IsabelaVS-Nae-metafizica2 / 20 nov.2019/ 27970 car.
Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica ființei în viziunea lui Nae Ionescu
Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/nae-metafizica2/
Motto: „Filozofia nu e meșteșug, ci o chemare. Ea are, fără îndoială, o anumită tehnică, un aparat de lucru mai mult sau mai puțin determinat, care se poate învăța și care trebuie învățat” (Nae Ionescu, Funcția epistemologică a iubirii, prelegere inaugurală, oct. 1919).
Nae Ionescu spunea studenților pe 13 ianuarie 1937 că metafizica se face uneori numai din necesități polemice, într-o situare critică față de un oarecare sistem metafizic. Pentru a intra însă în domeniul metafizicii fără intenții polemice, așadar pentru a da curs unei necesități lăuntrice de formulare conceptuală a unor experiențe metafizice, trebuie făcut un examen critic al “posibilităților de lucru”, ceea ce duce către acceptarea câtorva postulate fundamentale. Primul ar fi că prin cunoașterea metafizică nu are loc “un act de înregistrare”, ci un act de “identificare” a subiectului metafizic cu obiectul cunoașterii metafizice. Un alt mod de exprimare a acestui adevăr fundamental, pe care Nae Ionescu l-a invocat în mai toate cursurile sale, ar fi “nu știu ceea ce văd ci văd ceea ce știu”. La cursul de metafizică din 1928-1929, Nae Ionescu vorbise de “transformarea noastră în însuși obiectul de cunoscut”, precizînd că la mijloc este “un fel de fuziune, de contopire”. De aici și concluzia că existența care ne depășește poate fi “trăită”, în sensul “depășirii noastre pe linia trăirii” (sfîrșitul celei de-a XI-a prelegeri despre cunoașterea imediată ).
Intâiul postulat s-ar constitui ca o veritabilă axă a întregii probleme de cunoaștere metafizică observa Nae Ionescu pentru care iubirea mistică era ea însăși o formă de cunoaștere (vezi prelegerea inaugurală din oct. 1919). La cursul de filozofia religiei din 1924-1925, amintind de criza anti-intelectualistă a filozofiei, Nae Ionescu preciza că nu se simte solidar cu ea, întrucât, chiar atunci când experiența metafizică “prinde din realitate lucruri ce stau ceva mai adînc decât pînă unde poate pătrunde rațiunea”, ea trebuie să fie replămădită în elemente ale rațiunii pentru a fi dată ca atare celorlalți (vezi prima prelegere). La câțiva ani după Conciliul Vatican II, teologul Hans Urs von Balthasar îi spunea scriitorului Vintilă Horia că la baza crizei creștinismului ar sta dezinteresul pentru viața mistică (contemplativă) și devalorizarea teologiei moderne, eșuate în raționalism. Autorul cărții „Glaubhaft ist nur Liebe/ Seul amour est digne de foi” (1963/ 1965) adăugase că raționalismul înspăimântător al metodelor critico-istorice a tăiat toate drumurile către înțelegerea Evangheliilor cauzând o adevărată „scleroză”: „Habia escleroris en la teologia, una especie de racionalismo espantoso. Y nada de amor.” (Vintilă Horia, Viaje a los centros de la tierra, ed. II-a, Barcelona, 1976, p. 115; ed. I-a 1971). Chiar documentele Conciliului, în loc să indice o întoarcere spre nucleul esențial al creștinismului care este viața contemplativă, au sfârșit „prin a realiza ceea ce se chiamă o ieșire spre lume.” (Hans Urs von Balthasar în vol.: Vintilă Horia, Călătorie la centrele pământului. Anchetă asupra stării actuale a gândirii, artelor și științelor, București, Ed. Art, 2015, traducere românească de Sanda Popescu Duma, p.108). „Aggiornamento tendria que significar volver a entrar en si mismo. Los documentos del Concilio se han olvidado de este centro esencial que es la vida mistica contemplativa” (Hans Urs von Balthasar).
