VulcEliadePlaton

IsabelaVS-VulcEliadePlaton/ 12.XII. 2016/ 27157car./3452cuv.

Isabela Vasilu-Scraba, Platon la doi foști discipoli ai Profesorului Nae Ionescu: Mircea Vulcănescu și Mircea Eliade

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/vulceliadeplaton/

 

Motto „Discipolii lui Nae Ionescu (Vulcănescu, Eliade, etc.) au fost tineri foarte dotați. Dar închipuiți-vă că astfel de tineri ar fi rămas lângă Profesor 15-20 de ani cum a rămas Aristotel lângă Platon…Nae Ionescu era mereu cu fațete noi, sugestiv în permanență, ca un briliant cu multe fețe” (V. Băncilă, Efemeride naeionesciene, în „Manuscriptum”, 3-4/1998, p. 193).

 

Rezumat de idei: Platon considerat de Eliade printre orfico-pitagoricieni și „religia care face sfinți”. Intrupare și încarnație după Mircea Vulcănescu. Argumentul lui Nae Ionescu probând supremația creștinismului față de platonism. „Istorismul prin resemnare” și o carte despre inițiatorul Școlii trăiriste scrisă de un viitor martir al temnițelor comuniste.

 

În cel de-al doilea volum de Istoria credințelor… Platon este prezentat de Mircea Eliade (1) la capitolul despre Orfeu și Pitagora. Hermeneutul religiilor întemeiază alegerea sa pe observația justă după care, pentru a explica participarea la divina lume a Ideilor (2) Platon și-a „apropriat anumite doctrine orfice și pitagoriciene privind soarta sufletului”. Această inedită alegere nu a surprins mai mult decât a putut surprinde prezentarea creștinismului pornind de la convertirea lui Saul din Tars pe drumul Damascului. Ambele au în comun prețuirea sufletului, mai presus chiar decât viața. Despre creștinism, Max Scheller spusese că este „o religie care face sfinți”. Or, însuși prigonitorul Saul, odată convertit la creștinism, a devenit Sfântul Apostol Pavel.

În antichitatea greacă, Socrate (3) ar fi recomandat îngrijirea sufletului. După Eliade, Platon merge încă și mai departe, urmând tradiția orfico-pitagoreică. Filozofia, în accepțiunea ei de „pregătire pentru moarte”, ar învăța din timp   sufletul ca, odată eliberat de corp, să se mențină cât de mult posibil în lumea cea divină a Ideilor (Mircea Eliade).

Dacă ar fi scris istoria creștinismului, filozoful Mircea Vulcănescu ar fi început foarte probabil cu problema întrupării. In comunism, unul din gândurile nepublicabile ale bătrânului filozof de la Păltiniș(4) suna în felul următor: „întruparea este centrul lumii noastre”. Prin caietele de însemnări rămase după moartea lui Noica se mai găsește mărturisirea că el nu cunoaște „alt Divin decât pe Iisus Hristos. El este Adevărul istoriei și Adevărul gândului speculativ” (C. Noica). La unul dintre simpozioanele Asociației „Criterion” pe tema “Tendințelor spirituale ale tinerei generații românești”, tânărul Mircea Vulcănescu s-a recunoscut pe sine ca trăind în duhul ortodoxiei. Cumva în prelungirea filozofiei maestrului său (5), – nu altul decât Profesorul Nae Ionescu la care prietenul său (Mircea Eliade) fusese de la venirea din India asistent (6) -, problema întrupării îi părea lui Vulcănescu a atrage după sine deosebirea a două moduri diferite de gîndire: cel apusean, care în problema individuației valorizează “adausul”, și cel răsăritean (creștin ortodox) care valorizează “micșorarea”. In ultimul caz individuația era urmarea unei operații de “limitare”. În ortodoxie se vorbește de întrupare, ceea ce dă impresia, „dar nu este același lucru cu încarnarea”.

