IsabelaVSacadMiEliade/10 ian. 2018/ 34011 car./4406cuv.
Isabela Vasiliu-Scraba, Acad. M. Eliade și neoiobăgia ideologică post-decembristă
Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade/
Motto: „Academia Română este amenințată cu desființarea. Era de așteptat. Regimul comunist nu poate tolera un cuib de naționalism, așa cum era de fapt Academia Română. Moscova, stăpână pe Statul Român, vrea o academie instituție de stat, adică o instituție aservită ideologiei propagată de Moscova”. (C. Rădulescu-Motru, Jurnal, 20 mai 1948).
REZUMAT DE IDEI: Fără opere complete (după 1990) și fără un cuvânt oficial de mulțumire pentru donația sa din 1984, Eliade a devenit post-mortem academician în compania lui Dobrogeanu-Gherea și a altora. Prezențe după gratii și absențe din Academia Română. Excluderi scandaloase și reprimiri pe tăcute. Numele ministrului culturii post-decembriste ghicit de Culianu înainte de căderea comunismului. Optimism eliadesc neconfirmat: Recunoașterea „academică” a lui Culioanu sub semnul „sindromului Paul Robeson”. Neo-iobăgia ideologică post-comunistă și platonismul „celui mai mare istoric al religiilor din secolul XX”. „Nestemate” contrafăcute: două volume omagiale închinate de salariatul Mihail Neamțu directorului său Andrei Pleșu după filtrarea lui Eliade prin sita marxistă.
Un turnător îl descria pe Eliade ca o persoană „extrem de temperamentală și un interlocutor foarte agreabil …de o luciditate, de o vioiciune și de o tinerețe spirituală cu totul surprinzătoare pentru vârsta sa înaintată, pe care, intelectual vorbind, nu o arată prin nimic”, specificând că este „integral dependent de soția sa” (cf. unei descrieri rutinate în încălcarea dreptului oricărui om la o viață privată, vezi vol. Mircea Eliade în arhiva Securității, București, 2008, precum și art.: Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați; în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.1 (110), ian. 2017, p.17; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/ ).
Din lista de academicieni români reiese că Mircea Eliade, membru al celor mai renumite academii vestice (cf. Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al Inchiziției comuniste; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ ) a fost uns după decembrie 1989 membru al Academiei Române, știut fiind că satrapii diriguitori ai culturii comuniste împiedicaseră constituirea la Biblioteca Centrală Universitară unui fond „Mircea Eliade” (după unele zvonuri, donația lui Eliade fiind arsă la B.C.U. în 21-22 decembrie 1989). Oficialii comuniști au „neglijat” chiar și expedierea câtorva rânduri de mulțumire ce i s-ar fi cuvenit în 1984 renumitului filozof al religiilor care donase Bibliotecii Centrale Universitare „un număr de 1000 de cărți (sinteze, enciclopedii, tratate)” (cf. Dosar CNSAS, fond SIE, dosar 167/2, f. 198 în vol. Mircea Eliade în arhiva Securității, Ed. Mica Valahie, București, 2008, p.233 si p.241) din biblioteca sa personală: colecția revistei „Antaios”, opere C. G. Jung, „Eranos-Jahrbuecher”, etc (cf. M. Eliade, Jurnal, 18 mai 1984). Cu un an înainte de marea trecere, laureatul Academiei Franceze consemnează următoarele: „Îmi pare rău că planul cu biblioteca mea pe care voiam s-o dăruiesc în întregime Bibliotecii Academiei sau [Bibliotecii Centrale Universitare] Universității nu se realizează. De un an de zile nici un cuvânt” (Mircea Eliade, 18 martie 1985). Si într-o notă către Securitate din iulie 1985 în care poliția politică era informată despre revenirea lui Mircea Eliade la Paris pe 17 iunie 1985 găsim precizarea că „poziția sa față de țară e…preponderent negativă” datorită „atacurilor și etichetărilor ca legionar”, la care s-au adăugat pe de-o parte supărarea pricinuită de cenzura comunistă care a amânat iarăși publicarea celui de-al doilea volum de Istoria credințelor… [apărut în Republica Socialistă România după moartea lui Eliade], pe de altă parte „nemulțumirea că nu primise cel puțin o scrisoare de confirmare a donației” (Mircea Eliade în arhiva Securității, 2008, p.241; vezi și).
