneitate. Noi scriitorii ne putem permite să avem “poze de dicţionar”. Ziariştii nu. Şi, vă spuneam că la mine, din pricina studiului limbilor stăine, perioada de studii s-a extins ceva mai mult. [Cam până la schimbarea de regim din decembrie 1989, când, în fine, am putut şi eu să public întâi prin revistele de cultură apoi în volum ce scrisesem despre filozofia lui Noica. Aşa a apărut în 1992 prima carte dedicată gândirii acestui mare filozof român].

V.M.: Dar trebuie să discutăm, să avem un dialog, totuşi. Să nu monologăm. Am să vă citesc şi eu o poezie. După care trecem propriu-zis la dialog… (inregistrare lipsă).

Intrebare din public: Ce să citim?

I.V.S.: Schopenhauer (pe care un român cunoscător de franceză şi germană l-a întrodus în cultura franceză la îndemnul lui Titu Maiorescu – e vorba de Zizin Cantacuzino) avea următoarea remarcă, ironică, desigur: “Unii consideră cărţile precum ouăle: bune numai când sînt proaspete”. Ei bine, această mică observaţie a unui filozof ne arată importanţa scriitorilor care s-au impus în cultura universală de-a lungul timpului. Ce să citim? Să-i citim pe contemporani, dar să nu-l uităm pe Platon şi să nu uităm să citim cărţi din şcoala filozofică românească iniţiată de Nae Ionescu. Adică să nu uităm să-i citim pe Mircea Eliade şi pe Noica, doi dintre marii săi discipoli. Noica a fost singurul filozof din şcoala lui Nae Ionescu, scoala “trăiristă” cum s-a numit ea, care a reuşit să răzbească peste piedicile puse gândirii autentice în perioada tiraniei ideologice materialiste. Noica îşi dăduse în ’40 o teză de doctorat intitulată “Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou”. Ei bine, în acest simplu titlu este conţinut, aşa, in nuce, (în sâmbure) întreg kantianismul. Im. Kant se întrebase cum este posibil să aduci ceva nou pe lume, pentru că judecăţile, prin natura lor, sînt tautologice. De aceea s-a şi spus că în domeniul logicii nu s-a adus nimic nou de la Aristotel încoace. Dar Noica, în teza sa, a pus un element în plus: procesualitatea de sorginte hegeliană.

V.M.: Problema era ce destin are literatura.

I.V.S.: Destinul literaturii este să fie citită. Să existe o înclinaţie spre cultură, spre cartea care nu trebuie să fie neapărat scrisă de autori contemporani. Dacă îl citiţi, să zicem, pe Platon, înseamnă că aveţi o deschidere spre valorile literaturii universale. Platon are nişte dialoguri superbe. Dacă îl citiţi pe Nae Ionescu, vă deschideţi la minte, fiindcă el are o minte cu o gândire filozofică nemaipomenită, care i-a impresionat şi pe nemţi [la Muenchen şi-a dat doctoratul]. A fost un profesor de română la Bochum, Cicerone Poghirc, care prin anii şaptezeci discutase în Germania cu foşti colegi de-ai lui Nae Ionescu, încă impresionaţi, după atâta timp, de mintea filozofică a acestuia.

V.M. Bine, dacă îmi daţi voie, părerea mea ar fi … (înregistrare lipsă)

I.V.S. Latinii ziceau: “quod capita tot sensu” (câte capete, atâtea păreri).

Intrebare: Cum alegem cărţile?

I.V.S.: O carte se prezintă singură în felul următor. Acesta este un lucru pe care-l spunea si Mircea Vulcănescu studenţilor săi. Titlul, dacă e bine pus, ar trebui să ne dea o idee pe scurt despre conţinutul cărţii. A doua mişcare este să citim cuprinsul. Dacă e bine alcătuit, ar trebui să ne dea indicaţii suplimentare asupra conţinutului ideatic al cărţii.

V.M.: Hai să facem…

Profesoara de română de la Colegiul “N. Vasilescu Karpen”: E interesant ce spune!

V.M.: E foarte interesant ce spune, dar mai mult de două minute n-avem timp pentru răspunsuri.