Al doilea postulat fundamental ar fi acela al “participării”. Prin participare, experiența metafizică se dezvăluie a fi un act “bipolar”. Participarea presupune doi termeni: subiectul metafizic și ceva de natură obiectivă, care transcede omul. Ea implică păstrarea distincției (și a ierarhiei) dintre subiectul participant și obiectul cunoșterii metafizice la care el participă. Postulatul participării înlătură presupoziția monopolarității, de caracter pur imanent care duce la un panteism ce se dispensează de orice transcendență. Monopolaritatea este o “absurditate care egalează pur și simplu idealismul absolut în materie de cunoaștere”(vezi prelegerea a III-a în vol.: Nae Ionescu, Filozofia religiei. 1924-1925).
Al treilea postulat pornește de la constatarea lipsei de sens a divizării metafizicii într-o știință a „obiectului” și alta a „actului” metafizic. Cunoșterea metafizică fiind “act de identificare” a subiectului cu obiectul, împărțirea metafizicii în “știință a actului” și în “știință a obiectului experienței metafizice”, devine cumva de prisos. Ar rămîne de cercetat “actul de identificare a subiectului cu obiectul”, adică însăși experiența metafizică, respectiv “mijloacele prin care eu ajung la experiența mea”, considerîndu-le “obiecte ale experienței mele” (vezi Nae Ionescu, Tratat de metafizică. 1936-1937, București, Ed. Roza Vânturilor, 1999, p.31). În repetate rînduri, Nae Ionescu va sublinia latura personală a experienței metafizice, considerarea ei “întrucât este experiența mea” (Op. Cit., p.37), într-o lume în care însăși contingența realității indică existența transcendenței. Or, numai prin presupunerea lumii transcendenței se poate iniția cercetarea pornind de la subiect metafizic.
În cea de-a treia prelegere a cursului din 1936-1937 (Op. Cit., p. 40), inițiatorul Școlii trăiriste observase că în antichitate metafizica se ocupa cu problema “existenței”. Așadar nu cu problema “ființei” cum greșit apare în traducerile comuniste din Platon și în alte traduceri românești*. Să vedem însă ce precizări mai aduce Nae Ionescu în legătură cu “existența”. Anticii, în scrierile lor metafizice, considerau că “existența” este “ceva care se comportă, într-un anumit fel, în lumea din afară de mine” (p.40). Față de “existența” astfel înțeleasă, “ființa nu privește propriu-zis existența unui ceva“, ci “privește o unitate“. Această unitate își capătă “configurația” împărtășindu-se de la altceva care o depășește: Existența este “ceva care se adaugă” ființei fără să-i îmbogățească prin nimic conținutul.
În sensul cel mai larg, observă Nae Ionescu, “ființa” este “subiect”. El definește astfel “ființa” prin funcțiunea pe care ea o capătă în perspectiva unei metafizici a ființei. Din cadrul astfel conturat al “metafizicii ființei”, de la sine înțeleasă devine abandonarea oricăror interese cu privire la “ceea ce este”, în esența ei, “ființa”. Demnă de interes rămîne doar “comportarea” ființei ca subiect metafizic, respectiv cercetarea “felurilor de a fi” ale ființei ca subiect metafizic în raport cu “ceva căruia îi aparține”.
În istoria spiritualității umane, modelul unei astfel de cercetări Nae Ionescu știa bine că se află la filozofii greci. În felul său pe jumătate glumeț, pe jumătate serios, Nae Ionescu le spunea studenților săi: grecii, neavînd ce face, au gândit tot ce se putea gândi. Este de-a dreptul uimitoare perfecta orientare în istoria filozofiei pe care Nae Ionescu o dovedește cu prilejul cercetării “felurilor de a fi” ale ființei care participă la altceva, luînd ființă prin însăși această participare.
