CioranTraducere4

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Două traduceri trădătoare în cărțile lui Cioran

Cioran scrisese într-unul din caietele sale de taină (Cahiers, 1997, p.489) că un text tradus încetează să fie al autorului(1). Justețea observației se poate lesne verifica după citirea a două traduceri „trădătoare” (tradutorre=traditore): un cuvânt din volumul de Convorbiri cu Cioran (Ed. Humanitas, București, 1993), altul în Demiurgul cel rău (Ed. Humanitas, București, 2006), ambele având în comun fundalul unei „stiințe” care a încetat să fie „științifică” după cel de-al doilea război mondial. În primul caz, contextul este dat de o istorie trăită de Cioran, în al doilea caz e deformată ideea abandonării echidistanței în civilizația omului modern.

Cu ocazia unui interviu din 1972 Emil Cioran și-a amintit că părinții i-au fost deportați, mama la Cluj (în Transilvania) iar tatăl la Sopron (în Ungaria), la vremea „Războiului pentru întregirea neamului”(vezi Mircea Vulcănescu în Enciclopedia României, vol.I, Statul, București, Imprimeria Națională, 1938 ; fișă re-editată sub același titlu de I. Oprișan la Ed. Saeculum I.O., București, 1999).

În volumul apărut în 1993, Friederike Schanz-Pandelescu traduce că părinții lui Cioran ar fi fost „transportați” (Cioran, Convorbiri, Ed. Humanitas, 1993, p. 7). Ceea ce este oricum mai bine decât „teleghidați”, „teleportați” sau „transgresați”, termeni la fel de „trădători” ai sensului deportării pe criterii etnice la vremea administrației ungurești a Transilvaniei dinainte de 1 decembrie 1918.

Ceva lumină în ceața acelei „transportări” aduce o lucrare istorică a unui preot arestat și deportat cu familia în noaptea de 15/16 august 1916 de către jandarmii unguri, deportare care a pricinuit decesul bătânului preot Avram Stanca. Povestitorul întâmplărilor de atunci este tatăl poetului Radu Stanca (2) și al memorialistului Horia Stanca (3).

Apreciată de istoricul academician Alexandru Lapedatu, – din 1935 președinte al Academiei Române, arestat de Securitate în lotul istoricilor, închis în temnița de la Sighetul Marmației și decedat după trei luni de detenție politică făcută fără nici o vină (4) -, monografia scrisă de preotul ortodox Sebastian Stanca a fost premiată în 1933 de Academia Română.

Acel adevăr obiectiv – referitor la arestarea și deportarea intelectualității ardelene pe criterii etnice -, a ieșit cu totul întâmplător la iveală dintr-o amintire subiectivă pe care Cioran o păstrase de la vârsta de cinci ani. Dacă stângăcia de traducere este întâmplătoare, ocultarea adevărului istoric poate fi un semn al lipsei de obiectivitate, în măsura în care nicăieri în volumul de Convorbiri cu Cioran nu este explicat cititorului român de ce a fost „transportată” mama lui Cioran într-o localitate din Ardeal și tatăl (care era preot) într-o localitate din Ungaria. Probabil pentru ca el să nu afle odată cu citirea volumului din 1993 că intrarea Regatului României în prima conflagrație mondială a coincis cu arestarea de către jandarmii unguri a sute de „preoți, învățători ai școlilor confesionale din Transilvania. Astfel, peste 140 de preoți români ardeleni au fost întemnițați la Cluj, Tg. Mureș, Odorhei, etc., iar cei bănățeni, arădeni și bihoreni –la Seghedin, Vaț, Caransebeș, etc., acuzați fiind de „trădare de patrie” sau de „spionaj în favoarea României”. Peste 200 de preoți din județele sudice ale Transilvaniei (Făgăraș, Sibiu, Hunedoara) au fost deportați și „expuși intenționat la mizerii și umilințe” în jud. Sopron (Ungaria); alți peste 100 de preoți români au fost nevoiți să treacă în vechea Românie” (pr. Sebastian Stanca, Monografia istorico-geografică a localității Petroșeni, Ed. Fundației „I.D. Sârbu”, Petroșeni, 1996, p.89).