I.V.S. În privinţa cărţilor să ştiţi că fiecare vârstă îşi are capacitatea ei de a simpatiza cu un anume autor. Noi suntem o generaţie care am avut norocul extraordinar să-l avem pe Noica. Constantin Noica era ceva cu totul aparte, pentru că reprezenta un model de gândire filozofică autentică. Şi în momentul în care ai un model, nu mai trebuie să cauţi la întâmplare. Pentru că Noica era şi un pedagog extraordinar: te trimitea, prin cărţile lui, să citeşti filozofie de cea mai bună calitate. Te îndruma, chiar numai citindu-i cărţile. La el era mai greu de ajuns, pentru că Noica era foarte bine păzit de Securitate. Eu am încercat să mă duc în vizită la Noica în 1986. Se tot povesteşte cum unii s-au dus la el la Păltiniş. [Post-revoluţionar, din cele şapte dosare “Noica” aflate la Securitatea Judeţului Sibiu două dosare de urmărire la Păltiniş au fost arse fără a fi microfilmate, vezi vol. Noica si Securitatea I, Ed. Muzeul National al Literaturii Române, 2009, p.6 ]. În general, cine se ducea şi chiar ajungea de mai multe ori la Noica, se cam ducea cu voie de la stăpânire. Eu nu aveam voie de la stăpânire. N-am întrebat pe nimeni şi m-am dus în august 1986 la Păltiniş. Acolo nu mi s-a dat voie să-l vizitez. Am fost pur şi simplu indusă în eroare. Mi s-a spus că filozoful nu este în staţiune, nu e la Păltiniş. Or, el era acolo [vizitat în august l986 de Monica Pillat]. Dar am avut cărţile lui Noica şi le-am putut citi. Etapa “Noica” [v. vol. I.V.S., Filosofia lui Noica, între fantasmă şi luciditate, 1992] a fost o etapă de pe la treizeci de ani. [Pe la patruzeci a urmat etapa “Platon”, v. vol. I.V.S., Mistica Platonică, 1999, si ea datorită influenţei lui Noica, urmată de etapa “Nae Ionescu” , v. vol.: I.V.S., Metafizica lui Nae Ionescu în unica şi în dubla ei înfăţişare, 2000 şi vol.: I.V.S, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Ţuţea, Cioran, Noica, M.Eliade, M. Vulcănescu şi Vasile Băncilă, 2000, şi de etapa “Mircea Vulcănescu” ]. Ei bine, acum trei ani mi s-a întâmplat ceva care nu mi s-a mai întâmplat nicicând: să citesc o carte care să-mi placă atât de tare încât de teamă că o “mănânc” pe toată, că o citesc şi se termină, am închis-o repede [după câteva zeci de pagini]. Cartea asta – Omul, zidire de mare preţ, Ed. Credinţa strămoşească, M-rea Petru Vodă, 2009 -, cuprindea în ea explicări ale Bibliei făcute de Părintele Arsenie Boca prin anii 1946-1947. Probabil că dumneavoastră ştiţi de reînvierea duhovnicească din acea perioadă de la Sâmbăta de Sus [la ea face referire D. Stăniloae în prefeţele primelor patru volume din Filocalia tipărite la Sibiu între 1946 şi 1948]. Stareţ la Sâmbăta de Sus (la Mânăstirea Brâncoveanu) era pe atunci Părinte Arsenie Boca [ v. art. Isabelei Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3274:polemice&catid=311:revista-arges-octombrie-2010&Itemid=112 sau https://melidoniumm.wordpress.com/2012/07/02/moartea-martirica-a-parintelui-arsenie-boca-un-adevar-ascuns/ si video de la Centenarul Arsenie Boca, la Sâmbăta de Sus http://www.youtube.com/watch?v=Zi0EOBC1HlY ; v.art. I.V.S, Legile Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor http://www.revistanoinu.com/Legile-parintelui-Arsenie-Boca-legile-veacului-viitor.html ; v. art. I.V.S. Miracolul Bisericii de la Dragănescu , URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ , sau o primă variantă din 2011 http://danielroxin.blogspot.ro/2011/02/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si.html ; v. art. I.V.S., Mircea Eliade şi Părintele Arsenie Boca despre ieşirea din timp (ref. la M.Eliade, Noaptea de Sânziene) http://www2.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=9 ; video Piteşti Mircea Eliade şi Părintele Arsenie Boca http://www.youtube.com/watch?v=GUvdVrPmFbs&feature=plcp] la care veneau studenţi şi tineri liceeni să le desluşească Biblia. Dar nu veneau numai ei. Venea si Casa Regală, Branul fiind aproape. Acolo era Domniţa Ileana [care avea să devină Maica Alexandra, v. video despre Domniţa Ileana din 18 mai 2012 de la Univ. din Alba Iulia http://www.youtube.com/watch?v=w0O_gLroSCk ]. Principesa Ileana îl invita pe faimosul stareţ la Castelul Bran, unde mai invita universitari bucureşteni să ţină prelegeri. Cartea asta a Părintelui Arsenie Boca m-a impresionat nespus fără să ştiu nimic de autorul ei. Apoi am încercat să aflu cine este autorul. Dacă o carte te impresionează în mod deosebit vrei să ştii cîte ceva şi despre autorul ei. Aşa am aflat că Părintele Arsenie Boca a fost un ieromonah foarte cult care avea trei licenţe: la muzică, la Belle Arte şi la Teologie. Exista prin 1935 la Bucureşti o Academie de Muzică Religioasă [înfiinţată în 1928; în 1935 profesor de armonie era compozitorul Paul Constantinescu; în 1942 a fost mutată la Conservator, apoi a fost desfiinţată de ocupantul sovietic]. Si mai era o facultate pe care Părintele Arsenie Boca o urmase, fără a-şi da licenţa: medicina. Ce m-a impresonat în cartea acestui călugăr de vocaţie, sporit duhovniceşte la Muntele Athos? Nu numai “harisma cunoaşterii”, dar si că urmase cursurile celor mai mari filozofi români. Făcuse filozofie cu Nae Ionescu şi cu Mircea Eliade. Asta se vedea din economia expunerii sale si din subtilitatea unor pasaje. Apare într-o declaraţie [de după una dintre arestările acestui călugăr nevinovat] că el urmărea în reviste articolele lui Mircea Eliade despre mistica indiană, fiind interesat de mistică [urmase şi cursurile de mistică ale teologului Nichifor Crainic]. În vremea noastră spiritualitatea modernă caută în permanenţă şi cu tot dinadinsul noutatea [într-un domeniu în care “noul” e mereu “vechiul” repus în circulaţie].