Într-adevăr, cea mai completă și sistematică cercetare a unei asemenea probleme se găsește în dialogul platonic Parmenide, pe care Nae Ionescu nu-l citează. După opinia noastră, nici nu era nevoie să-l citeze, din moment ce el gândise (cu mintea lui strălucită) problema pe care, spre confirmarea celor gândite de el, a verificat-o recitind exact acel pasaj din dialogul Parmenide pe care nu l-ar fi nimerit, în modul infailibil în care l-a nimerit, dacă n-ar fi avut deja gândite problemele conținute în el. Mai mult încă, nicăieri, în nenumăratele scrieri despre filozofia platonică pe care le-am consultat vreo doisprezece ani, nu am mai întîlnit o atât de subtilă înțelegere a lui Platon, deși majoritatea celor care s-au ocupat de dialogul Parmenide au zăbovit cu predilecție asupra “exercițiului dialectic”, scriind mai apoi fel și fel de năzdrăvănii. În legătură cu Platon, povestind cum a decurs un examen cu Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu consemnează o părere a lui Nae Ionescu, de care toți comentatorii dispuși a reține din întreg dialogul Parmenide numai exercițiul dialectic s-ar arăta scandalizați:”momentul dialectic precede cunoașterea prin participație”**.
In amitirile sale redactate probabil la vremea războiului când se constituise Asociația „Nae Ionescu” si se publicau primele volume de opere naeionesciene, Mircea Vulcănescu a găsit demnă de consemnat opinia fostului său profesor despre imposibilitatea ca un filozof să împrumute cele gândite de un alt filozof. Într-atât îi părea de caracteristică inițiatorului unicei școli de filozofie de la noi. “Fiecare om e singur cu gândul lui”- considera Nae Ionescu. “Filozofii își împrumută unul altuia numai vocabularul, de cele mai multe ori, răstălmăcindu-l și pe acesta.” (vezi Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, așa cum l-am cunoscut, București, 1992, p. 25).
Așadar nu numai că gândea singur, dar în plus Nae Ionescu face dovada că îl înțelegea foarte bine pe Platon. Numai astfel se poate explica cum de i-au căzut ochii pe ipoteza a șasea din partea de exercițiu dialectic, și nu pe una care îi precede sau succede, dintre toate cele nouă ipoteze asupra Unului expuse de Platon în enigmaticul său dialog Parmenide. Ce scrie Platon în ipoteza a șasea? Scrie că dacă Unu nu este, el este și nu este. Ce au tot scris comentatorii, luîndu-se unul după altul și neînțelegând nici un moment la ce se referă Platon? Ei au scris că Platon fie se joacă, fie ajunge ilicit la concluzia la care ajunge. Nae Ionescu, pentru că gândise și el aceeași situație, și mai ales pentru că știa la ce se referă filozoful grec, va spune, la rîndul său: „dacă ființa nu este, ea este și nu este”. Ființa este subiect, gândea Nae Ionescu, este ceva despre care se poate vorbi, chiar și numai atunci când spunem că există sau spunem că nu există. Spunînd că există, noi înțelegem subiectul în cauză ca suport al unui anumit fel de întîmplări: “ceva există atunci când acest ceva suportă altceva” (v. Nae Ionescu, Tratat de metafizică.1936-1937, București, 1999, p. 41).
Metafizica, în opinia lui Nae Ionescu, (și nu doar a lui!), este preocupare cu lumea de dincolo. Punînd problema limitelor, Nae Ionescu deosebise “lumea de dincolo” și “lumea de dincoace”. Diferența dintre cele două o trasase la cursul de metafizică din 1928-1929, cursul său despre cunoașterea imediată. El spusese atunci că “există o viață obișnuită și o realitate obișnuită, însă există și o viață mai adîncă, neobișnuită, în sufletul nostru, și o realitate mai adîncă, necunoscută în mod obișnuit”. În “pătura” obișnuitului sensibil se mișcă “conștiința noastră zilnică, logica noastră, ideile noastre de toate zilele”. “Pătura neobișnuitului” poate fi desemnată ca “lume de dincolo” întrucât ea este o realitate obiectivă din afară de noi. Într-o înspirată formulare, Nae Ionescu a zis într-una din prelegerile ultimului său curs din 1936-1937 că metafizica se ocupă cu “dușii de pe lume” ( op. cit., p.125).
