Ion_Papuc

IsabelaVS-Indicii-Ion-Papuc/4aug.2019/ 38521 car./ 5174 cuv.; .https://isabelavs2.wordpress.com/ion_papuc/

Isabela Vasiliu-Scraba, Indicii de manipulare în eseistica unui fost discipol al lui Noica: dl Ion Papuc

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/ion_papuc/

Una dintre formele de bază ale manipulării mediatice foloseşte cu predilecţie confuze date istorice. Ziaristica occidentală de după cel de-al doilea război mondial l-a impresionat pe Horia Stamatu prin cufundarea ei deplină în “ceaţa neştiinţei a ceea ce este istoria”. Dacă până să ia drumul exilului, Ministerul Culturii se mai numea şi al “propagandei naţionale” având în atribuţii larga răspândire a bunului renume pe care cultura si civilizaţia românească îl avusese încă de la înfiinţarea Societăţii Naţiunilor, odată aflat în exil, Horia Stamatu observă că dezinformarea occidentalilor prin falsificarea adevărurilor istorice privitoare la români este “dirijată de interese pe care majoritatea cititorilor le ignoră” (Horia Stamatu, Punta Europea, enero 1956, nr.1, pp. 9-21). Dar mediatizarea falsurilor istorice (din ziarele franceze, de pildă) nu poate fi subsumată conceptului de propagandă. Nici de dreapta, nici de stânga. Intrucât manipularea mediatică face corp comun cu ceea ce s-a numit război atipic, tinzând către inocularea unor atitudini si dispoziţii mintale (1).

Atunci când Andrei Pleşu s-a arătat îngrozit(2) de revista “Buna Vestire” (8 sept. 1940-23 ian. 1941) unde semnătura lui Constantin Noica apărea alături de semnăturile lui Radu Gyr si Horia Stamatu, directorul Institutului de Istoria Religiilor (ihr-acad) nu făcea propagandă de stânga. Cu toate acestea, în războiul imagologic declanşat imediat după 1990, figura binecunoscută telespectatorilor români juca un rol asumat decenii la rîndul de ideologii comunişti (internaţionalişti) care se tot făceau că uită date istorice despre ciuntirea bolşevică, maghiară si bulgară a României din vara anului 1940. Spre a impresiona cât mai mult subconştientul privitorilor, în filmul TV despre Constantin Noica (1909-1987), difuzat pe 16 ian. 2009, fostul ministru al culturii post-decembriste a dramatizat cât a putut ceaţa neştiinţei împrăştiată de dubioasele scrieri despre anii treizeci (Ed. Fundaţia Culturală Română, Buc.,1995) ale turnătorului Zigu Ornea care l-a băgat pe Noica în puşcărie (3). Nici Ion Papuc nu s-a încurcat să amintească de ororile acelui an “apocaliptic”, nici Papuc (în felul lui, si el cândva discipol al lui Noica) nu şi-a pierdut vremea să menţioneze încălcarea graniţelor Ţării, urmate de masive deportări si masacre (4), atunci când (într-un context nefericit ales, vezi Scriitorul de filozofie, 2008, p. 108) a insinuat că românii ar fi fost, vezi Doamne, “vinovaţi” de a fi pornit la luptă cu ruşii cotropitori, stârnind mai apoi “puhoaiele asiatice să se reverse asupra noastră cu ciuma lor roşie” (Ion Papuc, op. cit.).

In războiul secret care a luat locul propagandei, numit război atipic pentru că se bazează pe manipularea psiho-socială cu armele aparatului informaţional, accentul nu cade pe informaţia directă (ce poate fi supusă unui filtru de cei care si-au pastrat capacitatea de discernământ) ci pe insinuarea ce crează în subiectul supus manipulării impresia că ideile pe care le vehiculează nu-i vin dinafară ci dinăuntrul său. Repetarea la modul inconştient a celor programate a fi răspândite cu pierderea sursei din care provin e însoţită de iluzia pregnantă că ar fi la mijloc produse ale propriei gândiri. Condiţia optimei derulări a războiului atipic presupune controlul cât mai deplin asupra mijloacelor de comunicare, asezonat cu insinuarea convingerii colective că mijloacele controlate ar fi singurele “de încredere”, unicele “performante”, cele mai “obiective” si de departe cele mai “selecte” prin profesioniştii fără egal de care dispun. In fapt, când centrul de putere agresoare deţine cu mână forte controlul mass-mediei, el poate insinua orice convingeri, dificultăţi în inocularea mentalităţilor dorite de agresor apărând numai în cazuri izolate şi cu totul excepţionale.

