Sfântul-Arsenie-Boca-Elefterie

Isabela-Vasiliu-Scraba-3Sfântul-Arsenie-Boca-Elefterie// 23601 car./ 3143 cuv.

Isabela Vasiliu-Scraba, O enigmatică pictură a Sfântului Arsenie Boca aflată în mijlocul Bucureștiului

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/sfantul-arsenie-boca-elefterie/

 

Motto: „În tirania comunistă e grea sărăcia, e gravă întemnițarea oamenilor, dar nimic nu e mai înspăimântător ca manipularea conștiinței care transformă omul într-o unealtă teleghidată” (Sfântul Valeriu Gafencu).

 

Citit-am de curând într-o revistă oarecare de pe internet un text jalnic pe tema picturii Sfântului Arsenie Boca.

Faptul în sine e banal, fiindcă neobișnuite sunt textele cât de cât interesante.

Din revista apărută în 2019  am sesizat însă o grosolană manipulare vizind promovarea unui anume neadevăr, dăinuind din anii șaizeci și până prin 2007. Minciuna trebuia să-l „facă dispărut” pe călugărul iconar Arsenie Boca, adevăratul autor al impresionantei picturi acoperind bolta altarului Bisericii „Sfântul Elefterie cel Nou” din București.

În urmă cu niște ani, când s-a nimerit să urmăresc la TVR1 (sau poate la Trinitas) o filmare în frumoasa biserică de lângă Operă, m-a impresionat perseverența cu care era ocolită imaginea Maicii Domnului cu pruncul Iisus din bolta altarului, sub pretextul prezentării catapeteasmei sculptată în lemn de cireș de Grigore Dumitrescu și de fostul deținut politic Aurel Obreja.

Modelul sculpturii ar fi fost catapeteasma unei biserici ortodoxe din Skopje, după cum notase în wikipedia.ro „Florina Rădulescu” pe 19 febr. 2012, citând și articolul din „Ziarul Lumina”, semnat de Ștefan Mărculeț, Biserica „Sf. Elefterie cel Nou” are o catapeteasmă unică în țară,și publicat pe 15 dec. 2007.

După ce terminase fresca din bolta altarului de la Biserica „Sf. Elefterie cel Nou”, ieromonahul Arsenie Boca pe care stăpânirea comunistă l-a scos fără motiv din rândul preoților, a început pictura Bisericii „Sf. Parascheva” de la Bogata Olteană, din jud. Brașov. Din nefericire, fresca lui a fost distrusă prin lovituri de ciocan după arestarea preotului Spiridon Cândea ca urmare a unei discuții avute cu soția sa în casa parohială „microfonizată”.

Pentru sculptura în lemn a Bisericii de la Bogata Olteană a fost ales același sculptor, Grigore Dumitrescu, probabil recomandat de Sfântul Părinte Arsenie Boca izgonit în 1959 de Securitatea anti-românească de la Mănăstirea Prislop, securitate care l-a si arestat cu acel prilej, după spusele uneri călugărițe din acea mânăstire desființată în 1959 si reînființată după mai bine de un deceniu cu aprobarea Patriarhului Justinian (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu și o profeție a Părintelui Arsenie Boca, https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/).

Manevrele de filmare a sculpturii din Biserica „Sf. Elefterie cel Nou” ceruseră o oarecare îndemânare, ca la filmarea catapeteasmei să devină de nevăzut absida centrală a altarului.

Fiind sezonul cald, am făcut la câteva zile după vizionarea filmării catapeteasmei o plimbare cu bicicleta până la biserica de lângă Operă.

Acolo l-am căutat, l-am găsit și am vorbit cu preotul Mihai Dragomir despre Părintele Arsenie Boca, despre care nu a zis nici un moment că ar fi fost pictorul frescei cu pruncul Iisus îmbrăcat ca un deținut politic, desi „Lumea Credinței” publicase deja un articol pe  tema paternității picturii, textul fiind semnat de studentul Alexandru Valentin Crăciun.

Atunci (și mai apoi când am reintrat în Biserica „Sf. Elefterie cel Nou”) m-am convins că la mijloc trebuie să fie o dispoziție oficială, negarea adevăratei paternități a picturii fiind „literă de lege” și la omul de la pangar, dar și pe site-ul „crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei”.

Pe pagina de internet, în articolul de prezentare a Bisericii „Sf. Elefterie cel Nou” începută în anii treizeci și târnosită în 1971,  era trecut că pictura a fost executată de „pictorii Iosif Kleber și Vasile Rudeanu” (articol din 12 iunie 2012, cu 51680 vizualizări).

