IsabelaVS_Deformat8Tutea

Sursa:       http://isabelavs.blogspot.com

 Isabela Vasiliu-Scraba, La Humanitas doar prospetime de catitatea I-a

 Petre Ţuţea în conştiinţa contemporanilor săi (Ed. Criterion Publishing, Bucureşti, 2010) a fost probabil ultima carte scoasă de Gabriel Stănescu. La ea a lucrat până în ultima clipă anunţându-i lansarea la Târgul Gaudeamus doar cu o zi înaintea morţii sale fulgerătoare (http://www.youtube.com/watch?v=KFyjIrPflAA&feature=relmfu ). În masivul volum scos cu o aşa de mare grabă încât s-a pierdut o bună parte din textul meu, editorul a cuprins niște observaţii ale istoricului Gabriel Gheorghe despre modul în care Editura Humanitas i-ar fi modificat părerile lui Petre Ţuţea cu prilejul publicării unor notiţe din interviurile acestuia. Pe lângă precizări legate de amănunte din viaţa lui Petre Ţuţea (1902-1991) prezentate de Ion Papuc în mod greșit, fostul deținut politic Gabriel Gheorghe a încercat să lămurească două paranteze introduse de editorul Gabriel Liiceanu în modestele sale compilaţii tipărite sub titlul: 321 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea (Ed. Humanitas, București, cu patru reeditări până în 2005, apud. D.C. Mihăilescu). Cel care – pentru o perioadă – îi fusese lui Petre Țuțea coleg de celulă comentează   apariţia celor două paranteze însoţind afirmaţii cu atât mai surprinzătoare prin scoaterea lor din context cu cât se situează la antipodul celor spuse de deținutul Petre Tuțea cu lanțuri la piciore (de față fiind și părintele Anania) apoi repetate lui Sorin Dumitrescu în ianuarie 1990: „dacă vom muri toți aici [după gratii] nu noi facem cinste Poporului Român că murim pentru el, ci Poporul Român ne-a făcut onoarea să murim pentru el” (Între Dumnezeu și neamul meu, București, Fundația „Anastasia”, 1992, pp.21-22; interviuri publicate în mod abuziv, fără a fi văzute de Petre Țuțea spre a primi bunul de tipar înainte de tipărirea lor prin reviste).

În opinia istoricului Gabriel Gheorghe, parantezele editorului G. Liiceanu, după afirmaţiile lui Țuțea că românii ar fi “idioţi” şi că România ar fi un “loc viran” -, ar trăda de fapt importanţa alegerilor din 1990 pentru Liiceanu. Fiindcă fostul adept al eticii comuniste (vezi G. Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș, 1983, p. 176) ar fi rămas cu un gust amar din cauza insuccesului său personal la alegerile din 20 mai 1990. Incă din vremea detenţiei politice făcută fără nici o vină, Gabriel Gheorghe avusese prilejul să afle cât era Petre Ţuţea de mândru că este român, că s-a născut într-o naţiune care “n-a greşit niciodată în istoria ei” (P. Ţuţea, interviu în “Rezistenţa”, nr.2, aprilie 1991, apud. G.Gh. în Petre Ţuţea în conştiinţa contemporanilor săi, 2010, p. 205). De altfel, în interviurile înregistrate după 1990 Ţuţea n-a făcut nici un secret din excelentele sale păreri despre naţiunea română pe care o considera “o minune a lui Dumnezeu pe pământ” (op.cit.). Filozoful Țuțea, odinioară admirat de Nae Ionescu și de Blaga pentru inteligenţa sa ieșită din comun (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Orice mare inteligenţă basculează între religie şi filozofie. Nae Ionescu şi Petre Ţuţea în rev. on-line “Asymetria”, http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=630 ), glumea cu tinerii care-l înregistrau, spunând că marele economist Sombart ar fi fost aşa de deştept fiindcă „a fost însurat cu o româncă”.