Lucrurile apar clare în cazul inoculării “ruşinii de a fi român”, servită de toţi tuturor. Fiind o manipulare la nivelul inconştientului colectiv, oamenii sînt puşi în imposibilitatea de a decela agresiunea informaţională. A fost suficientă inocularea post-decembristă a sloganului repetat cu cele mai mărunte prilejuri: “ca la noi la nimeni” pentru ca automatismul rapidei (si niciodată argumentatei) generalizării de tipul “noi, românii” să se fixeze cu fermitate în mentalul agresat permanent în această privinţă. Un rol hotărâtor l-a deţinut şi inocularea ideii de “hoţie la români” repetată la nesfârşit pe micul ecran, în jurnale, pe internet şi chiar printr-un titlu de carte pusă foarte la vedere. Prelucrată artistic, ideea că românul este din născare hoţ si infractor a primit mai nou înfăţişarea unei reclame pentru agenţi de pază, spre a fi difuzată obsesional pe unde radio.

Despre “ruşinea de a fi român”, lansată înainte de 1990 de comuniştii internaţionalişti din tabăra lui Crohmălniceanu şi Ornea sub pretextul combaterii comuniştilor naţionalişti, Ion Papuc dă oarecare lămuriri în cartea Cu faţa spre trecut(2005), fără a conştientiza faptul că mijloceşte o manipulare, preluînd neschimbat pretextul comuniştilor internaţionalişti. După ce subliniază (pe urmele lui Liiceanu şi ale lui Pleşu) existenţa unei imense iubiri în actul denigrării neamului într-o franceză splendidă (p.157), Papuc laudă curajul lui Andrei Pleşu care invocase “ruşinea de a fi român” împotriva “patriotismului perdant al ceauşismului” (I. Papuc, Cu faţa spre trecut, p.158). La capitolul Nae Ionescu şi Emil Cioran (publicat în rev. “Familia”, nr.7-8/2000 ) am arătat netemeinicia celor care preiau raţionamentul naeionescian (“acel care-l înjură pe Dumnezeu e mai aproape de mântuire decât cel care trăieşte în negarea lui Dumnezeu”) şi-l aplică chinuitului Cioran suduitor de Ţara (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, In labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: P. Ţuţea, Cioran, Noica, Eliade, M. Vulcănescu şi V. Băncilă, 2000, pp. 50-51; www.geocities.com/isabelavs ). Observaţiile noastre nu au avut nici un ecou, întrucât practica citării din Cioran pentru argumentarea “ruşinii de a fi român” a reprezentat până la saţietate piesa cheie a manipulării post-decembriste (vezi Andrei Pleşu, Emil Cioran, în vol. Limba păsărilor, Ed. Humanitas, 1994, pp.166-167).

In volumul său din 2005, Ion Papuc nu ezită să-l cerceteze si pe Eminescu, să-l ia cu de-amănuntul, să-l citeze ca pe o sursă de primă mână a exihibării ruşinii de a fi român într-o lume a patriotismului de paradă, cu buna speranţă că-l apără pe „neajutoratul” Andrei Pleşu în articolul căruia trona la loc vizibil “ruşinea de a fi român” (5). Din păcate, nobilele intenţii ale eminentului eseist n-au avut alt rezultat decât acela de-a perpetua şi el manipularea în sensul dinainte prestabilit de comuniştii internaţionalişti.

La Andrei Pleşu (vizitator al familiei lui Leonte Răutu) direcţia „internaționalistă” fidel urmată înainte şi după 1989 se vede din veştejirea stării de “roză ebrietate a patriotismului local” într-un articol despre marele istoric al religiilor Mircea Eliade publicat in 3-4 locuri până să fie cuprins de Editura Humanitas în culegerea de articole intitulată Limba păsărilor (1994, pp. 93-103). Intr-un interviu din 1980 (de după apariția a două volume cu bio-bibliografia sa, unul in Anglia, altul în România comunistă), Mircea Eliade îi spunea lui Gh. Bulgăr (n.1922) că românii „vor fi surprinși de mulțimea de cărți și de studii despre lucrările sale apărute pe diverse meridiane”, scrieri pe care „românii n-au cum să le cunoască si speră zadarnic  să le poată avea vreodată in versiune românească, tipărite acasă” (vezi Gh. Bulgăr, Mircea Eliade în actualitate, Ed. Gutinul, Baia Mare, 1991). Scris prin 1983, textul lui Pleșu incercase a minimaliza faima occidentală a savantului diminuând pe cat posibil numărul cărților si studiilor privitoare la opera științifică a lui Eliade, prin mijlocirea a două falsuri grosolane rezultate din greşeli de aritmetică şi prin scăpări (intenţionate) ale atenţiei (vezi Isabela Vasiliu Scraba, Un fals istoric al religiilor -A.Pleşu- despre unul autentic: Mircea Eliade,  https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/ ). In articolul său de zece pagini Andrei Pleşu tricotează în schimb pe ideea unei așa zise  “componente sud-est europeană” a gândirii lui Eliade invocată (fără nici o argumentare) de un obscur profesor de istoria religiilor de la Universitatea din Ierusalim.

