SUB PRETEXTUL UNOR ZVONURI…

Isabela Vasiliu-Scraba

SUB PRETEXTUL UNOR ZVONURI…

“Acum se urmărește distrugerea sistemtică a spiritului care a luat trup printre noi (….). Se retează, brutal și cu fierăstrăul toate valorile, pentru ca urmașii noștri să nu mai găsească nici

un sprijin spiritual și nici un temei de mîndrie nicăieri și în nimic

  1. Blaga, Luntrea lui Caron, 1990, p. 302.

În revista condusă de dl Nicolae Manolescu, fervent admirator (și susținător) al prestațiilor “filosofice” ale d-nei Marta Petreu, în decembrie 1994 a apărut un articol intitulat bombastic: “Istoria unui plagiat: Nae Ionescu – Evelyn Underhill (1).

Înainte de a intra în miezul acestei “istorii”, se cuvine a observa ciudata postură în care s-a pus d-na Marta Petreu scriind respectivul articol. Pentru că d-na Marta Petreu multora le-a părut a fi, pînă la acea dată, îngrijitoarea operei filosofice a lui Nae Ionescu.

În 1994 tocmai publicase o a doua ediție a cursului de filosofia religiei, ținut de Nae Ionescu în anul universitar 1924-1925 (2).

Oricum, este din cale afără de curios, pentru că ține de o moralitate absolut nemaivăzută, pe de-o parte, să faci bani pe seama geniului unui filosof de marcă al culturii românești, tipărind, în 1993 pentru prima dată în volum, cursul litografiat în 1925, într-o ediție rapid epuizată, urmată de o a doua ediție, în 1994, și ea pe sfîrșite.

Iar, pe de altă parte, să militezi activ și eficient pentru denigrarea celui care-ți înviorează vînzările de carte la Biblioteca Apostrof, adăugînd la volumul cumpărat de cei dornici să-l citească pe Nae Ionescu, după 50 de ani de interdicție, o “Cronologie” scrisă în stilul cel mai calomnios posibil, și, pe deasupra, publicînd pseudo-descoperiri de pseudo-plagiate.

D-na Marta Petreu prezintă așa-zisa “istorie” a plagiatului după Evelyn Underhill nu cum s-ar aștepta orice cititor, ca o înlănțuire de fapte în timp, ci ca o înlănțuire de zvonuri: ea a aflat de la Georgeta Dimisianu, care a aflat de la Georgeta Mircea Cancicov, care (la rîndul ei) a aflat de la Cella Delavrancea, care știa de la Nae, că acesta “și-a luat tipologia pelerinului din cartea unei englezoaice” (“Rom. Lit.”, p. 17).

O astfel de prezentare a “istoriei” vom vedea că nu a fost aleasă întîmplător, căci numai în forma aceasta d-na Marta Petreu putea să-și camufleze autenticul ei plagiat. Să se bucure singură de laurii așa -zisei sale “descoperiri”.

De altfel, colportarea de zvonuri este o ispită destul de mare pentru autoarea articolului din “România Literară“. Fiindcă același procedeu se remarcă și în scrierea purtînd amprenta ei personală, în “Cronologia(3) adăugată la sfîrșitul volumului cuprinzînd Prelegerile de filosofia religiei ținute de Nae Ionescu în 1924-1925.

Cronologia“, asezonată de d-na Marta Petreu, este formulată astfel încît cititorul – interesat să vadă cum a decurs, în linii mari, istoria vieții lui Nae Ionescu – , să nu rateze cu nici un preț ocazia de a-și face despre Nae Ionescu o părere cît mai proastă.

De pildă, să și-l reprezinte după imaginea unui infractor de drept comun. Sau aceea a unui meschin arivist cam fără noroc la titluri universitare, ale cărui prelegeri, “de obscuritate maximă“, ar fi denotat un stil “căznit” și cu “poticneli“.