Îmi amintesc cum la o vizită, fostul universitar deținut politic, Anton Dumitriu îmi povestise că l-a refuzat pe președintele Academiei care-i propusese fotoliul de academician. Filozoful Anton Dumitriu – premiat în 1940 de Academia Română (desființată practic în 1948) – i-a spus lui M. Drăgănescu, la acea dată președinte al Academiei) că „preferă să devină academician post-mortem, precum Noica” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Despre Anton Dumitriu ca interpret al cogito-ului cartezian; http://www.scribd.com/doc/173015860/Isabela-Vasiliu-Scraba-Despre-Anton-Dumitriu-ca-interpret-al-%E2%80%9CCogito%E2%80%9D-ului-cartezian ) . Răspunsul filozofului A. Dumitriu (1905-1992) ales dincolo de Cortina de fier membru al Academiei Mediteranea (Roma) și al Academiei Marchese (Ancona) a dovedit o uimitoare înțelegere a situației istorice post-decembriste (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, „Rinocerizarea” criteriului biografic la un istoric dilematic; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-rinocerizarea/ ; fragmente pe hârtie în revista lunară de literatură si artă „Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (95) oct. 2015 (anul IX), p. 11 si p. 18 ; pe internet : http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-rinocerizarea-criteriului-biografic-la-un-istoric-dilematic/, cca. 1400 afisări.
; sau http://www.romanianstudies.org/content/2016/02/isabela-vasiliu-scraba-rinocerizarea-criteriului-biografic-la-un-istoric-dilematic-2/). Fiindcă, după un sfert de secol de „menținere la putere a neo-comuniștilor” (Ion Varlam, Pseudo-România, 2004, p.435), calitatea de membru al Academiei a rămas să fie, ca în perioada dintre 1948 și 1989 o problemă controversabilă, de punerea ei în discuție fiind scutit din fericire doar logicianul Anton Dumitriu neinstalat post-mortem în fotoliul de academician. In schimb, fără a mai putea fi consultat, a devenit academician în post-comunism fostul universitar Mircea Florian (1888-1960), arestat – în noaptea de 15/16 august 1952 (Marian Popa, Istoria literaturii de azi pe mâine, București, 2001, vol. I, p. 150, unde se precizează că din 17 milioane pe români cca 2 milioane au fost întemnițați politic până în 1964) -, și atât de bătut și de chinuit opt luni de către Securitate încât la întoarcerea acasă n-a mai fost recunoscut de soție. Probabil că în opinia mercenarilor ocupantului sovietic, filozoful M. Florian (1888-1960) devenise un prezumtiv dușman al regimului întrucât înainte de a doua răpire a Bucovinei de Nord predase logica la Universitatea din Cernăuți, după ce ani de zile a predat la Universitatea bucureșteană.
In epoca „după-războiului” (Vintilă Horia) când propagandistul comunist Silviu Brucan cerea prin ziarul „Scânteia” condamnarea la moarte a academicianului Gh. I. Brătianu (cf. ro-wiki, 16/03/2016), cu prilejul „restructurării” Academiei Române, odată cu academicianul (post-mortem) Mihai Eminescu, a fost uns academician și scriitorul C-tin Dobrogeanu-Gherea (1855-1920), insistent elogiat de culturnicii regimului comunist și post-comunist. Mai toate orașele posedă și azi străzi cu numele Dobrogeanu-Gherea, scriitor de valoare controversată mediatizat după 1990 prin dicționarul cu „111 opere fundamentale din filozofia românească” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu într-un dicționar de Humanitas; http://tribuna-magazine.com/mircea-vulcanescu-in-zdranganit-de-tinichele/; sau https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-vulcanescu/isabelavs-vulcanescudictionar/ ; precum și Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj la Păltinișul lui Noica, http://www.romanianstudies.org/content/2010/09/isabela-vasiliu-scraba-camera-13-a-vilei-noica-de-la-paltinis/ ).
