IsabelaVS-Boca3Paraian

IsabelaVS-Boca3Paraian.rtf/ 14 nov.2014/ 15369 car./2363 cuv.

Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma „Arsenie Boca-Părăian” din seria Eliade-Culian’ și Noica-Liicean’

Motto : „Părintele Arsenie a purtat și a menținut aprinsă în veacul nostru o conștiință creștină, duhovnicească, filocalică, apostolică și patristică de cel mai înalt nivel și de cea mai adâncă și profundă trăire… Simțeai, când îți vorbea Părintele Arsenie, că îți vorbește Dumnezeu prin Sfinția Sa” (P.S. Daniil Partoșanul, Episcop de Vârșeț).

Î.P.S. Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, spunea că „urmărirea Părintelui Arsenie Boca a fost încheiată doar cu o lună înainte de moartea sa, deși, din cauza unei paralizii, n-a mai putut ieși din casă în ultimii doi ani ai vieții” (Fost-am om trimis de Dumnezeu, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 20).

Documentele ce „atestează”, vezi-Doamne, „scoaterea de sub urmărire” cu „o lună înainte de moartea sa” au fost cu grijă îndosariate. Documentul -„cheie” (citat mai peste tot) îl constituie propunerea de încheiere a urmăririi scrisă de Cocârlea Constantin pe 29 septembrie 1989. Spre a părea cât mai convingător așa-zisul dezinteres oficial al Securității față de Părintele Arsenie Boca, documentul-cheie este precedat de note ale aceluiași maior de la Securitatea din Sinaia în care Părintele este prezentat ca țintuit la pat si în imposibilitate de a se deplasa în decursul anilor 1988 și 1989 (cum reiese și din opinia Î.P.S. Serafim Joantă), tocmai în perioada când fusese văzut la Mănăstirea Prislop (pe 17 dec. 1988 de către Preasfințitul Daniil Partoșanul, pe atunci preot la Prislop, vezi vol. Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 13) sau la Biserica din satul Drăgănescu (de Sfintele Sărbători de Paști ale anului 1989), cum aflăm de la Părintele Dumitru de la Mănăstirea Sf.Ilie din Albac și de la pr. Simion Tudoran pe care Părintele Arsenie Boca l-a sărutat de rămas bun în sufrageria vilei de la Sinaia pe 27 oct. 1989, spunându-i că este „ultima oară când se văd”.

Varianta „oficială” cu așa-zisa „moarte naturală” a Părintelui a fost difuzată și de nevăzătorul duhovnic al Mănăstirii Brâncoveanu care, deși ar fi avut loc în mașina care se ducea la Prislop la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca „nu și-a arătat dorința de a merge” (arhim. Teofil Părăian). Aceeași variantă contrafăcută apare și în revista „Rost”, an II, nr. 20/2004, într-un articol semnat de Adrian Nicolae Petcu (care a mai răspândit-o si cu alte ocazii), după ce apăruse povestită de Părăian într-o anexă a unui volum de compilație apărut la Editura Teognost în 2002. Cu diferența că în volumul scos de editura clujană, moartea nu mai e pusă pe seama infarctului din februarie 1988 si a paraliziei la piciorul stâng, adică a unor suferințe cardio-vasculare, cum lasă de presupus notele Securității din Sinaia : „A avut ceva la rinichi” preciza Teofil Părăian într-o înregistrare din 2001 făcută la Mănăstirea „Sub Piatră” si cuprinsă în volumul Editurii Teognost.

După alte opinii exprimate în 2001 de călugărul cel orb, Părintele Arsenie Boca* ar fi stat nouă luni la Canal (p. 205) și ar fi avut multe „nereușite” (p.200) în povețele date celor care îi cereau sfatul. Pe 22 august 2001 arhim. Părăian avansase și niște acuzații extrem de grave și în contrast flagrant cu realitatea. Anume că Părintele Arsenie „căuta să facă pe omul care știe multe” (T. Părăian, p. 200, p.201 și p.205, în lucrarea de licență a lui Ioan I. Gînscă, O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete, Editura Teognost, Cluj, 2002, supra-apreciată de Părăian drept „cea dintâi carte competentă despre Părintele Arsenie”, p.5).

