IsabelaVS-Creatiune

IsabelaVS-Creatiune.rtf/11iulie 2016/15724car./2127cuv.

Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu despre superbia animi

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-creatiune/

Motto: „Resulta obligatorio odiar al objecto que tenemos delante, paisaje, estrella, mineral o ser humano, puesto que se trata de una res extensa situada completamente fuera de los intereses de la res cogitans” (Vintilă Horia, Los derechos humanos y la novela…, 1981, p.15).

Într-o conferință de la Atheneul Român, gânditorul realist Nae Ionescu (1) semnala greșita tendință de a acorda o valoare de absolut cunoștințelor științifice. In contrapondere, la acea vreme de succes a ocultismelor de tot soiul (2), inițiatorul Școlii trăiriste (3) mai observase slaba consistență a rezultatelor cercetării preocupate de cunoașterea absolutului al căror final nu trece de „cunoștința formulată”. Faimosul metafizician mai spunea în 1929 că problematica omului de azi ar fi ceva mai complicată pentru că „noi am sistematizat mai mult chestiunile și soluțiunile”, deși în adâncul problemelor nu s-a înaintat: „este o prejudecată că noi înaintăm cu înțelegerea noastră și că pe măsură ce înaintăm posibilitățile noastre de cunoaștere sunt mai mari”. Convins că de-a lungul întregii sale istorii „posibilitățile de cunoaștere ale omului rămân constant aceleași”, filozoful propunea regăsirea terenului ferm de la care pornise cândva Fericitul Augustin care a stabilit o demarcație precisă între valoarea cunoștinței din punctul de vedere al creaturii, și actul de creație propriu-zisă: „Faptul că o cunoștință a noastră nu poate să fie niciodată absolută, nu poate să pătrundă realitatea în chip absolut, ne ratează pretenția de creație” (Nae Ionescu, Creațiune și păcat).

Păcatul stă chiar în pretenția noastră raționalistă, în „superbia animi, adică încercarea noastră de a ne identifica cu Dumnezeu…Păcatul pe care-l săvârșim noi oamenii cu pretenția noastră de a crea este pedepsit prin inanitatea efortului nostru…Putem să forțăm realitatea, o bucată de vreme, ca să urmeze direcțiunile și sugestiile noastre…Întrebarea este cât timp și cu ce rezultat?” (3).

Datorită ideii sale după care tot ce este real este rațional, Hegel ar fi ajuns la punctul final al procesului început cu Descartes care a „confundat realitatea cu rațiunea” (4). Dacă ceea ce este real e rațional și raționalul e real, nimic nu se opune modificării realității, transformării lumii după idealul hegelianului Marx și al „post-hegelienilor mai mult sau mai puțin aliniați, mai mult sau mai puțin critici cu filozofia marxistă” (Vintilă Horia, Los derechos…, p.107). Gânditorul religios Kierkegaard îi reproșa filozofului Hegel abandonarea individualului uman (5). Idealistul german ar fi redus omul particular la specia animală „om”, în care „partea” este inferioară totalității (p.107).

Ca să explice vederea „genului” înainte de cunoașterea „particularului”, Alexandru Dragomir (1916-2002) scrisese că vizitând China, primul lucru pe care un turist european îl observă sunt chinezii și că evidențierea atributelor suplimentare, care individualizează un anume particular, implică o relație intimă (Alexandru Dragomir, 12 sept. 1978). Acest fost student al lui Nae Ionescu (1890-1940), – unicul partener de discuții filozofice de la egal la egal pe care îl mai avea Noica după uciderea în temniță a prietenului său Mircea Vulcănescu (6) -, fusese nevoit la vremea terorismului ideologic comunist să aleagă exilul interior (7). Doar în „singurătatea gândului” mai așternea pe hârtie idei filozofice. De pildă, Alexandru Dragomir scria pe ascuns că politica ar administra astăzi lumea în totalitatea ei. Modificarea realității, spre a se ajunge la o lume „utilă omului”, transformă totodată realitatea într-o lume politică, o lume în funcție de om „ca societate omenească”.