Despre apariția celor două paranteze, puse de compilatorul celor 321 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, Gabriel Gheorghe avansează ipoteza că editorul supărat că nu a primit nici un vot pe 20 mai 1990 (când figurase primul pe lista candidaţilor independenţi susţinuţi de grupul bătrânului stalinist Silviu Brucan) ar fi trecut în cartea scoasă de el la Humanitas propria-i părere despre românii care nu l-au ales. Astfel, prin mijlocirea unui volum pe care Țuțea nu l-a văzut niciodată, dar pe care este trecut drept autor, s-a putut răspândi ideea scoasă din context după care filozoful Petre Ţutea ar fi făcut 13 ani de temniţă pentru un “popor de idioţi”. Editorul scrie în paranteză că Țuțea ar fi spus aceste lucruri “după alegerile din 20 mai 1990”, ceea ce atrage remarca istoricului Gabriel Gheorghe, că alegerile fuseseră ignorate de Petre Ţuţea care nu s-a dus la vot (Petre Ţuţea în conştiinţa contemporanilor săi, 2010, p. 205).

“Posteritarea lui Ţuţea” în 50 de pagini conspectate de un fost comunist îmi atrăsese atenţia încă din anul 2000 (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Ţuţea, Emil Cioran, C. Noica, M.Eliade, M. Vulcănescu şi Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp. 2000, p.29-31), remarcând într-un comentariu marginal alura de referat ideologic a notiţelor grupate sub formă de aforisme numerotate cu sârg. Aspectul “ideologic” al notiţelor lui Gabriel Liiceanu mai fusese criticat şi de Valeriu Cristea ca “vădit tendenţios din punct de vedere politic” (“Caiete critice”, nr.4-5/77-78, 1994, p.11).

Simptomatică pentru vremurile în care trăim este însă difuzarea pe internet a acestei păreri a lui Ţutea deformată prin ruperea ei de contextul în care a fost spusă şi răspândită prima oară prin compilațiile puse pe piață de Humanitas. Ea apare în anul împlinirii a două decenii de la moartea lui Ţuţea însoţită de o fotografie în care (indirect) se batjocoreşte bătrâneţea şi sărăcia filozofului Petre Ţuţea, lăsat muritor de foame de regimul comunist, adică fără nici un ajutor social vreo trei ani după ieşirea din temniţa politică, între 1 august 1964 si 1martie 1967 cand i s-a dat drept pensie mizera sumă de 434 lei lunar.

Istoricul Gabriel Gheorghe redă şi părerea lui Petre Ţuţea (1901-1992) despre proaspătul director al fostei Edituri „Politice”. După vizita din 6 iunie 1990 pe care Liiceanu i-a făcut-o, bătrânul filozof i-ar fi spus că “Gabriel Liiceanu nu-i aşa de mare intelectual” (Petre Ţuţea în conştiinţa contemporanilor săi, Ed. Criterion Publishing, Bucureşti, 2010, p.209). De fapt, cu mai multe prilejuri Petre Ţuţea spusese că Noica (1909-1987) n-a făcut şcoală şi că cei care l-au frecventat ar putea fi eventual buni asistenţi la Filozofie: “E o mare secetă de personalităţi în România, o mare secetă”, constata cu jale în suflet Petre Ţuţea. “Noica n-a produs nici un vârf spiritual (…). Nu a produs decât inşi care ar putea fi buni asistenţi la Filozofie şi atâta tot.”