Mircea Vulcănescu observă că prin “trup” răsăritenii înțeleg o “materie individuată nu prin altă substanță, ci printr-o operație proprie de limitare, printr-o «formă» trupească care-i susține limitele”. Această mărginire a substratului spiritual, presupune o scădere, și nu un adaos de ființă. In opoziția dintre spirit și materie, gîndirea creștină occidentală ar accentua (pe linie aristotelică) asupra distincției dintre două existențe neindividuale (de-o parte spiritul, de alta materia) care-și capătă prin unirea lor individualitatea. Apusenii vorbesc despre incarnație. După filozoful de Școală trăiristă (ucis în bătaie în temnița Aiudului) incarnația, trecerea de la nevăzut la văzut, înseamnă, “măcar prin senzație”, un adaos de ființă: prin unirea spiritului cu carnea, spiritul își adaugă trup. Așadar neființa cărnii este concepută de occidentali ca ceva pozitiv.

Deși moda sublinierii deosebirilor dintre vestul și estul Europei a cam trecut, interesante rămân argumentările, fiindcă ele dau seama de subtilitatea unei școli de gândire (7) fără egal în istoria noastră culturală.

Despre Platon, la un seminar cu Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu spusese că poate fi socotit optimist, pentru că la filozoful grec Binele și suprema existență sînt totuna. Profesorul Nae Ionescu i-a răsturnat argumentarea, învocând imposibilitatea acestei identificări la nivelul lumii fenomenale. Superioritatea creștinismului, a adăugat inițiatorul Școlii trăiriste, s-ar vădi tocmai din considerarea Binelui ca existând prin existența deplină și reală a lui Cristos-Dumnezeul întrupat (8). În sesiunea din primul an de studenție (1921-1922), când la examen Mircea Vulcănescu a susținut că filosoful grec ar fi fost idealist, Nae Ionescu (împrumutând ceva din maieutica lui Socrate), prin întrebări succesive, l-a făcut să recunoască realismul sistemului platonician. Căci un sistem în care Ideile sunt adevăratele existențe nu poate fi socotit idealist. Mai ales când materia este numită “me on”, non existență (Nae Ionescu – așa cum l-am cunoscut, 1992). Scriind despre Profesorul Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu a cântărit în minte cele două aspecte ale platonismului ce-i fuseseră piatră de poticnire în anii studenției. S-a gândit la “pesimismul” unei gîndiri în care omului nu-i este permisă decât participarea (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mistica platonică a participării la divina lume a Ideilor, Ed. Star Tipp, Slobozia, 1999) la ceea ce există cu adevărat. Al doilea aspect, vădit de realismul lui Platon (pentru care lumea senzației era părelnicie, iar existență nu avea decât lumea noumenală a Ideilor) i-a dat impresia că ar fi “subminat” de presupoziția (“pesimistă”) privitoare la participare. În schimb, a constatat prin anii patruzeci “afundarea” filosofului grec în lumea fenomenală pe care o vroia mai bine legiuită. Altfel spus, “căderea în sensibilitate” a bătrânului filosof pe care sfârșitul l-a prins scriind Legile.

În cartea despre faimosul Nae Ionescu pe care a redactat-o în timpul războiului pentru redobândirea Bucovinei de Nord și a Basarabiei cotropite de sovietici, Mircea Vulcănescu observase pe bună dreptate că discuțiile cu Nae Ionescu “legau, dar nu rodeau, ca și pomii, decât când le venea rândul” (Nae Ionescu – așa cum l-am cunoscut, 1992, p. 32). Pentru discipolul martirizat în temnița comunistă (9), “căderea în sensibilitate”, reprezenta chiar poziția pe care o reflectă istorismul prin resemnare, încercarea de a face maximum de bine în lumea din jur.

Desigur, nu se poate presupune că Platon a încetat la bătrânețe să creadă în adevărata existență a Binelui absolut, mai presus decât orice bine din lumea simțurilor. La mijloc nu a fost o abandonare a ierarhiei valorilor, ci, ca să spunem așa, o “sacrificare” urmată de resemnarea de a te pune în slujba cetății.