Arhim. Teofil Părăian și-a mai amintit tot în august 2001 cum Părintele Arsenie Boca i-a spus la una din cele două vizite făcute de el la Drăgănescu că se bucură de orice critică, dar nu și de criticile nedrepte, probabil de genul celei înainte menționate, prin care orbul a criticat un om „foarte smerit” (pr. Crăciun Oprea în vol. : Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p. 58) că ar fi fost mândru și impostor „căutând să facă pe omul care știe multe”. Sfântul Ioan Casian scria că cel ce a voit să pricinuiască răul „va fi pedepsit”, deși cel drept „n-a suferit nici un rău… din cele ce i s-au pricinuit cu rea intenție, „fiindcă el le-a făcut să-i servească înaintării în sfințenie” (Sf. Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, trad. David Popescu, Editura Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2004, p. 144).

Dintre amintirile sale gata oricând a ieși la lumină, mediatizatul călugăr de la Mănăstirea Sâmbăta a repovestit-o pe cea în care Părintele Arsenie Boca vizitat de el la Schitul Maicilor n-a dat semn că l-ar mai fi întâlnit vreodată. O altă întâmplare (din aceeași categorie) era din vremea Prislopului, când Părintele Arsenie Boca [scăpat cu viață după 14 luni de Canalul morții „Dunăre- Marea Neagră”, unde „tortura prin muncă, nesomn, înfometare și bătaie a cunoscut forme de maximă bestialitate”, apud. I. Ianolide, Intoarcerea la Hristos, Ed. Bonifaciu, 2012, p. 326] îi expediase înapoi o scrisoare fără nici un răspuns, care i-a ajuns lui Părăian, spre deosebire de scrisoarea din anii cincizeci a Părintelui Cleopa către Părintele Arsenie confiscată de Securitate si pusă la dosar.

Arhimandritul cel orb venerat „oficial” la Sâmbăta de Sus păstrase în memorie si anul 1949 când Arsenie Boca (ajuns stareț la Prislop) venise într-o scurtă vizită la Sibiu și nu voise a sta de vorbă cu el. In mod ciudat, chiar și îmbrățișarea prietenească din 1980 – când Părintele Arsenie „trecuse în taină” pe la Mânăstirea Brâncoveanu în postul Crăciunului (P.S. Irineu Duvlea, Episcop vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America, în op. cit., p.21) -, nevăzătorul duhovnic a reținut-o laolaltă cu amintirea refuzului Părintelui Arsenie de a scrie în Cartea de onoare (op. cit., p.47) a Mănăstirii Brâncoveanu, unde fusese îmbiat să se întoarcă doar „ca magazioner”  (apud. Părinele Arsenie Boca). Acesta era unicul post disponibil la Sâmbăta de Sus pentru iconarul de la Drăgănescu în mânăstirea pe care în anii patruzeci el însuși, în calitate de stareț, de fapt o rectitorise (1940-1948).

Din amintirile duhovnicului orb al Mănăstirii Brâncoveanu căruia Părintele Arsenie îi spusese cu ani în urmă că „nu toți cei din lume se prăpădesc, nici toți cei din mănăstire se mîntuiesc” (ierom. Arsenie Boca, 1942 citat de arhim. Părăian în vol. I. Gânscă, op. cit., Ed. Teognost, Cluj, 2002, p.197) mai aflăm că a existat „la vechea stăreție, lângă cancelarie” (așadar în 2001 nu mai era expus!) un „epitaf pictat de Părintele Arsenie, cu Adormirea Maicii Domnului” foarte admirat de profesorul universitar Bologa din Sibiu (T. Părăian în vol. Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p.50, înregistrare publicată și ca anexă în volumul din 2002 scos de editura clujană Teognost, dar și într-un volum de Convorbiri cu Arhim. T. Părăian tipărit în 2011 de Editura Andreiană din Sibiu).