Ca toți cei programaţi pe cale mediatică a-l invoca (după 1990) pe Emil Cioran spre a arăta că poporul român e diferit de toate celelalte popoare între care se singularizează doar prin trăsături negative (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu. Inocularea rușinii de a fi român ; https://isabelavs2.wordpress.com/cioranplesu/ ), Ion Papuc preia un fragment care începe cu “într-o ţară de slugi” (Scriitorul de filosofie, p.112), dintr-un text citit la Radio de Emil Cioran pe 27 noiembrie 1940. Ruptă de contextul cioranian, ideea cu “ţara de slugi” a fost dezvoltată de Patapievici în felurite chipuri (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Patapie-viciul, român; ? https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-patapievicul/ ), toate pe placul deţinătorilor principalelor mjloace de propagare în massă a productelor aşa numiţilor lideri de opinie. Căci nimeni nu poate nega acestă calitate de căpătâi a redesemnatului director al Institutului Cultural Român.

In ce ne priveşte, citatul l-am scos şi l-am trunchiat din eseul Legionarii, iniţial publicat în revista ieșeană  Convorbiri literare(febr. 2008) drept recenzie la cartea Noica şi Mişcarea Legionară, scoasă de Editura lui Liiceanu şi scrisă de Sorin Lavric “cu remarcabilă inteligenţă, documentat, viu, dramatic adesea” (Ion Papuc, Scriitorul de filozofie, p.100). Dar, adăugăm noi, cu pretenţii ştiinţifice anulate din start din cauza neclarităţii induse de termeni satanizati mai bine de jumătate de secol, si a vigilentei cenzurări încă în uz, mutilarea istoriei românilor (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, La Centenarul Marii Uniri o privire filozofică asupra istoriei; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/romania1918-2018/ ) fiind evidentă şi în filmul lui Liiceanu şi Pleşu despre C-tin Noica difuzat pe TVR-Cultural în 16 ian. 2009.

După atâţia ani de la asasinarea lui Ioan Petru Culianu (6) ce punea pe seama KGB-ului evenimentele din dec.1989, Ion Papuc, fără a da semne că este conştient de efectul manipulării la care a fost supus, inoculează cititorului ideea nimicniciei noastre din decembrie 1989. El consemnează că noi românii nefiind “vrednici să ne descotorosim noi înşine de ideologia roşie, a trebuit să intervină ei”, cei care trăgeau sforile pentru ca noi să fim eliberaţi din totalitarism (Scriitorul de filosofie, p.192). Generalizând automat cu “noi românii”, Ion Papuc nu ezită a pune pe tapet şi ideea mult agitată mediatic a aşa-zisului antisemitism românesc: “pentru că noi toţi am avut, şi din păcate mai avem încă… pusee de xenofobie” (Cu faţa spre trecut, 2005, p.500).

Ion Varlam observa cu justeţe că propaganda de stânga a pus pe seama naţionalismului, simplu aspect accesoriu al hitlerismului, toate fărădelegile prin care rasismul german anti-semit nu s-a deosebit prin nimic de totalitarismul comunist de extracţie rusească (7): “prigoana politică, teroarea ideologică, generalizarea torturii si exterminarea în masă”. Din cercetările lui Cicerone Ioniţoiu aflăm că mercenarii ocupantului sovietic au ucis în România cca. 200000 (douăsutedemii) de deţinuţi politici prin torturarea sistematică a oamenilor ajunşi piele şi os acuzaţi a fi “bandiţi legionari” (Mircea Vulcănescu, George Brătianu, Costache Oprişan, Traian Brăileanu, Vasile Voiculescu, decedat în urma torturilor la scurt timp după graţiere etc.). Totalul românilor închişi în două zeci de ani pe diferite termene, în timpurile de “pace” care-au urmat Yaltei se pare că a fost de cca. 2 milioane de oameni (vezi Românii în ştiinţa şi în cultura occidentală, Ed. Davis, 1992. p.207).

Ion Papuc definea propaganda de dreapta din Regatul României prin accentul pus pe latura naţionalismului organic postulat de N. Iorga, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu(8), etc. Cu exemple alese magistral din poezia lui Aron Cotruş, Horia Stamatu, Mircea Vulcănescu, etc, eseistul sublinia excelenţa estetică a produselor propagandei de dreapta în comparaţie cu producţiile caricaturii de naţionalism dinainte de 1989  (rev. Convorbiri literare, nov. 2008). La un moment dat el stăruie asupra unei poezii axată pe o tragedie întâmplată aevea, un fapt istoric distilat într-o creaţie poetică a lui Horia Stamatu (9) pe care Ion Papuc are capacitatea de a o înţelege şi a o prezenta într-o perfectă adecvare a formei poetice cu conţinutul ideatic nedesprins de poezia religioasă pe care autorul avea s-o scrie în exil. Si totuşi, când a compus versurile Acatistului, nici Horia Stamatu (autorul) şi nici poetul matematician care punea Acatistul lui Moţa şi Marin printre capodoperele poeziei româneşti, nu au avut în minte finalitatea vreunei propagande politice. Cum nici Ion Papuc nu a scris vreunul dintre remarcabilele sale eseuri ca să facă manipulare post-decembristă.