V.M.: Au trecut două minute…

Intrebare din public: Ce ne puteţi spune despre Radu Gyr?

  1. M.: A fost un fascist!

I.V.S.: În România n-a fost fascism. Fascismul a fost în Italia! Dacă vrem să ştim ce a fost în România interbelică ne ducem la contemporani. La contemporanii isteţi. Ne ducem la Mircea Eliade şi vedem ce scrie el că a fost în România interbelică. Si Eliade spune aşa (citez din memorie): “A existat o sectă mistică condusă de Codreanu prin care s-a încercat o înbunătăţire în plan moral a tineretului din vremea respectivă”. Filozofii sunt foarte atenţi cu sensul termenilor pe care îi folosesc. Literaţii, nu! Există o ziaristică de stânga foarte agresivă care pune în paranteză adevărata istorie a unei ţări. La noi ziaristica de stânga a fost tot timpul condusă de mercenarii ocupantului sovietic de după 1944. Noi ştim foarte bine că aici primele regimuri de după 23 august 1944 au fost nişte regimuri în care s-a selectat pătura conducătoare după criterii etnice. Iar între timp românii au fost băgaţi în puşcării politice la nivel de milioane [v. Monumentul victimelor gulagului comunist, Chene- Bourg, Elveţia] . Dar să ne întoarcem la problema “noului”. Inovaţia pe care oricine crede că o face, o face numai când a ajuns un foarte bun specialist în domeniu, când şi-a însuşit bine ce-au scris înaintaşii. Fiindcă nici în cultură, nici în alt domeniu, nu poţi fi bun, nu poţi ajunge bun dacă te situezi în afara înaintaşilor. În materie de literatură trebuie să ştiţi că este o republică desăvârşită, o democraţie cum nu există în politică. Nimeni nu “desfiinţează” pe nimeni: Există poetul Victor Muteanu, există poetul Bacovia. Fiecare îşi are opera lui, fiecare îşi are cititorii lui. Sînt unii care îl preferă pe Blaga în locul lui Bacovia. Sau îl preferă pe Radu Gyr. Este o perfectă democraţie, o republică a literelor în care nu se desfiinţează, nu se omoară, nu dispar [opere sau autori, aşa cum a urmărit jumătate de secol cenzura comunistă]. Toată lumea construieşte şi pune alături.

