IsabelaVS-CioranBeckett

IsabelaVS-CioranBeckett.rtf/18dec.2014/25654 car./3464cuv.

Sursa: www.isabelavs.blogspot.com

 Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran admirând pe Beckett și gânditorii autentici care n-au publicat

 

Motto: „Geniul se răzbună întotdeauna. Mai devreme sau mai trârziu, orice mare personalitate începe să fie înțeleasă și prețuită cum se cuvine”(Mircea Eliade).

Discutând cu un om trecut de optzeci de ani care afirmase că este filozof de la 16 ani, un student l-a întrebat dacă în viața lui plictiseala a jucat vreun rol (vezi interviul luat de Fabian Anton filozofului Alexandru Dragomir pe 15 iunie 2000, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-adnotat3-Interviu-AlxDragomir.htm ). Acestă „plictiseală” poate să fi fost invocată de tânărul Fabian Anton cu gândul la cunoscuta părere a lui Aristotel după care nu omul activ, individul care nu-și vede capul de treburi este înclinat spre filozofie, ci doar acelea care dispune de suficient răgaz de meditație, eventual din categoria pe cât de confuză, pe atât de blamată a „paraziților” pedepsiți în comunism. (Pe actul de deces al istoricului academician Gheorghe I. Brătianu, ucis în temnița politică de la Sigetul Marmației în 1953 era scris că fostul profesor universitar ar fi fost „fără ocupație”, i.e. un „parazit”, vezi fotocopia actului în cartea prof. dr. Nuțu Roșca, Închisoarea elitei românești, Ed. Gutinul, Baia Mare, 1998, p.35). Se știe că în lagărul comunist, angajarea personalităților culturii interbelice, unii chiar supraviețuitori ai temnițelor politice, era o problemă extrem de spinoasă. Atât de spinoasă încât filozoful Constantin Noica a fost primit în câmpul muncii (angajat la Centrul de logică) după mai mult de un an de la ieșirea din închisoare, iar singurul loc de muncă – oferit poetului Traian Chelaru (1906-1966), vinovat de a fi fost universitar cernăuțean, bursier al Școlii Române din Paris (1930-1933), al Școlii Române din Roma (1933-1934),  și doctor în filozofie (1937) la Universitatea din Cernăuți cu o teză despre David Hume -, a fost la deratizarea Capitalei, post care a dus la moartea prematură a poetului iconar invitat în 1935 de Iorga să țină prelegeri la Vălenii de Munte.

Într-o carte a filozofului Anton Dumitriu, scriere care a avut nevoie de 13 referate ca să fie publicată în comunism (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Despre Anton Dumitriu ca interpret al  ”Cogito”-ului cartezian, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, 1-15 aprilie, nr.254/2013, p.22, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Descartes3AntonDumitriu.htm ) invocarea timpului necesar meditației  (numit în Evul Mediu otium liberale) a fost o mare îndrăzneală, chiar cu trimitere la „materialistul” Aristotel. Fiindcă paznicii ideologiei statului polițienesc nu erau de acord cu ideea că  „doar șezând și odihnindu-se omul devine înțelept”. La teroriștii ideologici plătiți cu lefuri grase, odihna prielnică meditației era soră bună cu „parazitismul” pedepsit prin lege, în condițiile în care victimele „luptei de clasă” erau lăsate să moară de foame prin refuzarea angajării lor în „câmpul muncii”. Referirea la Aristotel poate fi însă hazardată.