Sfântul Ioan Gură de Aur recomanda credincioșilor să fugă de clerul nevrednic în cazul în care  „episcopul sau clerul este viclean în chestiile credinței”.

A nu recunoaște sfințenia Părintelui Arsenie Boca venerat spontan  de sute de mii de credincioși, și a nu-i cinsti pe martirii închisorilor politice comuniste intră fără doar și poate la capitolul „viclenie în chestiile credinței”.

Scene de martiraj a pictat Părintele Arsenie Boca și la Biserica din Drăgănescu, pe peretele altarului. Cu scena sfântului arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic (venerat pe 28 noiembrie în calendarul ortodox), dar și cu alte scene din pictura  bisericii târnosită în 1982, se poate constata premoniția morții sale martirice din 28 noiembrie 1989, cum am arătat în textul scris în 2010 la întoarcerea de la Sâmbăta de Sus, text intitulat: Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Sâmbăta de Sus, https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ).

Atestând fără doar si poate teroarea ateistă (caracteristică regimului polițienesc comunist) a fost însăși interdicția prezenței  pictorului Bisericii de la Drăgănescu la sfințirea bisericii.

Chiar și urmărirea pas cu pas a Părintelui Arsenie Boca era menită să țină credincioșii la distanță. De multe ori, vederea în duh a Părintelui i-a salvat pe cei care, in ciuda interdicțiilor veneau din Țara Făgărașului la Drăgănescu pentru indrumare duhovnicească.

In Biserica din Drăgănescu, la Sf. Ioan Gură de Aur călugărul iconar a scris sub pictură: „Iarăși se tulbură Irodiada…iarăși cere pe tipsie capul lui Ioan”, semnalând astfel, cu mulți ani înainte, de la cine i s-a tras moartea martirică.

Despre Elena Ceaușescu, într-una din vizitele mele la Drăgănescu am aflat că semialfabetizata acadeniciană i-a tras Sfântului Părinte o palmă în ziua de Paști a anului 1989 chiar în sfânta Biserică de la Drăgănescu.

Foarte probabil tot ea a fost aceea care a dat dispoziție Securității să fie bătut cu bestialitate la 79 de ani, schingiuire din care i s-a tras sfârșitul martiric de care nu suflă o vorbă nici unul dintre cei ce pun la vânzare cărți cu închipuita viață a Părintelui Arsenie Boca la fosta Editură „Politică” sau la alte edituri mai modeste, și nici cei care scot în serie tot felul de filmulețe de televiziune despre faimosul stareț de la Mânăstirea „Brâncoveanu” și de la Prislop.

Intr-o altă scenă figurează exilul Sfântului Ioan Gură de Aur, sugerând exilarea sa de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, când, după zece ani (1939-1948) a plecat doar cu un sac de cărți, precum și exilul din 1959 de la cealaltă mănăstire pe care a rectitorit-o, M-rea Prislop.

La scena exilului Sfântului Atanasie cel Mare, Părintele Arsenie Boca trece în cuvinte ceva din experiența sa de deținut politic închis (ca atâția alții) fără temei și fără judecată: „Iar când vă vor da pe voi pe mâna stăpânitorilor, nu vă grijiți cum sau ce veți răspunde, căci se va da vouă în ceasul acela ce să grăiți. Fiindcă nu voi sunteți care grăiți, ci Duhul Tatălui vostru este care grăiește întru voi. Și veți fi urâți de toți întru numele Meu” (Matei 10, 19-22, în altarul Bisericii de la Drăgănescu).

Având darul vederii în duh, Sfântul Arsenie Boca spusese că „ierarhia BOR” îi va fi încă multă vreme ostilă.  Faptul se constată chiar din amânarea sine die  a canonizării acestui mare Sfânt deși președintele Comisiei de Canonizare i-ar fi (să zicem) favorabil Părintelui Arsenie Boca, ale cărui picturi le-a „clonat” la Biserica din Săndica pe care a ctitorit-o.

Cu imaginea martirajelor din pricina cinstirii icoanelor „când iudeii pârau icoanele la împărați, precum că sunt chipuri cioplite și închinare la lemn”, martiraje cărora le-a pus capătul cel de-al VII-lea (și ultimul) Consiliu Ecumenic, Părintele Arsenie Boca va scrie și despre o anume icoană azi în mare primejdie: „icoana lui Iisus pe care o avem în noi, în fiecare. Căci de la botez fiecare suntem destinați să fim o icoană a lui Iisus. Impotriva acestei icoane a lui Iisus în noi se dă azi o luptă mai vrăjmașă ca odinioară împotriva sfintelor icoane” (Părintele Arsenie Boca).