Așadar, în d-na Marta Petreu abordează metoda colportorilor de zvonuri, înveșmîntîndu-și astfel informațiile: “zvonuri insistente din epocă spun că…” (v. Nae Ionescu, Prelegeri de filosofia religiei, Biblioteca Apostrof, 1994, p. 216), “se pare că scurtele perioade de tăcere sunt cumpărate de Ministerul de interne ” (op. cit., p.223), “automobilul (..) și cuter-ul par a fi răsplata Regelui pentru bunele lui servicii” , “discipolii și prietenii în această vreme îl bîrfesc fără milă – dar numai între ei ” (op. cit., p. 236).

Dar la data cînd redacta “Cronologia“, d-na Marta Petreu nu făcuse încă glorioasa “ei” descoperire, căci nimic n-ar fi reținut-o să o treacă, între atîtea, și pe aceasta.

Așadar, din gură în gură ajunsese și la d-na Marta Petreu zvonul că Nae Ionescu “a luat tipologia pelerinului din cartea unei englezoaice“. În articolul din “România Literară” nu precizează “cînd” i-a spus Georgeta Dimisianu ce i-a spus Georgeta Mircea Cancicov ș.a.m.d. Descoperirea acestui lucru va fi contribuția noastră personală la cercetarea științifică a problemei.

Odată ce aflase zvonul, d-nei Marta Petreu nu i-a mai rămas decît să descopere numele englezoaicei și titlul cărții. Și le-a descoperit! Fără să amintească vreo sursă, d-na Marta Petreu îl lasă pe cititor să priceapă că nu se ocupă numai de comercializarea gîndirii lui Nae Ionescu, nu scrie numai poezii sau articole de reviste, ci, peste toate acestea, are și foarte elevate lecturi: cînd nu citește cărți de psihanaliză, citește cărți de mistică. Ea o citește înainte de culcare pe Eveyn, cu tratatul ei de Mysticism. A study in the Nature and Defelopment of Man’s Spiritual Consciousness (1911). Într-un moment crucial al vieții sale, a citit ea și cursul de metafizică din 1928-1929 a lui Nae Ionescu.

Și, ca o fericită încununare cu succes a spinoasei cercetări ce-am întreprins cu privire la data cînd a aflat d-na Marta Petreu de englezoaică, putem spune cu siguranță că abia în 1994 a ajuns la urechea ei zvonul cu pricina. Doar atunci, mai precis, după ce publicase (la editura sa) o-a doua ediție a Prelegerilor de filosofia religiei ținute de Nae Ionescu.

Așadar numai și numai atunci, dintr-o pură întîmplare, d-na Marta Petreu a ajuns să citească (în englezește) cele peste 600 de pagini ale cărții Evelynei, și să descopere, absolut singură și printr-un merit cu totul personal, o suspectă asemănare între cele spuse de Nae Ionescu la cursul de metafizică din 1928-1929 și cele scrise de Evelyn.

Apoi a identificat cu sîrg asemănarea, și A DECIS că este rezultatul unui plagiat. Așa AU DECIS și cei care au citit articolul d-nei Marta Petreu și l-au băgat în revistă, să fie cadou și de Crăciun, și de Anul Nou pentru cititori.

Totuși, măcar cei de la revistă ar fi putut să observe că atunci cînd Nae Ionescu spune că “întrebuințează o formulă care nu este a lui“, chiar dacă nu citează pe nimeni, el nu poate fi acuzat că pretinde a spune lucruri originale, care-i aparțin.

Iar pentru asta nu era nevoie să se canonească să citească întreg articolul d-nei Marta Petreu. Puteau citi doar un sfert. Fiindcă asemenea afimație se lasă lesne remarcată chiar din al doilea citat “demascator”, extras din prelegerile ținute de Nae Ionescu în 1928-1929.

