IsabelaVS-Noaptea-de-Sanziene

IsabelaVS-Noaptea-de-Sanziene.rtf/6mai 2017/ 33233car./ 4645 cuv.

Sursa : https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/noaptea-de-sanziene/

Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade și a Părintelui Arsenie Boca

 

„Există o ieșire din timp”. Acest mesaj adresat Apusului de un deținut politic schingiuit de comuniștii atei până în pragul morții nu se referă nici la timpul istoric, nici la sfârșitul baladei Miorița îngânată de cel martirizat chiar în timpul torturii. Doar la nevoia stringentă a cunoașterii Adevărului cel unic: „Pentru veșnicia noastră în împărăția lui Iisus nici prețul vieții nu este prea mare” (Sfântul Arsenie Boca).

 

Motto: “Rar să găseşti un om care să dea sens religios morţii… [s-o vadă] ca pe-o izbăvire sigură din împărăţia păcatului”(Părintele Arsenie Boca, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului, 2004, p.121)*

 

Când Sartre(1) va înceta sa intereseze, Mircea Eliade va dăinui prin romanul său metafizic, Noaptea de Sânziene, credea Robert Kanters în anii de glorie ai existenţialismului francez. Raţiunea pentru care “ultimul dintre marii critici ai Parisului”(v. Monica Lovinescu, Demnitatea naraţiunii, în România literară, nr.9/1991) scria acest lucru ţine de fondul metafizic al romanului Foret interdit (Paris, 1956). Dincolo de arbitrarele împărţiri geografice ale culturii europene, s-a întâmplat ca ideea pe baza căreia Mircea Eliade şi-a construit romanul publicat în anii cincizeci la Paris să fie limpede formulată şi la Bucureşti de preotul profesor Dumitru Staniloaie(2) în primăvara anului în care s-a dus la Domnul: “noi, românii, trebuie să-i ajutăm pe occidentali să se spiritualizeze” (v.interviul cu D. Stăniloae, Membru de onoare al Academiei Române, în rev.Apostrof, nr.3-4/34-35 martie-aprilie 1993, p.13, precum şi vol.: D.Stăniloae, Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, ed.II-a, Ed. Elion, Bucureşti, 2004).

 

Noaptea de Sânziene (Paris, 1955, ed. II-a, 1972, Bucureşti, ed.III-a, 1991, ed.IV-a, 2010), înfăţişează un filozof ajuns deţinut politic în România ocupată după 23 august 1944 de trupele sovietice ocrotite de observatori anglo-americani. Modelul personajului este fără îndoială real si nu greu de găsit în cercul de prieteni pe care-i lăsase Eliade în ţară. Personajul Biriş, împrumutând atât soarta cât şi unele trăsături ale gânditorului religios Mircea Vulcănescu (1904-1952), împărtăşeşte cu limbă de moarte acel mesaj destinat unui prieten aflat dincolo de Cortina de fier. În pragul marii treceri, filozoful aflat după gratii pentru vini imaginare (menţionate de fosta Editură a PCR în 2003 şi 2004 pe cărţile lui M. Vulcănescu de ca şi cum vinovăţia ar fi fost reală, vezi https://www.youtube.com/watch?v=xsi5wHC44AA ) transmite unui român de la Paris următorul mesaj pe care acesta are datoria să-l transmită la rândul său mai departe: “există o ieşire [din timp]. Să o caute şi ei [occidentalii]!” (Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene, Bucureşti, vol.II, 2010, p.299).

 

Textul de evocare a lui Mircea Vulcănescu scris de Eliade la un deceniu după apariţia Nopţii de Sânziene începe cu mărturisirea că nu a întâlnit în viaţa sa un om mai modest şi mai înzestrat cu atâtea daruri admirabile: curiozitate nestăvilită şi o cultură vastă, solidă, bine articulată, pe un fond de mare inteligenţă şi generozitate. Credinţa religioasă, iscusit tălmăcită în scris, era trăită de prietenul său cu simplitatea ţărănească care-l făcuse odată să-i spună, aidoma ţăranilor autentici, că “darurile, ca şi încercările vin tot de la Dumnezeu”. De aceea, în clipa când au venit încercările şi “în câteva zile a pierdut tot: avere, glorie, situaţie socială, academică, familie, libertate”, Mircea Vulcănescu le-a primit senin. In încheierea textului din 1967, Eliade scrie că ceea ce ştim de viaţa pe care filozoful a trăit-o în temniţă “ne e deajuns ca să înţelegem cât de totală i-a fost victoria. Victorie împotriva călăilor, desigur, dar mai ales victorie împotriva Morţii” (M. Eliade, Trepte pentru Mircea Vulcănescu, în vol. Ultimul Cuvânt apărut la Editura Crater, Bucuresti, 2000, p.267; textul lui Mircea Eliade apare cenzurat în ediţia M.Vulcănescu, Ultimul Cuvânt, Ed.Humanitas,1992).