La predica „Ștefan, mucenicul evidenței” , starețul de la Prislop se gândise în decembrie 1949 la semnificația pe care o poate avea pomenirea întâiului mucenic la Crăciun (la Nașterea Domnului) și nu la Paști, „cum ni s-ar părea mai firesc, după ordinea în care s-au întâmplat lucrurile”  scrie Părintele Arsene Boca în Cuvinte vii (Deva, 2006, p.303).

Atunci, în iarna anului 1949, a făcut corelația între nașterea lui Iisus și dobândirea unui nou curaj (la mucenicul Ștefan) care „dezleagă omul de lumea aceasta și de frica cu care ea vrea să ne țină în lanțuri”. Acesta ar fi „noul curaj al urmării și asemănării cu Iisus…De când Iisus S-a născut în fire omenească…de atunci putem avea această evidență interioară despre Dumnezeu” consemnează ieromonahul înainte de abuziva sa arestare din 1950 pe care a prevăzut-o cum prevăzuse si celelalte arestări.

Un semn de ostilitate față de Părintele Arsenie Boca ar trăda și recenta încercare (constatată în articolul din 2019) de a (re)pune pe seama maestrului Vasile Rudeanu (lipsit de experieța detențiilor politice) fresca din bolta altarului de la Biserica „Sf. Elefterie cel Nou” pictată de Arsenie Boca, un sfânt din zilele noastre, cum scrisese Dan Lucinescu în cartea sa, un sfânt prigonit și întemnițat politic de autoritățile „României de impostură, produs al unei puteri străine ai cărei mandatari au asigurat -după 1990- perenitarea ex-PCR” , după opiniile politologului Ion Varlam (vezi Pseudo-România. Conspirarea deconspirării, București, Ed. Vog, 2004, p. 47, ISBN 973-85580-3-4).

Părintele Boboaia de la Porumbacu de Sus, unde ieromonahul Arsenie Boca e pictat în biserică, spunea că l-a pictat dintr-un fel de „rânduială de suflet și de conștiință”.

Această rânduială i-a determinat pe sătenii din Porumbacu „să-i  facă dreptate Părintelui Arsenie Boca și să-l treacă printre sfinții români”.

În vara anului 2007, Sfântul Părinte Arsenie Boca i-a dezvăluit în vis unui student la Teologie atât semnificaţia imaginii pictată în absida centrală a altarului Bisericii „Sf. Elefterie cel Nou” din Bucureşti, cât și faptul că el este autorul acelei fresce pe care nimeni n-a fost vrednic s-o vadă cu adevărat vreme de aproape jumătate de secol.

Studentul Alexandru Valentin Crăciun observă în vis zeghea cu care este îmbrăcat pruncul Iisus, zeghe pe care de atunci încoace o vede multă lume, dar studentului i s-a mai arătat ceva, cu mult mai semnificativ și mai tainic încriptat.

Anume că haina de puşcăriaş  are darul de a se metamorfoza într-un mănunchi de raze care transfigurează spaţiul întunecos al unei celule de închisoare politică, scăldând-o în focul ceresc pe care-l aduce cu sine imaginea de slavă a pruncului Iisus  (vezi Alexandru Valentin Crăciun, Pictura Părintelui Arsenie Boca, în rev. „Lumea Credinţei”, anul V, nr.9/58, sept.2007 ).

Toţi martirii credinţei creștine (din temniţele politice în care agenții ocupantului sovietic au omorât pe timp de pace sute de mii de români) au mărturisit adevărul biblic după care “pentru veşnicia noastră în Împărăţia lui Iisus, nici preţul vieţii, şi nici un preţ nu este prea mare” cum scria Părintele Arsenie Boca în Gâlceava omului cu revelaţia  (vezi  vol. Cărarea împărăţiei, Deva 2006).

Valeriu Gafencu, supranumit „Sfântul închisorilor” sesizase încă de la începutul deceniului cinci că „dușmanii creștinismului, cei ce au provocat martiriul atâtor deținuți politici vor să acopere existența martirajului și să-l facă uitat pe Hristos (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade și a Părintelui Arsenie Boca, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj- Napoca, serie nouă, anul XII, 16-30 aprilie 2013, pp.9-10; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/noaptea-de-sanziene/).