Preocuparea cu problemele concrete de guvernare a însemnat, foarte probabil, prețul pe care Platon era convins că trebuie să-l plătească cei care știu celor care n-ajung niciodată să afle adevărul. O dovadă în acest sens o găsim în dialogul Statul (10) unde Platon scrie și despre reacția de împotrivire a adevăraților filozofi care se nu se lasă prea ușor convinși de cei din jur să se ocupe de problemele cetății. Ocupându-se de astfel de lucruri, ei “se jertfesc”, impunându-și conștient o “mutilare” în avânturile lor spre cele mai înalte valori.

De aici sensul de resemnare al căderii lor în istorie și prăpastia ce desparte această atitudine lipsită de comoditate de “scepticismul deghizat”, sau de ipocrizia profitorilor comozi, dispuși la compromisuri înjositoare “sub masca resemnării” (M. Vulcănescu).

Fără a nega supremația valorilor spirituale, istorismul resemnării va recunoaște negreșit “caracterul derivat” al preocupărilor legate de viața de zi cu zi. Ancorarea în concret nu este scutită însă de riscul înrobirii în sfera preocupărilor de caracter derivat: “Pierderea în lume, acceptarea acelui politique d’abord în faptă, poate să atragă renunțarea la primatul de drept al spiritualității” (vezi Mircea Vulcănescu, Istorismul prin resemnare în spiritualitatea tinerei generații, conferință din 8 februarie 1933 publicată în “Dreapta” din 23 martie 1933).

Înteresantă este astăzi mai ales istoria spirituală a celor care alcătuiau pe atunci tânăra generație și care au devenit fie martiri ai temnițelor comuniste, fie mari personalității ale culturii românești, unii afirmați și în alte culturi (Mircea Eliade, Vintilă Horia, Cioran, Eugen Ionescu, Stan M. Popescu, G. Uscătescu, Zevedei Barbu, C-tin Micu Stavilă, Octavian Vuia, etc), majoritatea însă “redescoperiți” după încetarea mutilării culturale impusă de cenzura comunistă (vezi Paul Caravia, Gândirea interzisă. 1945-1989, București, 2000).

Note și comentarii marginale

 

  1. vezi Mircea Eliade, Histoire des croyances et des idees religieuses, lucrare premiată de Academia Franceză, apărută la Payot, Paris în 3 volume, 1976; 1978 și 1984, 491+519+361p.; tot premiată în Occident a fost și The Encyclopedia of Religions apărută sub coordonarea lui Eliade (General Editor) în 16 volume la Macmillan, New York, 1987; pentru spațiul României post-comuniste a se citi:

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade şi manipularea post-decembristă, perpetuând duplicitatea dinainte de 1989, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, anul VIII, nr.87, martie, 2009, pp. 4254-4255.

 

  1. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mistica Platonică a participării la divina lume a Ideilor, Ed. Star Tipp, Slobozia, 1999; https://www.academia.edu/27127478/Isabela_Vasiliu-Scraba_SOMETHING_ABOUT_PARTAKING_THROUGH_THE_RELATION_OF_DEPENDENCE_BUT_ALSO_ABOUT_TRANSLATIONS_FROM_PLATO . Volumul i-a părut „o mică bijuterie” universitarului Stan M. Popescu/ Ovidiu Găină care vorbește despre Vintilă Horia în filmul Marilenei Rotaru. Universitarul argentinian amintește de elogierea lui Vintilă Horia venită din partea unui laureat al Premiului Nobel pentru fizică: Heisenberg, care impartasea parerea lui Camilian Demerescu despre RUSINEA scandalului Goncourt. Intervenția directorului Institutului de Psihologie Industrială (cf. Enciclopedia Români în știința și cultura occidentală, Davis, SUA, 1992, pp. 299-300) este în filmul despre Vintilă Horia postat pe youtube de la minutul 1:o7:39 pana la 1: 13:19.