Intrebare: Cum alegem ce să citim?

I.V.S. Este foarte uşor să vă descurcaţi [în oferta de carte]. De pildă, stiţi că a existat o şcoală românească de filozofie. Ştiţi că în perioada interbelică cel mai faimos filozof din Bucureşti era Nae Ionescu. Şi că el a avut nişte discipoli grozav de faimoşi, printre care Noica, pe care generaţia noastră a apucat să-l prindă. Eliade a fost iarăşi unul dintre faimoşii discipoli ai profesorului Nae Ionescu, la fel Mircea Vulcănescu [v. art. I.V.S., Mircea Vulcănescu şi alţi cărturari martiri ai temniţelor, http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1104 ]. Apoi Horia Stamatu (1912-1989), poet şi eseist de o subtilă gândire filozofică. Stamatu scria că a avut în viaţa sa parte de nişte modele extraordinare. Pentru el, Mircea Vulcănescu (cel care a fost asasinat în închisoare, v. video din 25 nov.2011, Tecuci, Colocviul Mircea Vulcănescu, http://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ ) şi Nae Ionescu fuseseră modele formative. Acesta este rolul filozofilor şi scriitorilor adevăraţi. Ei te pot forma. Nu numai că îţi deschid mintea, dar te pot forma şi în plan cultural. Filozoful Lucian Blaga este un scriitor cu totul aparte pentru că el acoperă practic întreg domeniul culturii: este un poet extraordinar, un filozof extraordinar; el a scris o dramaturgie cu nişte versuri extraordinare. La el nu numai ideea care e pusă pe scenă contează, ci şi limba în care îşi exprimă ideile. Blaga scrie formidabil. Limba lui Blaga este absolut extraordinară. Opera lui formează un întreg univers. Noica spunea ceva asemănător despre poetul, eseistul şi filozoful George Uscătescu [mai apropiat de noi prin periada în care a scris şi a trăit].

V.M. Si ca proză, ce proză recomandaţi?

I.V.S. Au existat români care au realizat [în exil fiind] o “globalizare” a literaturii româneşti. Unul din ei este prozatorul Vintilă Horia [v. art. I.V.S., Vintilă Horia exilat, în rev. Argeş, iul.2010, pe internet la   http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3025:polemice&catid=297:revista-arges-iulie-2010&Itemid=112 precum şi art. I.V.S, Vintila Horia ca istoric al filozofiei , http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVintilaHoriaIstorie2.htm%5D. (Bine era şi George Uscătescu, scriitor român şi spaniol… şi, mai ales, Mircea Eliade, etc.). Dumnezeu s-a născut în exil este o carte care a luat premiul Academiei franceze pe care l-a primit cândva şi Marcel Proust. În eseistica sa filozofică, Vintilă Horia spunea tinerilor să îndrăznească să pună la îndoială “adevărurile” aflate de pe canalele mass-mediei. El mai scria că “spiritul timpului” îndeamnă la “somn”, la amorţirea controlului critic. Vintilă Horia a fost profesor universitar la Madrid şi în Argentina (v. înregistrarea mea despre V. Horia la lansarea volumului Contra naturam, http://www.youtube.com/watch?v=-fK9Q9HL5lI ). Fiind premiat de Academia franceză şi scriind într-o limbă franceză foarte frumoasă o mulţime de cărţi apărute în Franţa, el este considerat scriitor francez. De fapt el era un scriitor care acoperea imperial trei culturi: română, franceză şi spaniolă, unde era o prezenţă remarcabilă nu numai ca prozator, istoric literar şi eseist dar şi ca ziarist ce avea rubrici la reviste faimoase. În cultura română interbelică se formase cu profesorii cei mai mari pe care i-a avut învăţământul universitar romînesc în filozofie şi litere. [Din Occident a colaborat permanent la revistele românilor din Franţa, Germania, SUA, etc., trimiţându-şi articolele din Italia, din Franţa, din America de Sud sau din Spania, din toate ţările pe unde era invitat să ţină prelegeri. În R.P.R. şi în R.S.R, Vintilă Horia a fost un scriitor absolut interzis de cenzura comunistă]. Există o expresie americănească: “a gândi în afara cutiei”. La interviuri se punctează bine: Ce face? Repetă ce a auzit? Este deformat într-o anume direcţie? Sau gândeşte pe cont propriu? Ultima indică gândirea “în afara cutiei”. Dar ca să gândeşti pe cont propriu trebuiesc nişte lecturi formative, e nevoie de un interes particular pentru anume scriitori. Noica* spunea: “Nu citiţi cărţi! Citiţi autori!”.

