IsabelaVS-Rinocerizarea

IsabelaVS-Rinocerizarea//21946car./ 3155cuv.

Isabela Vasiliu-Scraba, „Rinocerizarea” criteriului biografic la un istoric dilematic

Sursa https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-rinocerizarea/

 

Motto: „România trăiește sub ocupația unei armate străine și vrășmașe” (N. Herescu, 1953). „Să nu uităm pe toți cei întemnițați în propria lor țară pentru a nu fi piedică la jefuirea permanentă a avutului țării de către năvălitorii ruși” (Grigore Nandriș, 1958).

 

„Rinocerizarea” criteriului biografic s-a putut observa la un istoric fost comunist recenzând  Scrisorile din București, 1944-1946 (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2006) trimise de profesorul Eric Tappe (1910-1992) specialist în limba română la Universitatea din Londra, fost elev al istoricului Grigore Nandriș (1). In recenzia sa publicată de „Dilema Veche” (Nr. 211/ 2008), istoricul Andrei Pippidi mentionează relațiile englezului Tappe cu români de prestigiu, cu istoricul academician gen. Radu Rosetti, cu arheologul Ion Nestor (1905-1974), director al Muzeului Național de Antichități (2) – devenit din 1956 Institutul de Arheologie al Academiei-, și cu Marioara Golescu (3), – ultima fiind cea care a avut ideea de a salva prin fotografiere multe din Tăblițele de la Sinaia făcute dispărute în comunism și în post-comunism (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Un ziarist, o filoloagă și o carte bombă: „Cronica geto-dacă de pe Tăblițele de la Sinaia”, pe hârtie în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Nr. 76/ 2008, p.3382; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-danromalo3/ ). Cum bine se știe, la vremea terorii ideologice comuniste era absolut interzis a se scoate la lumină date istorice privitoare la uciderea după gratii, la întemnițarea și deportarea a patru milioane de români între 1945 și 1989 (cifră a Raportului Helsinki din 1992, menționată de Magda Ursache în „Bulevarde de cenzură”). Dilematicul Andrei Pippidi, în tinerețea sa trimis oficial dincolo de Cortina de fier la studii în Anglia, omite să amintească în textul său publicat la aproape două decenii de la căderea comunismului de soarta  pe care au avut-o istoricii menționați mai sus după ce Eric Tappe a părăsit Misiunea Militară Britanică din România. Fostul comunist s-a făcut că nu știe de arestările  generalului R. Rosetti (mort în spitalul penitenciar de la Văcărești), a academicianului Ion Nestor si a Marioarei Golescu, detenții începute la Ministerul de Interne condus de Teohari Georgescu/Burăh Tescovici, unul din agenții ocupantului sovietic cu care Ana Pauker a înființat Securitatea comunistă în 1948. „Regimurile care funcționeză pe baza terorii exercitate de o poliție politică” ar fi conspirative, observa în 2002  nepotul istoricului militar Radu Rosetti, nepot arestat de pe băncile școlii (vezi Ion Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, București, Ed. Vog, 2004). Ion Varlam vede o ilustrare simbolică a conspirativității chiar în numele „conspirativ” al unor comuniști din URSS și din România precum Lenin, Stalin, Molotov, Teohari Georgescu, Vasile Luca, Silviu Brucan, Leonte Răutu, etc.” (ibidem, p.66).

„Rinocerizarea” (ca să folosim o expresie căpătându-și „celebritatea” printr-o piesă de teatru a exilatului Eugen Ionescu) devine posibilă în comunism după „cucerirea puterii prin modificarea mentalității, grație hegemoniei ideologice” veșnic atentă ca cele spuse și publicate să nu-i fie defavorabile (vezi Ion Varlam, op. cit., 2004, p.68).