Din arhiva publicată după moartea filozofului Alexandru Dragomir, pe niște foi din 1978 se mai poate citi că reducând calitățile la cantități, știința modernă ar fi transformat lumea „pustiind exteriorul”, (A. Dragomir, Semințe, București, 2008, pp.28-30). „Util omului” înseamnă o „grădină de legume, de cereale”, etc. O lume exterioară „utilă” este un spațiu (rex extensa) în care dispar forme de relief, specii de animale și de plante: „O să rămânem cu pudeli, ploșnițe, șoboloani și mâțe de casă” (8).

In timp ce pentru Vintilă Horia (9) post-hegelienii ar fi avut un rol destul de însemnat în procesul transformării din rău în mai rău a realității ca lume „utilă omului” , Alexandru Dragomir era de părere că originea degradării lumii noastre e mult anterioară, ea confundându-se cu începutul timpului modern, pentru că Descartes însuși nu ar fi tras ultimele consecințe ale noului raport pe care l-a instituit. Descartes n-ar fi „binevoit să ne arate” sfârșitul raportului res cogitans res extensa , oamenii de azi fiind nevoiți să plătească un preț exagerat de mare pentru a afla pe propria piele ceea ce n-a prevăzut părintele raționalismului modern.

Amuzant este că la note, editorii manuscriselor lui Alexandru Dragomir depun indirect mărturie despre dificultățile pe care le au cu urmărirea gândirii fostului student al lui Nae Ionescu, un om cult folosind cu dezinvoltură expresii în diferite limbi străine. Unde Dragomir scrie că sfîrșitul raportului spațiu-gândire (/lume și rațiune) „pe care noi acum sommes payés pour le savoir” [=care pe noi ne-a costat ca să-l aflăm, trad. I.V.S: „nous nous sommes payés”; (fam.) „s’infliger quelque chose de desagreable”] editorii traduc: „avem ca datorie să-l știm” (G. Liiceanu și B. Mincă, traducere la nota 37 de subsol în vol. Al. Dragomir, Semințe, București, 2008, p.30). Ceea ce face vizibilă schelăria ideologiei ieșite (teoretic) din uz în 1990, chiar prin tendința de a acorda o valoare de absolut cunoștințelor științifice.

 

Note și considerații marginale

 