Neoiobăgia (1910) lui Gherea a fost apreciată ca operă filozofică „fundamentală” de I. Ianoși, dovedit în 1995 plagiator după Kant-ul Rodicăi Croitoru (rev. „România liberă”, cu pasajele copiate puse în paralel cu sursa lor nemenționată de Ianoși). Necitită spontan de nimeni, Neoiobăgia lui Dobrogeanu-Gherea este larg prezentată (în dicționarul de la Humanitas din 1997) de acest dogmatic cu liceul pe puncte „de tânăr călit la focul slovei sovietice” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Istorie trucată în loc de filozofie sau Prejudecăți în loc de judecăți, în vol.: Contextualizări, Ed. Star Tipp, 2002, pp. 117-128; http://www.scribd.com/doc/130732402/IsabelaVasiliuScrabaContextualizari ). Includerea în Dicționarul operelor filozofice românești (Ed. Humanitas, 1997, pp. 149-151) unor probleme agrare care-l preocupaseră pe Dobrogeanu-Gherea după răscoala tăranilor de pe „Fischerland” (moșia din nordul țării arendată de Fischer), extinsă în 1907 și în alte părți, viza probabil revigorarea ideologiei comuniste care făcuse posibilă în 1948 intrarea post-mortem în Academie a acestui modest autor. Dintr-o scrisoare – către Paul Miron trimisă de „cel mai mare poet” (cf. E. Ionesco) aflat în exil-, aflăm că spre a nu scrie „unde, la cine, deci la care arendaș, a început răscoala din 1907” Liviu Rebreanu (devenit academician în 1940) a primit „cel mai colosal onorariu” din istoria editurii Adevărul-Dimineața: „o jumătate de milion de lei pentru Răscoala” (Horia Stamatu, 15 ianuarie 1989, în vol.: Paul Miron, Corespondență, București, Ed. Jurnalul literar, 2007, p. 108).
Un cititor curios – înarmat cu răbdarea necesară parcurgerii tuturor numelor din lista academicienilor noștri (ceva critici de artă, muzicieni, pictori, literați, geologi, juriști și folcloriști, pierduți în noianul de ingineri, economiști, ingineri agronomi, filozofi marxiști, fizicieni, electroniști, chimiști, matematicieni, medici, medici veterinari, politruci, biologi, (politruci -) lingviști, (politruci-) istorici, silvicultori, biochimiști și câțiva arheologi sau istorici cu și fără vechime după gratii; http://www.acad.ro/bdar/armembri.php ) -, îl va găsi negreșit pe autorul Neoiobăgiei introdusă în 1997 între volumele de filozofie de un viitor membru de onoare al Academiei române.
Lista academicienilor accesibilă on-line ascunde din păcate „absența” universitarului Gh. Brătianu de la sesiunile Academiei când era prezent la anchetările din închisoarea de la Sighet unde avea să fie asasinat după gratii. Ascunsă rămâne și „absența” academicianului Ion Petrovici (care a ținut discursul de răspuns la primirea romancierului Liviu Rebreanu în Academie), prezent în inchisorile de exterminare din lagărul comunist. Ascunsă a fost și eliminarea dintre academicieni a filozofului Blaga (dat afară din învățământul superior precum universitarul Anton Dumitriu, universitarul Mircea Florian, profesorul Ion Petrovici, etc.,), exclus din Academie odată cu acad. Gh. I. Brătianu, acad. Ion Petrovici, acad. Nichifor Crainic și alții, a căror „absențe” bine camuflate țin de tehnica dezinformării practicate mai bine de șapte decenii.
Fără intenție, sau poate dinadins, nesemnalați rămân de asemenea toți anii post-decembriști de reprimire în Academie a foștilor academicieni îndepărtați de mercenarii ocupantului. Ca nimeni să nu afle data la care foști academicieni decedați au reintrat în Academie, fie în calitate de uciși după gratii sau în postură de supraviețuitori ai bătăilor, foamei și frigului din temnițele politice, precum istoricul academician Silviu Dragomir a cărui moarte a survenit după ieșirea din temniță (https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/isabelavs-adnotat3-interviu-alxdragomir/ ).