„Rinocerizații” securității anti-românești scriau pe actele de deces ale istoricilor uciși după gratii la închisoarea din Sighetul Marmației „persoană fără ocupație” (4) . După moda lipsei libertății de expresie dinainte de 1990 când era absolut interzis (5) a se vorbi în public despre martirii închisorilor comuniste (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Sfântului Arsenie Boca, https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/  ) și despre milioanele de întemnițați politic după 23 august 1944 (vezi  Monumentul victimelor comunismului din Elveția, la Chene Bours, aproape de Geneva) dilematicul recenzent al Scrisorilor din București s-a ferit să menționeze temnița politică făcută fără nici o vină de exact acele personalități care-l impresionaseră pe Eric Tappe în anii șederii sale de la sfârșitul anului 1944 până în 1948 la Misiunea Militară Britanică din București.

Despre detenția Marioarei Golescu (1897-1987), condamnată la 20 de ani de muncă silnică (6), s-a aflat de la d-na Aspazia Oțel Petrescu povestind în două pagini antologice cum a salvat-o medievalista Marioara Golescu după înghețul pe timp de iarnă la izolator (vezi Aspazia Oțel Petrescu, Strigat-am către Tine, Doamne…, București, Ed. Platytera, 2008, pp. 233-235).

In cazul Mariei Golescu (specialistă care studiase mult în străinătate) arestată în 1949, „uituceala” dilematicului Andrei Pippidi este cu atât mai semnificativă, cu cât nobila specialistă în artă bisericească,  „poliglotă și plină de înțelepciune” (apud. Aspazia Oțel Petrescu) făcuse anii de temniță comunistă pentru „vina” de a-l fi cunoscut și a fi corespondat cu britanicul Eric Tappe (7), așa-zisă „vină” care le-a dat prilej agenților Moscovei (8) să-i confecționeze acuzația de „spioană britanică” și s-o condamne absurd pentru „înaltă trădare de patrie”.

 

Note și considerații marginale :

 

  1. Grigore Nandriș era fratele memorialistei Anița Nandriș Cudla deportată de ocupantul sovietic pe 13 iunie 1941 din Bucovina de Nord (în care năvăliseră armatele sovietice în vara anului 1940) în Siberia (fără nici o vină) pentru 20 de ani (vezi volumul ei publicat la București în 1991 cu repere istorice și cu date statistice asupra Bucovinei de Nord adunate de acad. Vladimir Trebici, drept prefață având scrisoarea către editură a unuia dintre nepoții Aniței Nandriș, căsătorită Cudla).

 

  1. 2. Ceva pe tema arestării istoricului academician Ion Nistor se poate citi în eseul : Isabela Vasiliu-Scraba, La Centenarul Marii Uniri, o privire filozofică asupra istoriei României (pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul XII, nr. 12/133 dec. 2018, p. 16 și p.18; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/romania1918-2018/ ).

 

  1. 3. Colaboratoare cu articole de istoria artei bizantine în reviste prestigioase ale vremii (Revista Fundațiilor Regale, Cronica numismatică și arheologică, Convorbiri literare, Revue historique du Sud-Est europeen, Boabe de grâu, etc) Maria Golescu a publicat în Buletinul Comisiunii Istorice, 1943-1944, articolul Un arhitect român la începutul veacului al XIX-lea : meșterul Ilie Gulie, pp.109-113, on-line https://fr.scribd.com/doc/264118184/Maria-Golescu-Mesterul-Ilie-Gulie-1943-1944 . Despre caietele ei aflate în arhiva Institutului de Istoria Artei „George Oprescu” din București s-a publicat în 16 mai 2013 un articol scris de Silvia Marin Barutcieff și Cristina Bogdan ; http://revistacultura.ro/nou/2013/05/lada-de-zestre-a-mariei-golescu/ .