Note și comentarii marginale:

  1. Spre a se inocula impresia că România este un fel de Belgie cu vreo 40% minoritari si 60% majoritari, în presa franceză de după 1990 s-a publicat informaţia falsă că în România ar exista o minoritate maghiară de 8 milioane, umflând cei aprox. 1,5 milioane de unguri (cca 6% din populaţia ţării). Rectificarea s-a făcut tot printr-o minciună, nepărăsind direcţia îniţială a manipulării: de data aceasta s-a dublat numărul real al minoritarilor maghiari. Tipărită într-o casetă minusculă, în erată s-a scris că ar fi fost o eroare de tipar prin care 3 a fost înlocuit cu 8.
  2. Refăcând peste ani ceva din atmosfera stalinismului din Tribunalele “poporului”, groaza pe care i-a trezit-o lui Andrei Pleşu (vizitator al familiei lui Leonte Răutu, sppranumit „groparul culturii românești”) răsfoirea revistei “Buna Vestire” (8 sept. 1940-23 ian. 1941) la care C-tin Noica a fost prim redactor mergea mână în mână cu inocularea imaginii unui Noica “salvat prin suferinţă”, adică prin binemeritatele schingiuiri din timpul anchetelor, prin bătăile, foamea şi frigul din puşcăriile generalului N.K.V.D   Boris Grunberg, alias Nikolschi. Intrucât Noica s-ar fi făcut, vezi Doamne,  vinovat de „cufundarea în mocirla” din jurul revistei “Buna Vestire” (vezi filmul de televiziune despre Noica din 2009, precum şi lăbărţata emisiune de   la TVR-Cultural din 16 ianuarie 2009). In cuvântarea ținută la inmormântarea filozofului retras la Păltiniș, Mitropolitul Antonie Plămădeală (1926-2005), membru de onoare al Academiei Romane, a avut admirabilul curaj sa vorbească despre unicul număr al revistei „Ad sum”  si despre referirile lui Noica (din perioada 1940-1944) la „Faptele Apostolilor” sau la Epistolele Sfantului Pavel. Iată si titlurile celor 11 articole publicate de Noica în “Buna Vestire”: Credo (8sept. 1940); Eşti necinstit sufleteşte (12 sept. 1940); Si viaţă fără de moarte (15 sept. 1940); Anul I, ziua I-a (17 sept. 1940); Pentru cel care nu înţelege(18 sept.1940); Ierusalime, Ierusalime (19 sept.1940); 10001 (20 sept. 1940); Nae Ionescu (21 sept.1940); Sufletul cetăţii (24 sept. 1940); Nu suntem contemporani (28 sept. 1940); Sînteţi sub har (4 oct.1940). Pe 5 octombrie 1940, cand ceeace a rămas din Regatul Romaniei după abdicarea lui Carol II a avut parte de o conducere bicefală, filozoful  Noica ţine la Radio conferinţa: Limpeziri pentru o Românie legionară. Sub şocul ciuntirii României in „anul apocaliptic 1940” (L. Blaga), înaintea articolelor din “Buna Vestire”, Constantin Noica publicase numărul unic al rev. “Ad sum” (2-5 sept. 1940), scris în totalitate de el (Sunt de faţă; Veac de colectivitate, aşadar veac de elită; Gânduri despre marea trecere; Spiritualitate şi moarte; Moartea spirituală a timpului nostru prin primatul auxiliarului; Însemnări; Pentru cei ce vor să fie de faţă, etc). Mitropolitul Antonie Plămădeală a citat pe 6 decembrie 1987 articolul noician „Spiritualitate si moarte” (vezi Dan Câmpean, Patrimoniul C. Noica, Deva, Editura Destin, 1992, p.89; anul 1992 a fost anul in care a apărut si primul volum închinat gândirii noiciene, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Filozofia lui Noica, între fantasmă si luciditate, Slobozia, 1992 ). Prevăzând evenimentele apocaliptice din vara anului 1940, Mircea Eliade îi scrisese lui Alexandru Rosetti de la Londra unde era ataşat de presă al Legaţiei României: “Timpurile sînt grele, dar nădejdea mea în permanenţa valorilor spiritului este mai fierbinte ca oricând. Un singur lucru e indestructibil: spiritul. Siguranţa aceasta mă linişteşte şi aştept împăcat apocalipsul” (M. Eliade, 7 iunie 1940).