Din cartea lui Ion Varlam (Pseudo-România, București, 2004) am aflat că a existat la Radio Europa liberă încă din anul morții academicianului (post-mortem) Constantin Noica o înregistrare unde apăreau nume ale politicienilor de după „era comunistă”, printre care si numele ministrului culturii post-comuniste, „ghicit” ca prin miracol de profesorul de română (în Olanda) și de italiana (în SUA) Ioan Petru Culianu, asasinat când era pe punctul de a fi angajat la Chicago profesor asociat de istoria religiilor (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Era minciunilor legate de cariera lui I.P.Culianu şi o nouă ipoteză -a lui Ezio Albrile- privitoare la asasinatul politic de la Chicago ; http://www.scribd.com/doc/226206379/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCuliBeletristica ). Pe 3 februarie 1983 Culianu îi scrisese din Olanda academicianului Mircea Eliade că s-ar fi dus de două ori la Paris, „cu ocazia unor interviuri” pentru cele două cărți apărute la sfârșitul anului 1984 cu sprijinul acad. Mircea Eliade. Una făcuse obiectul doctoratului de 3-eme cycle, obținut în 1980 cu ajutorul profesorului Eliade ca președinte al comisiei de la Sorbona (vezi Dialoguri întrerupte), cea de-a doua fiind pornită de la o lucrare din vremea studenției bucureștene când citea cărți din depozite necatalogate (vezi interviul din Italia, 1990). Ambele lucrări fuseseră scoase în Franța chiar de editorii care-l publicau pe academicianul Eliade premiat de Academia Franceză pentru lucrările sale științifice apărute la respectivele edituri. În scrisoarea amintită, asistentul de română de la universitatea din Groningen precizează că interviurile au fost mai ales despre Eros et Magie….
Când nu scria note despre Eliade către Securitate (vezi dactilograma de la sfârșitul lui iulie 1984 din vol. Mircea Eliade în arhiva Securității, București, 2008, pp.233-234, unde asistentul de română a lui Noomen consemnase că a citit teza despre Eliade a mediocrei Adriana Berger care l-a căutat insistent, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați; în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.1 (110), ian. 2017, p.17; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/ ) tânărul Culianu „pregătea febril” teza pe care trebuia s-o termine neapărat: „altfel nu-mi mai pot da Doctoratul d’Etat”, scria el pe 3 febr. 1985. Doctorandul Culianu a susținut în ianuarie 1987 teza de stat condusă de Meslin (Recherches sur les dualismes d’occident; analyse de leurs principaux mythes). Din scrisorile trimise academicianului Mircea Eliade se cam vede că asistentul de română a lui Noomen era un pic fanfaron. Căci el alege să desemneze pompos ca „opus magnum al meu cu istoria gnozelor dualiste” (scrisoarea din 3 febr. 1985) întârziata sa teza despre miturile dualiste la care a lucrat de zor, întrucât, dacă n-ar fi predat-o „până în ianuarie 1986” (drd. Culianu, 3/02/1985), nu și-ar mai fi putut da acest examen hotărâtor pentru o carieră universitară.
Pe 11 martie 1985 chiar se plângea profesorului Mircea Eliade (1907-1986) că cei de la Harvard i-au „respins o cerere de bursă întrucât nu are încă Doctoratul de Stat. După moartea lui Eliade (22 aprilie 1986), ca s-o impresioneze pe Hillary* decupase din textul scris după încheierea volumului III de academicianul Eliade către unul dintre editorii săi parizieni (text în care delega pe tânărul I.P. Culianu să se ocupe de editarea volumului IV și a micului dicționar al religiilor, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Un al patrulea volum de Istoria credinţelor şi ratatele colaborări dintre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu, în rev. Arges, Anul IX/XLIV, Nr.4, aprilie 2009, p.22 ; https://www.scribd.com/doc/191837590/IsabelaVScrabaEliadeVolum4fals ;sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/Culianu_in_colab3.htm ) – fragmentul în care Eliade explica alegerea sa scriind că „în circa zece ani” Culianu va fi probabil considerat de mediul universitar francez drept „unul dintre cei mai importanți istorici ai religiilor” (M. Eliade către Payot, 3 febr. 1983; Culianu supralicitează odată cu traducerea: „M. Eliade told me that in ten years I was going to be the best historian of religions alive, he knew them all”, 14 oct. 1986).
