IsabelaVS-EliadeDetractori4

IsabelaVS-EliadeDetractori4.rtf/11. XII. 2016/37449car./5077cuv.

Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau, Răfuiala oamenilor de rând cu omul superior

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadedetractori4/

Motto: «Eu nu sunt singurul român care urmărește munca Dvs. încununată mereu de roade bogate, de succese și de prețuiri meritate din plin. Sunt doar unul din cei mulți care ne bucurăm de activitatea Dvs…cu care cinstiți și aureolați numele țării al cărui fiu sunteți. Ne bucurăm că erudiția și știința Dvs. adaugă autoritate și prestigiu numelui de român» (1968, Ioan G. Coman, profesor de Patristică, fost deținut politic, scrisoare către Eliade).

 

Rezumat de idei: Analfabetismul pretenției de epurare a culturii comuniste de opera lui Mircea Eliade. Libertatea de a reproduce inepții odată cu debutul dictaturii comuniste și în pragul Centenarului nașterii lui Mircea Eliade. Eminescu despre adevărații creatori. „Numai prin experiența religioasă oamenii devin oameni” scria un filozof de Școală trăiristă (C-tin Noica). Iluzia progresului cultural în răfuiala inculților (Cătălin Avramescu și Ovidiu Șimonca) cu scrierile eliadești: Modelul „Wagner” din Faust-ul lui Goethe. „Înălțimile cerului”, simple obscurantisme pentru oficialii culturii dinainte și de după 1990.

 

Trăim într-o lume a tarabei în care orice incult, liber a reproduce inepțiile liderilor de opinie prefabricată, se vrea recunoscut drept autor al unor remarcabile originalități. Să vedem însă ce este cu libertatea de a reproduce inepții.

După a doua ciuntire a Regatului României (1), la vremea când se instaurase barbaria sovietică și când invadatorul n-a ezitat să distrugă volumul tipărit despre cultura românească (al cincilea din Enciclopedia României, coordonat de Mircea Vulcănescu și Dan Botta, vezi vol. D. Botta, Limite și alte eseuri, Ed. Crater, Bucuresti, 1996, prefață de Al. Paleologu, p. 359) scoțând totodată din circuit peste 8500 de titluri (marea majoritate a valorilor culturale din perioada interbelică, vezi Paul Caravia, Gândirea interzisă. Scrieri cenzurate. România 1945-1989, Ed. Enciclopedică, București, 2000), «libertatea de gândire» a însemnat (de pildă) repetarea ideii că Mircea Eliade trebuie neapărat scos din cultura românească. Noile generații au fost crescute, cum observa romancierul Eliade pe 17 oct. 1970, „cu proza și poezia produse în conformitate cu normele ocupantului” (scrisoare către Nelu Manzatti, în vol. M. Eliade, Europa, Asia, America…Corespondență. I-P, București, 2004, p.192).

Până în decembrie 1989 douăzecișișase de cărți scrise de Eliade fuseseră interzise de cenzura comunistă, printre ele figurând Le chamanisme, Gallimard, Paris, 1978, Giornale, Torino, 1973, Fragment d’un journal, Gallimard, Paris, 1977, Occultisme, sorcellerie et modes culturelles, Gallimard, 1978, Tratato de historia de las religiones, Mexico, 1975, Techniques du Yoga, Gallimard, 1975 (vezi P. Caravia, Gândirea interzisă, 2000, pp. 175-176). Lista alcătuită în toamna anului 1944 de un proletcultist (2) născut într-o familie evreiască (I. Vitner) pe tema scriitorilor «morți la 23 august1944» cuprinde, alături de Eliade și de Nae Ionescu (3) mai toate vârfurile spiritualității românești interbelice.

Libertatea de a repeta inepția scoaterii gândirii eliadești din patrimoniul cultural român si-a asumat-o mai apoi stalinistul N. Tertulian, scriind cu impertinență despre așa-zisa non-valoare a operelor lui Mircea Eliade. Nici comunistul Alexandru Mirodan, fugit ulterior peste graniță, nu s-a lăsat mai prejos: In articolul Ceva despre analfabetism („România literară”, 4 oct.1946), ținea să arate cât este el de alfabetizat și cum l-ar fi depășit (prin prostiile înșirate fără jenă) pe Mircea Eliade, faimosul istoric al religiilor care preda la Paris și căruia G. Scholem îi mărturisea la Ascona în 1950 că i-a citit toate scrierile, inclusiv lucrarea despre Yoga din 1936 (vezi Petru Ursache, Moștenirea lui Eliade, în „Origini/Romanian Roots”, nr.6-7-8/ 2008, p.73) .