Autor: Isabela Vasiliu-Scraba, 28 sept.2012

Notă: *In rândurile pe care G. Liiceanu i le-a cerut să le scrie despre Epistolar (C.R., 1987), Constantin Noica ia peste picior (cu mare fineţe) “HIMERA” Jurnalului de la Păltiniş, jurnal bazat, în opinia sa, pe o crasă lipsă de ADEVĂR si de REALITATE (C-tin Noica, Epilog, ian.1986, în vol. Epistolar, 1987). Vizitele lui Gabriel Liiceanu la Păltiniş (două pe an în 1978, 1979 si 1981 si cinci vizite în 1980), după Noica, n-ar fi fost de natură să confere nici ADEVĂR si nici REALITATE himericei “Scoli de filozofie de la Păltiniş”. Poate nu numai din cauza puţinelor şi sporadicelor vizite, ci pentru motivul (mult mai întemeiat) că ea n-a produs niciun filozof ale cărui opere filozofice să poată sta alături de scrierile marilor filozofi români din interbelic. C-tin Noica observase că oamenii fără importanţă fac multă gălăgie spre a se face neapărat remarcaţi. Asa este si cu zisa “Scoala de la Păltinis” născută pe wikipedia.ro (site monopolizat de un grup ce-l foloseşte pentru promovarea cărţilor de la Humanitas, prin îndepărtarea abuzivă a cărţilor apărute la alte edituri) “scoală” a cărei existenţă este “dovedită” în cerc, prin Jurnalul de la Păltiniş şi prin Epistolar, surse neindepentente de subiect. Fiind făcute publice înregistrările lui Constantin Noica de către Securitate, mai precis ce a rămas din dosare după ce o parte din ele au fost arse probabil la insistenţa unor informatori aflati în relaţii bune cu Virgil Măgureanu (conducătorul instituţiei după 1990) s-a putut afla că filozoful îi îndemna pe tinerii care-l vizitau să-l citească pe Mircea Eliade (II, p.220). Si că ar fi vrut să-i “dezlege” pe Andrei Pleşu si pe Gabriel Liiceanu de invocarea numelui său, care-i pune în inferioritate în plan cultural (probabil de aceea, după 1990, ambii au tot pus scrierile lui Noica in paranteză), “să-i scape de complexele” relaţiei discipol-maestru, ca să-şi poată fiecare urma “destinul său spiritual” (II, p.210). Or, pe ambii “destinul” i-a făcut să urmeze căi ascendente numai pe plan politic şi social. În 1984 Noica vorbea unor vizitatori despre Adrian Păunescu şi despre G. Liiceanu pe care nu-l lăudase că ar fi scris ceva ieşit din rând, ci doar că a învăţat germana si greaca. Noica spunea că-i “plac toţi oamenii care au ceva neobişnuit /…/ oamenii cu o forţă spirituală deosebită” şi că a ezitat să-l cunoască pe Adrian Păunescu, fiindcă “orice forţă spirituală deosebită e de natură echivocă, e ceva daimonic –sînt active şi partea diabolicului şi partea zeului” (II, p.215).

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs_bacau7liceu/

Advertisements