Prin aplicarea strategiei cripto-comuniste de mediatizare a „înlocuitorilor” – cea mai bătătoare la ochi fiind înlocuirea prin mediile universitare post-decembriste a lui Mircea Eliade, „cel mai mare istoric al religiilor din secolul XX”, prin I.P. Culianu, fost profesor de română (în Olanda, 1976-1986) si de italiană (în SUA, 1988-1989), aflat pe punctul de a fi angajat ca profesor asociat de istoria religiilor (1990-1991) la Chicago în momentul asasinării sale din 21 mai 1991 (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade și gonflarea lui Culianu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 266/ 2013, pp. 7-8 și nr. 267 / 2013, pp. 5-6, sau https://fr.scribd.com/doc/179318328/IsabelaVScrabaMicsorareEliadeGonflareCulianu ) -, se pare că s-a găsit și pentru Părintele Arsenie Boca, „unul dintre cei mai mari teologi-duhovnici ai neamului românesc” un înlocuitor. Chiar în persoana lui Teofil Părăian. Fiindcă în vreme ce chilia Părintelui Arsenie Boca (1910- 28 nov.1989) din stăreția veche de la Sâmbăta e [permanent] „în lucru” (apud. Părintele Mihail de la Mânăstirea Brâncoveanu, iulie 2012) si nu poate fi vizitată, chilia călugărului nevăzător poartă o placă cu litere aurite și este oferită spre vizitare. Iar în București, în ianuarie 2012, pangarul de la Patriarhie dospea de cărți și CD-uri de si despre Părăian în timp ce nimic legat de numele Părintelui Arsenie Boca nu exista acolo. La Sâmbăta de Sus, poza lui Teofil Părăian (1929-2009) tronează chiar și la izvorul făcător de minuni numit „al Părintelui Arsenie Boca”. E pusă la intrare, luminată de o candelă pe măsuța din dreapta, în timp ce poza Părintelui Arsenie e agățată de stâlp în stânga, alături de alte mici reproduceri de icoane larg răspândite.

E drept că în cazul acestui „înlocuitor” n-a trecut suficientă vreme spre a se vorbi de „paradigma Boca-Părăian”, cum vorbește în târgul Ieșilor (la Universitate) decanul N. Gavriluță de paradigma Eliade-Culian’ sau prin universitatea din București cum se vorbește de „modelul” Noica-Liicean’ în timp ce prin librăriile bucureștene aproape că nu se mai difuzează (oct. 2014) nici o carte de filozofie scrisă de Noica sau de istoria religiilor scrisă de Mircea Eliade, să nu scadă interesul (cultivat în mediile universitare post-decembriste) pentru „înlocuitori”. Supărat că Părintele Arsenie Boca nu l-a băgat în seamă după cum și-ar fi dorit, Teofil Părăian „nu i-a fost admirator” (T.P., 22 aug. 2001). Aceasta nu l-a împiedicat însă a prelua spre difuzare cât mai multe cuvinte duhovnicești ale Părintelui Arsenie Boca (vezi vol. Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, pp. 33-51).

P.S. Daniil Partoșanul îl descrie pe Sfântul Părinte ca pe un om în prezența căruia „îl simțeai pe Hristos trăind și vorbind în Părintele Arsenie… este un lucru extraordinar, în viața noastră, în viața oamenilor, să întâlnim un sfânt” (ibidem, p.16). La Biserica din satul Drăgănescu în 1983 (când Părintele hărțuit de Securitate era în etate de 73 de ani) Bogdan Juncu îl percepe ca cel mai frumos om pe care l-a văzut în viață, „cu o frumusețe în adâncul lui care emana în afara lui și se completa cu frumusețea chipului său și a structurii lui de om. Era ceva, pentru mine, om de lume, era peste așteptările mele de a vedea, de a întâlni. Extraordinar de frumos ! Și avea niște ochi Sfântul Părinte… Distanța dinte mine și Sfântul era de o jumătate de metru, deci l-am văzut foarte bine. Si…nu mă mai săturam privindu-i ochii, care…dacă-i vezi o dată, nu-i mai poți uita niciodată” (ing. Bogdan Juncu, în op. cit., p. 112).

După o mărturie a arhim. Paisie Tinca (n.1931) de la Sâmbăta de Sus, Părintele Arsenie Boca (pe când era stareț la Mânăstirea Brâncoveanu) a curățat izvorul făcător de minuni „care era plin de frunze și murdar” (vezi vol. : Fost-am om trimis de Dumnezeu, Sibiu, Ed. Agnos, 1912, p.155), și a făcut din acel izvor aflat la cca 2 km de mănăstire locul unde obișnuia să se roage izolat de mulțimea de oameni care veneau la Mânăstire, apa devenind „sfințită de rugăciunile Părintelui Arsenie” (vezi Mărturii din Țara Făgarașului…, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p. 74 ).