Același tip de «libertate» l-am revăzut în 2006 la două vedete ale culturii cripto-comuniste de după 1990. Un modest recenzent (Ovidiu Șimonca) pentru care argumentarea după cerințele logicii este ceva cu totul străin și care foarte probabil n-a fost în stare să ducă la bun la sfârșit lectura niciunei cărți filozofice, deși la Universitatea din Iași a absolvit Filozofia, se întreba – cu-n scrâșnet abia camuflat – dacă «adulația» pentru opera științifică (4) a lui Mircea Eliade n-ar putea fi o «formă de castrare» (Ovidiu Șimonca în „Observatorul Cultural”, nr. 305/2006). Un altul (la fel de lipsit de idei personale) nota într-un articol din revista lui Pleșu că fostul suplinitor al profesorului Nae Ionescu fusese până la plecarea din țară un fel de nimeni: «Până în 1944 Mircea Eliade nu era decât autorul unei serii de cărticele descriptive și a câtorva romane care, așa cum admite chiar el, erau scrise pentru un public de domnișoare» (Cătălin Avramescu în „Dilema Veche” din 25 aug. 2006). Intr-o atare afirmație, partea de argumentare prin «așa cum admite chiar el» este nulă, întrucât scriitorii sînt extrem de rar mulțumiți de propriile opere. Interesant în cântărirea operei prin raportarea la autor este desigur un alt aspect, care nu putea fi pus în lumină de un om de rând, un Avramescu oarecare.

Pornind de la observația lui Aristotel după care cauza păstrează în sine un plus față de efectele ei, Mihai Eminescu meditează la creația artistică și la «cauza» ei, ajungând la concluzia că opera de artă ar fi o emanație parțială a comorilor spirituale definitorii pentru adevăratul artist: «Ce respect trebuie să avem așadar înaintea bogăției spirituale a lui Michel Angelo, Goethe, Beethoven ș. a., când ne gândim cât de însemnate sînt deja cele ce au dat la lumină, care nu reprezintă decât incomplet totalitatea spirituală a acelor oameni » scrie poetul (Eminescu, mss. 2290).

Dar să vedem ce este cu zisele «cărticele descriptive» publicate de cel considerat în perioada interbelică vârful unei generații de scriitori ale căror opere n-au putut fi (pentru vecie) înmormântate după 23 august 1944: Dan Botta, Nicolae Herescu, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, Sorin Pavel, Petre Tuțea, G. Racoveanu, Paul Sterian, Vasile Posteucă, Horia Stamatu, George Brătianu, Petru Comarnescu, Stelian Mateescu, Al. Ciorănescu, etc. După ocuparea țării, în teroarea ideologică și polițienească instalată atunci, Mircea Eliade a fost complet interzis. După un sfert de secol, când mediile academice occidentale nu mai pridideau a-l onora cu cele mai însemnate distincții (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade în diverse Wikipedii, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 269/2013, p.12; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ ), în cultura comunistă i-au fost acceptate cu greu o foarte mică parte din scrieri. Asemenea barbarie – vag spoită cu puținele editări sau re-editări de opere eliadești (când oficialii comuniști au refuzat constituirea unui FOND „ELIADE” din donația sa de carte) -, a ieșit de sub spoială după cinsprezece ani de cripto-comunism prin articolele lui Ovidiu Șimonca din „Observatorul Cultural” (nr. 305/2006) și ale lui Cătălin Avramescu din „Revista 22” (28febr.- 6martie 2006), din „Idei în dialog” ( aprilie 2006) si din „Dilema veche” (25 aug 2006), precum și prin organizarea la București – la douăzeci de ani de la moartea lui Eliade, si nu cu prilejul sărbătoririi centenarului nașterii «celui mai mare istoric al religiilor din sec.XX» (ceea ce ar fi însemnat o amânare cu vreo 3 luni) -, unui colocviu internațional cu o secțiune „Mircea Eliade”.

Manifestarea internațională din septembrie 2006 reunind referirile inchizitoriale întru desființarea operei unui savant care a dormit ani de zile 3 ore pe noapte (și care scria   si citea mai mult de 16 ore pe zi) a fost organizată de nepotul lui Leonte Răutu cu bani de la buget. Ea a oferit, fără nici un dubiu, modelul oficial de receptare a lui Eliade, neschimbat de zeci de ani, mai precis din anii când filozoful religiilor era condamnat în lipsă, alături de Eugen Ionescu sau de Cioran, prin mijlocirea instituirii retroactivității legilor.

În asemenea atmosferă cripto-comunistă, lui Cătălin Avramescu i s-a părut cât se poate de oportun să scrie în 2006 că Mircea Eliade ar fi fost „un mărunt aspirant pe scena culturală” (rev. „Idei în dialog”, aprilie 2006), după ce în Revista „22” i s-a năzărit să-l catalogheze pe „cel mai mare istoric al religiilor din secolul XX” drept „cercetător revendicativ și egolatru” (28 febr. –6 martie 2006). Din opera eliadescă interzisă de cenzura comunistă, Avramescu s-a găsit să desconsidere exact acele volume de eseuri   care lui Alexandru Paleologu (5) îi păruseră „formidabile”.