Alegerea unui „viitor” specialist a fost cumva forțată de moartea unui specialist recunoscut de lumea academică, indianistul Sergiu Al- George (vezi Titus Lateș, Comparatism și profunzime în opera lui Sergiu Al-George, în vol. I, Studii de istorie a filosofiei românești, București, Ed. Academiei, 2006, pp. 315-321) pe care Mircea Eliade îl „aprecia enorm” și căruia voia să-i scrie ca să-l roage să-l ajute să încheie volumul IV (Mircea Eliade, 2 ian. 1982 către editorul său din București). Privitor la istoricii francezi ai religiilor, academicianul Mircea Eliade se pare că s-a înșelat, I. P. Culianu neajungând nicicând să fie văzut în Franța ca „unul dintre cei mai importanți istorici ai religiilor”.
Faimosul Eliade, despre opera căruia s-au scris peste „200 de volume omagiale, monografii, teze de doctorat” (Noi glose despre Mircea Eliade, București, 2006, p. 175), a intuit mai bine evoluția fostului său student Douglas Allen a cărui monografie „Mircea Eliade” o recomandase spre traducere în franceză (după acea primă carte -apărută și la Paris datorită recomandării marelui istoric al religiilor, Douglas Allen a scris încă vreo cinci volume despre gândirea eliadescă), preferând-o cărții cu același subiect publicată în italiană de asistentul de română a lui Noomen*.
Lucrarea Mircea Eliade (Assisi, 1978) scrisă I.P.Culianu i-a părut de un nivel stiințific nesatisfăcător (cf. corespondența „întreruptă”; vezi art. Isabela Vasiliu-Scraba, O suită de qui pro quo-uri în „Dialogurile întrerupte” de Eliade și o primă colaborare ratată de Culianu, în rev. Alternativa, Canada, august 2015; http://www.alternativaonline.ca/IVS1508.html ), deși, cu generozitatea sa bine cunoscută, profesorul Eliade i-a îngăduit lui Culianu să folosească pe post de prefață câteva rânduri amabile și încurajatoare dintr-o scrisoare.
După moartea academicianului Eliade, „olandezul” Culianu și-a editat la Paris doar doctoratul de stat la fel de puțin remarcat de mediul academic francez ca și doctoratului de 3-eme cycle din 1980. Lucrările neterminate de Mircea Eliade au apărut ca fiind ale lui Eliade (la Paris doar „Dicționarul religiilor” în format de buzunar, nu și volumul al IV-lea –publicat de nemți- , pentru care Culianu a insistat să fie trecut pe coperta volumului colectiv numele lui Eliade, primind această încuviințare de la Christinel Eliade ispitită cu oarece drepturi de autor (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Un al IV-lea volum…; https://www.scribd.com/doc/191837590/IsabelaVScrabaEliadeVolum4fals ; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/Culianu_in_colab3.htm ).
Din nefericire, chiar intervalul de zece ani prognozat în 1983 de Mircea Eliade s-a dovedit prea mare. Brațul lung al regimului polițienesc din țara aflată în „tranziție” scurtase brutal, după numai opt ani, promițătoarea carieră pe care ar fi făcut-o I.P. Culianu după angajarea sa la Divinity School.
In interviul luat în America la sfârșitul anului 1990 și publicat de rev. „22” la începutul lunii mai 1991, profesorul Culianu (asasinat la Chicago pe 21 mai 1991) desemnase drept „sindromul Paul Robeson” situația în care un ins lipsit de recunoaștere internațională e trâmbițat ca „cel mai valoros din lume” între granițele închise ale unei culturi atent urmărite și dirijate din umbra serviciilor ei de pază. Total necunoscut în Statele Unite, despre cântărețul Paul Robeson, Culianu aflase din România comunistă că ar fi fost „cel mai mare bas din lume” (De vorbă cu I.P. Culianu, interviu republicat în rev. „22”, nr.21/2001, p.14).
In ciuda unui sfert de veac de promovare extrem de asiduă (în România și în afara ei prin filialele Institutului Cultural Român de dincolo de granițele țării) sub semnul „sindromului Paul Robeson” apare azi însăși „recunoașterea” academică a lui Ioan Petru Culianu în calitate de istoric al religiilor „mai bun decât Eliade” (cf. televizatului Andrei Pleșu, director al Institutului de Istoria Religiilor), sau cot la cot cu Eliade (cf. unui salariat al lui Pleșu, Andrei Oișteanu: Doi istorici ai religiilor de o notorietate colosală), ori măcar în „prietenie intelectuală” (cf. Eugen Ciurtin, secretarul științific al Institutului de Ist. Religiilor) cu academicianul Mircea Eliade înlăturat cu totdinadinsul din oficiala ierarhie a valorilor românești (cf. Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și detractorii lui; în rev. „Clipa”, SUA, Anul XXIV, mai 2014; http://www.clipa.com/a7934-Isabela-Vasiliu-Scraba-Eliade-si-detractorii-lui-sau-Rafuiala-oamenilor-de-r226-nd-cu-omul-superior.aspx ; sau https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadedetractori4/ ).