Dar ei se înșală și se dovedesc neputincioși… Au făcut sfinți și martiri, au reușit să închidă gura oamenilor, dar lumina sfinților n-au reușit să o acopere” (vezi vol.: Sfântul închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu, adunate si adnotate de monahul Moise de la Mănăstirea Oașa, Alba Iulia, 2007).

„Sfântul închisorilor” mai spusese colegilor de detenție de la Târgu Ocna că „modul în care pier sfinții uciși în secolul XX este cu mult mai pervers, mai bine studiat, mai cumplit decât felul în care au fost uciși martirii primelor veacuri de creștinism” (ibid.).

Intâmplarea a făcut să cunosc o pictoriță de biserici care îl știa pe ieromonahul Arsenie Boca de la Schitul Maicilor. Perfect limpede la minte, doamna Georgeta Balaban (1931-2021) mi-a povestit (printre altele) și de pictorul Vasile Rudeanu care avea dificultăți locomotorii.

Maestrului infirm, urcarea pe schelă îi era nespus de dificilă. Cum bine se știe, în 1959-1960, la Biserica „Sf. Elefterie cel Nou”, Părintele Arsenie Boca lucrase ca pictor secund.

Poziția ierarhică inferioară ar fi un indiciu că planurile picturii sunt făcute de cel aflat in poziție ierarhic superioară și, eventual, execuția este realizată de către „muncitorul zugrav”, cum a fost angajat Părintele Arsenie Boca, absolvent al Facultății de Teologie, al Academiei de Arte Frumoase și al Academiei de Muzică Religioasă, înființată de Patriarhul Miron Cristea în 1927.

Nu așa s-a întâmplat însă cu enigmatica pictură din bolta altarului Bisericii din apropierea Operei.

De astă dată șablonul a fost  executat de Părintele Arsenie Boca.

Într-adevăr, în satul Drăgănescu, în podul casei parohiale, prin conlucrarea dintre studentul în teologie Alexandru Valentin Crăciun și preotul paroh Lucian Răzvan Petcu a fost  identificată schița picturii din absida altarului Bisericii „Sf. Elefterie cel Nou”, o schiță în cărbune desenată de Sfântul Părinte.

Autoarea jalnicului articol din 2019 a imaginat (pe linia „indicațiilor oficiale”) că Părintele Arsenie Boca, în calitatea lui de „pictor secund” i-a schițat șefului său ierarhic șablonul (găsit la Dragănescu) și apoi pictorul invalid s-a apucat de executarea frescei într-un loc foarte dificil de acoperit cu pictură chiar și pentru cineva fără probleme locomotorii.

Din prudență (sau poate din neștiință) autoarea nu a menționat nimic despre dificultățile de deplasare a pictorului Vasile Rudeanu. Acest pictor de biserici era împins în scaunul cu rotile de iubitorul său frate, cum îmi spusese Georgeta Balaban.

E drept însă că și Alexandru Valentin Crăciun (devenit între timp licențiat al Facultății de Teologie din București, după licența în Filozofie) a fost insistent sfătuit să nu scrie prea tranșant despre Părintele Arsenie Boca, unicul realizator al fascinantei picturi din  absida centrală a altarului reprezentând-o pe Maica Domnului și pruncul Iisus în haine de pușcăriaș.

Să lase si el lucrurile în ceața unei presupuse „conlucrări” dintre invalidul Vasile Rudeanu și pictorul său secund (vezi textul „Privirea veșniciei. Pictura Părintelui Arsenie” postat de Alexandru Valentin Crăciun pe blogul său în data de n 18 iulie 2009, https://alexandruvalentincraciun.wordpress.com/2009/07/18/privirea-vesniciei-%E2%80%93-pictura-parintelui-arsenie-boca/.)

 

REPERE BIBLIOGRAFICE MINIMALE

 

Autoare: ISABELA VASILIU-SCRABA

Vezi fișa „Isabelei Vasiliu-Scraba” din WIKIPEDIA înainte de a fi vandalizată de birocratul MyComp care a șters din titlurile cărțior scriitoarei si informațiile despre studiile ei post-universitare de limbi străine și de filozofie în occident : https://isabelavs2.files.wordpress.com/2014/12/fisa-din-wikipedia-ro.pdf .

 

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/sfantul-arsenie-boca-elefterie/, vezi si înregistrarea din 28 oct. 2021, https://www.youtube.com/watch?v=ZyzypumzBjY .