În schimb, dacă avem în vedere interesul cultivat cu asiduitate după 1990 pentru Emil Cioran (vezi Radu Portocală, Emil Cioran – sfârșitul furat, în „Jurnalul literar”, București, nov. 2001, p. 1 și 21 , inclus în vol.: Emil Cioran în conștiința contemporanilor săi din exil. Crestomație de Gabriel Stănescu, Ed. Criterion Publishing, Bucuresti, 2007, pp. 257-262; http://www.scribd.com/doc/187763386/Radu-Portocala-Cioran-Sfarsitul-furat  si Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu. Despre inocularea rușinii de a fi român, în rev. „Acolada”, Satu Mare, 1/2011, p.17, sau http://www.scribd.com/doc/167071165/Isabela-Vasiliu-Scraba-Cioran-prin-l%C4%83ut%C4%83rismul-lui-Ple%C5%9Fu-Despre-inocularea-ru%C5%9Finii-de-a-fi-roman , text cenzurat de segmentul românesc al internetului prin site-ul ro.scribd unde a fost „ascuns” pe 25 dec. 2012 de posibilii săi cititori; precum si Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prophete de la vraie saintete (a propos de Mircea Vulcănescu) , comunicare susținută la Colocviul internațional Cioran -vezi înregistrarea http://www.youtube.com/watch?v=2BHknoJPFpg ), Colocviu  organizat în mai 2011 de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu -, și publicată în rev. „Origini. Romanian Roots”, SUA, July-Dec. 2011, pp.22-25, document de asemenea „ascuns” împreună cu alte 43 scrieri ale mele, ca să nu fie parcurs la http://www.scribd.com/doc/187765196/Isabela-Vasiliu-Scraba-Emil-Cioran-prophete-de-la-vraie-saintete ), mai plauzibil ar fi că tânărul de douăzecisicinci de ani a reținut povestea cu „plictiseala” dintr-un manuscris al lui Mircea Vulcănescu publicat după jumătate de secol de la scrierea lui.

Amintindu-și de a doua vizită făcută în 1940 la Băneasa profesorului Nae Ionescu (1890-15 martie 1940) ieșit bolnav din lagărul unde fusese închis fără verdictul niciunui proces din 8 aprilie 1938 până în decembrie 1939 -, Vulcănescu scrisese că Nae Ionescu a ținut o dată o lecție pe tema plictiselii care l-ar fi entuziasmat atât de mult pe Emil Cioran, încât acesta n-a putut-o uita. Referitor la plictis, într-un aforism din Sylogisme de l’amertume, creatura este imaginată de Emil Cioran „dorind să-și cunoască Creatorul” (vezi prof. univ. dr. Stan M. Popescu, El Hambre De Dios. De Pascal a Saint-Exupery, 1955, p.6), chiar cunoscându-L. Viața creaturii s-ar desfășura între doi poli, cel mai de sus al ajungerii la plinătatea existenței pe care o aduce cu sine extazul religios, și cel de jos al golului de existență pe care-l reprezintă plictisul: „Entre l’Ennui et l’Extase se deroule toute notre experience du temps”.

De la nivelul experimentării – de patru ori – a preaplinului de existență prin care extazul religios se diferențiază de orice alt eveniment trăit (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran, un mistic în lumea filozofiei, referat pentru Colocviul internațional Cioran, Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 8-11mai 2014, publicat pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Târgu-Mureș, Anul VI, nr.4/ 64, aprilie 2014, pp. 14-15 și în nr. 5/ 65, iunie 2014, pp. 16-18, on-line la  http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CioranMistic15.htm , precum și documentatul text al lui Titus Lateș despre lecturile lui Cioran din tinerețe, cuprins în vol. Studii de istorie a filozofiei românești, VII, Ed. Academiei, București, 2011, pp. 88-93), Cioran a meditat în scrierile sale la universul omului modern căzut întâi în istorie (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Două traduceri trădătoare în cărțile lui Cioran, pe hârtie în rev. „Curtea de la Argeș”; Anul V, Nr. 10/ 47, oct. 2014, p.6, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CioranTraducere4.htm  ), într-un timp desprins de eternitatea (bună) care dădea timpului în momente excepționale o strălucire și o consistență de netăgăduit. A fost interesat si de „plictisul” monastic, amenințând trăirea duhovnicească (Convorbiri cu Cioran, București, 1993, p. 89),  în România citindu-i pe scriitorii religioși aflați la un pas de erezie (op. cit., p.25). La Paris n-a rămas indiferent la poezia metafizică de care era impregnată viziunea lui Samuel Beckett, zidit ca într-o fortăreață de cuvinte „picurate din preaplinul tăcerii” (citat de Cioran din L’Innommable de Beckett, în Oeuvre, 1995, p.1575).