  3. vezi C. Noica în vizorul Securităţii, documente din Arhiva CNSAS publicate de rev. Obsevatorul Cultural nr. 20 (277) din 14-20 iulie 2005; Luciana Pop, Constantin Noica şi criticii săi din Securitate, în Ziua din 31 martie 2007, precum si I. Spânu, Cine l-a turnat pe Noica la Securitate?, în Ziua din 7 aprilie 2007. Pe internet pagina din Observatorul Cultural nr. 20 (277) cuprinde o posibilă eroare  pentru manipularea adevărului din vol. 2 al Dosarului nr. 207 de la CNSAS. Pe nota sursei Serban este trecut anul 1959, ceea ce s-ar putea sa fie fals. La sfârşitul notei se specifică faptul că ea a fost cerută întrucât «este necesară regionalei Piteşti». Or, în mai 1959 Noica trebuie să fi fost anchetat la Bucureşti, unde avea parte de regimul impus de Nikolschi (aflat 12 ani in structurile de vârf ale Securității inființate de colonelul sovietic Ana Pauker) celor întemniţaţi pe motive politice: frig, foame si bătăi bestiale în anchete care nu se mai sfârşau. Aşadar în primăvara lui 1959 informaţia sursei «Şerban» nu mai avea de ce să intereseze Securitatea din Piteşti, care-l urmărise pe Noica până la începutul iernii 1958 când, turnat de Zigu Ornea, filosoful Noica a fost băgat la puşcărie si anchetat prin torturare atât la sediul Securității din Pitești cat si în capitală. Un fals îl reprezintă şi consecinţa modificării de dată, respectiv completarea evidenţiată de noi prin majuscule: «Orenstein, PE ATUNCI redactor la E.S.P.L.A.». Fiindcă vigilentul redactor care semnalase Securităţii incă din 1957  nocivitatea manuscrisului noician şi care în 1958 dăduse pe ascuns Securităţii o copie a Povestirilor după Hegel, în 1959 fusese înaintat în funcţia de «îndrumător la Centrala librăriilor» („indrumător” insemna „cenzor”, cum a fost si Ion Ianoși la vremea arestarii lui Noica; cenzura la Centrala librăriilor ii permitea lui Zigu Ornea să interzică distribuirea prin librăriile comuniste a unor cărți care trecuseră de cenzurarea urmând predarea manuscrisului la editură). Nota sursei „Serban” (turnătorul Pavel Apostol/  Paul Erdoes, „protejat al lui Miron Constantinescu/ Mehr Kahn, apud. Marian Popa, Istoria literaturii romane de azi pe maine, 2001, p. 861) cu data modificată se cerea adusă la zi. Dosarul de Securitate al lui Noica, prin informaţiile conţinute în nota lui “Serban” ne oferă această informaţie indirectă: anume că turnătorul Zigu Ornea (/Orenstein) n-a rămas nerăsplătit pentru grija sa faţă de ocupantul comunist al ţării care lăsase în libertate un periculos “duşman al poporului” (a se vedea si cartea profesorului Tudor Păcuraru (in colab): Jurnalul unui terorist. Non-ficțiune cu factografii, București, Ed. Curtea veche, 2018, p.140).
  4. Fără a pune la socoteală masacrele si deportările de români din jumătatea de Ardeal oferită de Hitler ungurilor -(întrucât în 1942 maghiarizarea prin purificare etnică era în plină desfăşurare în teritoriile româneşti aflate sub administraţie maghiară, între 1 sept. 1940 si 15 mai 1941 ea soldându-se cu un total de 19040 de atrocităţi la care s-au adaugat evacuarea administrativă a 60000 de români pentru “lagărele de muncă” din Ungaria, de unde s-au reîntors 8000 de români, neţinând seamă nici de trimiterea românilor de către administraţia hortystă pe linia întâi a frontului, ceea ce a dus la “100000” de victime dintre românii din Transilvania de Nord-Vest, cf. Teroarea hortystă din Nord-Vestul României între sept. 1940 şi oct. 1944, Ed. Politică, Buc., 1985 si Almanahul Steaua, Cluj, 1985) -, pe 2 iulie 1941 Mircea Eliade (consilier cultural la Legaţia Română din Portugalia) nota în jurnalul său că “teroarea comunistă” ce a durat un singur an în Bucovina de Nord si în Basarabia s-a concretizat prin cca 400000 (patrusutedemii) de victime în rândul românilor. Dintre aceştia 75000 (şaptezecisicincidemii) au fost asasinaţi, 30000 (treizecidemii) de femei si fete (uneori chiar fetiţe de 10 ani) violate, 300000 (treisutedemii) de români deportaţi, 180000 case arse, 1250 de mânăstiri si biserici dinamitate (veziM.Eliade, Jurnalul portughez şi alte scrieri, vol.I, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006). Ingrijitorul cărţii este Sorin Alexandrescu. Probabil că lui i se datorează cenzurarea Referinţelor bibilografice cu lucrări istorice publicate până în 1942 de savanţi români şi străini şi a Tabelului sinoptic al istoriei românilor, alcătuit de Mircea Eliade în lunile când a redactat în franceză Os Romenos, latinos do