 

Invocând întâi Biblia unde se arată că “porţile împărăţiei cerurilor se vor deschide şi va intra fiecare neam cu cinstea şi cu slava sa” (Apoc.21), apoi pe Sf. Vasile cel Mare, după care “eu n-am voie să mă afirm contra altora, dar n-am voie nici să neglijez darurile ce mi le-au dat Dumnezeu şi neamul meu”, teologul Dumitru Stăniloae observa că “occidentalii n-au avut spiritualitatea profundă pe care a avut-o Răsăritul” (v.interviul din rev.Apostrof, nr.3-4, 1993, p.13). Ilustrată de atitudinea contemplativă a ciobanului din balada Mioriţa, spiritualitatea românescă (3) s-ar fi singularizat de-a lungul zbuciumatei ei istorii prin capacitatea “de a experimenta contemplaţia în suferinţă” (Mircea Eliade, “O anumită incapacitate”, în vol. Fragmentarium, ed. I-a1939; ed.II-a, 1994, p. 146). Interesat din tinereţe de transcendent, de “tot ceea ce nu face parte din lumea noastră deşi se află printre noi, în mijlocul nostru”, Mircea Eliade era convins că unii oameni ajung să trăiască precum sfinţii, într-un prezent continuu, deosebit fundamental de prezentul evanescent al timpului istoric măcinându-şi clipa iluzorie între a fost şi va fi fost.

 

În Noaptea de Sânziene el face o aluzie la timpul istoric în care, fără a avea vreo vină, au fost schingiuiţi şi omorâţi după gratii opt sute de mii de români (apud. dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roşu, 1999) din milioanele de români şi aşa-zişi “moldoveni” întemniţaţi sau deportaţi din ţară sau din provinciile incorporate în URSS.

Cum uşor s-a putut observa după 1990, teroarea subterană şi corupţia, în care au prosperat responsabilii ideologici ai ocupaţiei bolşevice, n-a putut fi dată în vileag nici până azi. Fiindcă demonetizarea ideologiei comuniste n-a însemnat cedarea poziţiilor câstigate de profitorii fostei ideologii. In plus, s-a putut cu uşurinţă remarca persistenţa uneia din directivele NGVD/KGB privitoare la “impiedicarea reabilitării celor condamnaţi în procesele politice. Dacă reabilitarea devine inevitabilă în unele cazuri, ea se admite doar cu condiţia ca acel caz să fie considerat o eroare judecătorească. Procesul nu trebuie însă reluat, pentru ca cei care au pricinuit greşala să nu fie invocaţi” (v. Directivele KGB în Meridianul românesc, SUA, 3 martie 2001, p.3).

 

In anul scurtei întoarceri în România la vremea războiului, Mircea Eliade nota interesul pe care i-l trezeşte faptul mistic “validat de istoria multimilenară a religiilor” (fragmente din Jurnalul portughez, nepublicat în întregimea sa în niciuna din cele două ediţii, Bucureşti, 2010, p.119). Tot atunci el încercase a schiţa trăsăturile prin care opera sa de istoric al religiilor, de eseist şi de romancier se singularizează în aria culturilor orientale şi occidentale frecventate. Spre deosebire de spiritul contemplativ răsăritean, dezinteresat de istorie, el s-ar integra culturii apusene prin respectul faţă de faptul istoric (p.93), interpretat însă din punctul de vedere al istoricului religiilor cu acces la “sensurile spirituale ale formelor obiective, eterne ale religiei” (Mircea Eliade, 1942, în Jurnalul portughez).