Intr-o notație din volumul Demiurgul cel rău (Ed. Humanitas, 2006, p.140) referitoare la lipsa de obiectivitate, Cioran critică falsitatea, vulgaritatea (/lipsa de civilizație) și încrâncenarea modernilor care „veulent que la raison soit à tout prix partisane”. Spre deosebire de moderni, anticul Homer îi apărea lui Cioran mult mai civilizat. Pentru că, în povestirea unor evenimente istorice, nevăzătorul rapsod își permitea luxul obiectivității: „ à une époque tardive comme la notre, il n’y a plus de place que pour l’attitude” notează el (Cioran, Oeuvres, p. 1248).

Ideea cioraniană corespunde perfect observației istoricului englez Antony C. Suton (1925-2002) despre voita si atent urmărita falsificare a istoriei de dinaintea și de după cel de-al doilea război mondial. Despre controlul așa-ziselor advăruri istorice privitoare la această perioadă, istoricul englez spunea în 1980 la Radio Liberty că „never since the Dark and Middle Ages have there been so many powerful forces organized and alerted against the assertion and acceptance of historical „truth” as are active today”.

Cioran scoate însă remarca din impersonalul deciziilor politice si o trece în registul etic al libertății alegerilor individuale: pasiuni joase l-ar determina pe omul vremurilor noastre să nu dorească să fie obiectiv. În mod deliberat (/„rațional”) omul modern se arată a fi mai vulgar decât cel din perioada de început a civilizației europene, întrucât el a renunțat la „luxul obiectivității”, nelăsând loc decât prefăcătoriei și partizanatului.

Emanoil Marcu distorsionează ideea prin următoarea traducere de tip „furculision”: „într-o epocă târzie ca a noastră, nu mai e loc decât pentru atitudine”, o „atitudine” probabil ținând de etica și morala comunistă care cerea tovarășilor să ia o „atitudine” hotărâtă față de dușmanii comunismului, sau împotriva „destabilizatorilor”, categorie în care un fost comunist l-a plasat în 1991 pe regalistul Culianu (5), imediat după împușcarea acestuia în ceafă.

Gândindu-se la milioanele de români din temnițele comuniste (6) care continuau „ciclul suferințelor” după încheierea celui de-al doilea război mondial, Virgil Ierunca notează „prostituția intelectuală” și parizanatul raționalistului J. P. Sartre căruia „nu i se cere decât o informație obiectivă. Dar el dă dovadă de ipocrizii și amnezii inexplicabile”(Trecut-au anii…Jurnal 1949-1951, București, 2000). De aceea și-o fi dorit Cioran să adauge alături de coroanele de flori de la mormântul lui Sartre un mic bilețel pe care să scrie „Mulțumesc” si să semneze „Moscova” (7).

 

Note:

  1. Aproape jumătate de secol, Cioran fusese unul dintre mulții scriitori interziși în cultura comunistă (vezi Paul Caravia, Gândirea interzisă. Scrieri cenzurate. Romania 1945-1989, Ed. Enciclopedică, București, 2000) de satrapii cu putere de decizie. Dintr-un volum în care C-tin Barbu publică scrisorile lui Cioran către Ion Deaconescu (dar si un foarte interesant interviu !) aflăm că, pentru antologia alcătuită de Modest Moraru, Cioran ar fi preferat titlul Manual de descompunere si alte eseuri care însă a displăcut cenzurii comuniste. Oferindu-i-se posibilitatea de a corecta șpalturile primei traduceri (a lui Modest Moraru) din scrierile sale, ne referim la volumul de ESEURI apărut în 1988 la Cartea Românească prin eforturile editorului Mircea (Sandu) Ciobanu -, Cioran îi scrie lui Ion Deaconescu următoarele: „Aflând că se vor publica textele mele traduse de Modest Moraru, țin foarte mult ca să fie publicate numai textele traduse de el” (vezi Caiet 2, Cioran, îngrijit de C-tin Barbu, Craiova, 2007). Ghinionul lui Cioran a fost că traducătorul său preferat a trecut la cele veșnice chiar în anul reapariției sale în librăriile românești.
  2. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Starea de poveste într-o poezie de Radu Stanca, în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Anul VII, nr. 99, mai 1997, pp.4-5, sau http://www.scribd.com/doc/177404935/Isabela-Vasiliu-Scraba-RaduStanca-%E2%80%9EStarea-de-poveste%E2%80%9D .
  3. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Horia Stanca: Jumătate de veac după cum„a fost să fie”, în Suplimentul „L.A.I.” al Cotidianului, din 20 febr. 1995, precum si Isabela Vasiliu-Scraba, Horia Stanca: „Fragmentarium berlinez. 1942-1945, în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Anul X, nr. 145, martie 2001, p.8, sau http://www.scribd.com/doc/190131213/isabela-vasiliu-scraba-horia-stanca-fragmentarium-berlinez-1942-1945 .
  4. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2002, p. 141, sau http://www.scribd.com/doc/130732402/Isabela-Vasiliu-Scraba-CONTEXTUALIZARI-Elemente-pentru-o-topologie-a-prezentului .
  5. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr.266/2013, pp.7-8 (Partea I-a) si nr.267/2013, pp.5-6 (Partea II-a) sau http://www.scribd.com/doc/179318328/Isabela-Vasiliu-Scraba-Mic%C8%99orarea-lui-Eliade-%C8%99i-gonflarea-lui-Culianu-prin-felurite-tertipuri .
  6. vezi dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roșu, Ed. Irecson, București, 2008, 1430pg.; ediția I-a, 1993.
  7. vezi referatul pentru Colocviul Internațional Cioran organizat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu http://fr.scribd.com/doc/235621503/IsabelaVasiliuScrabaReferatColocviu2014Cioran publicat în rev. „Conta”, Piatra Neamț, nr.14/ 2014, pp.162-171, sau Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran, un mistic în lumea filozofiei, în rev. „Constelații diamantine”, Craiova, Anul V, aprilie, nr.4 (44)/2014, pp.11-15.