Iată „cărticelele descriptive” desconsiderate și de Cătălin Avramescu în 2006 (an în care președintele Băsescu a distribuit onoruri specialiștilor americani în Eliade): Solilocvii (1932), Oceanografie (1934), Alchimie asiatică (1935), Yoga (1936), Cosmologie si alchimie babiloniană (1937), cele trei volume ale revistei „Zamolxis”, Metalurgy, magic and Alchemy (1938), Fragmentarium (1939), Mitul reintegrării (1942), Insula lui Euthanasius (1943), Comentarii la legenda Meșterul Manole (1943), Os Romenos, latine do Oriente (1943) si Ensaios luso-romenos (1943).

Puse ceva mai limpede în pagină, lucrurile nu sînt tocmai favorabile celor care după 1990 n-au fost în stare să producă nimic pentru sporirea valorilor culturii românești, dar în schimb s-au găsit să-l judece pe Eliade și să-i minimalizeze scrieri dense de gândire filozofică, cu «libertatea» de a prelua neputințele ideatice ale proletcultiștilor trâmbițate prin cărți de necitit. Ambii jurnaliști au lăsat să se întrevadă în articolele lor nestrămutata dorință de a perpetua idiosincraziile lui Zigu Ornea, bătrânul dilematic de tristă amintire care, pe când avea 28 de ani, n-a ezitat să-i deschidă lui Noica porțile pușcăriei (5).

Spre a supraviețui căderii comunismului, una din formele pe care le-a îmbrăcat cenzura atotputernică înainte și după 1990 – prin menținerea monopolului asupra mass mediei și prin perpetuarea «hegemoniei establishmentului comunist» (6) în domeniul ideologiei -, a fost larga mediatizare (prin Editura «Fundația Culturală Română») a neadevărurilor istorice despre anii treizeci confecționate în 1995 de turnătorul Zigu Ornea (1930-2000), invocate obligatoriu în teze de doctorat sau în mass-media ori de câte ori este vorba de Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Horia Stamatu, Vintilă Horia, Cioran, Eugen Ionescu, etc.

Dacă în România orice incult a fost mereu încurajat să disprețuiască gândirea eliadescă la care nu are acces, nu e mai puțin adevărat că filozoful religiilor a avut în Occident cititori pe măsura sa. De pildă, când i-a apărut la Payot Tratatul de istoria religiilor (1949), unde religiozitatea fusese înfățișată ca o realitate originară, ireductibilă la formele sub care se manifestă, momentul a fost socotit ca „marcând o dată importantă în istoria științei religiilor” (J. Danielou). Pe lângă admirația suscitată de originala interpretare sacrală a hierofaniilor, lui Eliade i-au fost apreciate „cunoașterea extraordinar de largă a literaturii istorico-religioase și aleasa lui sensibilitate religioasă, dublată de un vizibil contact cu religiozitatea indiană” (R. Pettazzoni).

În 1979 cărțile științifice ale academicianului Eliade, ca și beletristica sa, ajunseseră a fi considerate „evenimente în gândirea Occidentului” (Jean Marie Le Clezio). Prin anii șaizeci, cititorilor săi din Occident nu le-a scăpat noutatea înterpretării lui Faust (prin ideea unei simpatii reciproce dintre Spiritul creator și spiritul negator) propusă în Méphistophélès et l’Androgyne (Paris, 1962), interpretare care adâncea o pespectivă schițată deja în Mitul reintegrării (București, 1943).

Dar dincolo de justa (în Occident) sau injusta apreciere a „îngemănării erudiției cu înțelegerea intuitivă a gândirii mistice” (Luc Guerin) din studiile lui Eliade, interesant ne pare însuși faptul că, în răfuiala unui incult oarecare cu un spirit superior, se poate întrezări „credința în progres” a omului de rând, croit pe calapodul personajului Wagner din Faust-ul lui Goethe.

Dispus a bate pasul pe loc prin lenea unei gândiri înclinată să preia și să ducă mai departe măruntele idei la care are acces, omul de rând crede în progres. El are alergie la genii, așezându-se pe sine mai presus decât oamenii mari ai trecutului, mândru de avantajul de a fi fost născut după ei. Personajul Wagner este prototipul celor vrăjiți de mitul progresului. Goethe știa bine că gândirea înaintașilor rămâne pentru mulți o carte “cu șapte peceți”. De aceea îl pune pe Faust (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Despre Faust-ul lui Nae Ionescu, în rev. „Cervantes”, Bucuresti, dec. 2012, pp.128-131, http://www.scribd.com/doc/176939301/Isabela-Vasiliu-Scraba-Despre-Faustul-lui-Nae-Ionescu-conferin%C5%A3%C4%83-de-la-Salonul-c%C4%83r%C5%A3ii-Hotel-Decebal-Bac%C4%83u-28-sept-2012 , sau înregistrarea video http://www.youtube.com/watch?v=we8dUIgk2ck a conferinței din 28 sept. 2012 de la Bacău) să-l ia peste picior pe Wagner care, crezând în progres, se credea la distanțe astrale de înțelepții de odinioară.