Iată ce transcrie d-na Marta Petreu  că spunea Nae Ionescu: “Dacă ar fi să întrebuințez o formulă care nu este a mea, pentru a deosebi magic și mistic, aș spune că magia ia și mistica dă” (v. Nae Ionescu, Metafizica.1928-1929, prelegerea a XVI-a). Acest pasaj, citat de d-na Marta Petreu spre dovedirea așa-zisului plagiat, este pus în paralel cu următorul: “Diferența fundamentală dintre ele este următoarea: magia dorește să obțină, mistica dorește să dea – două atitudini nemuritoare și antagoniste…” (Evelyn Underhill).

Asemănarea este, într-adevăr, evidentă. Numai “plagiatul” NU ESTE EVIDENT DE LOC. Fiindcă Nae Ionescu avertizase auditoriul că nu spune lucruri gîndite de el. Doar d-na Marta Petreu nu avertizează cititorii cînd preia de la alții.

Nimeni nu și-o poate închipui pe d-na Marta Petreu, asistentă la Universitatea din Cluj, că nu s-a dus pe la Bibliotecă și, pregătindu-se a scrie “Cronologia“, nu s-a uitat prin bibliografia de specialitate, extrem de sărăcăcioasă la capitolul <<scrieri despre>> Nae Ionescu. Și chiar nimeni nu crede că nu a consultat Istoria filosofiei românești, și că nu i-au căzut ochii pe afirmația autorului, despre “împrumutul tăinuit de Nae Ionescu” (v. Ghe. Cazan, Istoria filosofiei românești, 1984, p. 313). Mai ales că și dl Ghe. Cazan și d-na Marta Petreu au citat în mod ciudat aceeași frază a lui Nae Ionescu, în care le explica studenților că nu a venit la curs pentru că nu avea ce să le spună. Fraza, bucuros transcrisă de amîndoi, a fost înțeleasă de ambii la fel, cu bine cunoscuta obediență față de “cei de sus” pentru care excluderea lui Nae Ionescu din cultura română a fost (și rămîne) un imperativ major.

De altfel, toate comentariile d-nei Marta Petreu la adresa lui Nae Ionescu, făcute la modul general sau cu ocazia discutării fragmentelor puse în paralel, păstrează un vizibil aer de familie cu tot ce s-a mai scris despre Nae Ionescu în perioada comunistă. La fel și “Cronologia“.

Un lucru însă trebuie să devină limpede pentru oricine: d-na Marta Petreu nu plagiază. Singură a descoperit și numele englezoaicei, și titlul cărții. Nae Ionescu “plagiază” (4). Ce dacă el mărturisește că nu-i aparțin cele spuse? Tot “plagiază”, pentru că atunci cînd povestește ceva spus de altul, povestirea lui seamănă chiar cu ce a spus altul. Cu nimic altceva. Leit. Toată lumea a văzut cît de bine seamănă. D-na Marta Petreu le-a deschis ochii. Pentru că ea e pasionată de tratate de mistică și singură, numai de la un zvon despre o englezoaică oarecare, a găsit-o -infailibil- pe “acea” englezoaică. Numai ea sesizează de la o poștă cînd e vorba de un plagiat. Prin forțe proprii; era să scriem prin plagiate proprii!

Acuma nu-i mai puțin adevărat că oricine se află cu treabă în domeniul filosofiei a aflat de prestigioasa revistă scoasă de Lucian Blaga la Sibiu între 1943 și 1944 (5). Precis că de revista “Saeculum” știe și d-na Marta Petreu. Doar ține cursuri de filosofie românească la Universitatea din Cluj.

Nu vrem totuși să spunem că ar fi aflat de traducerea nemțească a cărții de mistică citită de Nae Ionescu din recenzia lui Barbu Zevedei, apărută în revista lui Blaga.

Nu-i frumos să-i punem la îndoială buna credință cînd scrie doar despre un oarecare zvon ce a ajuns-o și pe ea.

După ce singură a identificat-o pe englezoaică, d-na Marta Petreu a tradus, tot singură, titlul cărții lui Evelyn. Din engleză în germană.