După Cioran, omul a eșuat dincolo de istorie, într-o lume agonizantă si fără sfârșit. Asemenea personajelor beckettiene, omul post-modern nu mai este „căzut în timp”, e căzut „din” timp, dincolo de timpul istoric, într-un timp decolorat și atât de obosit încât nu-și mai poate supraviețui și  încetează a mai curge. Invadat de un plictis irevocabil, omul nu-și poate depăși condiția post-modernă nici măcar spre a-și recâștiga locul avut în istorie.

Spațiului dereglat prin invazia golului de sens, îi corespunde acel timp care a încetat să fie timp, devenind eternitatea proastă a stagnării în gol. Creatura la început plictisită de singurătatea proprie percepută cu luciditate se depărtează din ce în ce mai mult de omul modern de care vorbise metafizicianul Nae Ionescu la cursul său, apropiindu-se de singuraticii lumii golite de sens din teatrul beckettian.

Însuși Samuel Beckett, cu care Cioran a fost bun prieten (apud. Simone Boué,  http://dodille.fr/Etudes/?p=717 ), îi părea fiului de protopop că trăiește într-o solitudine obstinată, și că în alte epoci ar fi ales existența de pustnic într-o chilie atât de goală încât s-ar fi lipsit chiar și de decortația adusă cu sine de un crucifix  (Cioran, Oeuvre, Gallimard, 1995, p. 1579).  Titlul pe care Cioran ar fi vrut probabil să-l pună eseului său despre Beckett a fost: „Un om nobil”, cum reiese din finalul textului cuprins în Exerciții de admirație. Titlul ar fi evidențiat lipsa de aderență a irlandezului parizian cu lumea în care a trăit, înțeleasă și ca o totală neajutorare și fragilitate ascunsă sub masca invulnerabilității. Timpul avut de trăit pe pământ ar fi fost pentru irlandez prea scurt spre a fi risipit cu ceilalți oameni, de care obișnuia să se amuze cam „funebru”. Trăind cumva în afara timpului istoric, „il a un style de vie à lui, c’est un cas tout à fait à part…C’est un angoisse qui a une sagesse” (Oeuvre, pp. 1737-1738).

Aflate într-o situație-limită care ar putea continua indefinit, personajele beckettiene duc o existență fără rost în capcana timpului mort, sau într-un timp gri, doar cu un vag regret al vremurilor ceva mai colorate cândva datorită evenimentelor, și ele din ce în ce mai estompate prin memoria umană funcționând „într-un univers postum” (p. 1578),  într-un spațiu receptacol al nimicului, amestec de „privation et d’infini, vacuite synonyme d’apotheose”, ceva înrudit cu „l’absence en soi, l’absence à l’etat pur”.

În 1992 apăruse la București volumul lui Mircea Vulcănescu despre Nae Ionescu, citit de discipolul Noica în manuscris (vezi volumul bilingv, englez-român Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângeriolor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, 2000, on-line http://www.isabelavs.go.ro/Discip/discip.html  care se găsește în mari biblioteci occidentale, http://www.worldcat.org/title/metafizica-lui-nae-ionescu-in-unica-si-in-dubla-ei-infatisare/oclc/48753439&referer=brief_results  nu numai la Biblioteca Națională din al cărei catalog on-line a fost îndepărtat numele scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba), poate chiar înainte ca paginile despre mareșalul Ion Antonescu (locuitor al fostei vile a lui Nae Ionescu de la Băneasa) să fi fost smulse din manuscris. Cartea (cenzurată) despre Nae Ionescu, „tulburătoare la culme” (C-tin Noica, Amintiri despre Mircea Vulcănescu în „Almanahul literar 1984” ), a fost tipărită pe hârtie de calitate inferioară de fosta Editură „Politică” sub titlul Nae Ionescu așa cum l-am cunoscut (București, 1992). În ea Mircea Vulcănescu consemnase că plictiseala  a fost înfățișată de Nae Ionescu (la acel curs care-i plăcuse atât de mult discipolului Cioran) ca o stare a creaturii rămasă singură, față în față cu sine însăși (Nae Ionescu așa cum l-am cunoscut, Bucuresti, 1992, p.142).