Aprofundând ideea inaccesibilității celor scrise de oamenii aleși, Goethe arată (celor ce au ochi de văzut) că transmiterea cunoașterii de-a lungul timpului devine problematică, scrierile fiind asemenea unor oglinzi. După efortul de citire nu se ajunge -cum cred cei naivi- la sensul intenționat de autor. Din oglinda cărții, cititorului mărunt nu-i va apărea nicând strălucitorul spirit ascuns între coperțile tomului ce a străbătut veacurile. Lui i se va arăta, ca-ntr-o oglindă, propriul chip: „Was ihr den Geist der Zeiten heisst,/ Das ist im Grund der Herren eigner Geist,/ In dem die Zeiten sich bespiegeln”. (Lucian Blaga : “Ce voi numiți al vremurilor duh/ E numai duhul dumneavoastră/ În care vremurile se-oglindesc”.

Goethe nu-i uită nici pe inculții la care oglindirea celor citite este atât de jalnic deformată, încât îți vine s-o iei la goană, după ce arunci o singură privire (“Da ist’s denn wahrlich oft ein Jammer! / Man läuft euch bei dem ersten Blick davon”).

Dar conversația lui Faust cu Wagner dezvăluie și felul cunoașterii pecetluite cu șapte peceți: “Puținii care au știut ceva și cari au fost destul de nebuni de nu și-au închis inima lor plină ci au dezvăluit prostimei gândul și vedeniile lor, au fost, de când lumea, răstigniți sau arși pe rug” (traducere de Iosif Nădejde, 1938, citită probabil de liceeanul Costache Oprișan, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Despre Anton Dumitriu ca interpret al cogito-ului cartezian, în rev. Tribuna, Cluj-Napoca, nr. 254/2013, p. 22, sau http://www.scribd.com/doc/173015860/Isabela-Vasiliu-Scraba-Despre-Anton-Dumitriu-ca-interpret-al-%E2%80%9CCogito%E2%80%9D-ului-cartezian ). Cum vedem, cunoașterea “pecetluită” ar fi cunoașterea filozofică (indicată prin numele filozofului Giordano Bruno, ars pe rug la Roma în 1600) si acea învățătură pe care a vrut să o împărtășească altora «Cel răstignit pe cruce».

După Eminescu, «poeții, filozofii unei națiuni presupun în cântec și cuget înălțimile cerului». Dar ce înseamnă într-o cultură disprețuitoare a operelor eliadești «înălțimile cerului» ? Nimic altceva decât «obscurantism» și «poncife misticoide» (Ovidiu Șimonca despre Eliade). În opiniile de împrumut ale lui Cătălin Avramescu – vedeta culturală care uită de ghilimelele când preia inepții „oficiale” -, a gândi la cele divine, echivalează cu «intenția declarată de a forța o întoarcere a culturii europene la păgânismul pre-creștin»     („Dilema veche” din 25 aug.2006).

Mircea Eliade era de părere că “Dumnezeu nu și-a întors dragostea de la om”. Doar oamenii îl lasă pe Dumnezeu singur. «Capacitatea omului de a fi liber și creator prin credință, dacă ar fi folosită, ar duce la veșnica reînoire a Cosmosului, la regenerarea tuturor făpturilor, adică la abolirea istoriei și la instaurarea timpului aceluia, (illud tempore), prorocit de Isaia »,   scria hermeneutul religiilor (vezi M. Eliade, Când omul era creator, în rev. „Indreptar”, München, martie 1950).

 

Note și comentarii marginale:

  1. Ne referim la a doua ciuntire a țării. Prima, cea din 1940 care a urmat înțelegerii între Hitler și Stalin a smuls din trupul României o jumătate de Ardeal, Cadrilaterul, Bucovina de Nord si Basarabia. În Jurnalul portughez, pe 2 iulie 1941 Mircea Eliade (consilier cultural la Legaţia Română din Portugalia) nota că “teroarea comunistă” ce a durat un singur an în Bucovina de Nord si în Basarabia s-a concretizat prin cca 400000 (patrusutedemii) de victime în rândul românilor. Dintre aceştia 75000 (şaptezecisicincidemii) au fost asasinaţi, 30000 (treizecidemii) de femei si fete (uneori chiar fetiţe de 10 ani) violate, 300000 (treisutedemii) de români deportaţi, 180000 case arse, 1250 de mânăstiri si biserici dinamitate (cf. Mircea Eliade, Jurnalul portughez şi alte scrieri, vol.I, Bucureşti, 2006; la reeditarea din 2010, fosta Editură a Partidului Comunist a cenzurat acest pasaj). A doua ciuntire, de după Yalta (7-11 febr. 1945) a răpit din nou Bucovina de Nord si Basarabia pe care românii le dobândiseră în războiul lor împotriva rușilor cotropitori care imediat după ocuparea provinciilor românești și-au început masacrele, distrugerile de case și biserici precum și deportările în Siberia pentru a dez-româniza teritoriile ocupate. După Raportul de la Helsinki din 1992, citat de Magda Ursache în „Bulevarde de cenzură”, în rândul românilor regimul comunist, impus de sovietici prin fraudarea alegerilor din 1946, ar fi făcut până în decembrie 1989 cca patru milioane de victime. Despre barbaria popoarelor puse pe cotropirea de noi teritorii, Mihai Eminescu scria la modul general că «în întunericul nedreptății și a barbariei, toate națiunile își sînt egale în abrutizare».
  2. vezi Marin Nițescu (1925-1989), Sub zodia proletcultismului, Bucuresti, 1995, p. 49.
  3. Fostul corespondent al ziarului „Cuvântul” (1938) care era în 1942 corespondent la Paris pentru „Koelnische Zeitung”, jurnalist german aflat în bune relații cu Rene Guenon, K. Schmidt, Paul Valery, J. Maritain, etc., afirmase „într-o adunare savantă că Nae Ionescu era cel mai profund european pe care l-a cunoscut secolul nostru” (Eliade către Noica, scrisoare din Lisabona, 22 febr. 1943, în rev. „Manuscriptum”, nr. 3-4/ 1990, pp.40-41). Proletcultiștii (si urmașii lor) au avut o specială respingere față de opera rămasă de la filozoful Nae Ionescu, publicată de discipolii săi. Chiar și în 2010 fosta editură Politică a Partidului Comunist publica o carte zisă „glumeață” în care Liviu Bordaș, – licențiat la Facultatea de Filozofie în 1994 cu o lucrare condusă de un istoric de artă mediatizat de televiziune înainte și după 1990,   repunea după 15 ani în circulație pseudo-descoperirea autoarei de poeme nerușinate care și-a primit replica la timpul cuvenit (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat. Nae Ionescu- Evelyn Underhill, Editura Fundației Ionel Perlea, Slobozia, 1995; https://www.scribd.com/document/134402379/IsabelaVasiliuScrabaNaePlatonPseudoDescoperire ; a se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu (Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, Anexa I: Sub pretextul unor zvonuri…, pp. 221-240; https://philpapers.org/rec/VASMLN ; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii lui: Țuțea, Cioran, Noica, M. Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, 2000; https://philpapers.org/archive/VASILR.pdf ).
  4. Lipsit de acces la lumea ideilor, sociologul Ovidiu Șimonca (n.1968) scrie despre Eliade în stilul vehement și obtuz al vremurilor cînd linia oficială era dictată de „sociologul” proletcultist Leonte Răutu, fost rector la Academia „Ștefan Gheorghiu”, supranumit „groparul culturii românești”. Șimonca preia în răbufniri inchizitoriale tot năduful torționarilor ce nu l-au putut băga pe Eliade în închisoare ca să împărtășească soarta lui Mircea Vulcănescu, de nenumărate ori bătut la sânge apoi ținut dezbrăcat la „Neagra” în întuneric si frig până și-a dat obștescul sfârșit (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa individualizării în personajul anchetatoarei din romanul eliadesc Pe Strada Mântuleasa, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 251 /2013, pp. 20-21, sau http://www.scribd.com/doc/221193220/Isabela-Vasiliu-Scraba-EliadeMantuleasa ). Neadevărurile (vehiculate în comunism pe seama lui Eliade) preluate de jurnalistul Simonca îi fac recenzia “stearpă si convențională”, aidoma stufosului dosar cu rezultatele cercetărilor lui Fl. Turcanu, dosar publicat în Germania la o editură de dreapta (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Românismul lui Mircea Eliade și „teroarea istoriei”, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10 /nr. 107, octombrie 2016, anul X, p. 13; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/romanismeliade/ ). În revista ”Convorbiri literare” din martie 2006 fizicianul Basarab Nicolescu laudă din cartea lui Țurcanu în special capitolul despre perioada Criterionului pe care eu îl criticasem în volumul (ce s-a putut citi pe internet din 2005): Isabela Vasiliu Scraba, Propedeutică la eternitate, Slobozia, 2004, pp. 91-99, sau http://www.scribd.com/doc/130854967/Isabela-Vasiliu-Scraba-AlxDragomir-propedeutica .
  5. Isabela Vasiliu-Scraba, Alexandru Paleologu (1919-2005), un căutător de întelepciune discret, în rev. „Arges”, Pitești, sept. 2005 şi în rev. „Contemporanul-Ideea Europeană”, ian. 2006; a se vedea și I. Vasiliu-Scraba, Faima domnului Alexandru Paleologu, în “România liberă”, București, 7 august 2001.
  6. vezi C. Noica în vizorul Securității, documente din Arhiva CNSAS publicate de rev. „Obsevatorul Cultural” nr. 20 (277) din 14-20 iulie 2005; Luciana Pop, Constantin Noica și criticii săi din Securitate, în “Ziua” din 31 martie 2007, precum si I. Spânu, Cine l-a turnat pe Noica la Securitate?, în «Ziua» din 7 aprilie 2007. Redactorul Zigu Orenstein/Ornea a dat pe ascuns Securității manuscrisul volumului «Fenomenologia spiritului de Hegel» istorisitã de Constantin Noica» pentru care Noica a fost arestat la 11 dec. 1958. Predat de Noica în 1957 unicei edituri de atunci (E.S.P.L.A.), manuscrisul a fost semnalat de Zigu Ornea unei „surse” a Securității, numită „Serban”, care l-a ștampilat drept «unul din cele mai periculoase materiale ideologice din țarã». Turnătoria redactorului apare consemnată odată cu sarcina trasată de Securitate „sursei” Serban (Pavel Apostol) ca, prin Orenstein, „până la data de 31 ianuarie 1958 să facă rost de întregul volum”. Așadar „sursa” Șerban i-a cerut redactorului de la ESPLA întregul manuscris, din care Orenstein îi dăduse pe ascuns doar o parte. Aceasta infirmă varianta după Orenstein ar fi fost trimis de Editură cu întregul manuscris la Pavel Apostol pentru referat. In Nota predată Securității când deținutul Constantin Noica era bătut cu sălbăticie de anchetatori, Pavel Apostol (sursa «Șerban») scrie că «existența lucrãrii i-a fost semnalată în 1957… de Orenstein, pe atunci redactor la ESPLA» care, la cererea sursei [Serban], «i-a predat o copie a lucrãrii» (14 mai 1959). Din „Nota luată [în mai 1959] la domiciliul agentului” Șerban (Pavel Apostol) mai aflăm că (după arestarea autorului Noica) redactorul turnător Z. Orenstein/Ornea a fost răsplătit cu funcția de «îndrumător» la Centrala librăriilor (vezi C. Noica în vizorul Securității, documente din Arhiva CNSAS publicate de rev. „Obsevatorul Cultural” nr. 20 (277) din 14-20 iulie 2005). Volumul Povestiri despre om, după o carte a lui Hegel, apărut la Cartea românească în 1980 reprezintă partea din manuscris care i-a fost restituită lui Noica prin anii șaptezeci de Securitate, parte cenzurată de toate referirile la om ca «ființă căutătoare de Dumnezeu» (p.106 din mss.) sau la religie ca «împlinire a spiritului» (ibid.), așadar o carte ciuntită de tot ce semnalase Pavel Apostol (sursa „Serban”) că ar fi fost «anticomunist și mistic» în manuscrisul obținut (până la 31 ian. 1958, conform dispoziției primite de la Securitate) de la Zigu Orenstein/Ornea. Manuscrisul pentru care Noica fusese arestat pe 8 dec. 1958, a fost publicat la Paris în 1962 pe când filozoful se afla în închisoare. Există si o traducere în engleză a cărții, făcută de Ion Podea, profesor de istorie si redactor la BBC. Tot atunci fostul asistent al lui Blaga, Zevedei Barbu (profesor universitar la Glasgow), împreună cu Mabel, soția istoricului Grigore Nandriș (fratele Aniței Nandriș-Cudla, autoarea extraordinarului volum memorialistic 20 de ani în Siberia), au lucrat la traducerea Jurnalului de idei (1944), ultima carte publicată de Noica la vremea libertății de gândire care făcuse posibile atâtea capodopere de gând românesc.
  7. Ion Varlam, Pseudo-România: Conspirarea deconspirării, Editura Vog, Bucuresti, 2004.