Mai greu i-a fost cu găsirea anului de publicare a traducerii nemțești. Fiind vorba de 1928, anul traducerii nu era trecut în cartea apărută în 1911, pe care ea o citise din pură pasiune pentru mistică.

Dar s-a descurcat. Binișor. Să nu-și închipuie cineva că a depistat anul traducerii germane în revista “Saeculum“. Ar fi dovada unui plagiat. Or, toată lumea știe, din articolul d-nei Marta Petreu, cine pe cine plagiază. Să nu creăm confuzii!

Pentru cititorii interesați de recenzia din revista de acum jumătate de secol, pe care a scris-o simpatizantul comunist de atunci, plecat apoi în țara Evelynei, dăm mai jos un fragment:

Ținem să remarcăm însă un lucru , cu toate rezevele pe care le pretinde o bună intențiune. TIPURILE MISTICE NU POT FI LUATE CA O CONTRIBUȚIE PERSONALĂ a lui Nae Ionescu. Cartea lui Evelyn Underhill intitulată “Mystik” a cărei ediție germană am consultat-o, cuprinde exact acele trei tipuri: al pelerinului, al mirelui și sfîntului. În capitolul VI, “Mystik und Symbolik” pot fi urmărite anumite lucruri paralele. Bunăoară exemplificările (pelerinul Parsiphal -exemple din Dante, etc.,). De asemenea caracterizările ce se aduc iubirii. Este de notat că această carte, apărută în limba engleză în 1911, este socotită nu numai în lumea anglo-saxonă ca o lucrare de bază asupra misticii, dar și în restul lumii civilizate. În limba germană a apărut în anul 1928, tocmai anul în care Nae Ionescu își ținea cursul despre metafizică. Aducem acest lucru la cunoștință, NU FIINDCĂ AM AVEA DE SPUS CEVA LUI NAE IONESCU, CI EDITORILOR (6). Într-un curs, în fața studenților, se poate trece cu vederea un izvor folosit. La curs se urmărește înțelegerea unei probleme, în prima linie. Cînd se trece la tipar, lucrurile se schimbă. Poate ar fi fost bine ca această carte să fi fost numită. Desigur Nae Ionescu ar fi făcut-o, dacă Și-ar fi editat cursurile.” (v. Zevedei Barbu, rev. “Saeculum”, iul.-aug., 1943, p. 83).

Se observă cum cele publicate în revista “Saeculum” respiră un aer de normaliate, deși Zevedei Barbu strecoară germenul îndoielii. Să-l fructifice cine dorește. S-a și găsit cine. DAR NICI UN MOMENT ZEVEDEI BARBU NU VORBEȘTE DE VREUN PLAGIAT. Aici se cerea o contribuție “originală”.

E drept că nici Barbu Zevedei NU A ȚINUT CU TOT DINADINSUL SĂ VADĂ ÎN CURSUL LUI NAE IONESCU PROPOZIȚIILE ÎN CARE PROFESORUL SPUNEA STUDENȚILOR CĂ NU LE SPUNE NOUTĂȚI.

Altminteri, ar fi citat (probabil) din prelegerea unde vine vorba de tipul pelerinului, al mirelui și al sfîntului următoarea indicație:

DE ALTFEL, TEORIA ACEASTA A TIPURILOR ESTE CEVA MAI VECHE” (v. Nae Ionescu, Metafizica. 1928-1929, prelegerea XX).

Nici d-na Marta Petreu nu a văzut indicația. Ea a avut orbul găinilor, pentru că a remarcat doar fraza imediat următoare:

Eu -spune Nae Ionescu -, am căutat să o aplic în tot domeniul filosofiei și cred că în bună parte mi-a dat, mie cel puțin, rezultate satisfăcătoare” (ibid.).