 

  1. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, „Noblețea unei aventuri hermenutice. A. Dragomir despre cel mai înțelept atenian”, în vol.: Propedeutică la eternitate. Alexandru ragomir în singurătatea gândului, Slobozia, 2004, pp. 130-138; https://www.academia.edu/25694732/Propedeutica_la_eternitate .

 

  1. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Camera 13 a Vilei „Noica” de la Păltiniș; http://www.romanianstudies.org/content/2010/09/isabela-vasiliu-scraba-camera-13-a-vilei-noica-de-la-paltinis/ ; precum și Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre viitorul culturii europene: https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicaeuropa/ .

 

  1. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000; https://philpapers.org/archive/VASILR.pdf .

 

  1. Filozoful Nae Ionescu, de o rară inteligență, a avut capacitatea de a-l aprecia pe sclipitorul tânăr care a fost Mircea Eliade, luându-l drept asistent. Vasile Băncilă observase cu mare finețe că „niciodată, dar niciodată, Nae Ionescu nu era intimidat sau pus în încurcătură, era liniștit și sigur, cu ceva fluid, ca omul care-și cunoaște resursele și puterea de replică (îl întrecea și pe N. Iorga din acest punct de vedere” (V. Băncilă în rev. „Manuscriptum”, București, Nr. 3-4/ 112-113,1998, p. 190). Oficialii culturii comuniste și post-comuniste n-au știut cum să-l atace pe Nae Ionescu. In aplauzele editorului care n-a îmbogățit prin nicio lucrare originală filozofia românească, pentru că nu s-a lăsat de filozofie văzând că nu-l înțelege pe Kant (cf. Noica citat în art.: Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu într-un dicționar de Humanitas; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-vulcanescu/isabelavs-vulcanescudictionar/ ; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Despre G. Liiceanu şi plagierea de tip “inadequate paraphrase” la Patapievici ;

https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs_plagiatorulpata5/ ), a apărut în 2010 la Humanitas un volumaș (zis „hazliu”) în care L. Bordaș s-a auto-descalificat prin atacarea lui Nae Ionescu și reîncălzirea unui sos sleit din decembrie 1994 când a fost oferit de autoarea de poeme nerușinate care și-a primit replica în 1995 (cf. Isabela Vasiliu-Scraba, O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat. Nae Ionescu –E. Underhill, Ed. Fundației Ionel Perlea, 1995; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/sub-pretextul-unor-zvonuri/).

Pe 29 ianuarie 1971 Mircea Eliade i-a vorbit lui Adrian Păunescu despre Nae Ionescu. La publicarea interviului (în România aflată „sub ocupație comunistă”, apud. Vasile Băncilă), Eliade a constatat că pasajul despre Nae Ionescu lipsește, ceea ce l-a determinat să publice convorbirea avută la Chicago în ianuarie 1971 într-o revistă a exilaților români de la Paris. „Dupa aflarea cenzurării interviului său luat de A. Păunescu, Mircea Eliade a oftat și a repetat, ca de fiecare dată când era întrebat [despre Profesorul al cărui asistent fusese] că l-a iubit enorm pe mentorul lui, Nae Ionescu. Referitor la Adrian Păunescu a spus cu o voce tăcută că “este o persoană inteligentă și un poet valoros”. După care m-a rugat să-i iau toate cărțile lui Păunescu la mine acasă. Inclusiv cele care soseau mereu din Romania, din partea bardului” (ing. Stelian Pleșoiu, e-mail din 14 XI 2016). De aici reiese cât de puțin știa Mircea Eliade despre „crohmălnicenii” (apud. Vasile Băncilă) care-l vroiau scos pe filozoful Nae Ionescu din cultura noastră: „Centrul de decizie…aparținea secției ideologice a Comitetului Central al Partidului Comunist…în care…nu a pătruns până la mijlocul anilor optzeci nici un etnic român” (cf. P. Câmpeanu, în rev. „22”, nr, 9/ 2001, citat de Ion Varlam în Pseudo-România, Ed. Vog, București, 2004, p. IX). Decenii la rând (chiar și după 1990) Z. Ornea și Ion Ianoși împreună cu clientela lor au ținut să umple capetele necunoscătorilor cu acuzația falsă „că Nae își copia cursurile” (vezi Vasile Băncilă, în rev. „Manuscriptum”, Anul XXIX, nr. 3-4/ 1998, p. 189).