Din luna martie 2016, contra cost, se poate audia în București un curs ținut de secretarul științific al Institutului condus de Andrei Pleșu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Pleșu despre Eliade, sau Un fals filozof al religiilor despre unul autentic ; https://www.scribd.com/doc/191358853/IsabelaVScrabaEliadePlesu ; precum și Isabela Vasiliu-Scraba, Noica și discipolii săi ; https://www.scribd.com/doc/172499960/IsabelaVasiliuScrabaNoicaDiscipoli ) unde se pare că domnește o „neoiobăgie ideologică” (Virgil Ierunca) rezultată din „canonul lecturii relativiste” impus de „modernitate”.
„Inventarea modernității” și interesul teoretic pentru „raporturile de putere” par a fi cele două zeități tutelare ale institutului de istorie a religiilor. Mai greu de aflat ar fi cărei săli îi corespunde fiecare din zeități, ambele potrivindu-se de minune sălii numită „Culianu”, după numele fostului comunist a cărui înregimentare ideologică i-a permis în 1972 să obțină viza pentru Italia, de unde a ajuns apoi in Olanda să predea 12 ani limba română, pe urmă să predea italiana în SUA, fiind asasinat când era chiar pe cale de a fi angajat la Chicago profesor asociat de istoria religiilor .
După anunțul citit pe internet, secretarul științific va vorbi în prelegerile sale despre așa-zisa „prietenie intelectuală” dintre așa-zișii egali de mari istorici ai religiilor, Culianu și Eliade, Eugen Ciurtin fiind un dublu specialist, atât în tezele de doctorat scrise de I.P. Culianu (vezi sumara operă a lui I.P. Culianu constituită din lucrările pregătitoare pentru o carieră universitară in domeniul religiilor, carieră brutal retezată chiar la debutul ei, în 1992 în rev. „Cotidianul”-Supliment literar Litere Arte Idei, 18 mai 1992; https://fr.scribd.com/doc/179318328/IsabelaVScrabaMicsorareEliadeGonflareCulianu ), cât și în ipotezele despre simpatiile politice de tinerețe ale insomniacului Eliade care lucra 20 de ore din 24.
La Institutul condus de „cronicarul plastic” Andrei Pleșu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleşu- despre unul autentic: Mircea Eliade; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/ ), se pare însă că adevăratul specialist în studierea platonismului eliadesc (în directă descendență a platonismului naeionescian, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000; http://www.scribd.com/doc/132110995/IsabelaVasiliuScrabaNaeMetafizica ) ar fi Mihail Neamțu (n.1978). Pentru că el este cel care, înarmat cu „premizele sceptice ale modernității”, s-a războit cu „puritatea fenomenologică a datului religios” .
Într-un text difuzat de site-ul „România culturală”, M. Neamțu a observat un lucru pe care l-au tot observat criticii marxiști ai lui Eliade: anume că faimosul filozof al religiilor ignoră calapodul istoricității, făcându-se în mod special vinovat de ignorarea inegalităților economice. „Nevoia [lui Eliade?] de contemplație” este un subtitlu pus de M. Neamțu la derută spre a marca un scurt pasaj în care se referă la o polemică iscată de ziarul comunist condus de Alexandu Sahia. Comuniștii din interbelic reproșau criterioniștilor – din grupul cărora făcea parte în 1934 suplinitorul lui Nae Ionescu la catedra de metafizică-, faptul că „ignoră primatul economicului”.
Or, cam acesta este numitorul comun al diverselor voci care își imaginează că ar critica opera științifică ( http://www.idref.fr/026849755 ) scrisă de Mircea Eliade: “la ora actuală, criticii lui Eliade se recunosc după mediocritatea lor. Ei nu au nimic de spus în domeniul istoriei religiilor şi de aceea se alătură corului celor care dezinformează /…/ Chiar accepţiunea de sacralitate pe care o dădea Mircea Eliade timpului [Marelui Timp] le pare o ameninţare la adresa controlului politic al istoriei” (cf. Ch. Long, în rev. “Arges”, sept. 2007, interviu luat de Gabriel Stănescu).