 

In momentele ultime ale deţinutului politic Valeriu Gafencu întemniţat în primul an de facultate şi trecut în lumea de dincolo după 12 ani într-o stare de har, Ioan Ianolide a trăit ieşirea din timpul istoric sub forma beatitudinii extazului mistic. Ianolide, în închisoare fiind, a avut simţământul că Hristos era prezent în Valeriu, prietenul său, care-i spusese atunci: “Sunt fericit că mor pentru Hristos. Lui îi datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea si o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi si voi fi alături de voi. Veţi avea multe necazuri. Fiţi tari în credinţă, căci Hristos îi va birui pe toţi vrăjmaşii…A urmat o pauză… A putut să mai rostească ‘S-a sfârşit!’ Totul era făcut din lumină nepământească, dar real, un fel de realitate desăvârşită, a cărei vedere te face fericit… Şi-a dat sufletul către orele 13, în ziua de 18 februarie 1952” (Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, 2006, p.189-190).

 

În anii de glorie ai “mişcării religioase din jurul Mânăstirii Brâncoveanu” (D. Stăniloae, Prefaţa la vol.III al Filocaliei, 1948) când Părintele Arsenie îl îndemna, îl încuraja şi îl ajuta pe Stăniloae la traducerea Filocaliei pe care poeta Zorica Laţcu (Mărturii din Ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, 2004, p.78) și poetul Nichifor Crainic au stilizat-o, rectorul Academiei Andreiene din Sibiu avea să scrie că “destinul uman nu se desfăşoară influenţat numai de factori imanenţi, materiali şi biologici, sau dirijat numai de voinţa proprie şi a celorlalţi oameni, ci asupra lui stau aplecate în fiecare clipă atât puterile cerului cât şi ale iadului, încercând să-l înrâurească în sensul dorit de ele” (D. Stăniloae, Elemente de antropologie ortodoxă, 1946, în Omagiu Patriarhului Nicodim Munteanu). Faimosul stareț Arsenie Boca (4), el însuşi urmând a avea în 28 noiembrie 1989 o moarte martirică (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul de la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus,  https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/), spunea prin anii patruzeci că Evanghelia a fost menţinută vie în conştiinţa veacurilor de toţi cei martirizaţi pentru credinţa creştină (Părintele Arsenie Boca, Fericirea de a cunoaşte calea, Ed. Credinţa strămoşască, 2010).

 

In romanul deschiderii cerurilor la echinox, Mircea Eliade imaginează trei personaje masculine, care evoluează în dublet: Biriş-Viziru şi Partenie-Viziru. În timp ce Partenie (romancierul de mare succes) este ucis dintr-o confuzie, atât Biriş cât şi Viziru ajung pe tărâmul vieţii fără de moarte. Stefan Viziru în exilul de la Paris, în Noaptea de Sânziene, iar Biriş martirizat în temnița comunistă așa cum s-a întâmplat si cu filozoful Mircea Vulcănescu, asasinat prin schingiuire după gratii. Inainte de a-şi da duhul, Petre Biriş transmite un mesaj destinat lui Viziru, mesaj care nu este altceva decât o mărturie de credinţă în viaţa de dincolo. Într-o perfectă linişte interioară, semn al transcederii suferinţei şi a depăşirii spaimei de moarte Biriş spune următoarele: “Există o ieşire [din timp]. Să o caute şi ei !”. Dar Eliade n-a dedublat doar personajele masculine. Ciru Partenie si Stefan Viziriu se intersectau în existenţa lor cu Ioana şi Ileana, ultima fiind cea care reface cu Stefan cuplul primordial, ajuns în noaptea de Sânziene “la umbra unui crin” în Paradis. Foarte schematic, povestea din balada Mioriţa se reduce la trei inşi din care unul moare ca să ajungă la prezentul etern al vieţii veşnice. Asociind baladei idei din filozofia platonică, în urmă cu nişte ani observasem că tripartiţia sufletului omenesc implică o singură parte cu acces la nemurire obţinut prin desprinderea de ursita celorlalte două (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Deschiderea cerurilor într-un mit platonic si în Miotiţa/ The opening of the skies in a Platonic myth and in Mioritza ballad, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2004).