  1. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica și în dubla ei înfățișare (Slobozia, 2000), prima carte dedicată gândirii filozofului Nae Ionescu despre care Alexandru Plaleologu spusese că a fost „unul din cei mai inteligenți oameni de pe planeta asta” (apud. Alexandru Paleologu, în rev. „Observatorul Cultural”, nr. 283/2005). A se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, Primatul spiritualului în naeionesciana iubire ca instrument de cunoaștere, în rev. „Argeș”, Pitești, nr.5/2008; https://www.scribd.com/doc/191856965/IsabelaVasiliuScrabaSpiritualitate .
  2. În comunism s-a pus pe piață o traducere a romanului Muntele vrăjit din care cenzura a îndepărtat paginile unde Thomas Mann descrisese o ședință de spiritism.
  3. vezi Nae Ionescu, Creațiune și păcat, 1929; https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/naeionescucreatiune-pacat/ .
  4. Vintilă Horia, Los derechos humanos y la novela del siglo XX , Madrid, 1981, p.106. Este una din cele mai captivante cărți de critică literară publicate de Vintilă Horia, scrisă după succesul remarcabilelor volume din 1976: Viaje a los Centros de la Tierra (Barcelona, 1976, ed. II-a, 1979) si Introduccion a la Literatura del siglo XX (Madrid, 1976).
  5. „Pierderea” individualului era trecută de filozoful trăirist Noica în categoria „logicii lui Ares” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Filozofia lui Noica, între fantasmă și luciditate, Slobozia, 1992, p.105). Surprins de G. Liiceanu că citeşte Biblia, filosoful de la Păltiniş a improvizat o scuză de toată frumuseţea: Propriu-zis, el nici n-ar citi din Biblie. Si-ar face doar lecţiile: S-ar documenta! Să nu apară nepregătit în faţa fiului său pe care nu-l mai văzuse de vreo două decenii, de când acesta era elev. Pentru că între timp, Răzvan al său plecat în Anglia devenise călugărul Rafail. Cum să discute el cu Rafail, dacă nu pune mâna pe cartea interzisă de teroarea ateismului obligatoriu al culturii comuniste. A se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, Noica, un marginalizat al culturii comuniste și post-comuniste; http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Noica marginalizat de IVS.htm .
  6. Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu si Alexandru Dragomir în Cercul de la Andonache înființat de Noica, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 5/2013, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Noica3Andronache.htm . În marginea filosofiei vulcănesciene, Alexandru Dragomir îi spunea tânărului Fabian Anton că opera unui gînditor “nu are o singură dimensiune: cantitatea”(vezi Ultimul interviu al filozofului A. Dragomir, în rev. “Asachi”, Piatra Neamț, Seria III-a, Nr.5 (241), dec.2008-ian.2009, p. 7) pentru a afirma în final că Mircea Vulcănescu, fostul său profesor de la Universitatea din Bucureşti, “era copleşitor” (ibid.).
  7. vezi vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate. Alexandru Dragomir în singurătatea gândului, Slobozia, 2004; http://www.isabelavs.go.ro/Propedeutica/Cuprins.htm . După apariția acestei prime cărți tratând despre gândirea filozofului Alexandru Dragomir, Fabian Anton mi-a pus la dispoziție înregistrarea discuţiei sale cu Alexandru Dragomir, interviu   publicat după tipicul totalitarismului ideologic comunist (i.e. în formă cenzurată) de „Observatorul Cultural”, nr.275/2005. Atunci am scris eseul publicat de rev. „Argeș” (Pitești) oct., 2006, p.19: Isabela Vasiliu-Scraba, Ultima revelaţie a filozofului Alexandru Dragomir: “A nu te vinde comportă nebănuite riscuri”; care o bucată de vreme s-a putut citi on-line având un link pe pagina de internet a Centrului Cultural Pitești. Apoi a fost cenzurat, întâi prin îngreunarea căutării, la sfârșit prin îndepărtarea textului meu, linkul indicând cu totul altceva. Acest articol a fost scris după ce am parcurs interviul cenzurat la prima sa publicare în “Observatorul cultural” şi apoi am ascultat de pe casetă inregistrarea şi Fabian Anton. Tânărul venise pe 15 iunie 2000 să-i arate bătrânului filozof textul interpretării la o Scrisoare pierdută şi alte eseuri în care gândirea-i fusese vandalizată, texte pe care –fără ştirea lui – era trecut drept autor. Pe Wikipedia.ro, “MobyDick” trecuse pe 3 dec.2004 că “auditorii au notat cu grijă cele ascultate, astfel încât conţinutul acelor prelegeri s-a păstrat”. Apoi, după ce îmi apăruse Propedeutica la eternitate. Alexandru D ragomir în singurătatea gândului (volum care s-a putut citi din ian.2005 pe internet), povestea cu notiţele a fost completată destul de straniu, dacă ne gândim la materialele cu care venise Fabian Anton la Alexandru Dragomir pe 15 iunie 2000. Pe Wikipedia.ro       s-a adăugat “coroborarea” (înaintea decesului din 2002?) cu alte însemnări din arhiva Dragomir (aflată abia după moartea filozofului !): “auditorii au notat conţinutul prelegerilor. Si a putut fi coroborat cu multimea de caiete de însemnări pentru reconstituire” (Wikipedia.ro). Tot din istoricul modificărilor s-a văzut şi înlăturarea legăturii către “Observatorul cultural” nr.275/2005 cu interviul luat de Fabian Anton şi publicat în formă cenzurată, interviu din 15 iunie 2000 la care m-am referit în textul Ultima revelaţie a lui Alexandru Dragomir : a nu te vinde comportă nebănuite riscuri (rev. “Argeş”, oct., 2006, p.19). Oricum, adevărul maltratării prelegerilor ţinute de Alexandru Dragomir îl aflăm chiar din volumul Crase banalităţi: G.Liiceanu a ciopârţit întregul prelegerilor ca să obţină bucăţi. Apoi le-a recombinat din “burtă”. Pe urmă a împărtit ce-a iesit în “secţiuni” din care “unele au fost omise”, altele “reformulate” altele “îmi aparţin” scrie cu mândrie co-autorul auto-impus după moda tiraniei intelectuale din comunism (Crase banalităţi metafizice, 2004, p.127). În volumul lansat de Humanitas în mai 2004 nici măcar conferinţele lui Alexandru Dragomir înregistrate pe casetă n-au fost publicate ca atare, deşi din interviul luat de Fabian Anton în 15 iunie 2000 oricine poate sesiza fluenţa vorbitorului care nu face paranteze, urmărindu-şi cu grijă succesiunea ideilor. Când am refăcut de pe casetă textul (şi l-am publicat în revista “Asachi” (Piatra Neamț) în toate numerele ei apărute în 2008 şi 2009) am remarcat cu uimire cât de bine vorbea Alexandru Dragomir: N-a fost necesară nici o “stilizare” a frazelor inteligente şi perfect formulate. Ceea ce proba oarecum o spusă a filozofului: “adevărul nu este opus falsului, ci imposturii” (Alexandru Dragomir despre Socrate, în Crase banalităţi metafizice, 2004, p.157). Oare cât timp o să mai treacă până să fie xeroxate şi apoi publicate fără modificări acele notiţele după conferinţa despre Socrate ţinută de Alexandru Dragomir în ziua morţii lui Mircea Eliade ? Să nu uităm că din 2004 şi până în 2012 Editura Humanitas nu i-a publicat lui Dragomir nici măcar textul despre Socrate din 1981 pe care acesta i-l expediase lui Noica la Păltiniş.
  8. Alexandru Dragomir, Semințe, București, 2008.
  9. Isabela Vasiliu-Scraba, Întâmplări din anul „Vintilă Horia” și nu numai…, sau, Meandrele receptării primului scriitor străin laureat al Premiului Goncourt ; https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/isabelavs-vintilahoriacentenar/ .