 

 

REPERE BIBLIOGAFICE

 

1-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arherul istoric întrupat de Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6; o primă variantă publicată în rev. „Conta”, Piatra Neamț, nr. 10/2012, pp.126-131; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm .

 

 

2-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moarte și la 20 de ani după moartea discipolului său, Sergiu Al-George, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10, octombrie 2011, p.6, 7, si 26, online la http://www.scribd.com/doc/167095578/Isabela-Vasiliu-Scraba-In-%C5%A3ara-lui-Mircea-Eliade-la-25-de-ani-de-la-moartea-acestuia-%C5%9Fi-la-30-de-ani-dup%C4%83-moartea-discipolului-s%C4%83u-Sergiu-Al-Georg e ; sau   URL http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-11Precizari-Wendy_despreCulianu.htm . Iată și o impresie de lectură: „Am citit articolul într-o revistă, foarte bun și cu junghiuri pentru împricinați” (Ion Filipciuc, 14.XI.2011).

 

3-Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, 16-28febr., nr. 251/2013, pp.20-21; o variantă și în rev. „Discobolul”, Alba Iulia, Anul XVI, Nr. 184-185-186, apr.-mai-iunie 2013, pp.167-174; http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa .

 

4-Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/noaptea-de-sanziene/ ; extrase în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011, http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46 .

 

5-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al inchiziției comuniste, pe hârtie fagmente au apărut în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 269/2013, p.12; extrase au fost publicate pe hârtie și în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.11 (84), noiembrie 2014 (anul VIII), p.12 și p.22; URL https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ .

 

6-Isabela Vasiliu-Scraba, Un al patrulea volum de Istoria credințelor si ratatele colaborări ale lui Eliade cu I.P. Culianu, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul IX (XLIV), Nr.4 (322), aprilie 2009, p. 22, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/Culianu_in_colab3.htm .