 

Faţă de această intrare pe tărâmul vieţii fără de moarte, creştinismul a adus noutatea Împărăţiei lui Iisus care, “din destinul Lui, a făcut destinul care ne atrage spre Adevăr, spre Cale şi spre Viaţă”(Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei). După repetatele întemnițări „preventive” și 14 luni de lagăr de extreminare, ieromonahul Arsenie Boca, scos abuziv din preoţie în primăvara anului 1959, pictează într-un altar bisericesc pe Maica Domnului cu Iisus în zeghe de puşcăriaş. Interesant este că nimeni nu observă, aproape jumătate de secol, nici haina pruncului Iisus, nici tunsura sa de puşcăriaş, deşi icoana are dimensiuni impresionante şi este cum nu se poate mai la vedere, chiar în bolta altarului celei mai impunătoare biserici din mijlocul capitalei României (în apropierea Operei). Abia în 2007, când la Mânăstirea Diaconeşti din judeţul Bacău se lucra la realizarea albumului Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor româneşti (Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2008), Părtintele Arsenie Boca îi dezvăluie în vis unui student la Teologie semnificaţia imaginii pe care el a pictat-o în altarul Bisericii Sf. Elefterie cel nou din Bucureşti. Studentul vede zeghea, pe care de atunci încoace o observă multă lume, dar lui, în vis, i se mai arată ceva, cu mult mai semnificativ si mai ascuns mulţimii (vezi Alexandru Valentin Crăciun, Pictura Părintelui Arsenie Boca, în rev. Lumea Credinţei, anul V, nr.9/58, sept.2007). Anume că haina de puşcăriaş are darul de a se metamorfoza într-un mănunchi de raze care transfigurează spaţiul întunecos al unei celule, scăldând-o în focul ceresc pe care-l aduce cu sine imaginea de slavă a pruncului Iisus. Toţi martirii credinţei din temniţele în care mercenarii ocupantului sovietic au ucis circa opsutedemii de români din milioane de întemnițați fară vină au mărturisit adevărul biblic după care “pentru veşnicia noastră în Împărăţia lui Iisus, nici preţul vieţii, şi nici un preţ nu este prea mare” (v.Părintele Arsenie Boca, Gâlceava omului cu revelaţia în vol. Cărarea împărăţiei).

Pe când scria Noaptea de Sânziene, Mircea Eliade observase că omul modern a renunţat a-şi fructifica viaţa spirituală. Dar mesajul venit din România aflată “sub ocupaţie bolşevică”, mesaj adresat Apusului de un deţinut politic schingiuit până în pragul morţii, nu se referă nici la timpul istoric al ocupaţiei sovietice a ţării deposedată de Bucovina de Nord şi de Basarabia, nici la spiritualitatea pre-creştină perpetuată prin balada Mioriţa, îngânată de un profesor de filozofie în timp ce era torturat. Doar la nevoia stringentă a cunoaşterii adevărului şi mântuirii. Fiindcă, în opinia lui Eliade (ca şi a profesorului Dumitru Stăniloae şi a părintelui profesor Costa de Beauregard), asemenea urgenţe de natură spirituală au fost păstrate numai de românii sacrificaţi la Yalta de Occidentali. Părintele profesor Costa de Beauregard spunea în 1991 că Ortodoxia românească are capacitatea de a ajuta Apusul să scape de relativismul în adevăr, de materialism şi de alte suferinţe ale vremurilor moderne care-l macină: “Diferitele comuniţăţi creştine ar putea afla în Ortodoxia românească destulă umilinţă, adevăr şi dragoste pentru a regăsi tradiţia Sfinţilor Părinţi” (v. M.-A. Costa de Beauregard, 21 aprilie 1991).

 