Așadar subiectul metafizic, ființa de care se ocupă metafizica ființei va trebui să fie și suport al unor întîmplări prin care, într-un fel, ființa “nu este”, pierde (în anumite ocazii) contactul cu timpul de aici, sau, ca să spunem așa, trece într-un alt tărâm. Trecerea în “alt tărâm”, observă Nae Ionescu, nu se face însă “prin suspendarea timpului, ci prin depășirea lui”. La obiecția că s-ar putea să fi fost cazuri de “anormalitate”, Nae Ionescu răspunde, așa cum s-a mai răspuns de câte ori s-a pus această problemă: sunt fapte istorice, care, din moment ce există, nu numai că sunt normale, dar prin însăși existența lor nu au nevoie de nici o justificare, așa cum nimic din ceea ce există nu mai are nevoie de justificarea faptului că există. Dimpotrivă, aceste fapte istorice reprezintă dovada că “există în spiritul omenesc, ca o componentă normală a lui – evident, lucrînd cu o intensitate deosebită, o dată mai mare, altă dată mai mică -, și această funcțiune metafizică” (op. cit., p. 84).
Iată cum ajunge Nae Ionescu la concluzia după care dacă ființa nu este, ea este și nu este. Atunci când spunem despre ceva că nu există, făcând din acest “ceva” obiect al unei afirmații, îl diferențiem de altceva. Așadar primul lucru pe care îl sesizăm în legătură cu el este că “asupra acestui ceva eu pot să fac afirmații”. La mijloc este un subiect, este “ceva” cunoscut în măsura în care știm că se află într-o relație univocă față de celelalte, diferite de subiectul în cauză. Fiindcă nu altele sunt diferite de el, nu despre altele se spune că ar fi diferite, ci despre “acest ceva” se spune că este diferit de altele.
Subiectul este “ceva la care altceva se raportează (…) De îndată ce despre ceva care nu există eu pot să afirm că nu există, însemnează că totuși există într-un oarecare fel pentru mine, de îndată ce eu fac afirmații asupra lui. Nu se poate face nici un fel de afirmație asupra a ceva care nu există” (Tratat de metafizică, 1936-1937, p. 41). Nae Ionescu mai face o ingenioasă observație: “neființa există întru atât întrucât se opune (…) categoriei globale de ființă (…) Vedeți, ființă are plural: ființe; neființă n-are plural, nu se poate spune neființe” (Ibid., p. 46).
Observăm grija cu care Nae Ionescu se ferește de a desemna acel “altceva” care se raportează la subiectul metafizic drept “obiect”. Acel “altceva” este ceva care, pentru subiect, nu există și există în același timp, fără ca prin aceasta să poată fi considerat “neființă”. Cum nu ne-am propus să-l secondăm pe Nae Ionescu foarte îndeaproape, vom menționa doar acele coordonate ale metafizicii ființei care ne pot duce către înțelegerea ansamblului viziunii sale, trecând peste cele spuse despre “eul” considerat un “element ultim”, ca existență cunoscătoare ce-și raportează lumea ca obiect, deosebit de “eul” privit ca o existență “trăind” între alte existențe. Vom reține doar faptul că Nae Ionescu nu consideră “eul în raport cu procesul de cunoaștere, ci în el însuși”(Ibid., p. 59). Vom trece și peste cele spuse despre felurile de existență care conferă omogenitate experienței, dar nu fără a menționa că în opinia lui Nae Ionescu “experiența (…) transcede eul, depășește eul” ceea ce pune în evidență caracterul nejustificat al aspectului imanent pe care l-ar căpăta realitatea dacă ea ar fi raportată la “eu” ca element ultim. Fiindcă, spune Nae Ionescu “dincolo de trăirea existenței noastre nu este nimic omenesc și nici dincoace de această trăire” (Ibid. p. 89).