Ceea ce impresionează în articolul d-nei Marta Petreu publicat în “România Literară” nu este numai faptul că își permite să-l facă pe Nae Ionescu “Mitică-filosof”, sau tonul nepotrivit, cît volumul de muncă zadarnică pentru a controla pe Nae Ionescu dacă povestește fidel cînd spune că povestește ceva ce nu-i aparține. La fel, orbirea cu care se face vinovată de plagiat, încercînd -fără succes-, să identifice un așa-zis “plagiat”.

Cu toate acestea, sperăm ca deziluzia pseudo-descoperirii unui pseudo-plagiat să nu-i stingă arzătoarea pasiune pentru mistică. Și să ajungem să citim tratatul Evelynei, promis să apară la “Biblioteca Apostrof”. Dar fără “identificări” (7). Și nici cu vreo “Cronologie”…

 

NOTE ȘI COMENTARII MARGINALE

 

  1. v. Marta Petreu, “Istoria unui plagiat: Nae Ionescu – Evelyn Underhill“, în revista “România Literară”, nr. 49-50 din 21-31 dec. 1994, p. 16-17. Afirmam că dl Nicolae Manolescu este nu numai un fervent admirator al prestațiilor “filosofice” ale d-nei Marta Petreu, ci și un constant susținător, gîndindu-ne totodată la articolul pe care i l-a publicat mai apoi, despre un așa-zis “plagiat” al lui Blaga. Evident, tot din Evelyn Underhill, deoarece cartea acesteia se pare că este singura pe care a citit-o d-na Marta Petreu.
  2. v. Nae Ionescu, Prelegeri de filosofia religiei (1924-1925), ediție îngrijită, cronologie, notă asupra ediției și indice de Marta Petreu, Editura “Biblioteca Apostrof“, Cluj, ediția a II-a, revăzută, 1994.
  3. v. Marta Petreu, Cronologie, în vol. Nae Ionescu, Prelegeri de filosofia religiei,.Editura “Biblioteca Apostrof“, Cluj, ediția a II-a, revăzută, 1994, p. 211-243.
  4. După cei cinzeci de ani de regim comunist, ravagiile decapitării spirituale a României au mers mult mai departe decît și-ar fi putut imagina și cele mai pesimiste spirite. O ilustrare perfectă o constituie însăși supra-realista discuție în jurul așa-zisului “plagiat” al lui Nae Ionescu, la care au participat nume dintre cele mai mediatizate ale culturii comuniste. Acuzatorii lui Nae Ionescu, mereu aceiași si repetînd, sine die, un refren neschimbat, fără să sesizeze nimic în neregulă, după acuzația că Nae Ionescu ar fi lipsit de “operă filosofică”, nu uită să adauge și acuzația de “plagiat”. Unui om normal de inteligent asocierea celor două acuzații ar trebui să-i apară ca fiind de domeniul absurdului. Ei bine, nu-i așa.

În 1995, dl Nicolae Manolescu, de pildă, credea ferm că Nae Ionescu este vinovat de “transcrierea fără ghilimele a unor fraze” (v. N. Manolescu, “În jurul unui plagiat“, în rev. “România Literară“, nr. 6, 22-28 febr. 1995, p.1). Numai că, așternînd în fuga condeiului aceste rînduri, “în jurul unui plagiat”, dl Manolescu uitase să-și pună întrebarea: “unde a transcris, fără ghilimele, Nae Ionescu respectivele fraze?

În ce ne privește, n-am putea răspunde la această întrebare. Și nici nu credem că cineva ar putea răspunde. Pentru simplul motiv că Nae Ionescu nu a “transcris” nici măcar o un rînd din opera sa filosofică constituită din cele 12 volume cuprinzînd cursurile sale care au fost stenografiate și apoi litografiate de alții.

Dar să vedem ce “hrană spirituală” oferă cititorilor revista d-lui Nicolae Manolescu în anul 2000, la zece ani după violentul deces al realismului socialist. În  “România Literară” din 8-17 martie 2000, dl Z. Ornea scrie negru pe alb că  “…Nae Ionescu n-are operă filosofică scrisă, dacă exceptăm articolele pe teme filosofice din Cuvântul și Predania și teza de doctorat, și ea postum publicată” (v. Z. Ornea, “Un curs de filosofie“, în rev. “România literară“, nr. 9 din 8-17 martie 2000, p. 9).