Note şi comentarii marginale

  1. La Paris în 1956, când apăruse Foret interdit (romanul metafizic pe care Mircea Eliade i l-a trimis în manuscris lui Vintilă Horia), Virgil Ierunca observase dezinteresul comuniștilor francezi pentru tragedia milioanelor de români întemniţati (în țara transformată de sovietici într-o „gubernie penitenciară” cu peste 300 de locuri de detenție politică) si în provinciile românești integrate în U.R.S.S., Bucovina de Nord și Basarabia) dintre care sute de mii omorâţi după gratii (vezi Monumentul victimelor comunismului, în Elveţia la Chene Bourg, aproape de Geneva, precum și dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roșu, vol.I-III, Ed. Irecson, București, 2008, 1430p.). Referitor la acest vinovat dezinteres al „umanistului” Sartre, criticul literar nota că “lui Sartre nu i se cere decât o informaţie obiectivă. Dar el dă dovadă de ipocrizie şi amnezii inexplicabile” (Virgil Ierunca, Trecut-au anii. Jurnal, Bucureşti, 2000). Probabil aici s-ar găsi şi motivul pentru care Eugen Ionescu nu a vrut niciodată să-l cunoască personal pe J.P.Sartre ale cărui scrieri nu-i entuziasmează din cale afară pe cei „hârșiți” cu filozofia : „Un intelectual hârșit cu filozofia nu cade în șezut în fața filozofiei lui Sartre”, scria Alexandru Paleologu. Rezerva lui Mircea Eliade faţă de Sartre credem că a fost determinată mai ales de „falimentul umanismului sartrian lipsit de Dumnezeu”(apud. Horia Stamatu). Pentru un erudit şi un literat care şi-a dedicat întreaga viaţă studierii fenomenului religios, limitarea existenţei umane la social şi politic era desigur în defavoarea lui Sartre. Realist (în sens platonic) precum filozoful religios Nae Ionescu, Eliade considera evenimentele vieţii religioase cu mult mai importante (/reale) decât viaţa desfăşurată în timpul istoric (M. Eliade, Fragments d’un jurnal, p.429-430). Nici pe Emil Cioran nu-l entuziasmau ideile comunistului Sartre difuzate în tiraje de massă în lagărul comunist la vremea când exilaţilor români, indiferent de aprecierea de care se bucurau pe mapamond, le era cu totul interzisă tipărirea în ţara aflată “sub ocupaţie comunistă” (apud.Vasile Băncilă). Iată părerea lui Cioran despre volumul Saint Genet, comedien et martyr, publicat de Sartre în 1952 consemnată într-unul din cele 35 de caiete secrete (v. interviul luat soţiei lui Cioran în 1996 http://dodille.fr/Etudes/?p=717 ): “I-am spus aseară lui Beckett că uriaşul, imensul volum a lui Sartre despre Genet e un fenomen la fel de monstros ca Auschwitz”. După Horia Stamatu, umanismul fără Dumnezeu preconizat de Sartre (cel cu „mâinile murdare” = Les mains sales care „critică tot ce nu folosește ideologiei comuniste”) ar ține de „zoologia unei ființe arțăgoase (/morocănoase / ursuze) care gândește pentru a se nega pe ea însăși” (H. Stamatu, Cronica international, în „Punta Europea”, nr.1, Madrid, enero 1956, pg.9-21 ; www.filosofia.org/hem/dep/punta001009htm).
  2. Dumitru Stăniloae (1903-1993) a fost absolvent şi doctor în teologie la Universitatea din Cernăuţi, profesor universitar la Sibiu şi Bucureşti, deţinut politic între 1958 şi 1963, din 1965 profesor universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti, invitat să predea în Anglia, Germania, Franţa şi Grecia, autor al unor cărţi de referinţă în domeniul teologiei şi filozofiei culturii (Patriarhul Dositei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările Române, Cernăuţi, 1929, A. Şaguna, Sibiu, 1933, Sf. Grigorie Palama, Sibiu, 1938, Ortodoxie şi românism, Sibiu, 1939, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Sibiu, 1943; Ascetică şi mistică creştină, Sibiu, 1946 ed.II, Bucureşti, 1981 cu titlul: Teologie morală ortodoxă; Uniatismul [greco-catolicismul], încercare de dezmembrare a poporului român, Bucureşti, 1973, Spiritualitate şi comuniune în liturghia ortodoxă, Bucureşti, 1986, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Bucureşti, 1987, Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, Craiova, 1992; în 1985 la Paris a apărut vol. Le genie de l’Orthodoxie, trad. Dan Ilie Ciobotea – actualul Patriarh- o variantă a primei părţi din tratatul de Dogmatică). Alături de alţi traducători de marcă, precum profesorul de greacă St. Bezdechi şi eminenta sa elevă, poeta Zorica Latcu, şi, desigur alături de toţi latiniştii, eleniştii şi preoţii care au tradus multe din scrierile Părinţilor Bisericii în perioada interbelică -dintre care unii (pr. T. Bodogae, pr. D. Fecioru, Olimp Căciulă, etc.) au reuşit să-şi vadă publicate traducerile şi în vremea comunistă -, prof. D. Stăniloae a fost un remarcabilul traducător de texte patristice. După căderea comunismului a fost ales Membru al Academiei Române, fiind deja Doctor honoris cauza a mai multor universităţi europene pentru meritele sale culturale.
  3. Spiritualitatea românilor, perpetuată două milenii prin capodoperele culturii populare, a avut drept cadru credinţa ortodoxă românească, demnă de admirat nu numai datorită coeziunii de limbă şi cultură pe care a făcut-o posibilă, dar şi prin faptul de a nu fi împiedicat creativitatea ţăranilor. In Spaţiul mioritic Lucian Blaga exemplifică această idee observând asimilarea culturii biblice “în spirit creator”. Creaţia floclorică românească a ajuns în unele manifestări ale ei la “variaţiuni pe teme sacrale”, cum ar fi de pildă extinderea motivului dogmatic al judecăţii din urmă, la care ar fi supuse “oarecum toate fiinţele, chiar şi regnul vegetal” (Lucian Blaga, Trilogia culturii, ELU, Bucureşti, 1969, p.186).