Inițiatorul Școlii trăiriste nu ostenește a repeta studenților că “eul” conștiinței cunoscătoare nu este nici “element ultim”, nici izolat, ci el se află într-un raport de participare. La modul cel mai general, transcendența s-ar defini ca o condiție a existenței, iar prin aceasta și a experienței. Numai că transcendența nu este doar atât, fiind, înainte de toate, în ea însăși. Nae Ionescu oferă următoarea definiție a transcendenței: “tot ceea ce este dincolo de această realitate a experienței mele se numește transcendență. Cea mai simplă și cea mai largă definiție a metafizicii este transcendența. Între altele, pentru simplul motiv că transcendența și metafizica sunt unul și același lucru” (Ibid., p 78). Metafizica însă nu există în ea însăși. Ea există, constată Nae Ionescu, fiindcă ne este de folos, fiindcă răspunde unei necesități a spiritului omenesc pe care timpul nu o poate lichida, chiar dacă sunt și epoci în care “necesitatea metafizică este foarte scoborîtă”. Ea nu poate în nici un caz dispărea, deoarece este “o constantă a spiritului omenesc”. Astfel încât, prin această constantă a spiritului omenesc, rezultă și îndreptățirea existenței transcendenței, dacă nu din alt motiv, “cel puțin ca obiect al necesității noastre metafizice” (N. Ionescu, Tratat de metafizică, 1936 -1937, p. 87; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Concepte cheie la Nae Ionescu, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul XII, nr.7-8/ 128-129, iulie-august 2018, p.16 și p.18; https://www.youtube.com/watch?v=mSeT2GW_5so&t=1026s ).
——-
*La capitolul al doilea al cărții noastre Despre Existență, Ființă și Esență (București, 1996) am semnalat frecventele confuzii de termeni care se fac între “ființă” și “existență” în traducerile românești din scrierile aristotelice și în traducerile comentariilor Sfîntului Toma în marginea acestor scrieri, cum ar fi de pildă „De ente et essentia”. Cu acea ocazie am menționat că fostul student al lui Nae Ionescu, logicianul Anton Dumitriu (cel care i-a urmat la catedra de Istoria Logicii) a tradus corect titlul micii scrieri tomiste prin „Despre existență și esență”. La filozoful trăirist C-tin. Noica se poate însă constata folosirea indistincă a celor doi termeni. Explicația o oferă tendința lui Noica de a îngloba într-o viziune personală ținînd de filozofia spiritului diverși gânditori din istoria filozofiei (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Filozofia lui Noica, între fantasmă și luciditate, Slobozia, 1992).
**vezi Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, așa cum l-am cunoscut, București, 1992, ediție îngrijită de Alexandru Badea, p. 34, precum și capitolul „Despre preludii și mai ales despre rolul de preludiu al exercițiului dialectic din Parmenidele lui Platon” din vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Mistica platonică a participării la divina lume a Ideilor, Slobozia, 1999, pp. 255-268.
REPERE BIBLIOGRAFICE
1- Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu despre spiritualitatea românească interbelică, în rev. „Origini/Romanian Roots”, vol.VII, No. 7-8/73-74, July-August 2003, în Supliment Mircea Vulcănescu, p. I.
2- Isabela Vasiliu-Scraba, Concepte cheie la Nae Ionescu, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul XII, nr.7-8/ 128-129, iulie-august 2018, p.16 și p.18; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/concepte-cheie-la-nae-ionescu/ .
3- Isabela Vasiliu-Scraba, Faust în interpretarea lui Nae Ionescu, în rev. „Jurnalul literar”, București, Serie nouă, an XVI, nr. 20-24, nov.-dec., 2005, p.6-7; conferință la Muzeul „Șuțu” din București, 16 martie 2006.
4- Isabela Vasiliu-Scraba, Inefabila Metafizică, Slobozia, 1993; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/inefabila.pdf .
5- Isabela Vasiliu-Scraba, Constante ale manipulării în bio-bibliografia lui Mircea Vulcănescu, în rev. Arges, Pitești, Anul VI (XLI) nr. 6, iunie 2006.
6- Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala trăiristă inițiată de Nae Ionescu, pe hîrtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 258/2013, 1-15 iunie 2013, pp.4-5, https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-memorialistica2tribuna258/ ; sau din rev. „Alternativa”, Canada, http://www.alternativaonline.ca/IVS1307.html .
7- Isabela Vasiliu-Scraba, Căderea în cosmos (II). Semnificaţia ontologic-metafizică a principiului creştin al iubirii, pe hârtie în rev. “Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 141, nov. 2000, pp. 6-7.
8- Isabela Vasiliu-Scraba, Căderea în cosmos (III). Deosebirea, cu valenţe mitice, dintre două atitudini în faţa vieţii. Partea I-a în rev. “Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 142, dec. 2000, 6-7, Partea II-a, în nr. 143, ian. 2001, p. 7.
9- Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu și Vasile Băncilă, sau, In lumea cea trecătoare nu există perfecțiune , pe hârtie în rev. „Convorbiri literare”, Iași: https://www.scribd.com/doc/190102734/IsabelaVScrabaNaeBancila?irgwc=1&content=10079&campaign=Skimbit%2C%20Ltd.&ad_group=&keyword=ft750noi&source=impactradius&medium=affiliate ; varianta englezească: https://www.academia.edu/27127487/Isabela_Vasiliu-Scraba_THERE_IS_NO_PERFECTION_IN_THIS_TRANSITORY_WORLD .
10-Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/ ; sau fragmentul intitulat Wikipedia.ro citită printre rânduri: http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/ .
11- Isabela Vasiliu-Scraba, O inedită perspectivă asupra timpului (Nae Ionescu), în rev. “Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 135, mai 2000, p. 7.
12- Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu şi Constantin Noica. Partea întîi, în rev. “Asachi”, Piatra Neamț, nr.136, iunie 2000, p. 9-10. Partea II-a, în nr. 137, iulie 2000, p.12.
13- Isabela Vasiliu-Scraba, Unitatea fiinţei. Un obscur pasaj din discursul platonic asupra «unului» şi consideraţiile lui Nae Ionescu despre «nimic», pe hârtie în rev. “Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 138, august 2000, p. 5-6.
14- Isabela Vasiliu-Scraba, Acad. M. Eliade și neo-iobăgia ideologică post-decembristă; pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.3 (100)/2016, p.14 ; on line https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade/ .
15- Isabela Vasiliu-Scraba, Căderea în cosmos (I). Robia identităţii EU=EU şi cunoaşterea izvorâtă din iubire. Partea I-a, în rev. “Asachi”, Piatra Neamț, Anul IX, nr. 139, sept. 2000, p. 5-6; Partea a II-a, în nr. 140, oct. 2000, p.5.
16- Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2002, ISBN 973-8134-24-2; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/contextualizari.pdf ; vezi și: http://www.worldcat.org/search?q=Isabela+vasiliu-scraba&qt=owc_search .
17- Isabela Vasiliu-Scraba, Mistica Platonică a participării la divina lume a Ideilor, Ed. Star-Tipp, Slobozia, 1999; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/mistica.pdf .
18- Isabela Vasiliu-Scraba, Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica; pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.4 (67), 2013, pp.16- 17; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-himera2scoalapaltinis10/ ;fragmentar on-line: http://www.omniscop.ro/himera-discipolatului-de-la-paltinis-pretext-de-fina-ironie-din-partea-lui-noica/ .
19- Isabela Vasiliu-Scraba, Himera „Școlii de la Păltiniș”, ironizată de Noica; pe hârtie în rev. Acolada, nr.2 (65), febr. 2013, p.16 si p.22; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/himera1scoalapaltinis9/ ; sau fragmentar on-line https://blogideologic.wordpress.com/2013/04/08/isabela-vasiliu-scraba-himera-discipolatului-de-la-paltinis/ .
20- Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj la Păltinișul lui Noica ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/pelerinaj-noica/ .
21- Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica și dubla ei înfățișare, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000, ISBN 973-8134-06-4; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/metafizicanae.pdf; vezi și: https://philpapers.org/rec/VASMLN ; a se vedea și http://www.worldcat.org/title/metafizica-lui-nae-ionescu-in-unica-si-in-dubla-ei-infatisare/oclc/48753439 .
22- Isabela Vasiliu-Scraba, „Orice mare inteligență basculează între filozofie și religie”, sau, Nae Ionescu și Petre Țuțea, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 296/2015, și nr. 304/2015 ; fragmentar on-line în rev. „Clipa”, California, SUA, dec. 2014 http://www.clipa.com/a12740-ORICE-MARE-INTELIGENTA-BASCULEAZA-206-NTRE-RELIGIE-SI-FILOZOFIE-Petre-Tutea.aspx ; vezi: https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-tuteanae/ .
23- Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor.Nae Ionescu prin discipolii săi : Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000, ISBN 973-8134-05-6; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/isabelavasiliuscrabanaediscipoli.pdf; vezi si: https://philpapers.org/archive/VASILR.pdf .