La doisprezece ani de la ultima vizită pe care discipolul Vulcănescu a făcut-o la Băneasa profesorului Nae Ionescu si la șase ani după încarcerarea sa fără nici o vină,  filozoful Mircea Vulcănescu era ucis în „universitățile lui Teohari Georgescu” (apud. Petre Pandrea; vezi și înregistrarea mea de la Colocviul „Mircea Vulcănescu”, Tecuci, 25 nov. 2012  http://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ  precum și Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, în rev. „Viața Românească”, nr. 7-8/2000, pp.176-181, sau http://www.scribd.com/doc/191641168/isabela-vasiliu-scraba-nae-si-vulcanescu , text pe care paza segmentului românesc al internetului l-a „ascuns” luni de zile). După uciderea prin schinghiuire, filozoful Mircea Vulcănescu a fost aruncat la grămadă în Râpa Robilor de la Aiud, unde se află azi în construcție un centru de studiere „globală” a „victimelor predilecte ale hitlerismului” (apud. I.D. Sârbu) împreună cu martirii închisorilor comuniste (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Aiud: hidra cripto-comunistă contra vetrei monahale de la Râpa Robilor, în rev. „Origini/ Romanian Roots”, nr. 11-12/ 2009, p.24;  http://www.scribd.com/doc/189886227/Isabela-Vasiliu-Scraba-Aiud-Hidra-cripto-comunista-contra-vetrei-monahale-de-la-Rapa-Robilor ).

În anul omorârii în temnița comunistă a Aiudului (v. Titus Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, prefață la  vol. Războiul pentru întregirea neamului, Ed. Saeculum I.O., 1999, pp. 5-17) a prietenului său care-i dedicase în 1944 Dimensiunea românească a existenței , prieten care nu și-a strâns în volum eseurile publicate prin reviste, nelăsând în urma lui nici o carte tipărită, asemenea faimosului profesor Nae Ionescu, Emil Cioran publica în Occident  Sylogisme de l’amertume (Paris, 1952) unde, imaginându-se ironic pe sine ca un excroc al abisurilor metafizice (l’escroc du Gouffre)  nota că „la ‘vie’ est une occupation d’insecte” (referindu-se desigur la viața celor mulți, asemenea furnicilor trăitoare în societatea pe care instinctiv o formează, model „social” ispititor pentru cei deranjați de existența oamenilor de excepție). Poate cu gândul chiar la Mircea Vulcănescu, Emil Cioran mai consemnase printre alte aforisme că au existat vremuri (ce le răscumpără pe ale noastre) în care, alături de filozofi care scriau, existau și filozofi care gândeau fără să-și noteze gândirea și fără a fi mai puțin prețuiți decât ceilalți. Lucrurile s-ar fi schimbat „depuis que l’on se prosterne devant l’efficace” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești” ). În vremurile noastre „l’oeuvre est devennue l’absolu du vulgaire; ceux qui n’en produisent pas sont considérés comme ‘ratés’. Mais ces ‘ratés’ eussent été  les sages d’un autre temps; ils rachêteront le nôtre pour n’y avoir pas laissé de trace” (Cioran, Sylogisme de l’amertume, 1952).