In opinia modeștilor critici români și străini, „cel mai mare istoric al religiilor din sec. XX” ar fi greșit pentru că nu s-a pus la unison cu opiniile (si directivele) neo-marxiștilor, ignorând condiționările contingente ale credințelor religioase. Articolul despre raportul lui Eliade cu marxiștii a fost scris de Mihail Neamțu înainte de coordonarea celor două volume de omagiere a directorului Andrei Pleșu, marcând trecerea câtorva luni de la înființarea Institutului de Istorie a Religiilor (9 ian. 2008) compus dintr-o sală purtând numele lui Eliade si o alta (mai la vedere) numită „Culianu”.
*Despre asistentul lui Noomen, Sorin Alexandrescu îmi transmitea următoarele știri: „Culianu a fost doar asistentul pentru română al profesorului Noomen de romanistică. Preda adică limba practică și ceva literatură [la Groningen, 12 ani, 1975-1987]. Inițial am ținut eu acele ore în combinație cu norma de la Amsterdam, apoi am rămas doar în acestă ultimă Universitate. L-am cunoscut foarte bine atunci pe Culianu. Era un tânăr modest și destul de lingușitor” (prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu, nepot după sora lui Eliade, e-mail din 11 martie 2009).
REPERE BIBLIOGRAFICE
1-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade si brașul lung al inchiziției comuniste; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ .
2-Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10, sau: https://www.scribd.com/doc/191186479/IsabelaVScrabaEliadeArsenBoca ; o variantă mai scurtă, în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011; http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46 .
3-Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleșu- despre unul autentic: Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15ian., nr. 272/2014, pp.15-16; https://www.scribd.com/document/191358853/IsabelaVScrabaEliadePlesu ; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-PlesuEliade10.htm .
4-Isabela Vasiliu-Scraba, Un al patrulea volum de Istoria credințelor si ratatele colaborări ale lui Eliade cu I.P. Culianu, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul IX (XLIV), Nr.4 (322), aprilie 2009, p. 22; https://www.scribd.com/doc/191837590/IsabelaVScrabaEliadeVolum4fals ; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/Culianu_in_colab3.htm .
5- Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36; https://fr.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade ; si în „Revista Română”, Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17; http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf .
6-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade într-o colaborare cu bucluc, în rev. „Poesis”, Satu Mare, ian.-martie 2010, pp. 74-78; sau https://fr.scribd.com/doc/188003307/IsabelaVScrabaEliadeCuliBeletristica ; si în rev. „Jurnalul literar”, București, ian.- martie 2010, si https://fr.scribd.com/doc/226206379/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCuliBeletristica .
7-Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu prin felurite tertipuri, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 266/2013, pp. 7-8 si nr. 267/ 2013, pp. 5-6, octombrie; http://www.alternativaonline.ca/IVS1312.html ; sau https://fr.scribd.com/doc/179318328/IsabelaVScrabaMicsorareEliadeGonflareCulianu .
8-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arherul istoric întrupat de Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm .
9-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari ai culturii noastre la 25 de ani de la moarte; http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre-la-25-de-ani-de-la-moarte/ ; eseu având 1878 accesări, iar rev.„Asymetria” (Paris); http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1178 având 1540 accesări.
10-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau Răfuiala oamenilor de rând cu omul superior, pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.4, aprilie 2014, p.15; sau on-line în rev. „Clipa”, SUA, Anul XXIV, mai 2014; http://www.clipa.com/a7934-Isabela-Vasiliu-Scraba-Eliade-si-detractorii-lui-sau-Rafuiala-oamenilor-de-r226-nd-cu-omul-superior.aspx ; sau https://fr.scribd.com/doc/225083365/IsabelaVasiliuScrabaEliadeDetractori ; o variantă mai elaborată din site-ul personal, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-EliadeDetractori4.htm .
11- Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala tăiristă inaugurată de Nae Ionescu, pe hîrtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 258/2013, 1-15 iunie 2013, pp.4-5; http://arhiva-romanilor.blogspot.ro/2013/07/isabela-vasiliu-scraba-ceva-despre.html ; sau http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Memorialistica2Tribuna258.htm .