Apoi, i se pare foarte normal să constate cum atenta studiere a unei opere filosofice “inexistente” a produs “dezvăluiri de plagiat incontestabil“(ibid.). Ceea ce ține, fără doar și poate, de domeniul supra-realismului post-socialist.

  1. După Dictatul de la Viena, din 1940, cînd România a fost silită să cedeze Ardealul de Nord, sub amenințarea invadării armate a întregului său teritoriu, Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj, unde Lucian Blaga era profesor, s-a refugiat la Sibiu. Mutat prin forța împrejurărilor la Sibiu, filosoful Lucian Blaga a scos aici revista “Saeculum“, pentru ca, după retrocedarea teritoriului românesc, să revină la Cluj, odată cu mutarea Universității.
  2. Zevedei Barbu precizează, așa cum ușor se poate observa, că eventualele reproșuri pentru lipsa unor indicații bibliografice s-ar putea aduce numai editorilor, nu și lui Nae Ionescu.

Opinia sa este perfect justificată. Cu atît mai mult cu cît, în acest sens, chiar se crease un precedent. Dacă cititorul are curiozitatea să se uite în cursul litografiat de istoria metafizicii, ținut de Nae Ionescu în 1930-1931, el poate remarca prezența indicațiilor bibliografice, în care apar nume de autori care nu figurează în cuprinsul prelegerilor ținute de Nae Ionescu.

De pildă, la p. 85, Nae Ionescu menționează teoria numită “Weltschmerz”, fără să spună cine o susține. Editorul cursului litografiat în 1931, Dumitru Cristian Amzăr completează în subsolul paginii că teoria aceasta a fost susținută de J. B. Meyer, în cartea sa Weltelend und Weltschmerz (1872) și de J. Rehmke, în Philosophie des Weltschmerzes (1878).

Or, la cursul de metafizică din 1928-1929 nu lipsesc obișnuitele indicații ale lui Nae Ionescu, prin care editorii puteau identifica ușor cartea Evelynei trecînd-o în niște eventuale note bibliografice, alături de celelalte cărți pe care s-ar fi ostenit să le identifice.

Pentru cursul de istoria metafizicii din 1930-1931, D.C. Amzăr, după cea de-a noua prelegere, trece, pe lîngă altele, și o carte care, la acea vreme, era relativ recent apărută:  G. Misch, Der Weg in die Philosophie (1926). Această lucrare nu fusese indicată – nici măcar aluziv – de Nae Ionescu. Editorul însă a crezut necesar să o treacă la bibliografie pentru că, foarte probabil, fusese consultată de Nae Ionescu.

De aici se vede cîtă dreptate avea Barbu Zevedei să susțină că lipsa bibliografiei nu se poate reproșa decît editorilor cursului de metafizică din 1928-1929, care nu s-au mai ostenit, precum se ostenise D. C. Amzăr, editorul cursului de istoria metafizicii din 1930-1931, să precizeze în subsolul paginii care sunt autorii și cărțile la care se referise Nae Ionescu la curs, pornind de la acele vagi indicații date de Nae Ionescu în timpul prelegerilor.

Dar, dacă ne gîndim la ce ediție mizerabilă a oferit cititorilor d-na Marta Petreu cînd a “îngrijit” cursul de filosofia religiei ținut de Nae Ionescu în 1924-1925, putem măcar să apreciem acuratețea îngrijirii cursului de metafizică din 1928-1929, chiar lipsit de indicații bibliografice așa cum este el.