Între subtilitatea și consistența ideatică a unor astfel de gânduri cioraniene  și primitivismul gândirii după șablon a unui beneficiar al regimului comunist si post-comunist e o distanță de la cer la pământ, dacă avem în vedere părerea despre Mircea Vulcănescu și despre Nae Ionescu a acelui fost ministru ridicat în slăvi de la primele sale conspecte tipărite în albumul de artă Corot (1971): „Ca și Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu a putut fi contestat pentru lipsa operei masive” (vezi Andrei Pleșu, în rev. „Manuscriptum”, nr. 1-2/ 1996, p. 109, interviu inclus și în volumul omagial scos în 2004 la Centenarul nașterii lui M. Vulcănescu de Editura Radio). Cu așa o gândire de două parale a unui lider de opinie mediatizat decenii la rând (înainte și după 1990), lipsa operei filozofului Alexandru Dragomir  a putut prilejui (si după citirea volumului Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate. Alexandru Dragomir în singurătatea gândului, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2004; http://www.scribd.com/doc/130854967/Isabela-Vasiliu-Scraba-PROPEDEUTIC%C4%82-LA-ETERNITATE-Alexandru-Dragomir-in-singur%C4%83tatea-gandului ) neinspirate comentarii pe linia așa-zisei  „ratări” a lui Alexandru Dragomir (vezi Florian Roatiș, Pledoarie pentru filosofia românească, Ed. Aius, Craiova, 2006, p.117). Or, despre acest filozof care a ales exilul interior, Noica scrisese că este „cel mai înzestrat cap filozofic pe care l-a întâlnit” (Noica, 18 dec. 1949, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-2Partea7sfINTERVIUAlxDrag.htm ).

Despre genialul Petre Țuțea care a murit fără să-și vadă nici un volum publicat, Cioran îi scria lui Bucur Țincu următoarele: “Ca și tine, îi păstrez lui Petrică aceeași admirație. Ce om extraordinar! Cu verva sa fără pereche, dacă ar fi trăit la Paris, ar fi avut astăzi o reputație mondială. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degrabă, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat să-l întâlnesc în viața mea”. (aprilie, 1974). “Așa cum ți-am scris ultima dată, admirația mea pentru Petrică a rămas intactă de-a lungul anilor. Ce geniu fulgurant! Îmi amintesc de câteva dintre formulările sale ca și cum le-aș fi auzit ieri. Am cunoscut multe spirite remarcabile dintre care unele erau cu totul de primă mână: nu am întâlnit în nici un caz o inteligență atât de incandescentă ca a sa” (mai, 1974).

Cum vedem, obiectul admirației entuziaste a lui Cioran l-a constituit „inteligența incandescentă” a filozofului Petre Țutea (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Petre Țuțea: „Orice mare inteligență basculează între religie și filozofie”, http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-TuteaNae.htm ) . După aforismul cioranian, un gânditor genial  nu se poate rata, fie că publică o duzină de volume, fie că nu publică nici măcar o carte. Un gânditor autentic (asemenea lui Țuțea sau Alexandru Dragomir) este de admirat pentru personalitatea sa, cu atât mai dificilă devenindu-i „ratarea” într-o lume de impostori si de plagiatori, cum a fost lumea filozofiei românești la vremea terorismului ideologic comunist, o lume ea însăși „ratată” înainte de 1990, dar și după 1990 prin promovarea imposturii, în primul rând prin volumele omagiale dedicate după 1990 politrucilor din anii cincizeci precum Ion Ianoși, Paul Cornea, Henry Wald etc. si în al doilea rând prin ridicarea în slăvi (pe criterii mafiote) a  unor non-valori (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”, http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CiomosTimpEternitate5.htm ). La câțiva ani după căderea comunismului, în „România liberă” se demonstra fără putință de tăgadă plagiatul activistului Ion Ianoși dintr-o lucrare despre Kant a Rodicăi Croitoru. Timișoreanul Mircea Mihăieș a evidențiat și el plagiatul din volumul despre Dostoievski semnat de același plagiator cu liceul pe puncte. Pentru perioada dinainte de 1990, fără egal a rămas plagiatul lui Liiceanu din Noica (vezi Octavian Chețan în vol. Modelul cultural Noica, București, 2009, pp.119-133) în teza de doctorat condusă de Ion Ianoși, fost activist cu înalte funcții în ierarhia PCR, ceea ce a contribuit la  menținerea titlului de doctor si după dovedirea plagiatului.