 

7- Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36, https://fr.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade ; si în „Revista Română”, Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17, http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf .

 

8-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade într-o colaborare cu bucluc, în rev. „Poesis”, Satu Mare, ian.-martie 2010, pp. 74-78, sau https://fr.scribd.com/doc/188003307/IsabelaVScrabaEliadeCuliBeletristica si în rev. „Jurnalul literar”, București, ian.- martie 2010, si în rev. „Agero”, Stuttgard, octombrie 2013; http://www.scribd.com/doc/164688906/Isabela-Vasiliu-Scraba-Mircea-Eliade-intr-o-colaborare-cu-bucluc . Eseul este citat și în vol.: Stan V. Cristea, Constantin Noica. Repere Biobibliografice, ed. II-a, RCR Editorial, București, 2011, p.421.

 

9-Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu prin felurite tertipuri, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 266/2013, pp. 7-8 si nr. 267/ 2013, pp. 5-6, octombrie, sau https://fr.scribd.com/doc/179318328/IsabelaVScrabaMicsorareEliadeGonflareCulianu .

 

10-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau Răfuiala oamenilor de rând cu omul superior, extrase publicate pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.4, aprilie 2014, p.15 sau https://fr.scribd.com/doc/225083365/IsabelaVasiliuScrabaEliadeDetractori .

 

11-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade despre neo-platonismul din arta lui Camilian Demetrescu, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 264/2013, pp. 28-29, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Eliade10-Camilian.htm ; sau online în Revista „Agero” din Stuttgart, https://fr.scribd.com/doc/168929559/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCamilianDemetrescu   .

 

12-Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma Arsenie Boca/ Părăian după modelul Noica/ Liicean’ și Eliade/ Culian’, extrase publicate pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10 (83), octombrie 2014 (anul VIII), p.18; on-line în revista canadiană http://www.alternativaonline.ca/IVS1501.html .

 

13-Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleșu- despre unul autentic: Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15ian., nr. 272/2014, pp.15-16; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/ .

 

14-Isabela Vasiliu-Scraba, Sfârșitul lui Noica și sfârșitul comunismului, în „Jurnalul literar”, București, anul XX, 19-24, oct.-dec. 2009, p. 6; text citat în lucrarea de doctorat susținută la Univ. Suceava de Dorin Popescu (Noica, bătălia continuă, 2013) ; https://blogideologic.wordpress.com/2013/06/01/isabela-vasiliu-scraba-sfarsitul-lui-constantin-noica/ ; si http://www.isabelavs.go.ro/Articole/NoicaSfarsit4.htm – împreună cu primul volum despre filozofia lui Noica apărut în 1992 (Isabela Vasiliu-Scraba, Filozofia lui Noica, între fantasmă și luciditate, Slobozia, 1992) și alături de multe alte studii despre Noica ale Isabelei Vasiliu-Scraba -, studiul mai este menționat în bibliografia exegezei lui Noica alcătuită de Titus Lateș pentru vol.: Studii de istoria filozofiei românești. Vol. V, Centenar CONSTANTIN NOICA, Ed. Academiei Române, 2009, pp.603-632.

 

15-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari din cultura noastră la 25 de ani de la moarte; https://www.scribd.com/doc/170647767/IsabelaVasiliuScrabaNoicaOameniMici; studiile, articolele și comunicările științifice pe teme de filozofie, istorie culturală și intelectuală publicate de Isabela Vasiliu-Scraba apar citate în periodice academice, în actele unor colocvii și în teze de doctorat susținute în România și în stăinătate (vezi, de ex., Actele Colocviului internațional „Limbă. Cultură. Civilizație”, Craiova, 20-22 sept. 2012 în Annals of the Univ. of Craiova, Anul VIII, Nr. 1/ 2012, Editura Universității Craiova, 2012; în anul 2014 în Anglia, scrierile despre Noica ale Isabelei Vasiliu-Scraba au fost menționate în lucrarea de doctorat de la Univ. of Nottingham (Boicu, Filip Sebastian, Cultural discourses…).

 

16-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și Mircea Vulcănescu, în „Asachi”, Piatra Neamț, anul 12, nr.188, oct.2004, p.1,3; semnalat de Titus Lateș în vol.: Studii de istorie a filozofiei românești. MIRCEA VULCĂNESCU,vol.VIII, Ed. Academiei Române, București, 2012, p.299.

 

17-Isabela Vasiliu-Scraba, Acad. M. Eliade și neoiobăgia ideologică post-decembristă: în rev. „Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, Publicație semestrială, An XXIV, nr. 1 (46), iunie 2016, pp.92-96; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade /.

 

18-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade şi Culianu în universul minciunii post-decembriste, în rev. „Origini/Romanian Roots”, vol XIII, Număr „Mircea Eliade”, No.6-7-8/ 132-133-134, June-July-August 2008, p.113-118; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/CulianuEliade2008.htm .