Pentru că pe atunci cînd Constantin Floru, Mircea Vulcănescu și C-tin Noica se ocupau de publicarea cursurilor lui Nae Ionescu, vremurile erau cum nu se poate mai vitrege, iar cei trei împrăștiați în diferite locuri, ca pe vreme de război: C-tin Floru concentrat în comandamentul Gării Buzău și Mircea Vulcănescu, concentrat în București, la Minister.

Într-o scrisoare din 1942, anul cînd s-a publicat cursul de metafizică ținut de Nae Ionescu în 1928-1929, C-tin. Noica era cu soția sa la Sinaia, și îi scria lui Mircea Vulcănescu într-o scrisoare în 12 ian. 1942 că el, personal, stă “în București numai pentru Asociația Nae” (v. rev. “Manuscriptum, nr.1-2 / 1996, p.229). La Sinaia, după cum îi spunea d-lui Gabriel Liiceanu, Noica tradusese în acea perioadă opt romane polițiste pentru editura Herz (v. G. Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș, Ed. Cartea Românească, 1983, p. 14).

  1. La publicarea, în cea de-a doua jumătate a anului 1995 a volumului Evelynei Underhill, Mistica la Editura “Biblioteca Apostrof” pe care o conduce, d-na Marta Petreu nu a ratat ocazia să-și republice, în postfața volumului, “pseudo-descoperirea”, deja publicată de dl Nicolae Manolescu în rev. “România Literară” din dec. 1994.

Între timp ea citise lucrarea noastră (pe care nu o menționează, așa cum îi stă în fire), O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat. Lucrurile și Ideile Platonice, apărută în martie 1995 (la Editura Fundației “Ionel Perlea”), după ce dl Nicolae Manolescu refuzase să publice articolul nostru, scris ca o replică la articolul d-nei Marta Petreu.

Iată cît de ocolit recunoaște d-na Marta Petreu consultarea scrierii noastre, “O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat“:

Cu ocazia acestei furtuni am aflat că nu sunt primul care semnalalează FURTUL din Underhill, căci Zevedei Barbu l-a semnalat înaintea mea. Nu cunoșteam textul lui Zevedei Barbu. Acum, cunoscîndu-l constat că MĂ CONFIRMĂ” (v. Evelyn Underhill, Mistica, Ed. “Biblioteca Apostrof”, 1995,  postafață,  p. 289).

Apoi se pretează la citarea fragmentului pe care l-am citat și noi, care începe cu fraza: “Ținem să remarcăm însă un lucru, cu toate rezervele pe care le prtinde o bună intențiune…“, din recenzia lui Zevedei Barbu publicată în revista “Saeculum” (iul. -aug. 1943), pentru simula cît mai convingător că ar fi citit această recenzie pentru prima dată, și că, vezi Doamne, “nu cunoștea” textul lui Zevedei Barbu.

În privința așa-zisei lecturi în “premieră” a celor publicate în rev. Saeculum din 1943, credem că lucrurile sunt suficient de bine clarificate în cuprinsul articolului nostru intitulat “O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat“. Mai ales că am arătat, fără putință de tăgadă, imposibilitatea d-nei Marta Petreu de a stabili anul traducerii nemțești (1928), ce nu figura în originalul englezesc (1911) pe care l-a citit d-na Marta Petreu, pe o altă cale decît cea a <<împrumutării>>  acestei prețioase informații din recenzia scrisă de  Zevedei Barbu,  fără a cita sursa.

Ar rămîne de observat doar două lucruri. În primul rînd expresia desemnînd, de astă dată nu un plagiat, ci un “furt”. Probabil că în subconștientul ei așa își califică, singură, propriul <<împrumut>> din Zevedei Barbu.

În al doilea rînd, ciudata “confirmare” pe care crede că i-o oferă cele scrise de Zevedei Barbu în 1943 pentru niște pagini scrise de ea în 1994. Dar despre această opinie frizînd patologicul am scris într-o notă de la capitolul următor, intitulat “Despre editarea cursurilor lui Nae Ionescu“.

<<La Cuprins

 

Advertisements