Justețea și adevărul din aforismul lui Cioran au fost indirect probate de însăși „recuperarea” post-decembristă a lui Petre Țuțea sau  chiar a filozofului Alexandru Dragomir, la doi ani după trecerea sa în lumea celor drepți. Deși la mijloc a fost o penibilă încercare a editorului G. Liiceanu de a distorsiona gândirea lui Alexandru Dragomir (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate. Alexandru Dragomir în singurătatea gândului, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2004, http://www.scribd.com/doc/130854967/Isabela-Vasiliu-Scraba-PROPEDEUTIC%C4%82-LA-ETERNITATE-Alexandru-Dragomir-in-singur%C4%83tatea-gandului ) în volumul „nord-corean” Crase banalități metafizice (București, 2004), însăși intenția de a-l „recupera” pe singurul filozof cu care Noica putea să discute de la egal la egal a adeverit oarecum observația lui Mircea Eliade că „geniul se răzbună întotdeauna. Mai devreme sau mai trârziu, orice mare personalitate începe să fie înțeleasă și prețuită cum se cuvine”. Această subtilă remarcă am pus-o drept motto al volumului meu bilingv despre discipolii singurului filozof român care a făcut școală, unul dintre discipolii săi fiind chiar Emil Cioran (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, 2000, on-line https://fr.scribd.com/doc/153762785/IsabelaVasiliuScrabaNaeDiscipoli ).

Cuvinte cheie: Cioran, Mircea Vulcănescu, gulag comunist, Nae Ionescu, cădere în timp, prelegere despre plictiseală, cădere din tinp, filozofie românească, Alexandru Dragomir, Petre Țuțea.