12-Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50; http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm ; , sau varianta intitulată Wikipedia.ro citită printre rânduri; http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/ .
13-Isabela Vasiliu-Scraba, Răbdarea îngerească a lui Mircea Eliade cu Ioan Petru Culianu, psiho-sociolog al religiilor, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul VII, nr. 84, dec. 2008, p.3956; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/rabdareaEliade8.htm .
14-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moartea acestuia și la 30 de ani după moartea discipolului său, Sergiu Al-George, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10, octombrie 2011, p.6, 7, si 26; https://www.scribd.com/doc/167095578/IsabelaVasiliuScrabaEliadeSergiuAlGeorge : sau http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-11Precizari-Wendy_despreCulianu.htm .
15- Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, 16-28febr., nr. 251/2013, pp.20-21; sau http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa .
16- Isabela Vasiliu-Scraba, Academicianul M. Eliade și neo-iobăgia ideologică post-decembristă; pe hârtie în rev. „Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, Publicație semestrială, An XXIV, nr. 1 (46), iunie 2016, pp.92-96; on-line https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade; sau http://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliade .
17- Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica și dubla ei înfățișare, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000; http://www.worldcat.org/title/metafizica-lui-nae-ionescu-in-unica-si-in-dubla-ei-infatisare/oclc/48753439 .
18- Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topografie a prezentului, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2002; http://www.worldcat.org/search?q=Isabela+vasiliu-scraba&qt=owc_search .
19- Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade despre neo-platonismul din arta lui Camilian Demetrescu, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 264/2013, pp. 28-29, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Eliade10-Camilian.htm ; sau online în Revista „Agero” din Stuttgart; https://fr.scribd.com/doc/168929559/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCamilianDemetrescu .
20- Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați; în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.1 (110), ian. 2017, p.17; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/ .
21- Isabela Vasiliu-Scraba, La centenarul nașterii poetului Horia Stamatu: ciudățenii cripto-comuniste; on-line http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/La%20centenarul%20nasterii%20poetului%20Horia%20Stamatu%20de%20IVS.htm .
Cuvinte cheie:„ Isabela Vasiliu-Scraba”; „Mircea Eliade”; „istoria culturii românești”; „Academia Română”, „neoiobăgie ideologică”, „manipulare cripto-comunistă”, „Culianu”.
* Hillary W., doctorandă la Divinity School în 1986, este o autoare care singură n-a publicat nimic în domeniul istoriei religiilor. Fiind de vreo 22 de ani, Culianu (cu doctoratul de Stat luat în Franța pe 10 ianuarie 1987) a trecut-o din galanterie drept coautoare a micului Dicționar al religiilor alături de acad. Mircea Eliade. În 1990 acest dicționar a fost scos la Paris cu numele profesorului Mircea Eliade tipărit în caractere de trei ori mai mari decât numele necunoscutului I.P. Culianu, coautor și el, ca și Hillary, care, din cauza opoziției soției lui Mircea Eliade, nu a fost trecută pe coperta cărții. Christinel Eliade îl numise prin procură pe Culianu executor literar (cf. Liviu Bordas, Completări documentare la cap. „Reconstituiri”, din vol. Viorel Cernica (coord.), Studii de istorie a filozofiei românești. Vol. VIII, Mircea Vulcănescu, Ed. Academiei, București, 2012, p. 318), iar Culianu a convins-o să accepte să apară numele lui Mircea Eliade pe volumul german din 1991 scris de un colectiv de autori (fostul volum IV care nu mai avea colaboratorii care-i trimiseseră materialele lui Eliade, si după moartea acestuia le-au retras), volum IV prefațat de Culianu. Mentionările bibliografice ale micului Dicționar al religiilor îi plasează pe cei trei la același nivel, deși dicționarul a rezultat dintr-o atentă compilare a ideilor lui Eliade (Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu odată cu traducerea volumului: Mircea Eliade, Dictionnaire des Religions (Paris, 1990); http://www.scribd.com/doc/203248530/IsabelaVasiliuScrabaEliadeMicsorare1 .
Autoare: ISABELA VASILIU-SCRABA, http://www.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba
Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade/
ISABELA VASILIU-SCRABA 