 

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba

Sursa: www.isabelavs.go.ro

 

 

 

Isabela Vasiliu-Scraba, cercetător independent, eseist, filozof și istoric al filozofiei.

Licențiată în chimie industrială la Institutul Politehnic din București, I. V.-S. a lucrat 5 ani ca ingineră în cercetarea științifică, apoi 5 ani (1985 -1990 ) a învățat în paralel (la Universitatea „Ioan Dalles”, la Institutul „Goethe”, la Institutul „Cervantes” și la Institutul Italian) germana (5 ani), engleza (2 ani), greaca veche (3 ani), latina (2 ani), italiana (3 ani) și spaniola (2 ani). Prin lecturi zilnice în Biblioteca Academiei s-a familiarizat cu gândirea filozofică, având șansa de a-l cunoaște si frecventa pe filozoful și logicianul Anton Dumitriu, convins de „vocația filozofică indiscutabilă”(A. D.) a scriitoarei care a urmat studii post-universitare de filozofie doar în Occident (Belgia, Franța, Germania). Ca profesor invitat I. V.-S. a ținut cursuri despre filozofia lui Kant (Universitatea din București, Facultatea de litere, sem. II an 1989-1990 și sem. I, an 1990-1991). După căderea comunismului revistele literare i-au publicat eseurile cenzurate înainte de 1990. Este autoarea primei monografii despre gândirea lui Noica. In premieră absolută publică în 2000 o remarcabilă exegeză a filozofiei lui Nae Ionescu, întâiul creator de școală filozofică românească. Cărțile ei s-au bucurat de o bună apreciere datorită noutății abordării într-un plan strict ideatic: Filozofia lui Noica, între fantasmă și luciditate (1992), Inefabila metafizică (1993), O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat. Lucrurile și Ideile platonice (1995), Despre existență, ființă și esență (1996), Filozofie acroamatică la Platon (1997), Atena lui Kefalos (1997), Configurații noetice la Platon și la Eminescu (1998), Mistica Platonică (1999), Metafizica lui Nae Ionescu (2000), In labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi : Petre Țuțea, Emil Cioran, C-tin Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă (volum bilingv englez-român, 2000, aflat, ca si alte volume ale ei, în mari bilioteci din SUA si Europa), Contextualizări. Elemente pentru o topografie a prezentului (2003), Deschiderea cerurilor într-un mit platonic și în Miorița (volum bilingv englez-român, 2004) si Propedeutică la eternitate. Alexandru Dragomir în singurătatea gândului (2004). Cuprinse în site-ul scribd al celei mai mari biblioteci on-line din lume, volumele, eseurile, studiile și articolele ei au avut din martie 2013 până la sfârșitul lui iulie 2014 peste 36000 de citiri, după care numărătoarea a luat-o de la zero, ajungând într-o lună ca cele aprox. 200 de texte scrise de ea să aibă 7000 citiri până pe 10 aug. 2014.

Advertisements