Dacă adăugăm alterarea gândirii lui Ţuţea prin scoaterea ideilor din context la vampirizarea gândirii lui Alexandru Dragomir (1916-2002) odată cu editarea sa post-mortem (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Al. Dragomir nu este o “invenţie” a lui G. Liiceanu, fiindcă oamenii mici nu-i pot inventa pe oamenii mari, în rev. “Acolada”, anul VI, nr.3, martie 2012 , p.19, http://www.scribd.com/doc/167094850/Isabela-Vasiliu-Scraba-Al-Dragomir-nu-este-o-inven%C8%9Bie-a-lui-Liiceanu-fiindc%C4%83-oamenii-mici-nu-i-pot-inventa-pe-oamenii-mari ; sau Isabela Vasiliu-Scraba, Falsificări la publicarea în „Observatorul Cultural” a ultimului interviu al filozofului Alex. Dragomir, în rev. „Argeș”, Pitești, Anul X (XLV), mai 2010, pp. 22-23, sau http://www.scribd.com/doc/189933584/Isabela-Vasiliu-Scraba-AlexDragomir-falsificat, precum şi Isabela Vasiliu-Scraba, Pasiunea pentru banalităţi a dlui G. Liiceanu , în rev. „Vatra Veche”, Târgu Mureș, nr. 10/ 2012, sau http://www.scribd.com/doc/173012109/Isabela-Vasiliu-Scraba-Pasiunea-pentru-banalit%C4%83%C8%9Bi-a-d-lui-Gabriel-Liiceanu ) ajungem să ne intrebăm de ce o fi fost trecută Editura Humanitas în “categoria A” în vreme ce toate celelalte edituri au fost declasate? (v. Horia Pătraşcu, Cum au fost evaluate academic editurile di Romania. Rezultate stranii, în “Oglinda literară”, Anul XI, nr.123, martie 2012, p.7811). Categoria “A” să însemneze oare “prospeţime de calitatea I-a”? Se ştie că Arthur Schopenhauer observase cum unii tind să considere cărţile precum ouăle: bune doar când nu se învechesc. Cu alte cuvinte, când nu ajung de “prospeţime calitatea a II-a” (expresie din Bulgakov, Maestrul şi Margareta).

Verificând spusele lui Țuțea într-o înregistrare postată pe internet spre a se reține – chiar din titlu- insulta ( http://www.balaceanca.net/2010/06/06/balaceanca-net/am-facut-13-ani-de-temnita-pentru-un-popor-de-idioti ) se poate sesiza cum contextul dă peste cap acea insultă în genul celor proferate în Politice* de Patapievici (vezi Corneliu Florea, Patibularul Patapievici, în  “Oglinda literara”, nr.125, mai 2012, p.8003, și Isabela Vasiliu-Scraba, Patapie-viciul (român?) în  “Oglinda literara”, nr.110, februarie 2011, p.6609, precum şi Isabela Vasiliu-Scraba, Despre G. Liiceanu şi despre plagierea de tip “inadequate paraphrase” la Patapievici în  “Oglinda literara”, nr.134, februarie 2013, p.8869, sau http://www.scribd.com/doc/164908434/Isabela-Vasiliu-Scraba-Liiceanu-Patapievici ). Din înregistrare se aude cum Petre Țuțea tocmai spusese că regimul comunist nu poate fi (/nu poate exista) decât prin falsificarea alegerilor. Dacă în 20 mai 1990 a ieșit comunistul Ion Iliescu, el a câștigat nu din „idioata” alegere a poporului „de idioți” ci ca urmare a obișnuitei falsificări. Cei care nu rețin din Petre Țuțea decât că ar fi stat 13 ani în temniță pentru un „popor de cretini” ar trebui să mai ia aminte și la observația filozofului Alexandru Dragomir care zicea pe 15 iunie 2000 că Țuțea vorbea multe, mult prea multe (vezi Interviul refăcut de Isabela Vasiliu-Scraba după cenzurarea lui și adnotat http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-adnotat2-Interviu-AlxDragomir.htm ).

 

Autor: Isabela Vasiliu-Scraba

Sursa: http://isabelavs.blogspot.com

 

*Nicolae Breban observase cu justețe lipsa de demnitate a lui H. R. Patapievici (fost director al I.C.R.) care, după apariția volumului Politice, dacă ar fi fost corect, și-ar fi „ales un alt popor și o altă țară” (Noi și neobarbarii, II, Agero info/polemos). Dar ce corectitudine se poate pretinde unui fiu de securist care ajuns în Franța după 1990 se dă drept fiu de deținut politic în fața Monicăi Lovinescu? (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia citită printre rânduri, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr.257, pp.8-9, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro18.htm ).