Si în această privință părerea nevăzătorului Părăian (ajuns călugăr la Sâmbăta de Sus după mutarea la Prislop a Părintelui Arsenie Boca) diferă substanțial. Fostul stareț Arsenie Boca doar ar fi văzut izvorul semnalat de un frate de la mănăstire : „s-a dus Părintele la izvor și a văzut că e apă bună. Ani și ani izvorul acesta a rămas așa, fără să se îngrijească cineva să facă acolo niște bănci și o masă. Acestea le-a făcut Părintele Efrem. Nu el personal, ci a angajat niște oameni” (T. Părăian în vol. : I. Gînscă, O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete, Cluj, 2002, p. 210).

Într-o conversație cu Mitropolitul Antonie Plămădeală, Teofil Părăian și-a amintit scene din copilăria proprie când bunica-i zicea „hingher (/„hoheriu”) și mișel”, un vecin fiind de părere că „nu-i botezat bine” : „pe ăsta să-l duci la popă, să-i mai citească ceva, că nu i-a zis toate” (vezi Teofil Părăian în vol. Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, p.40). La Mănăstirea „Sub Piatră” mediatizatul nevăzător a mai povestit că Părintele Arsenie Boca (prevăzându-i probabil viitoarea postură de „înlocuitor”) îl întrebase în 1942 dacă i-a venit vreodată în minte să omoare un om.

Despre săvârșirea din viață a Părintelui Arsenie Boca, Teofil Părăian spusese că a fost o moarte naturală (din cauza rinichilor) și că în general „la 79 de ani, nu se mai pune problema din ce pricină ai murit. Mori, că moare lumea la 79 de ani si mai devreme” (Părăian citat de I. Gînscă în rev. „Discobolul”, Anul XIII, Nr. 154-155-156, oct.-nov.-dec. 2010, p.274). Dacă nevăzătorul arhimandrit s-ar fi dus la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca, probabil că ar fi aflat de omorârea de către securitatea comunistă a Părintelui Arsenie Boca. Fiindcă parohul Bisericii din satul Drăgănescu (întemnițat și el fără vină înainte de 1964) nu s-a temut pe 4 decembrie 1989, să spună că Părintele Arsenie Boca „a murit martir” (vezi Mărturii din Țara Făgărașului despre Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p.116). Preotul Savian Bunescu a fost, alături de călugărul Pantelimon Munteanu, unul dintre cei care au vorbit în cunoștință de cauză despre schingiuirea la 79 de ani a Părintelui Arsenie, pe care securiștii bătăuși l-au dus apoi să moară la Sinaia (vezi și volumul de mărturii editat de Romeo Petrașciuc sub titlul Părintele Arsenie Boca: „Fost-am om trimis de Dumnezeu”, Sibiu, Editura Agnos, 2012, https://fr.scribd.com/doc/123632180/2012-PARINTELE-ARSENIE-BOCA-FOST-AM-OM-TRIMIS-DE-DUMNEZEU ). „Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar nu vă temeți, Hristos e aproape, cercetează lumea” a spus ieromonahul Gherasim Iscu, unul dintre sfinții care și-au dat duhul după gratiile închisorii comuniste de la Târgu-Ocna (vezi Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos, Ed. Bonifaciu, 2012).

*Despre Părintele Arsenie Boca am publicat mai multe articole în revistele „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013 („Noaptea de Sanziene” despre martirii inchisorilor), în „Oglinda literară” (Focșani), „Acolada” (Satu Mare), „Argeș” (Pitești), „Curtea de la Argeș” (Curtea de Argeș), „Nord literar” (Baia Mare) etc. : (1) Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca – un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la M-rea Brâncoveanu, revista “Argeş”, Anul X, nr.10/2010, p.24,   http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3274:polemice&catid=311:revista-arges-octombrie-2010&Itemid=112 ; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Martiriul7Boca.htm (2) Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu si o profeție a Părintelui Arsenie Boca, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSbisericaDraganescu4.htm; (3) Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh si viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca si Nae Ionescu http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabeaVS-Boca-Nae6.htm; (4) Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu si Părintele Arsenie Boca, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Arsenie7OlgaGreceanu.htm ; (5) Isabela Vasiliu-Scraba, Legile Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSLegiArsenieBoca5.htm

 

Cum se vede, de zicerile Parintelui Arsenie Boca este agățat și chipul nevăzătorului care îl citează, cu un portret de aceiași dimensiune cu cea a Sfântului Părinte Arsenie Boca. Ba încă, lumina și crucea sînt plasate mai aproape de nevăzător. (comentariul Isabelei Vasiliu-Scraba).