24-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari ai culturii noastre la 25 de ani de la moarte; pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, Anul VI, nr. 2 (52), febr. 2012, p.19; http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre-la-25-de-ani-de-la-moarte/ .
25- Isabela Vasiliu-Scraba, Filozofia lui Noica – între fantasmă si luciditate, Slobozia, 1992; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/isabelavscrabanoicafantasmaluciditate.pdf ; vezi si: https://philpapers.org/rec/VASFLC .
26- Isabela Vasiliu-Scraba, Atena lui Kefalos (Eseuri), Ed. Star-Tipp, Slobozia, 1997 ; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/isabelavscrabaatenakefalos.pdf .
27- Isabela Vasiliu-Scraba, Configuraţii noetice la Platon şi la Eminescu, Ed. Star-Tipp, Slobozia, 1998; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/configuratii.pdf .
28- Isabela Vasiliu-Scraba, Filosofie acroamatică la Platon, Ed. Star-Tipp, Slobozia, 1997; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/isabelavasiliuscrabaplatonacroamatica.pdf .
29- Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate, Ed. Star-Tipp, Slobozia, 2004, ISBN 973-8134-16-1; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/propedeutica.pdf .
30- Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”: Virgil Ciomoș, Timp și eternitate, București, 2000, pe hârtie în rev.„Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.295/ 2014, pp.19-20; în rev. „Clipa”, SUA, dec. 2014 ; http://www.clipa.com/print_a12738-O-carte-premiata-sub-socul-sperieturii-cu-termeni-grecesti%E2%80%9D.aspx .
31- Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și postcomuniste, în „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr.282/2014, pp.23-25 ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/ .
32- Isabela Vasiliu-Scraba, Despre Existenţă, Fiinţă şi Esenţă, Ed. Mirisa, București, 1996, https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/isabelavasiliuscrabaexistentafiintaesenta.pdf .
33-Isabela Vasiliu-Scraba, Deschiderea cerurilor într-un mit platonic și în „Miorița”/ The Opening of the Skies in a Platonic Myth and in „Mioritza” Ballad, Slobozia, 2004, ISBN 973-8134-25-0; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/isabelavscrabadeschcerplatonmioric89ba.pdf .
34- Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu despre „superbia animi”, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul X, nr 6 (103), iunie 2016, p. 10; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-creatiune/ .
35- Isabela Vasiliu-Scraba, Monada fără ferestre a incompetenței unui editor al lui Nae Ionescu, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul XIII, nr 11 (144) noiembrie 2019 si nr. 12 (145), decembrie 2019.
36- Isabela Vasiliu-Scraba, Platon la doi foști discipoli ai Profesorului Nae Ionescu: Mircea Vulcănescu șI Mircea Eliade, pe hârtie în „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, nr.342/ 2016, p.10 și p.31; https://isabelavs2.wordpress.com/vulceliadeplaton/ .
37- Isabela Vasiliu-Scraba, O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat. Lucrurile și Ideile platonice, Slobozia, Ed. Fundației „Ionel Perlea”, 1995; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2018/09/134402379-isabelavasiliuscrabanaeplatonpseudodescoperire.pdf .
38- Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36, si în „Revista Română”, Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17, http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf .
39- Isabela Vasiliu-Scraba, „Tăcerea descriptivă” a filozofului Nae Ionescu; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-vulcannae10-mantuirea/
.
Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba (https://isabelavs2.files.wordpress.com/2014/12/fisa-din-wikipedia-ro.pdf )
Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/nae-metafizica2/
Cuvinte cheie: Filozofie creștină — Platon — Nae Ionescu – metafizică –Isabela Vasiliu-Scraba — Mircea Vulcănescu – filozofie naeionesciană cenzurată în comunism.
Impresii de lectură :
„Stimata Doamna Vasiliu Scraba, Va multumesc pentru briliantele studii si articole pe care mi le trimiteti. Mereu solid documentate, cu o logica imbatabila si cu argumente construite sistematic si fara drept de apel…. Sunteti o prezenta providentiala in peisajul filosofiei si culturii romane de azi. Sa va dea Dumnezeu sanatate” (Prof. Univ. Dr. Theodor Damian, S.U.A.).
ISABELA VASILIU-SCRABA 