REPERE BIBLIOGRAFICE

  1. prof. dr. Nuțu Roșca, Închisoarea elitei românești, Ed. Gutinul, Baia Mare, 1998.
  2. Radu Portocală, Emil Cioran – sfârșitul furat, în „Jurnalul literar”, București, nov. 2001, p. 1 și 21, sau http://www.scribd.com/doc/187763386/Radu-Portocala-Cioran-Sfarsitul-furat .
  3. Emil Cioran în conștiința contemporanilor săi din exil. Crestomație de Gabriel Stănescu, Ed. Criterion Publishing, Bucuresti, 2007.
  4. Titus Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, prefață la  vol. Războiul pentru întregirea neamului, Ed. Saeculum I.O., București, 1999, pp. 5-17.
  5. Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, în rev. „Viața Românească”, nr. 7-8/2000, pp.176-181, sau http://www.scribd.com/doc/191641168/isabela-vasiliu-scraba-nae-si-vulcanescu .
  6. Florian Roatiș, Pledoarie pentru filosofia românească, Ed. Aius, Craiova, 2006.
  7. Titus Lateș, Emil Cioran: lecturile din tinerețe, în volumul (cu un aparat bibliografic alcătuit de Titus Lateș) Studii de istorie a filozofiei românești, VII, Ed. Academiei, București, 2011, pp. 88-93.
  8. prof. univ. dr. Stan M. Popescu, El Hambre De Dios. De Pascal a Saint-Exupery, Paris, 1955.
  9. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prophete de la vraie saintete (a propos de Mircea Vulcănescu) , comunicare susținută la Colocviul internațional Cioran -vezi înregistrarea http://www.youtube.com/watch?v=2BHknoJPFpg , Colocviu  organizat (în mai 2011 cu ocazia centenarului nașterii lui Cioran) de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Referatul citit la colocviu a fost publicat în rev. „Origini. Romanian Roots”, SUA, July-Dec. 2011, pp.22-25, fiind un document  „ascuns” în 2013, împreună cu alte 43 scrieri ale mele, de paza segmentului românesc al internetului, ca să nu fie parcurs la http://www.scribd.com/doc/187765196/Isabela-Vasiliu-Scraba-Emil-Cioran-prophete-de-la-vraie-saintete .
  10. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran, un mistic în lumea filozofiei, referat pentru Colocviul internațional Cioran, Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 8-11mai 2014, publicat pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Târgu-Mureș, Anul VI, nr.4/ 64, aprilie 2014, pp. 14-15 și în nr. 5/ 65, iunie 2014, pp. 16-18, on-line la  http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CioranMistic15.htm .
  11. Isabela Vasiliu-Scraba, Două traduceri trădătoare în cărțile lui Cioran, pe hârtie în rev. „Curtea de la Argeș”; Anul V, Nr. 10/ 47, oct. 2014, p.6, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CioranTraducere4.htm
  12. Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50, sau http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm .
  13. Emil Cioran, Sylogisme de l’amertume, Paris, 1952.
  14. Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, on-line https://fr.scribd.com/doc/153762785/IsabelaVasiliuScrabaNaeDiscipoli .
  15. Isabela Vasiliu-Scraba, ”Tăcerea descriptivă” a lui Nae Ionescu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 16-31 ianuarie 2014, nr.273/2014, pp. 15-16-17, sau http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-VulcanNae9-mantuirea.htm .
  16. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu. Despre inocularea rușinii de a fi român, în rev. „Acolada”, Satu Mare, 1/2011, p.17, sau http://www.scribd.com/doc/167071165/Isabela-Vasiliu-Scraba-Cioran-prin-l%C4%83ut%C4%83rismul-lui-Ple%C5%9Fu-Despre-inocularea-ru%C5%9Finii-de-a-fi-roman .
  17. Isabela Vasiliu-Scraba, Pasiunile cerești ale lui Cioran, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15 aprilie 2014, nr.278/2014, p.22-23.
  18. Isabela Vasiliu-Scraba, Aiud: hidra cripto-comunistă contra vetrei monahale de la Râpa Robilor, în rev. „Origini/ Romanian Roots”, nr. 11-12/ 2009, p.24;  http://www.scribd.com/doc/189886227/Isabela-Vasiliu-Scraba-Aiud-Hidra-cripto-comunista-contra-vetrei-monahale-de-la-Rapa-Robilor , precum și înregistrarea mea de la Colocviul „Mircea Vulcănescu”, Tecuci, 25 nov. 2012  http://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ .
  19. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre Anton Dumitriu ca interpret al  ”Cogito”-ului cartezian, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, 1-15 aprilie, nr.254/2013, p.22, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Descartes3AntonDumitriu.htm .
  20. Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”: TIMP și ETERNITATE (Ed. Paideia, 2000) a lui Virgil Ciomoș, http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CiomosTimpEternitate5.htm .
  21. vezi Interviul (descenzurat și adnotat de Isabela Vasiliu-Scraba) luat de Fabian Anton filozofului Alexandru Dragomir pe 15 iunie 2000, on-line http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-adnotat3-Interviu-AlxDragomir.htm .
  22. Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate. Alexandru Dragomir în singurătatea gândului, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2004, sau http://www.scribd.com/doc/130854967/Isabela-Vasiliu-Scraba-PROPEDEUTIC%C4%82-LA-ETERNITATE-Alexandru-Dragomir-in-singur%C4%83tatea-gandului .
  23. Isabela Vasiliu-Scraba, Petre Țuțea: „Orice mare inteligență basculează între religie și filozofie” http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-TuteaNae.htm
  24. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre G. Liiceanu si despre plagierea de tip „inadequate paraphrase” la Patapievici, în rev. Acolada (Satu Mare), anul VI, nr.7-8/2012, p.19 ; sau http://www.omniscop.ro/despre-g-liiceanu-si-plagierea-de-tip-inadequate-paraphrase-la-patapievici-2/ .
  25. Isabela Vasiliu-Scraba, De vorbă cu Alexandru Dragomir, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15 martie 2014, nr.276/2014, pp.18-19 si p.32, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-2Partea7sfINTERVIUAlxDrag.htm .

Autor: Isabela Vasiliu-Scraba (25654 car)

Sursa:     http://isabelavs.go.ro