  4. Despre Părintele Arsenie Boca (traducător din greceşte al lui Ion Scărariu, în 1935) va scrie prof. Dumitru Stăniloae cu mare admiraţie si recunoştinţă în prefeţele primelor patru volume ale Filocaliei. Restul de patru volume aveau să fie tipărite după mai bine de trei decenii, Filocalia fiind, pănă în zilele noastre, re-editată cu omiterea expresă a numelui Părintelui Arsenie Boca. In 1946, 1947 şi în 1948, teologul Dumitru Stăniloae, rector al Academiei Andreiene din Sibiu, îl numeşte pe ieromonahul Arsenie Boca (pe atunci faimos stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de sus) “ctitor de frunte al Filocaliei româneşti” (vezi prefeţele Filocaliei, vol.I, editia a doua, vol. II, vol. III şi vol. IV, Sibiu, 1945-1948). Vrând să informeze teologii francezi (pe unde radiofonice, cu ocazia unei discuţii cu pr.Olivier Clement pe care acesta o va publica într-o revistă) despre apariţia în România a primelor patru volume ale Filocaliei (Sibiu, 1945-1948), Andrei Scrima (1925-2000) amintește şi de practicarea rugăciunii inimii de către Pr. Prof. Benedict Ghiuș ( vezi: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ghius/) și de alți participanți la întâlnirile duhovnicești de la Mănăstirea Antim   organizate de Sandu Tudor călugărit după război (L’avenement philocalique dans l’Orthodoxie roumaine, par un moine de l’Eglise Orthodoxe de Roumanie, în “Istina”, nr.5/1958, p.235-328 şi 443-474). La biblioteca Mânăstirii Antim, între 1945 şi 1948, Sandu Tudor organizase (pe modelul conferinţelor lui Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Petru Comarnescu, Dan Botta, și alții din cadrul Asociaţiei „Criterion” ) o serie de conferinţe urmate de discuţii pe teme religioase, evenimente culturale suprimate în 1948 prin comandă politică. După numele inşirate în revista franceză de călugărul Scrima (sărbătorit în 1956 – înainte de plecarea oficială în Elveția -, printr-un banchet de adio organizat de Patriarhul Justinian la care a participat și Gheorghe Gheorghiu-Dej),   Securitatea a arestat în iunie 1958 pe toţi cei pe care memoria tânărului călugăr (stabilit la Paris) nu i-a lăsat deoparte (cf. Une interview du pere Dumitru Saniloaie, în vol. Philosophes Roumains, Bucureşti, Redaction des publications pour l’etranger, f.a., p.212 ). Datorită publicării în revista franceză a interviului care a dus la arestarea așa-numitei „organizații politice” Rugul aprins, călugărul Scrima ani de zile n-a mai vorbit cu pr. Olivier Clement. Pentru că publicarea a avut ca rezultat întemnițarea a şaisprezece oameni nevinovaţi, dintre care trei si-au pierdut viaţa (pr. Haralambie Vasilache, Sandu Tudor și dr. Vasile Voiculescu). Fiind tot timpul ținut cu lanțuri la picioare, scriitorul Sandu Tudor (păr. Daniil Tudor) a fost asasinat la Aiud, la zece ani după asasinarea lui Mircea Vulcănescu în aceiaşi închisoare (vezi Titus Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, prefaţă la volumul Războiul pentru întregirea neamului, Ed. Saeculum, 1999, p.5-17). În aşa-numita „organizație contra-revoluționară Rugul Aprins” securiștii au cuprins și oameni care nu se cunoșteau între ei (cf. Alexandru Mironescu). Din componența „lotului” au făcut parte: poetul religios Paul Sterian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, studentul Serban Mironescu, prof. Alexandru Mironescu, alături de personalităţi ale bisericii, precum Benedict Ghiuş, D. Stăniloae, Bartolomeu Anania, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Roman Braga, fraţii Vasile (stareţ la M-rea Antim din 15 martie 1944) şi Haralambie Vasilache, etc. (v. Sofian Boghiu, Rugul Aprtins în temniţă, în “Vestitorul ortodoxiei”, 1996). La 74 de ani poetul Vasile Voiculescu a fost arestat pe 5 august 1958 pentru „vina” de a fi scris poezie mistică. Condamnat să facă pușcărie politică până în 1963, dr. Vasile Voiculescu a decedat după patru ani de temniță grea si încă un an de dureri atroce. Pe 30 aprilie 1962 a fost „mutat” (pe targă) din închisoarea Aiudului la Dispensarul TBC-Turda, urmată de o țidulă de eliberare din închisoare confecționată trei zile mai târziu. Recunoașterea „vinovăției” poetului Vasile Voiculescu se găsește în dosarele întemnițaților schingiuiți după gratii. Unul din torționarii Securității comuniste a fost Alexandru Nicolski/ Nicolau/Grumberg, general NKVD aflat până în 1962 în structurile de vârf ale instituției (vezi Adriana Georgescu, La început a fost sfârșitul, precum și S. Rădulescu-Zoner, Poporul Român anti-semit? în rev. „Căminul Românesc”, an 30, nr.2 (117), iunie 2011). Iată „vinovăția” pentru care a fost omorât un mare poet: „Recunosc că am scris și difuzat poezii începând din anul 1947 și până în prezent. Eu [dr. Vasile Voiculescu] am scris multe poezii cu conținut religios de îndemn la o viață duhovnicească (de rupere de viață) care, prin interpretare, pot părea a avea un caracter dușmănos față de regim, așa cum este poezia Noul arhitect [V. Voiculescu, Gânduri albe, Cartea Românească, București,1986, p.274] și altele, cum sînt poeziile Neagra labă, Cerșetorul și altele” (semnat: Vasile Voiculescu). Cât a fost arestat, biroul său de lucru a fost devastat de Securitate, biblioteca distrusă si chiar acolo, în camera unde locuise poetul Vasile Voiculescu până la arestare, îi fuseseră instalați chiriași. Pe patul de moarte, înainte de a-și da duhul, scriitorul martirizat i-a zis fiului său mai mic: „Ionică, eu mor! M-au omorât! Ai grijă că sînt mai perverși decât crezi tu.” (Vasile Voiculescu, 25 aprilie 1963, vezi dr. Radu Voiculescu, Vasile Voiculescu. Anii de detenție, Buzău, 1993).