 

  1. Filozoful Noica a negat așa-zisa „Școală de la Păltiniș” prin care vizitatorii A. Cornea și G. Liiceanu – care-l citeau pe Platon și găseau în el gândire marxistă, apud. Noica (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub „șocul sperieturii cu termeni grecești”, on-line în rev. „Clipa”, SUA, Ediția 1154, 27 December 2014, Anul XXIV, http://www.clipa.com/print_a12738-O-carte-premiata-sub-socul-sperieturii-cu-termeni-grecesti%E2%80%9D.aspx ) -, alături de „cronicarul plastic Andrei Pleșu” (apud. Noica) au vrut să pară mai filozofi pe seama volumelor de filozofie scrise de C-tin Noica (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Himera Școlii de la Păltiniș ironizată de Noica, https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/himera1scoalapaltinis9/ , extrase în rev. „Acolada”, nr 2(65), febr.2013, p.16 si 22; precum si Isabela Vasiliu-Scraba, Himera disciopolatului de la Păltiniș, prilej de fină ironie din partea lui Noica, https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-himera2scoalapaltinis10/ , extrase   în rev. „Acolada”, nr 3(66), martie 2013, p.16 si 23). Niciunul din vizitatorii filozofului de la Păltiniș n-a publicat vreo carte originală în domeniul filozofiei românești, spre a dovedi prin scrierile lor existența închipuitei Școli de filozofie negată de presupusul ei fondator. Opera „filozofică” cu care Andrei Pleșu a vrut să intre pe piața cărții franceze în 2006 (lucrarea sa de doctorat în istoria artei pe care activiștii din domeniul culturii comuniste i-o tot premiaseră) n-a interesat nici un editor de prestigiu, cum a scris în decembrie 2006 Radu Portocală, fostul director al Institulului Cultural Român de la Paris. Ion Varlam sesizase că întârzierea restaurării democrației după 1990 a favorizat „rămânerea la putere a clasei sociale create pentru exercitarea mandatului sovietic la București” (Pseudo-România, București, 2004, p.89). S-au fabricat doar niște „dizidenți de ultimă oră” (Andrei Pleșu, Mircea Dinescu, etc.) ca să fie „credibili” și să apară ca niște „eroi” la preluarea „funcțiilor care aveau să le fie atribuite” (p.81).

 

  1. vezi Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu – așa cum l-am cunoscut, București, 1992, p.32, precum si cartea despre gândirea filozofică la lui Nae Ionescu, prima de acest gen apărută în cultura românească: Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica și în dubla ei înfățișare, Slobozia, 2000; https://philpapers.org/rec/VASMLN .

 