 

  1. 4. Iată câteva nume ale „dezocupaților” întemnițați politic la Sighetul Marmației: academician George Brătianu, decedat la 55 de ani după trei ani de temniță, doctor în litere la Sorbona, profesor de istorie universală, succesor al lui N. Iorga; acad. Alex. Lapedatu, decedat după trei luni de închisoare politică, din 1935 președinte al Academiei Române; acad. Ioan Lupaș, președinte al Secției Istorice a Academiei Române, descoperitorul actelor originale ale Unirii ortodocșilor cu papistașii, istoric sfătuit de Lucian Blaga să nu publice sub comuniști actele din care reiese înșelăciunea catolicilor; Ion Nistor, fost rector al Universității din Cernăuți, unde era profesor de Istoria Românilor ; acad. Dumitru Caracostea, doctor în filologie romanică la Viena cu W. Meyer-Luebke, fost profesor universitar la catedra de Istorie literară și Folclor de la Universitatea din București, fost Președinte al Secției Literare a Academiei Române, deținut din 1950 până în 1955 la inchisoarea din Sighet fără a fi fost judecat și condamnat; filozoful academician Ion Petrovici specializat în Germania șI în Franța, fost profesor de logică și de istoria filozofiei la Universitatea din Iași, apoi la Universitatea din București, italienistul Alexandru Marcu, membru corespondent al Academiei purtat în lanțuri în închisoare împreună cu filozoful Mircea Vulcănescu, ambii omorâți după gratii ; poetul Adrian Maniu, membru corespondent al Academiei, publicat după ieșirea din temniță de poetul Mircea Ciobanu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Poet la vremea lui Ahab, https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ciobanu10mirceapoezii/  ); istoricul basarabean Ion Pelivan care a făcut parte din Delegația României la Conferințele de pace de la Paris șI Geneva, decedat după patru ani de închisoare comunistă; istoricul Teofil Sauciuc-Săveanu, fost rector al Universității din CernăuțI unde a predat filologie clasică, doctor în filozofie șI litere la Viena, profesor de istorie antică șI epigrafie la Universitatea din București; acad. Radu Rosetti, istoric militar, fost director al Muzeului Militar șI apoi al Bibliotecii Academiei; acad. Silviu Dragomir (unchiul filozofului Alexandru Dragomir, vezi interviul refăcut șI adnotat de Isabela Vasiliu Scraba https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/isabelavs-adnotat3-interviu-alxdragomir/  ), istoric cercetător al arhivelor austriece șI maghiare, fost profesor universitar, doctor în teologie șI istoric al bisericii; acad. George Fotino, eminent specialist în limbi clasice, fost decan șI profesor de istorie a dreptului românesc la Universitatea din București; istoricul Ștefan Meteș, membru corespondent al Academiei, fost director al Arhivelor Statului din 1922 până în 1947; istoricul Victor Papacostea, fost profesor la Facultatea de Litere șI Filozofie din București șI întemeietorul Institutului de Studii șI Cercetări Balcanice; Zenovie Pâclișanu, decedat în închisoarea din Sighetul Marmațiuei, membru corespondent al Academiei, autor de scrieri privitoare la istoria bisericească, fost profesor de teologie la Blaj (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2002, pp. 141-142, http://www.scribd.com/doc/130732402/IsabelaVasiliuScrabaContextualizari  ).

 