oriente (Lisboa, 1943, trad. din franceză de E. Navarro), introdusă în vol.II al Jurnalului portughez (pp.219-279). Scrisă intre 28 sept.1942 şi 4 dec. 1942 lucrarea apărută la Lisabona cuprindea o Prefaţă a autorului, o Bibliografie şi un Tabelul cronologic al istoriei românilor. Din volumul apărut la Humanitas în 2006 se poate citi Prefaţa (vol.II, pp.219-220). Aceasta lipseşte din aceeaşi lucrare publicată în franceză (trad. din română de Anne-Marie Codrescu) de Dan Zamfirescu (M.Eliade, Les Roumains. Precis historique, 1992). In schimb, în cartea de la   Editura Roza vânturilor din 1992 se găseşte atât Bibliografia (pp.61-62) cât şi Tabelul sinoptic (pp.58-60) pe care Editura Humanitas nu le-a introdus în volumul tipărit în 2006.
  5. vezi Andrei Pleşu , Rigorile ideii naţionale şi legitimitatea universului, în rev. “Secolul XX”, nr.10-11-12. In ce priveşte articolul lui Pleşu despre Eliade, a se vedea: Isabela Vasiliu Scraba, Un fals istoric al religiilor -A.Pleşu- despre unul autentic: Mircea Eliade, articol care se poate citi on-line la www.geocities.com/isabelavs .
  6. Fulminantul succes post-mortem la care am putut asista de la asasinarea lui Culianu (1991), inexplicabil dacă ar fi să cântărim doar valoarea operei întrerupte cu brutalitate atât de timpuriu, ar putea căpăta un înţeles din următorul pasaj pe care l-am găsit în cartea lui Gabriel Gheorghe, Petre Ţuţea, între adevăr şi legendă (2001): “Gazetarul Mircea Grigorescu, fost secretar de redacţie la rev. “Stânga” i-a spus prin anii ‘70 lui Petre Ţuţea: Noi nu te putem valorifica pentru trecutul tău naţionalist. Fă-ne tu plăcerea să mori, să vezi ce plăci memoriale punem noi: Aici a locuit marele patriot român Petre Ţuţea. (op.cit., p.99). Indicaţia valorificării post-mortem am sesizat-o şi în Cartea albă a securităţii(1996).
  7. vezi Ion Varlam, Necesitatea definirii totalitarismului, în rev. Asymetria, nov. 2006.
  8. Credem că poeziei din 1942 a lui Mircea Vulcănescu despre înaintarea armatei române pe frontul din răsărit (publicată de o editură din Chişinău) i se cuvenea o tratare mai puţin schematizată prin simpla referire la conducătorul oştirii. După rapida citire a fragmentelor prezentate de Ion Papuc, impresia noastră este că filosoful şcolii sociologice trecuse în registru poetic noutăţile aflate despre enclavele de români, acele date istorice de dincolo de Nistru culese în spatele frontului de monografiştii lui Gusti (vezi Anton Raţiu, Românii de la est de Bug, Fundaţia Culturală Română, Bucureşti, 1994).
  9. Virgil Ierunca scrisese că poezia lui Horia Stamatu „va sfinți locul si vremea” fie în afara României, fie „în țara regăsită de mâine…împlinind sorocul spiritualității românești hărăzită să dăinuie prin jertfe ciclice” (V. Ierunca). Despre Ioan Petru Culianu – care se pare că a fost unul din turnătorii savantului Mircea Eliade -, prin e-mail, Cristian Bădiliță îmi comunica pe 6 febr. 2017 următoarele : „Îmi confirmați ce-mi povestea și dl Poghirc, la Paris…Cornel Mihai Ionescu, fost profesor al lui Culianu, mergea în același sens”.).  Directorul Mihai Neagu Basarab (Biblioteca Românescă din Freiburg) îmi scrisese pe 6 iulie 2016 că a publicat în 2015 și 2016 din corespondența poetului Horia Stamatu cu Sanda Stolojan 175 de scrisori în „Buletinul Bibliotecii Române” („Buletin-2015” și „Buletin-2016”, de 700 de pagini). In iulie 2019 mă anunțase iarăși prin e-mail că a publicat din scrisorile poetului Horia Stamatu în „Buletin-2018”. Stiind că mă intereseză lunga scrisoare de 27 de pagini in care Stamatu analiza in toamna lui 1978 textul lui Culianu despre poezia sa, dir. Mihai Neagu Basarab nu a inclus in niciunul din aceste „Buletine”. Nepublicată din niciuna din arhivele in care s-a aflat, lunga scrisoare a lui Stamatu (trimisă în octombrie 1978 simultan la mai mulți destinatari printre care Mircea Eliade, Sanda Stolojan, Leonid Arcade, Virgil Ierunca, Paul Miron, etc) este cenzurată cu perseverență de peste jumătate de veac, din care trei decenii post-comuniste au fost de asa-zisă „democrație”.