  1. În cartea sa, Ioan Ioanolide își amintește cum la Aiud îl vedea pe Mircea Vulcănescu „adesea în biserică, atunci când biserica din Aiud nu fusese încă transformată în WC”. Tot el scrie că M. Vulcănescu n-a murit în urma bătăilor și izolărilor în întuneric și frig de la Jilava. Revenit în închisoarea din Aiud, filozoful a continuat să întrețină o „febrilă activitate intelectuală în rândul deținuților”. De aceea gardienii „au continuat să-l pedepsească până ce l-au ucis”(Întoarcerea la Hristos, București, 2012, p.307). Virgil Maxim (care a trăit miracolul supraviețuirii în întuneric la temperaturi polare vreme de trei luni de iarnă cu un terci la trei zile în celula de pedeapsă -„Neagra”- a închisorii din Aiud) descrie schingiuirile la care a fost supus Mircea Vulcănescu: Filozoful împreună cu alți doi deținuți fuseseră trimiși dezbrăcați timp de trei zile fără mâncare la „Neagra” într-un frig înlemnitor și o beznă absolută, după care au „fost bătuți cu saci de nisip (confecționați din pânză de doc, de grosimea unei bâte) care distrug mai ales organele interne, în special rinichii”. Apoi vreo săptămână „apoape n-au putut vorbi din cauza slăbiciunii și a durerilor acute” (V. Maxim, Imn pentru crucea purtată, Ed. Antim, București, 2002, vol. II, p.246).

 

  1. vezi Platon, Statul, vol. I și vol. II, traducere de Vasile Bichigean: nu recomandăm traducerea slabă publicată de A. Cornea cu titlul Republica (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari ai culturii noastre la 25 de ani de la moarte; http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre-la-25-de-ani-de-la-moarte/ ; eseu având 1878 accesări ).

 

REPERE BIBLIOGRAFICE

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala trăiristă inaugurată de Nae Ionescu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 258/2013, pp.4-5 ; on-line http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Ceva%20despre%20scoala%20trairista%20de%20IVS.htm .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, „Tăcerea descriptivă” a filozofului Nae Ionescu ( în „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 273/2014, pp.15-17 ; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-vulcannae10-mantuirea/ .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica și dubla ei înfățișare, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000; http://www.worldcat.org/title/metafizica-lui-nae-ionescu-in-unica-si-in-dubla-ei-infatisare/oclc/48753439.

 

Isabela Vasiliu-Scraba, „Orice mare inteligență basculează între filozofie și religie” sau Nae Ionescu și Petre Țuțea, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 296/2015, și nr. 304/2015 ; on-line în rev. „Clipa”, California, SUA, dec. 2014 http://www.clipa.com/a12740-ORICE-MARE-INTELIGENTA-BASCULEAZA-206-NTRE-RELIGIE-SI-FILOZOFIE-Petre-Tutea.aspx ; sau https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-tuteanae/ .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Academicianul M. Eliade și neo-iobăgia ideologică post-comunistă, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.3 (100)/2016, p.14 ; on line https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade/ ; sau http://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliade .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau Răfuiala oamenilor de rând cu omul superior, fragmente pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.4, aprilie 2014, p.15; sau https://fr.scribd.com/doc/225083365/IsabelaVasiliuScrabaEliadeDetractori ; o variantă mai elaborată din site-ul personal; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadedetractori4/   .

Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade,   pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36; https://fr.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade ; si în „Revista Română”, Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17; http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf   .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moartea acestuia și la 30 de ani după moartea discipolului său, Sergiu Al-George, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10, octombrie 2011, p.6, 7, si 26; online la http://www.scribd.com/doc/167095578/Isabela-Vasiliu-Scraba-In-%C5%A3ara-lui-Mircea-Eliade-la-25-de-ani-de-la-moartea-acestuia-%C5%9Fi-la-30-de-ani-dup%C4%83-moartea-discipolului-s%C4%83u-Sergiu-Al-George ; sau   http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-11Precizari-Wendy_despreCulianu.htm .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul” George Călinescu ; on-line https://blogideologic.wordpress.com/2015/05/21/isabela-vasiliu-scraba-radu-gyr-despre-falsificarea-istoriei-literare-la-g-calinescu/ ; sau http://www.scribd.com/doc/192378090/IsabelaVasiliuScrabaGandirea .

 

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Imaginea oficială asupra filozofiei românești, în vol. : I. Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate, Slobozia, 2004, pp.112-129 ; https://www.scribd.com/doc/130854967/IsabelaVasiliuScrabaAlexDragomirPropedeutica   .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi : Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, 2000 ; https://philpapers.org/rec/VASILR   .