  1. Consemnul tăcerii despre victimele comunismului impus la vremea ocupării României de către armata lui Stalin pare rămas în vigoare printre profitorii regimului comunist și post-comunist precum si în rândul vastei clientele pe care și-au format-o aceștia. De pildă, Anca Manolescu, fosta bursieră a Colegiului Noua Europă condus de fata lui Leonte Răutu din garda veche a Anei Pauker, scriind despre „modelul Antim”, adică despre conferințele Asociației „Rugul aprins” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Modelul Antim și modelul Păltiniș, http://www.clipa.com/a13398-Modelul-Antim.aspx ), nu suflă nici o vorbă despre uciderea după gratii a trei nevinovați, arestati la zece ani după încetarea conferințelor :poetul mistic Sandu Tudor, arhim. Haralambie Vasilache si dr. Vasile Voiculescu. Sub consemnul tăcerii a rămas și rolul avut (fără vina lui) de călugărul Andrei Scrima în arestarea din 1958 a teologului D. Stăniloae si a celorlalți din lotul „Rugului aprins”. Nefericitul rol al fostului bibliotecar de la Patriarhie a devenit cunoscut prin profesorul Stăniloae după 1990, dată la care s-a întors în țară si călugărul Andrei Scrima. Trimis în mod oficial în 1956 întâi în Elveţia apoi în Franţa, călugărul Scrima (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, “Incursiuni în spiritualitatea ortodoxă: Andrei Scrima”, în vol. Contextualizări. Elemente pentru o topografie a prezentului, Slobozia, 2002, p.109-116 ; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/contextualizari.pdf ) a vrut în 1958 să informeze teologii francezi despre apariţia primelor patru volume (din cele opt volume) ale Filocaliei, datorită strădaniei Părintelui Arsenie Boca, stareț la M-rea Sâmbăta. Ocazia a fost o discuţie a lui Andrei Scrima cu teologul Oliver Clement difuzată pe unde radiofonice şi ulterior publicată de cel din urmă într-o revistă (apud. D. Stăniloae). Călugărul Scrima (1925-2000) a vorbit în Franța despre  practica isihastă de care aflase nemijlocit prin frecventarea Asociației „Rugului Aprins” înființată și condusă de poetul Sandu Tudor devenit călugăr la M-rea Antim (vezi L’avenement philocalique dans l’Orthodoxie roumaine, par un moine de l’Eglise Orthodoxe de Roumanie, în “Istina”, nr.5/1958, p.235-328 şi 443-474). Inspirat de modelul conferinţelor Asociaţiei „Criterion” din anii treizeci, poetul mistic Sandu Tudor iniţiase între 1944 şi 1948, la Mănăstirea Antim un program riguros de conferinţe urmate de discuţii pe teme de isihasm. Aceste activităţi culturale au fost suprimate în 1948 prin comandă politică. Dar, după numele inşirate de Andrei Scrima în primăvara anului 1958 cu ocazia interviului radiodifuzat şi apoi publicat, Securitatea dirijată de la bun început de agenții Kremlinului a arestat în 1958 pe toţi cei pe care memoria tânărului călugăr nu i-a lăsat deoparte (vezi Une interview du pere Dumitru Saniloaie, în vol. Philosophes Roumains, Bucureşti, Redaction des publications pour l’etranger, f.a., p.212). Aflând de arestările din țară, călugărul Scrima n-a mai vorbit decenii întregi cu pr. Oliver Clement, cu care se pare că s-a împăcat la căderea comunismului. Din 1958 și până în 1964 au ajuns să facă detenţie politică în așa-numitul lot al „Rugului Aprins” şaisprezece oameni nevinovaţi, din care trei si-au pierdut viaţa ca martiri ai temnițelor comuniste. Tinut cu lanțuri la picioare tot timpul detenției, poetul Sandu Tudor a fost asasinat în temnița Aiudului, la zece ani după omorârea filozofului Mircea Vulcănescu în același loc (vezi Titus Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, prefaţă la volumul Războiul pentru întregirea neamului, Ed. Saeculum, 1999, p.5-17 ; vezi și înregistrarea de la Colocviul „Mircea Vulcănescu” ; https://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ&t=9s ). Al doilea poet martir din lotul „Rugului aprins” a fost dr. Vasile Voiculescu, arestat pe 5 august 1958 la 74 de ani. El a decedat după eliberarea din închisoarea de la Aiud de unde a ieşit pe patul morţii, într-o agonie ce i-a prelungit durerile şi suferinţa vreme de aproape un an. Pe 26 aprilie 1963, înainte de a-și da duhul, dr. Vasile Voiculescu a spus fiului său: „Ionică eu mor! M-AU OMORÂT! Ai grijă că sînt mai perverși decât crezi tu” (vezi Radu Voiculescu, Vasile Voiculescu –anii de detenție, Buzău, 1993,  precum și Florentin Popescu, Viața lui Vasile Voiculescu, Ed. Vestala, București, 2008). Ca și cei „preveniți”, adică întemnițați fără condamnare judecătorească si schingiuiți în temnițe politice prin „prelungiri”, cum s-a fost întâmplat cu ierom. Arsenie Boca, numit de profesorul Stăniloae „ctitor de frunte al Filocaliei românești” (fostul stareț de la Sâmbăta fiind reținut de Securitate două luni cu două prelungiri, din 20 sept. 1955 până la 7 aprilie 1956), deținuții politic erau obligați la eliberare să nu relateze nimic din ce-au văzut și ce-au pătimit după gratii sub amenințarea că vor „suporta rigorile legiilor din Republica Populară Română”. Aceasta se poate constata în angajamentul scris de un anchetator al Securității de ca si cum ar fi fost scris de mână de ierom. Arsenie Boca pe 7 aprilie 1956, vezi fosta filă 370 dintr-un dosar „subțiat” de Securitate ca să devină fila 84 a aceluiași dosar ajuns la C.N.S.A.S., în vol.II,  Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității, Sibiu, Ed. Agnos, 2014, p. 690). Fostul deținut Ion Eremia, care făcuse fără vină 15 ani de temniță grea, a scris următoarele: „în baza cărei legi îmi cereți să nu vorbesc despre ce am văzut și auzit în închisori? Vă este frică să nu spun mârșăviile pe care le-ați făcut? Voi spune tot.” (cf.Cicerone Ionițoiu).