 

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba (vezi fișa scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba din Wikipedia.ro înainte de vandalizare de către administratorul MyComp; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2014/12/fisa-din-wikipedia-ro.pdf  ).

Referințe bibliografice minimale:

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari la 25 de ani de la moarte; on-line http://www.romanianstudies.org/content/2012/07/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre/   ; sau http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre-la-25-de-ani-de-la-moarte .

–           Isabela Vasiliu-Scraba, Noica în cifru „humanist”; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavasiliuscrabanoicahumanitas5/ .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleșu-   despre unul autentic: Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15ian., nr. 272/2014, pp.15-16/

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al inchiziției comuniste, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 269/2013, p.12; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istorie literare la „acrobatul” George Călinescu; on-line, https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/ ; sau: http://www.radiometafora.ro/2015/05/21/radu-gyr-1905-1975despre-acrobatiile-lui-calinescu-publicat-de-isabela-vasiliu-scraba/ .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Himera Școlii de la Păltiniș ironizată de Noica, în rev. „Acolada”, nr 2(65), febr.2013, p.16 si 22 ; sau online https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/himera1scoalapaltinis9/   .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Himera disciopolatului de la Păltiniș, prilej de fină ironie din partea lui Noica, în rev. „Acolada”, nr 3(66), martie 2013, p.16 si 23 ; sau online https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-himera2scoalapaltinis10/ ; sau: http://www.omniscop.ro/himera-discipolatului-de-la-paltinis-pretext-de-fina-ironie-din-partea-lui-noica/ .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Filozofia lui Noica, între fantasmă și lucititate, Slobozia, 1992. https://philpapers.org/rec/VASFLC   .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Scriitori invizibili, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, An XIII, Nr. 146, febr. 2014, p.9844.

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și post-comuniste ; sau https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/ .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, „Noica nu a avut influență asupra lui Liiceanu și Pleșu” (cf. Al. Dragomir); http://www.omniscop.ro/noica-nu-a-avut-influenta-asupra-lui-liiceanu-si-plesu/ ; sau   https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/2partea7sfinterviualxdrag/ ; sau http://www.napocanews.ro/2014/09/interviu-noica-nu-a-avut-influenta-asupra-lui-liceeanu-si-plesu.html .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala tăiristă inaugurată de Nae Ionescu, pe hîrtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 258/2013, 1-15 iunie 2013, pp.4-5, https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-memorialistica2tribuna258/  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50, sau varianta intitulată Wikipedia.ro citită printre rânduri, http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/ .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Platon la doi foști discipoli ai Profesorului Nae Ionescu: Mircea Vulcănescu șI Mircea Eliade, pe hârtie în „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, nr.342/ 2016, p.10 și p.31; https://isabelavs2.wordpress.com/vulceliadeplaton /  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate. Alexandru Dragomir în singurătatea gândului, Slobozia, 2004 ; se poate citi on-line la http://www.scribd.com/doc/130854967/Isabela-Vasiliu-Scraba-AlxDragomir-propedeutica  .

–          J.K. Kitagawa, Charles Long, Myth and Symbol. Studies in Honour of Mircea Eliade, 1969; volum netradus in românește nici după trei decenii de post-comunism.

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din ţară şi visul premonitoriu al lui Eliade, în “Revista Romana”, Iași, Anul XV, 1 (55), martie 2009, p.16-17; http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu și Mircea Eliade, în rev. „Convorbiri literare”, Iași, febr. 2001, p.39 și martie 2001, p.31, cuprins în volumul bilingv român-englez care se găsește în mari biblioteci americane și europene, Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu si Vasile Băncilă, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000.

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu prin felurite tertipuri, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 266/2013, pp. 7-8 si nr. 267/ 2013, pp. 5-6, octombrie, pe internet titlul acestui articol din „Tribuna” clujană este anonimizat de motorul Google; titlul articolului apare afișat de Hulbee; sau online https://fr.scribd.com/doc/179318328/IsabelaVScrabaMicsorareEliadeGonflareCulianu  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade într-o colaborare cu bucluc, în   rev. „Poesis”, Satu Mare, ian.-martie 2010, pp. 74-78; https://fr.scribd.com/doc/188003307/IsabelaVScrabaEliadeCuliBeletristica  ; si în rev. „Jurnalul literar”, București, ian.- martie 2010, si https://fr.scribd.com/doc/226206379/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCuliBeletristica  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Era minciunilor legate de cariera lui Culianu , în rev. „Cetatea Culturală”, Cluj-Napoca, sept. 2012 ; sau on line http://www.scribd.com/doc/172864407/Isabela-Vasiliu-Scraba-ERA-MINCIUNILOR-LEGATE-DE-CARIERA-LUI-I-P-CULIANU-%C5%9EI-O-NOU%C4%82-IPOTEZ%C4%82-A-LUI-EZIO-ALBRILE-PRIVITOARE-LA-ASASINATUL-POLITIC-DE-L  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Răbdarea îngerească a lui Mircea Eliade cu Ioan Petru Culianu, psiho-sociolog al religiilor, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul VII, nr. 84, dec. 2008, p.3956 .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Un al patrulea volum de Istoria credințelor si ratatele colaborări ale lui Eliade cu I.P. Culianu, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul IX (XLIV), Nr.4 (322), aprilie 2009, p. 22.