Repere bibliografice

– Isabela Vasiliu-Scraba, Țuțea despre Nae Ionescu: „Orice mare inteligență basculează între religie și filozofie”(P.Ț.), în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, Nr.296, 1-15 ian. 2015, p.24; https://www.scribd.com/doc/263077178/IsabelaVasiliuScrabaNaeTutea .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutica la eternitate. Alexandru Dragomir în singurătatea gândului, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2004; http://fr.scribd.com/doc/130854967/IsabelaVasiliuScrabaAlexDragomirPropedeutica .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Alexandru Dragomir nu este o „invenție” a lui Liiceanu, fiindcă oamenii mici nu-i pot inventa pe oamenii mari, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.3/2012, p.19; http://www.scribd.com/doc/167094850/Isabela-Vasiliu-Scraba-Al-Dragomir-nu-este-o-%E2%80%9Einven%C8%9Bie%E2%80%9D-a-lui-Liiceanu-fiindc%C4%83-oamenii-mici-nu-i-pot-inventa-pe-oamenii-mari .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Himera “Scolii de la Păltiniş” ironizată de Noica; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-himera1ScoalaPaltinis9.htm .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Himera discipolatului de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-himera2ScoalaPaltinis10.htm .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari la 25 de ani de la moarte; http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre-la-25-de-ani-de-la-moarte/ .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia citită printre rânduri; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Noica, un marginalizat al culturii comuniste și post-comuniste; http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Noica marginalizat de IVS.htm .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Incultura Păltiniș; http://www.romanianstudies.org/content/2010/09/isabela-vasiliu-scraba-camera-13-a-vilei-noica-de-la-paltinis/ .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Lucian Blaga și Fenomenologia; http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Despre%20noumen%20fenomen%20si%20fenomenologie%20de%20IVS.htm .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu si Alexandru Dragomir în Cercul de la Andonache înființat de Noica, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 5/2013, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Noica3Andronache.htm .

 

Tags : „Nae Ionescu” ; „Școala trăiristă” ; „Descartes” ; „superbia animi” ; „Vintilă Horia, laureatul Premiului Goncourt, 1960” ; „Alexandru Dragomir” ; „Isabela Vasiliu-Scraba”, „Noica” ; „filozofie românească” .

 

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba (vezi fișa scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba din Wikipedia.ro înainte de vandalizare de către administratorul MyComp; http://www.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba ).

 

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-creatiune/

 

 

Advertisements