 

  1. 6. Condamnarea de 20 de ani de muncă silnică a aflat-o d-na Aspazia Oțel Petrescu de la Marioara Golescu (1897-1987) întemnițată la 53 de ani probabil doar pentru că era o „medievalistă de mare cultură și cu o minte fermecătoare, pasionată de istorie și de arheologie” (cf. Dan Romalo, Cronica getă pe plăci de plumb, Ed. Alcor, București, 2005, p.19). Informația Aspazia Oțel Petrescu este mai credibilă decât „condamnarea la 16 ani” despre care scrie Enciclopedia României on-line după George Marcu (coordonator), Enciclopedia personalităților feminine din România, București, Ed. Meronia, 2012, mai ales că inerția vremurilor de teroare comunisto-securistă e sezizabilă exact la capitolul istoriei detențiilor politice despre care înainte de 1990 era absolut interzis a se vorbi. Iată pasajul despre Maria Golescu din cartea fostei studente a lui Lucian Blaga ajutată să scape de „repatrierea” în URSS de mama scriitorului Marin Tarangul (1938-2010), care-i fusese profesoară la Liceul de fete din Cernăuți. Tânăra Aspazia ajunsese înghețată tun în „camera secretului mare” unde condamnatele aveau pedepse mari : „Văzând că picioarele mele refuză să-și revină, domnișoara Marioara Golescu m-a chemat pe patul dânsei, mi-a desfășurat picioarele din tot felul de șosete cu care au fost îmbrăcate, doar, doar se vor încălzi și așa goale, le-a aplicat direct pe epigastrul său, locul cel mai cald al corpului omenesc. Nu puteam să le retrag deoarece domnișoara le ținea stâns înlănțuite și ca să nu mă întind la o polemică pe linia sacrificiului ce-l făcea, a început să-mi povestească un episod din viața sa, cu adevărat extrem de interesant. Vocea ei plăcută, cu timbru grav, ne-a dus în însorita Italie, la braț cu Charles Diehl, reputatul bizantinolog, într-o discuție privitoare la primele mânăstiri creștine din acea țară, discuție polemică pe care dânsa avea s-o câștige. Mă întrebam cum putea să suporte sloiurile de ghiață ale picioarelor mele când într-o cameră neîncălzită într-o iarnă haină păstrarea căldurii propriului corp era o problemă. Simțeam cum, în schimbul căldurii ce mi-o ceda primea fiori de ghiață care îi dădeau un frison ușor. Cu mâna ei bolnavă. în timp ce povestea, îmi masa ușor picioarele pentru ca trecerea la starea normală să fie mai puțin dureroasă. Și astfel, încet, încet a reușit să-mi dezmorțească sloiurile de gheață și să-mi aducă picioarele la o stare normală. Eu eram foarte mândră că eram nepoata bunicilor mei, unul fost căpitan de răzeși sub Soroca Nistrului, celălalt fost plăieș vornic în Cotenii de sub Cernăuți… Cât de mândră trebuie să fie domnișoara Mărioara Golescu de strămoșii ei, această voevodală prințesă valahă (căci Goleștii una sînt cu Basarabii) și cât de vrednică era de ei, căci pe un câmp de luptă diferit de acela pe care luptaseră ei nu a pregetat să încălzească la sânul ei plebeenele mele picioare” (Aspazia Oțel Petrescu, Strigat-am către tine, Doamne, 2008, pp.233-235). La punctul 41 al unei directive NKVD (precursorul KGB) din 1949 se preciza, după cinci ani de farse juridice cu verdictul dinainte stabilit, că „trebuie împiedicată reabilitarea celor condamnați în procese politice. Iar dacă devine inevitabilă, reabilitarea se admite doar cu condiția ca acel caz să fie considerat o eroare judecătorească ; nu va avea loc reluarea procesului, pentru ca cei care au pricinuit eroarea să nu fie deranjați” (în rev. „Meridianul românesc”, SUA, 3 martie 2001, p.3 ; a se vedea și comentariile istețe din blogul Cristinei Elena Andrei (n. 1973)  http://cristinaandrei.blogspot.ro/2015/08/legea-antilegionara-o-analiza.html#more   ).