– vezi înregistrarea mea de la Colocviul „Mircea Vulcănescu”, Tecuci, 2012 http://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ   ). https://www.youtube.com/watch?v=xsi5wHC44AA ).

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu and Mircea Eliade: https://www.academia.edu/27127441/Isabela_Vasiliu-Scraba_NAE_IONESCU_AND_MIRCEA_ELIADE .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și post-comuniste, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, Serie nouă, Anul XIII, 1-15 iunie 2014, nr. 282/2014, pp. 23-25; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/ .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Camera 13 a            Vilei „Noica” de la Păltiniș; http://www.romanianstudies.org/content/2010/09/isabela-vasiliu-scraba-camera-13-a-vilei-noica-de-la-paltinis/

 

Isabela Vasiliu-Scraba, C. Noica în cultura colectivistă aşa cum a fost ea percepută de Sorin Lavric,   extrase în rev. „Argeș”, Pitești, An X (/XLV), Nr. 4 (334), aprilie 2010, pp.22-23; http://isabelavs.go.ro/Articole/NoicaPerchezitie7.htm ).

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Noica în cifru „humanist”, pe hârtie extrase în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul V, nr 4 (42), aprilie 2011, p.16, https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavasiliuscrabanoicahumanitas5/ .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Pleșu despre Eliade, sau, Un fals filosof al religiilor (A. Pleșu) despre „cel mai mare filozof al religiilor din secolul XX” (M. Eliade): https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/; textul este menționat și aici: http://thebookee.net/el/eliade-secret .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu prin felurite tertipuri, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 266/2013, pp. 7-8 si nr. 267/ 2013, pp. 5-6, octombrie; sau https://fr.scribd.com/doc/179318328/IsabelaVScrabaMicsorareEliadeGonflareCulianu   .

Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arheul istoric întrupat de Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari ai culturii noastre la 25 de ani de la moarte; http://www.romanianstudies.org/content/2012/07/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre/ ; sau https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-25aninoica4/ .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Filozofia lui Noica – între fantasmă si luciditate, Slobozia, 1992; https://philpapers.org/rec/VASFLC .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50; http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm ; , sau varianta intitulată Wikipedia.ro citită printre rânduri; http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/ .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, M. Vulcănescu și A. Dragomir în Cercul de la Andronache înființat de Noica, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul VII, nr 5 (68), mai 2013, pp.16-17; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-noica3andronache/ .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Himera Școlii de la Păltiniș ironizată de Noica ; http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Himera%20scolii%20de%20la%20Paltinis%20ironizata%20de%20Noica.htm .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade si brașul lung al inchiziției comuniste; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10, sau, o variantă mai scurtă, în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011; http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46   .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topografie a prezentului, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2002; http://www.worldcat.org/search?q=Isabela+vasiliu-scraba&qt=owc_search .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Suspecta moarte a lui Noica, în rev. „Plumb”, Bacău, Anul V, nr. 34, ianuarie 2010, p.4 ; http://isabelavs.go.ro/Articole/NoicaSfarsit4.htm .

Isabela Vasiliu-Scraba, Himera discipolatului de la Păltiniș; on-line https://blogideologic.wordpress.com/2013/04/08/isabela-vasiliu-scraba-himera-discipolatului-de-la-paltinis/ .

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Modelul Antim și modelul Păltiniș, în rev. „Clipa”, SUA, Anul XXV, iunie 2015; http://www.clipa.com/a13398-Modelul-Antim.aspx   .

 

Cuvinte cheie: „filozofie”; „cultură românească”; „Platon”; „Isabela Vasiliu-Scraba”; „Mircea Eliade”; „Mircea Vulcănescu”; „Nae Ionescu”; „Școala trăiristă”.

 

Autoare: ISABELA VASILIU-SCRABA, vezi fișa din Wikipedia.ro dinainte de vandalizarea ei de către birocratul MyComp, http://www.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/vulceliadeplaton/