–          Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor.Nae Ionescu prin discipolii săi : Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000, ISBN 973-8134-05-6; https://philpapers.org/archive/VASILR.pdf  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Petre Ţuţea: “orice mare inteligenţă basculează între religie şi filosofie” ; sau online URL https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-tuteanae/  ; textul se poate citi în engleză on-line http://www.scribd.com/doc/171890628/Isabela-Vasiliu-Scraba-NaeTuteaEngl  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Poet la vremea lui Ahab. Poezii incifrate de Mircea [Sandu] Ciobanu și salvatoarea neînțelegere a criticului Marian Popa ; sau online URL https://isabelavs2.wordpress.com/?s=Ciobanu  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade si detractorii lui, în rev. „Acolada”, Satu Mare, Nr. 4(77), aprilie 2014, p.15 ; sau on line http://www.clipa.com/a7934-Isabela-Vasiliu-Scraba-Eliade-si-detractorii-lui-sau-Rafuiala-oamenilor-de-r226-nd-cu-omul-superior.aspx  ; o variantă la  https://fr.scribd.com/doc/225083365/IsabelaVasiliuScrabaEliadeDetractori  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 333/2016, pp. 19-20; si nr.334/2016, p.25; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu. Inocularea rușinii de a fi român, în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul V, 1/2011, p. 17 ; sau on-line URL http://www.romanianstudies.org/content/2011/02/isabela-vasiliu-scraba-cioran-prin-lautarismul-lui-plesu-despre-inocularea-rusinii-de-a-fi-roman/  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arherul istoric întrupat de Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6, sau, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Războiul religios permanent (C. Noica și Horia Stamatu); http://modeleromanesti.blogspot.ro/2010/02/articole-razboiul-religios.html  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10, sau, o variantă mai scurtă, în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011, http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la M-rea Brâncoveanu ; URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade despre neo-platonismul din arta lui Camilian Demetrescu, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 264/2013, pp. 28-29.

–          Isabela Vasiliu-Scraba, „Modelul Păltiniș” și „Modelul Antim” (sau Inutile liste bibliografice oferite de Noica și lecturi de poezie religioasă în casa boierească a Olgăi Greceanu), în revista „Clipa”, SUA, Ediția 1178 din 20iunie 2015 ; http://www.clipa.com/a13398-Modelul-Antim.aspx   sau la https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicaolga/  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moartea acestuia și la 30 de ani după moartea discipolului său, Sergiu Al-George, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10, octombrie 2011, p.6, 7, si 26, online la http://www.scribd.com/doc/167095578/Isabela-Vasiliu-Scraba-In-%C5%A3ara-lui-Mircea-Eliade-la-25-de-ani-de-la-moartea-acestuia-%C5%9Fi-la-30-de-ani-dup%C4%83-moartea-discipolului-s%C4%83u-Sergiu-Al-George  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, A fost Culianu turnătorul savantului Mircea Eliade? ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Alterarea adevărului pe fundal de Mircea Vulcănescu, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, Partea I-a, nr.12(121), decembrie 2017, anul XI, p.13 si Partea II-a, nr. 1 (122), ianuarie 2018 (anul XII), p.13.

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, 16-28febr., nr. 251/2013, pp.20-21, sau http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Acad. M. Eliade și neo-iobăgia ideologică post-decembristă; pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, 1-15aprilie 2016, nr. 326/2016, pp.24-25 ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade /  ; sau http://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliade    .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Românismul lui Mircea Eliade și teroarea istoriei, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul X, nr 10 (107), octombrie 2016, p.13; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/romanismeliade/    .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, False dispute cu ideile lui Eliade și cu Nae Ionescu: pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.6(115), iunie 2017, pp.17-18; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-polemicaeliadenae/  .

–          Isabela Vasiliu-Scraba, Camera 13 a Vilei „Noica” de la Păltiniș ; http://www.romanianstudies.org/content/2010/09/isabela-vasiliu-scraba-camera-13-a-vilei-noica-de-la-paltinis/ ; redau și un comentariu din această pagină web: „Vă mulțumesc mult, doamnă Isabela Vasiliu-Scraba! In sfârșit cineva spune acele adevăruri, mai mult bănuite, de cele mai multe ori, decât știute” (2017); pe hârtie în rev. „Discobolul” (Alba Iulia), Anul XIII, Nr. 151-152-153, iul.-aug.-sept. 2010, pp.256-260; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/pelerinaj-noica/ ; Pe 22 aug.2017 am primit de la universitarul sibian Valeriu Manuel următoarea veste: „De câțiva ani, reședința lui Noica de la Păltiniș a fost închisă, nu se mai poate vizita, nu mai există pe alee nici măcar un semn indicator. Ministerul Culturii ar trebui să se implice și să redea circuitului cultural această reședință. Nimeni nu are dreptul să cumpere și să închidă clădiri care fac parte din patrimoniul cultural național!” (V.M., e-mail din 22/o8/2017).

 

Autoare: ISABELA VASILIU-SCRABA, vezi fișa scriitoarei înainte de vandalizarea ei de către birocratul „Mycomp” care îndepărtează din wikipedia informațiile despre studiile ei post-universitare si din titlurile cărților pe care scriitoarea le-a publicat în post-comunism; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2014/12/fisa-din-wikipedia-ro.pdf .

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/ion_papuc/

 

Advertisements