 

  1. 7. Corespondența dintre Eric Tappe și Maria Golescu (din perioada 1946-1979) se află în arhiva School of Slavonic and Est European Studies, Tappe Collection, vezi http://www.aim25.ac.uk/cgi-bin/vcdf/detail?coll_id=7064&inst_id=58. Maria Golescu a ajuns în Anglia „cumpărată” cu 4500 de lire sterline la începutul deceniului șase probabil prin același personaj Jakober prin care Ion Rațiu și alți români din exil negociau cumpărarea filozofului Noica aflat și el fără de vină după gratii. Prețul cumpărării lui Constantin Noica prin acel Jakober, „traficant de vieți umane și reprezentant al intereselor românești în domeniul cerealelor” (vezi Ion Rațiu, Cine mă cunoaște în țară așa cum sunt?, București, Ed. „Progresul Românesc”, 1991, 92), ar fi fost de 3000 lire sterline, din care Mircea Eliade ar fi dat 500 de dolari. Noica urma să  ajungă „în Apus prin luna mai 1962” (apud. Ion Rațiu, op. cit). Cum bine se stie, Noica a ieșit din temniță abia în 1964 (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Excluderea din cultura românească a lui Noica și a poeților martirizați în închisorile comuniste, https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-10noicaexclus/ ).

 

  1. 8. Agenții Moscovei apar descriși de istoricul Ion Varlam ca „membrii nomenclaturii explicit însărcinați de Kremlin cu sovietizarea românilor” la care adaugă familiile acestora și clientela lor politică. În România după 1944 ar fi venit circa douăsutedemii de sovietici de varii etnii cărora li s-a schimbat identitatea dându-li-se nume românești. „Membrii oligarhiei coloniale sovietice” ar fi fost în comunism „strategii terorii intelectuale” și ar constitui „și astăzi clasa dominantă din România, elita de substituție…Nu este o minoritate etnică ci o minoritate imperială, de tipul celei pe care o alcătuiau până în secolul XIX ienicerii, necondițional ascultători față de stăpân, care se asigură de fidelitatea lor prin situația privilegiată pe care le-o oferă sau le-o îngăduie să și-o creeze după bunul plac” (Pseudoromânia, 2004, p.67).

 

Cuvinte cheie : „Eric Tape”, „Marioara Golescu”, „Aspazia Oțel Petrescu”, „martirii închisorilor politice comuniste”, „Isabela Vasiliu-Scraba”.

 

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba (vezi fisa scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba din Wikipedia.ro înainte de vandalizarea fișei de către administratorul MyComp care înlătură din titlurile cărților scriitoarei și informațiile privitoare la studiile ei post-universitare de limbi străine în țară și de filozofie în occident ; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2014/12/fisa-din-wikipedia-ro.pdf   ).

Sursa : https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-rinocerizarea/

Advertisements