 

19-Isabela Vasiliu-Scraba, Lichidarea lui Eliade prin tertipuri, în “Oglinda literară”, Anul VII, nr.88, aprilie 2009, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/BiobibliografiaCulianu6.htm .

 

20-Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala tăiristă inaugurată de Nae Ionescu, pe hîrtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 258/2013, 1-15 iunie 2013, pp.4-5, sau http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Memorialistica2Tribuna258.htm .

 

21-Isabela Vasiliu-Scraba, Abuz de imaginație: În strictă perspectivă istorică despre „prizonieratul” lui Eliade în istorie, în rev. „Argeș”, Pitești, An IV (XL), Nr. 10 (280), octombrie, 2005, p.9; https://www.scribd.com/doc/188004488/IsabelaVScrabaEliadeTurcanu ; articol semnalat în vol.: Mircea Eliade, Bibliografie, 1999-2007, vol. IV, Criterion Publishing, 2007, p.205 (alte semnalări ale scrierilor Isabelei Vasiliu-Scraba la p. 117, 144, 155, 156, 203, 205, 320).

 

22-Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50; http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm .

 

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est: extrase publicate pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.4 (101), aprilie 2016 (anul X), p14; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/ .

 

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Românismul lui Mircea Eliade și „teroarea istoriei”, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10 (107), octombrie 2016 (anul X), p13; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/romanismeliade/ .

 

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Cu Mircea Eliade în Europa, publicat în formă cenzurată în rev. „Viața Românească”, Anul XCII, mai-iunie 1997, Nr. 5-6, pp.156-158; cuprins în volumul: I. Vasiliu-Scraba, Atena lui Kefalos, Ed. Star Tipp, Slobozia, 1997, ISBN 973-98247-6-5, pp. 112-119; https://www.scribd.com/doc/177406639/IsabelaVScrabaAtenaKefalos .

 

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, La rencontre des cultures dans la litterature europeennee contemporaine, în „Revue Roumaine”, nr. 360/ 1998 și în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Anul VIII, Nr. 115, sept. 1998, pp.10-11; cuprins în vol. I. Vasiliu-Scraba, Configurații noetice la Platon și la Eminescu, Ed. Star Tipp, Slobozia, 1998, ISBN 973-98981-0-6, pp. 152-160; https://www.scribd.com/document/130397690/IsabelaVasiliuScrabaPlatonEminescu .

 

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, O nevinovată eroare a lui Mircea Eliade și nebănuitele ei urmări, în volumul: I. Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica și în dubla ei înfățișare, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, ISBN 973-8134-06-4, pp. 7-16; https://www.scribd.com/document/132110995/IsabelaVasiliuScrabaNaeMetafizica . Fiind primul studiu dedicat filozofiei naeionesciene, volumul este citat în multe dintre tezele de doctorat despre Nae Ionescu sau despre Mircea Eliade, subiecte admise în universitățile românești în exclusivitate după căderea comunismului. Iată și o impresie de lectură: „Îmi place și ce și cum scrieți. Decis, energic, profund, cu acces la mister și la substanță” (poetul Eugen Dorcescu, 13 ian. 2016).

 

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu și asistentul său, Mircea Eliade, în „Convorbiri literare”, Iași, Anul CXXXV, Serie nouă, nr.2 (62), februarie 2001, p.39 și în nr. 3 (63), martie 2001, p.31; eseul dezvoltă conținutul conferinței: Un doctorat mai puțin obișnuit (Mircea Eliade) ținută pe 15 martie 2000 la Ambasada Indiei din București; textul este cuprins în volumul bilingv român-englez: I. Vasiliu-Scraba, In labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi : Petre Țuțea, Cioran, Noica, M. Eliade, M. Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, ISBN 973-8134-05-6, pp. 93-109 și în engleză pp.214-224; https://www.scribd.com/document/153762785/IsabelaVasiliuScrabaNaeDiscipoli .

 

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, „Cu Mircea Eliade poți vorbi orice” (Horia Stanca), în volumul: I. Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topografie a prezentului, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2002, pp.145-164; https://www.scribd.com/document/130732402/IsabelaVasiliuScrabaContextualizari .

 

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, „Jurnale spirituale” din tinerețea lui Mircea Eliade, în vol. Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate, Ed. Star Tipp, 2004, ISBN 973-8134-16-1, pp.79-90; https://www.scribd.com/document/130854967/IsabelaVasiliuScrabaAlexDragomirPropedeutica .

 

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Platon la doi foști discipoli ai Profesorului Nae Ionescu: Mircea Vulcănescu șI Mircea Eliade, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul X, nr 11 (108), noiembrie 2016, p.18; https://isabelavs2.wordpress.com/vulceliadeplaton/ .

 

Cuvinte cheie: „filozofie”; „Mircea Eliade” ; „filozoful Nae Ionescu” ; „Isabela Vasiliu-Scraba” ; „Goethe”; „cenzură comunistă”.

 Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba (vezi fișa scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba din Wikipedia.ro înainte de vandalizare de către administratorul MyComp; http://www.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba ).

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadedetractori4/

Advertisements