 

 

Cuvinte cheie : „Isabela Vasiliu-Scraba”, „Mircea Eliade”, „martirii temnițelor comuniste”, „Noaptea de Sânziene”, „Valeriu Gafencu”, „balada Miorița”, „Părintele Arsenie Boca”, „Lotul Rugului Aprins”.

 

REPERE BIBLIOGAFICE

 

1-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arherul istoric întrupat de Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm .

 

2- Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moarte și la 20 de ani după moartea discipolului său, Sergiu Al-George, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10, octombrie 2011, p.6, 7, si 26, online la http://www.scribd.com/doc/167095578/Isabela-Vasiliu-Scraba-In-%C5%A3ara-lui-Mircea-Eliade-la-25-de-ani-de-la-moartea-acestuia-%C5%9Fi-la-30-de-ani-dup%C4%83-moartea-discipolului-s%C4%83u-Sergiu-Al-Georg e ; sau   URL http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-11Precizari-Wendy_despreCulianu.htm .

 

3-Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, 16-28febr., nr. 251/2013, pp.20-21, sau http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa .

 

4-Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/noaptea-de-sanziene/ ; extrase în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011, http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46 .

 

5-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al inchiziției comuniste, pe hârtie fagmente au apărut în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 269/2013, p.12; extrase au fost publicate pe hârtie și în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.11 (84), noiembrie 2014 (anul VIII), p.12 și p.22; URL https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ .

 

6-Isabela Vasiliu-Scraba, Un al patrulea volum de Istoria credințelor si ratatele colaborări ale lui Eliade cu I.P. Culianu, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul IX (XLIV), Nr.4 (322), aprilie 2009, p. 22, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/Culianu_in_colab3.htm .

 

7- Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36, https://fr.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade ; si în „Revista Română”, Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17, http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf .

 

8-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade într-o colaborare cu bucluc, în rev. „Poesis”, Satu Mare, ian.-martie 2010, pp. 74-78, sau https://fr.scribd.com/doc/188003307/IsabelaVScrabaEliadeCuliBeletristica si în rev. „Jurnalul literar”, București, ian.- martie 2010, si în rev. „Agero”, Stuttgard, octombrie 2013; http://www.scribd.com/doc/164688906/Isabela-Vasiliu-Scraba-Mircea-Eliade-intr-o-colaborare-cu-bucluc .

 

9-Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu prin felurite tertipuri, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 266/2013, pp. 7-8 si nr. 267/ 2013, pp. 5-6, octombrie, sau https://fr.scribd.com/doc/179318328/IsabelaVScrabaMicsorareEliadeGonflareCulianu .

 

10-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau Răfuiala oamenilor de rând cu omul superior, extrase publicate pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.4, aprilie 2014, p.15: sau https://fr.scribd.com/doc/225083365/IsabelaVasiliuScrabaEliadeDetractori .

 

11-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade despre neo-platonismul din arta lui Camilian Demetrescu, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 264/2013, pp. 28-29, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Eliade10-Camilian.htm ; sau online în Revista „Agero” din Stuttgart, https://fr.scribd.com/doc/168929559/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCamilianDemetrescu   .

 

12-Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma Arsenie Boca/ Părăian după modelul Noica/ Liicean’ și Eliade/ Culian’, extrase publicate pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10 (83), octombrie 2014 (anul VIII), p.18; on-line în revista canadiană http://www.alternativaonline.ca/IVS1501.html .

 

13- Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleșu- despre unul autentic: Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15ian., nr. 272/2014, pp.15-16; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/ .

 

14- Isabela Vasiliu-Scraba, Academicianul M. Eliade și neoiobăgia ideologică post-decembristă: pe hârtie în rev. „Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, Publicație semestrială, An XXIV, nr. 1 (46), iunie 2016, pp.92-96; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade /; sau http://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliade   .

 

15-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade şi Culianu în universul minciunii post-decembriste, în rev. „Origini/Romanian Roots”, vol XIII, Număr „Mircea Eliade”, No.6-7-8/ 132-133-134, June-July-August 2008, p.113-118; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/CulianuEliade2008.htm .

 

16-Isabela Vasiliu-Scraba, Lichidarea lui Eliade prin tertipuri, în “Oglinda literară”, Anul VII, nr.88, aprilie 2009, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/BiobibliografiaCulianu6.htm .

 

17-Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala tăiristă inaugurată de Nae Ionescu, pe hîrtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 258/2013, 1-15 iunie 2013, pp.4-5, sau http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Memorialistica2Tribuna258.htm .

 

18-Isabela Vasiliu-Scraba, Abuz de imaginație: În strictă perspectivă istorică despre „prizonieratul” lui Eliade în istorie, în rev. „Argeș”, Pitești, An IV (XL), Nr. 10 (280), octombrie, 2005, p.9; https://www.scribd.com/doc/188004488/IsabelaVScrabaEliadeTurcanu

 

19-Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50; http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm .

 

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est: extrase publicate pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.4 (101), aprilie 2016 (anul X), p14; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/ .

 

  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Românismul lui Mircea Eliade și „teroarea istoriei”, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10 (107), octombrie 2016 (anul X), p13; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/romanismeliade/.

 

Autoare : ISABELA VASILIU-SCRABA, vezi fișa dinainte de vandalizare ei de către birocratul MyComp: https://www.scribd.com/document/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba

 

Sursa : https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/noaptea-de-sanziene/

 

Impresii de lectură :

„Vă mulțumesc pentru acest minunat articol, de fapt o analiză atât de pertinentă asupra romanului lui Eliade…În vremurile tulburi pe care le trăim avem nevoie de astfel de texte, de astfel de idei și sentimente care ne pot zidi sufletește” (Pr. Simion Felecan, Muenchen).

 

„N-am cuvinte să vă mulțumesc pentru excepționala scriere a dvs despre Noaptea de Sânziene, despre Părintele Arsenie Boca, M. Vulcănescu…Să va dea Dumnezeu sănătate și bucurii…rămânându-vă sufletește îndatorată pentru darul ce mi l-ați făcut, care m-a bucurat și m-a făcut să vă admir.” (poeta Claudia Voiculescu)